joi, 11 ianuarie 2024

PUTEREA CREDINȚEI

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!". 


    În anii studenției mele (eu studiam Teologia la București), am ajuns la Iași căutând în disperare o persoană. Am intrat la Cuvioasa la Mitropolie, am sprijinit fruntea pe raclă și am rugat-o cu toată smerenia mea: "Te rog, ajută-mă să o găsesc"! În maxim șapte minute eram în casa acelei persoane! M-am înspăimântat văzând cu ce viteză te-ajută sfinții dacă li te rogi cu credință! Mi-am zis eu: "Vai de mine, am cerut un lucru banal, n-ar fi mai bine să cer sfinților de-acum har, credință și pocăință"?..
Într-o zi anul trecut, nu găseam niște foi ale parohiei. Documente importante.. Răscolisem toată casa. Nimic. Atunci mă duc la icoana marelui făcător de minuni Efrem cel Nou, și-i zic: "Sfinte Mare Mucenice, știu că ai ajutat și pe alții în astfel de necazuri, ÎN TINE ÎMI PUN NĂDEJDEA, AJUTĂ-MĂ TE ROG"! Poate nu mă credeți: a început să mă conducă așa, ca un gând duios: "Ia' caută tu în cutare mapă cu documente"! Eu răspund gândului: "Da' am căutat deja acolo".. Hai să mă mai uit o dată. Răsfoiesc, nimic.. Vreau să las mapa din mână.. Gândul mă certa: "Nu, nu, mai uită-te"! Îmi zic iar: "Bine, PENTRU ULTIMA DATĂ"! Când colo.. să cad jos: hârtiile mele erau acolo, între două țiple de plastic electrizate! Puteai să juri că nu-i nimic. Erau așa de unite între ele, că ziceai că-i o singură filă. Am mulțumit Sfântului Efrem cu multă recunoștință..

Mai demult mă rugam de dimineață. Eram rece ca butucul: nici o mișcare în inimă, nici un har de rugăciune.. Mă uit spre icoana Cuviosului Paisie Aghioritul, pe care îl am la evlavie, și vorbesc cu el: "Sfinte Paisie, dă-mi tu rugăciune, că nu reușesc să mă rog". În două-trei minute, mi-o ia inima la galop! Durere în suflet, pocăință, dor de Hristos - Dumnezeu, Iubitul sufletului meu.. I-am mulțumit Cuviosului Paisie: rugăciune i-am cerut, rugăciune mi-a dat!

Fraților, nu-i de glumă cu sfinții lui Dumnezeu.. L-au slujit cu credință, au suferit o viață întreagă pentru El, acum și Dumnezeu i-a preaslăvit cu mult, mult Har! Fiecare după viața lui.. Unul mai mult, altul mai puțin, dar toți au primit puterea facerii de minuni. Noi necredincioșii, la necazuri ce facem? În loc să-i chemăm pe cei care pot ÎNTR-ADEVĂR să ne ajute, ne milogim la oameni neputincioși și ne certăm între noi! Noi nu prea am înțeles că lumea veșnicei este cu ochii pe noi, și gata este să vină în ajutorul nostru.. Ei sunt Biserica Triumfătoare, au triumfat deja, sunt cu Hristos în Împărăția Tatălui Său, dar sunt cu ochii pe câmpul de luptă de-aici de jos, de pe pământ. Noi suntem Biserica Luptătoare, noi acum suferim răni de la "diavol și de la slugile lui", iar sfinții și îngerii sunt pregătiți să ne ajute! 

Păi ce-a zis Domnul, dragii mei?

 "..MARE BUCURIE SE FACE ÎN CERURI PENTRU UN PĂCĂTOS CARE SE POCĂIEȘTE"! Ați auzit? A fost omul rănit de diavol prin păcat, acum se ridică încetișor prin pocăință, iar Cerurile cerurilor sar în sus de bucurie! Saltă îngerii, râd sfinții de bucurie pentru noi!

Dragii mei, cu credința ortodoxă nu-i de glumă: ori crezi, ori nu. Dar vă sfătuiesc să începeți să credeți, că n-au fost proști oamenii timp de două mii de ani în care s-a scris Biblia, și sunt deștepți nenorociții din zilele noastre! Că spune Marele Teolog Ioan Evanghelistul: "Cele ce OCHII NOȘTRI AU VĂZUT ȘI MÂINILE NOASTRE AU PIPĂIT", acelea vă învățăm noi acum.
Dragii mei, eu am ales să cred în Dumnezeu, în Maica Sa, în Sfinții Îngeri și în Sfinții Bisericii Ortodoxe. O viață am și vreau să mi-o trăiesc AȘA, ÎN CREDINȚĂ!
 
Alegeți și voi, dar alegeți bine. Căci la moarte, alegerea aceasta a voastră va cântări mult: va cântări VEȘNICIA VOASTRĂ!

Slavă Sfintei Treimi, slavă Iubitului sufletului meu, Iisus Hristos Mesia Dumnezeu! 

Amin
Preotul Sorin Croitoru din Mantova, Italia

miercuri, 10 ianuarie 2024

Calea rugăciunii lăuntrice

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".


"Rugăciunile care, ridicându-se către Dumnezeu, nu au dragoste într-însele, rămân după ușă (nu ajung la Dumnezeu, nu sunt ascultate de El), pentru că numai dragostea deschide ușile rugăciunii."
Sfântul Efrem Sirul

,,Se apropie așa niște vremuri, încât fără îndeplinirea pravilei de rugăciune, nimeni nu va rezista

Veacul nostru nu este un veac al postului, ci al răbdării și al bolilor. Iar dacă vom lua asupra noastră un post aspru și peste puterile noastre, atunci pur și simplu nu vom fi în stare să-l ținem.

Noi avem nevoie de un post lăuntric pentru a ne înfrânge pe noi înșine și pentru a deveni blânzi, smeriți și răbdători.

Dacă Domnul ne îngăduie să suferim, trebuie să primim aceasta cu smerenie. Căci ceea ce este îngăduit de Domnul, trebuie primit ca din mâna Lui și trebuie să răbdăm tot.

Adevăratul post este atunci când omul suportă cu răbdare și fără supărare toate atacurile și jignirile, considerând că le-a meritat pe bună dreptate. Pentru ce?

Pentru viața pe care a avut-o în trecut și pentru tinerețea ușuratică. Mândria noastră este asemenea unei fiare care, dacă este atinsă oricât de ușor, atunci este gata să sară și să-i sfâșie pe toți. Dar este de datoria ta să o împingi și să nu o lași să iasă.

Chiar daca cineva te-a supărat și te-a mâniat și-ți dorești să-i zici tot ceea ce crezi despre el, atunci procedează altfel și spune-i mândriei tale: „Stai acolo și nu ieși!”. Și-n loc să-i răspunzi cu brutalitate, tu, dimpotrivă, vorbește-i cu blândețe. Astfel se dobândește smerenia.

Aceasta este și mucenicia cea fără de sânge. Sfinții Mucenici au pătimit cumplit dar pentru scurt timp. Aici este un chin nesângeros și nu doar pentru o perioadă de un an sau doi, ci pentru întreaga viață.

Iar dacă Domnul va îngădui mari suferințe sau va începe o adevărată prigoană, atunci, zice Vladica, trebuie să-ți imaginezi că mergi la moarte pe Golgota.

Înainte de moartea sa (a lui Vladica) cred că Dumnezeu a îngăduit să ne spună ceea ce ne așteaptă, pentru că la un moment dat a zis:

„Iar voi înca este posibil să suferiți. Și, de va veni această vreme să nu va înfricoșați, ci să mergeți la moarte pe Cruce cu mare curaj, și cu pieptul deschis, neavând nici o îndoiala și nepărându-vă rău pentru nimic.

Să primiți totul cu bucurie, pentru că atunci puterea lui Dumnezeu vă va lumina și vă va întări și voi veți rezista. Iar dacă în gândul tău vei renunța la Cruce, dacă se va strecura îndoiala

și vei fugi fiindu-ți frică pentru tine și pentru cei apropiați ai tăi, să știi că-n acea clipă va interveni puterea demonică, Harul se va îndepărta de tine, și nu vei face față suferințelor.

Trebuie să fii conștient de faptul că ți-a venit ceasul când trebuie să-ți mărturisești credința și devotamentul față de Domnul.

Să mergi la moarte cum făceau Sfinții Mucenici pe care Domnul îi întărea astfel încât ei nu simțeau durerile, iar dacă le simțeau, atunci înțelegeau că ele sunt trimise pentru curățirea de păcatele de mai înainte.

Cereți-I ajutor lui Dumnezeu pentru copii și pentru cei apropiați, însă nu vă speriati, deoarece prin suferințele noastre, îi vom ajuta și Domnul îi va milui pe ei.

Se apropie așa niște vremuri, încât fără îndeplinirea pravilei de rugăciune, nimeni nu va rezista, indiferent de ce rang duhovnicesc va fi“.

Vlădica Antonie Mărturisitorul, Arhiepiscop de Mihailov și Golânsk (1889-1976). Extras din cartea Sa ,, Calea rugăciunii lăuntrice. Manualul isihiei".

Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA