Se afișează postările cu eticheta Părintele Teofil Pârăian. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Părintele Teofil Pârăian. Afișați toate postările

sâmbătă, 30 mai 2020

Despre mersul la Biserica!!

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".



Într-o zi au bătut la uşa chiliei mele doi tineri căsătoriţi. Mi-au adus un pomelnic şi mi-au cerut să le fac o rugăciune. Am intrat în vorbă cu ei şi, aşa cum mi-am statornicit eu o rânduială, i-am întrebat dacă merg la biserică. Şi atunci ei mi-au răspuns: „Nu suntem aşa de bătrâni ca să mergem la biserică”. Şi atunci am zis: „Doamne, înmulţeşte bătrânii!”.

Eu nu stau de vorbă la spovedit cu cineva care nu merge la biserică. Nu am ce vorbi. Ce să-i spun? Sunt unii care spun că nu au mai fost la biserică de ani de zile, sau că au fost anul trecut la Paşti. Celor care spun că au fost la Paşti le zic: „Ştii de ce e aşa multă lume la Paşti la biserică? Că sunt şi din cei ca tine, care merg numai o dată pe an la slujbă”. După aceea sunt unii care zic – când îl întreb dacă merge la biserică – „Da”. Şi m-am prins că unii nu merg la biserică la slujbă, ci intră în biserică şi aprind o lumânare. Şi acum îi întreb: „Dar la slujbă, stai la slujbă, cât stai la slujbă?” Şi zice: „Părinte, mă duc şi aprind o lumânare”. Şi zic eu: „Şi o pui să stea în locul tău şi ea stă de fapt în locul ei”.

Acelora care nu merg la biserică eu le spun ce înseamnă să nu mergi la biserică şi ce înseamnă să mergi la biserică. Şi anume, ce înseamnă să mergi la biserică?

Înseamnă să mergi în Cerul cel de pe pământ, înseamnă să-i închipuieşti pe Heruvimi, să aduci întreit sfântă cântare lui Dumnezeu, să cânţi împreună cu îngerii „Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot”, să aduci laudă lui Dumnezeu, să cinsteşti pe Maica Domnului, să cinsteşti pe sfinţi, înseamnă să asculţi cuvântul lui Dumnezeu, cuvântul Domnului nostru Iisus Hristos care e mai veşnic decât cerul şi pământul, înseamnă să primeşti binecuvântări de la sfintele slujbe prin mijlocire preoţească de la Însuşi Domnul Hristos.

Şi la urmă zic: Uite, toate acestea tu nu le primeşti, tu nu le ai, pentru că nu mergi la biserică, toate acestea le ocoleşti. Omul nu are conştiinţa că, de fapt, toate lucrurile acestea se întâmplă, ci zice că nu s-a dus la biserică şi atâta tot.

Nu se mai gândeşte ce înseamnă să te duci şi ce înseamnă să nu te duci la biserică. Şi eu le spun: două ore pentru Dumnezeu, pentru cineva care crede în Dumnezeu, nu e prea mult. Două ore pentru Dumnezeu, într-o săptămană, să stai înaintea lui Dumnezeu, să ai conştiinţa că acum eşti în faţa lui Dumnezeu.

(Arhimandrit Teofil Părăian, Veniţi de luaţi bucurie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2001, pp. 87-88)

duminică, 30 martie 2014

U n o m f e r i c i t


Părintele Teofil
Pârăian, de la Sâmbata
de sus,
a fost un om
fericit...

Auzit-am că pe vremuri
Dumnezeu ar fi dorit
Ca să afle printr-un înger,
Dacă omu-i fericit!
Merse îngerul pe cale
Lumea-ntreagă colindând,
Când la deal şi când la vale
Pe creştini tot întrebând.
Unul zise: „- Cum pot oare
Fericit să mă numesc?
Să îmi fie cu iertare,
Nu vezi cât de mult trudesc?!“
Altul zise cu durere:
„- Eu aş fi, dar ce să fac,
Fiindcă banii-s la putere,
Iar eu sunt un om sărac!“
Unul spuse cu mândrie:
„- Eu am bani, ce pot să zic?
Am destulă avuţie,
Nu duc lipsă de nimic!
Însă „fericit“ aş spune
Că nu pot să mă numesc,
Fiindcă n-am copii pe lume
Şi încep să-mbătrânesc.
Altul strigă cu ocară:
„-O, ce fericit aş fi
Dacă n-aş avea povară

O mulţime de copii!
Nu am ce le da la masă,
Tare mult mă chinuiesc!
Cum pot oare cu-aşa casă
Fericit să mă numesc?“
Când pe altul îl întreabă:
„- Tu eşti fericit ori ba?“
Dând din cap, el spuse-n grabă:
„- Hm! Nu prea sunt, Măria Ta!
„- Dar de ce? Ce îţi lipseşte?“,
Zise îngerul suav.
„- Aş trăi împărăteşte,
Dar sunt trist că sunt bolnav.
Am umblat prin lumea-ntreagă
Pe la doctori, dar n-am leac.
Sunt slăbit şi fără vlagă
Şi nu ştiu ce să mai fac!
Şi cuprins de întristare,
Îngerul plecă mâhnit
Că în lumea asta mare
Nici un om nu-i fericit!
Tot aşa cârteau creştinii,
Orişiunde întreba
Apăsând mai tare spinii
Domnului pe fruntea Sa.
Şi cu fiece răspuns,
Pas cu pas îl aduceau
Spre Golgota, în ascuns
Şi pe cruce -L răstigneau!
Merse îngerul ce merse
Până când a întâlnit
Un om ce sudoarea-şi şterse
De pe chipul său trudit.
„- Omule, te văd muncind,
Şi eşti mult prea obosit,
Ziua toată robotind,
Spune-mi, tu eşti fericit?“
Omul se-ndreptă de spate
Şi, privindu-l pe străin,
Îi spuse cu bunătate:
„- Fericit sunt pe deplin!“

Îngerul sări deodată,
Iscodindu-l înadins
„- Casa ta-i dărăpănată
Focu-n vatră ţi s-a stins.
Ai copii prea mulţi, se pare,
Şi cu greu îi creşti pe toţi,
Nu ai bani pentru mâncare
Şi eşti fericit, socoţi?“
„- Eu nu te cunosc, străine
Şi nu ştiu de unde vii,
Dar, de vrei, rămâi la mine,
Până mâine-n zori de zi.
Iată-acum se face seară,
Nu-i bine să mergi pe drum,
Că sunt oameni răi pe-afară
Şi flămând vei fi oricum.
Nu am bani, nu am avere,
Nu am casă un palat,
Am în schimb o mângâiere,
Că am sufletul curat.
Casa mea dărăpănată
Cu căldură te-o primi,
Chiar de-i focul stins în vatră
Om mânca ce s-o găsi.
Şi cu toţii stând la masă,
Domnului I-om mulţumi
Că spre noi mereu revarsă
Un noian de bucurii.
Să fii fericit în lume
Dacă vrei, nu e prea greu,
Că averea mea, vezi bine,
E doar Bunul Dumnezeu.
El îmi dă mereu putere,
El mă iartă când greşesc,
El mi-alină orice durere,
El mă-ajută să trăiesc.
Cine are aşa avere
Are tot ce şi-a dorit,
Are-n suflet mângâiere
Şi e-n viaţă fericit!
Am copii pe lângă casă,
Am pământ să-l pot munci
Am nevastă credincioasă,

Fericit de ce n-aş fi?“
Îngerul să-i spună taina
Ar fi vrut, dar ce folos?
Se vedea că poartă haina
Dăruită de Hristos.
Bucuros, el se întoarse
Şi zbură spre cer grăbit,
Fiindcă în sfârşit aflase
Un om care-i fericit!
Auzind Domnul îndată
Le dădu creştinilor
O pedeapsă meritată
Pentru necredinţa lor.
Numai cel ce nu cârtise
Fericit în veci va fi
Că din toţi, doar el primise
Darul de-a se mântui.
Cine are-nţelepciune
Să priceapă n-ar fi greu:

FERICIREA NU E-N LUME,
CI E DOAR ÎN DUMNEZEU!

Dacă-am fi, din întâmplare,
Întrebaţi şi noi cândva,
Conştiinţa noastră oare
Ce-o răspunde: NU sau DA?

Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA