sâmbătă, 30 mai 2020

Despre mersul la Biserica!!

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".



Într-o zi au bătut la uşa chiliei mele doi tineri căsătoriţi. Mi-au adus un pomelnic şi mi-au cerut să le fac o rugăciune. Am intrat în vorbă cu ei şi, aşa cum mi-am statornicit eu o rânduială, i-am întrebat dacă merg la biserică. Şi atunci ei mi-au răspuns: „Nu suntem aşa de bătrâni ca să mergem la biserică”. Şi atunci am zis: „Doamne, înmulţeşte bătrânii!”.

Eu nu stau de vorbă la spovedit cu cineva care nu merge la biserică. Nu am ce vorbi. Ce să-i spun? Sunt unii care spun că nu au mai fost la biserică de ani de zile, sau că au fost anul trecut la Paşti. Celor care spun că au fost la Paşti le zic: „Ştii de ce e aşa multă lume la Paşti la biserică? Că sunt şi din cei ca tine, care merg numai o dată pe an la slujbă”. După aceea sunt unii care zic – când îl întreb dacă merge la biserică – „Da”. Şi m-am prins că unii nu merg la biserică la slujbă, ci intră în biserică şi aprind o lumânare. Şi acum îi întreb: „Dar la slujbă, stai la slujbă, cât stai la slujbă?” Şi zice: „Părinte, mă duc şi aprind o lumânare”. Şi zic eu: „Şi o pui să stea în locul tău şi ea stă de fapt în locul ei”.

Acelora care nu merg la biserică eu le spun ce înseamnă să nu mergi la biserică şi ce înseamnă să mergi la biserică. Şi anume, ce înseamnă să mergi la biserică?

Înseamnă să mergi în Cerul cel de pe pământ, înseamnă să-i închipuieşti pe Heruvimi, să aduci întreit sfântă cântare lui Dumnezeu, să cânţi împreună cu îngerii „Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot”, să aduci laudă lui Dumnezeu, să cinsteşti pe Maica Domnului, să cinsteşti pe sfinţi, înseamnă să asculţi cuvântul lui Dumnezeu, cuvântul Domnului nostru Iisus Hristos care e mai veşnic decât cerul şi pământul, înseamnă să primeşti binecuvântări de la sfintele slujbe prin mijlocire preoţească de la Însuşi Domnul Hristos.

Şi la urmă zic: Uite, toate acestea tu nu le primeşti, tu nu le ai, pentru că nu mergi la biserică, toate acestea le ocoleşti. Omul nu are conştiinţa că, de fapt, toate lucrurile acestea se întâmplă, ci zice că nu s-a dus la biserică şi atâta tot.

Nu se mai gândeşte ce înseamnă să te duci şi ce înseamnă să nu te duci la biserică. Şi eu le spun: două ore pentru Dumnezeu, pentru cineva care crede în Dumnezeu, nu e prea mult. Două ore pentru Dumnezeu, într-o săptămană, să stai înaintea lui Dumnezeu, să ai conştiinţa că acum eşti în faţa lui Dumnezeu.

(Arhimandrit Teofil Părăian, Veniţi de luaţi bucurie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2001, pp. 87-88)

LASĂ-MĂ ÎN PACE!

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".




de Preot Sorin Croitoru

Și dacă tu nu vrei să crezi,
Cuprins de-o rea voință,
De ce te chinui să mă vezi
Lipsit de-a mea credință?..

Cu ce te-ajută dacă eu
Voi deveni ca tine,
Un om străin de Dumnezeu,
Te vei simți mai bine?..

Nu înțeleg credința mea
Cu ce te deranjează..
Și tu ai crede de ai vrea,
Dar nu te pasionează..

Te mulțumești cu teorii
Ce-ți fură demnitatea
Și fără să încerci să știi,
Respingi Divinitatea.

Lipsit de orice ideal,
Renunți la mântuire,
Găsind în regnul animal
"Adevărata" fire.

Problema este doar a ta,
Așa să crezi, de-ți place..
Eu merg senin pe calea mea,
Deci lasă-mă în pace!

Nu mă lovi necontenit
Cu josnice cuvinte,
Oprește-te din terfelit
Simbolurile-mi sfinte!

Cum eu nu îți bârfesc nicicând
Copiii și părinții,
Nici tu nu-i mai huli pe rând
Pe Domnul meu și sfinții!

Nu-mi face reguli despre cum
Se face Liturghia,
Nu-mi spune mie să consum
Cum "cere" pandemia!

Tu crezi că nu am înțeles
De cine-i provocată?..
Dar nu, nu vei avea succes
Cu "boala" inventată!

Ne vom scula-ntr-o bună zi
Cu armele în mână
Și foarte rău se va sfârși
Prigoana ta păgână!

Deci lasă-mă să cred așa
Cum mi-au crezut străbunii
Și du-te, frate-n legea ta,
Pe căile minciunii..

Să-mi lași copiii să mi-i cresc
În legea mea cea sfântă,
În legea Tatălui ceresc,
Cum și Hristos cuvântă.

Iar tu să lași în urma ta
Copii atei ca tine,
Iar când Hristos va judeca..
Să auzim de bine!


Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA