DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...
Motto: „Demonii obişnuiesc şă vorbească cu sufletul prin
gânduri, ascunzându-se în spatele acestora“ (Cuviosul Isihie
al Ierusalimului).
Desenele animate şi jocurile video sunt droguri ale violenţei.
Preot Ioan
Iubiţi credincioşi,
Lumea contemporană îl stârneşte pe copil către păcat la fiecare pas.
Din toate părţile îl pândesc înrâuririle ucigătoare de suflet sau
cum bine le mai spune cineva
„capcane ale iadului“. La toate
acestea, în foarte multe cazuri, contribuie şi părinţii
„iubitori“, în primul rând pentru că nu-şi educă copiii conform
principiilor comportamentului creştin şi în al doilea rând pentru că
le satisfac micuţilor toate capriciile:
jocuri, jucării...
Rupt de natura vie, copilul oraşului contemporan trăieşte într-o
lume a maşinilor unde îl orbesc luminile artificiale şi ecranul, unde
urlă sistemele de semnalizare sonoră, piuie computerele, televizorul
vorbeşte sau cântă -
o viaţă artificială, fără Dumnezeu. Astfel, jocul
preferat al unui băieţel de 6 ani, veşnic panicat, timid, era următorul:
tortura pe scaunul electric un Mickey Mouse din pluş zile întregi,
făcând pe poliţistul, .
După cum scriu ziarele, în Rusia sunt astăzi circa 100.000 de
copii asociaţi în grupări criminale de sine stătătoare. Zeci de copii au
devenit ucigaşi. Acest lucru dovedeşte profunda pervertire morală a
întregii noastre societăţi. Părinţii copiilor vin adesea la noi,
preoţii, şi
1
se plâng de fiul sau fiica lor:
„Părinte, cât de obraznic(ă) şi cât de
crud (ă) este cu noi, nu mă mai înţeleg deloc cu el (ea)!“.
Pe un spaţiu restrâns, de numai câteva pagini, mi-am propus ca
împreună să demascăm efectul negativ al televizorului, computerului
şi al jocurilor de noroc asupra sufletelor copiilor noştri şi asupra
celor
adulţi. Prin aceste aparate, televizorul şi computerul, lumea
înconjurătoare provoacă în sufletul copilului emoţii negative, ele
cultivă copilului fantezia sterilă şi patimile ucigătoare de suflet.
Unde
poate vedea copilul vremii noastre şi crime şi violuri şi cadavre
ciopârţite? De unde află el ce este un sadic sau un pervers? Unde poate
vedea un mort ieşind din groapă, un monstru cumplit, un demon sau
un vampir? Desigur, la televizor. Totul începe cu desenele animate.
Sunt
câteva generaţii de copii care au crescut cu desenele animate în
care copilul, spre deosebire de adult, nu distinge artificialul de
realitate. Dar ei tind spre o trăire maximală a evenimentelor şi le
place să imite. Spre exemplu, un băieţel iubea desenele animate.
Închipuirea lui a fost aprinsă de serialul despre
ursuleţii gummy, care
puteau face sărituri dibace şi înalte prin copaci, pe case etc. La
început, băieţelul sărea prin apartament strigând:
„Sunt un ursuleţ
gummy! Sunt un ursuleţ gummy!“ Şi iată că într-o zi s-a suit cu
alţi copii, pe acoperişul unui bloc cu nouă etaje. Copiii îşi făceau
de cap. Deodată, băieţelului nostru i-a trecut prin cap că ar putea,
la fel ca ursuleţii îndrăgiţi, să sară pe acoperişul vecin; doar şi ei
făceau la fel. Câţiva paşi până la marginea blocului şi copilul a căzut
în gol... De aici reiese că a dezvolta imaginaţia copiilor arătându-le
supereroi este un lucru
foarte periculos.
Să nu uităm de pericolul care-l prezintă micul
„ecran“ şi pentru
sănătatea copiilor noştri atunci când îşi petrec în întregime timpul
liber
în faţa lui, aducând prejudicii neîndoielnice atât sănătăţii fizice cât
şi
celei psihice. Specialiştii în psihiatrie şi psihologie infantilă
presupun
că principalele boli ale copiilor secolului XXI vor fi cauzate de
televiziune şi computere. Ieromonahul
(preotul călugăr) Anatolie
Berestov, doctor în ştiinţe medicale, explică detaliat modul în care
televizorul dăunează sănătăţii copiilor:
Cinescopul produce o iradiere care conduce la dereglări
neuro-somatice în organismul copilului. În urma acestei iradieri,
sistemul nervos al acestuia se epuizează rapid. Şederea prelungită în
faţa ecranului de televizor conduce la tulburări asteno- nevrotice. Din pricina sedentarismului se dereglează funcţionarea
intestinului, din organism se elimină defectuos produşii de catabolism
şi copiii se îmbolnăvesc frecvent. Pe aceşti copii dependenţi de
televizor, de jocuri pe calculator şi internet i-am
putea numi „copii-ecran“, care vor reproduce exact comportamentele
personajelor de pe ecran. Copiii riscă să imite în viaţa reală
comportamentul învăţat nu prin educaţie, ci prin informaţiile
dobândite de la televizor sau calculator, iar responsabilitatea
aparţine în primul rând părinţilor. Televizorul şi calculatorul tind
să se transforme în „părinţi electronici“
pentru majoritatea copiilor.
Din istoria jocurilor pe calculator
Istoria jocurilor pe calculator, a celor
„pe televizor“, precum şi cea a
sălilor de joc colective este relativ recentă. La începutul anilor
1950, A. S. Douglas, doctorand la Cambridge, pune bazele a ceea ce urma
să devină jocul pe calculator. La scurtă vreme,
Wiliam
Higinbotham creează primul joc video,
„Tennis for
Two“. În sfârşit, mai îndrăzneţ, Steve Russel vine
cu
„Space War!“, primul joc creat special pentru a fi „practicat“ pe
computer. Iar în 1971 începe să se dezvolte industria „sălilor de joc“.
În 1980,
„Asteroids“ şi „Lunar Lander“ sunt primele jocuri video
înregistrate
oficial. Între timp apare şi Mario,
„copilul“ lui Nintendo... şi istoria se scrie şi azi din
taste şi din butoane, nu cu mină sau cu cerneală
(Ziarul „„Jurnalul
Naţional“, luni, 6 decembrie, 2004).
Texte şi imagini din filmul rusesc
„Influenţa calculatorului asupra copiilor“
Noi am copilărit afară. Maidanul era lumea cea mare. Natura era o taină.
Te puteai ascunde într-un copac. Sub copac locuia ariciul.
Azorel ne însoţea peste tot. În fiecare seară mama ne cânta un cântec de
leagăn. Lumea era minunată. Până la era televiziunii mai era cale
lungă.
Copiii noştri petrec în faţa televizorului câteva ore zilnic şi de
obicei nu sunt controlaţi la ce programe se uită. Psihologii din San
Petersburg şi-au pus întrebarea:
„Ce se întâmplă apoi cu ei?“. Şi
pentru a-i găsi răspunsul corect au făcut teste în zeci de şcoli. Au pus
întrebări simple: la ce emisiuni te uiţi?; care este eroul tău favorit?
Răspunsurile copiilor nu ne-au surprins:
„Planeta gândacilor“,
„Diavolul 2“, „Godzila“, „Rainbow“, „Terminator“... Neaşteptat
era altceva, adică faptul că le-a rămas conştiinţa. În cadrul testului
respectiv, le-am spus copiilor
: Copii, iată această foaie de hârtie va
fi pentru voi un ecran fermecat al televizorului, al calculatorului sau o
ilustraţie din carte. Voi să desenaţi eroii voştri preferaţi,
desenele favorite, reclamele cele mai interesante sau un subiect
oarecare. Folosiţi cât mai multe culori.
Un băieţel din clasa I când a fost întrebat despre filmul său
preferat a desenat întâi un incendiu, nişte limbi roşii de foc care
ardeau totul în jur. El a explicat:
„a ars casa mea!“ Şi l-am
întrebat
:
„Este adevărat?“ Iar el a răspuns:
„Nu, aşa îmi imaginez cu toate
că după desenele animate mi se face frică“. Apoi a acoperit culoarea
roşie cu verde şi ne-a spus:
„incendiul este stins!“ Alături de foc
desenase un animal necunoscut care încerca să stingă incendiul. L-am
întrebat apoi:
„De acum înainte, va fi bine?“ Iar copilul ne-a spus:
„Nu, nu va fi bine pentru că vine un val negru care va înghiţi
totul“. Dar ce sunt literele acestea
(foto dreapta) Ne-a spus că ele reprezintă o armată de extratereştri
care au venit să-i omoare pe toţi pământenii. Sunt foarte puternici şi
ne vor birui. Vom muri cu toţii, sunt
sigur de asta.
Binele este reprezentat în alt desen ca un iepuraş neajutorat care
plânge. Alături este RĂUL, puternic,curajos şi activ. Totuşi
sunt speranţe ca iepuraşul să scape? Poate îl ajută prietenii.
„Nu, nu
are prieteni pentru că este singur şi moare pentru că este bun. E rău să
fii bun!“
Un băiat din clasa a III-a nu voia să deseneze. A spus că măştile din
desenele animate preferate alcătuiesc împreună o singură brigadă
puternică. L-am întrebat: „De ce s-au unit?“ „Este brigada celor
4
mai duri, ei nu-şi arată chipurile“
(aceste afirmaţii ne duc cu gândul
la diavoli căci numai ei sunt atât de neiertători şi fiind duhuri nu se
arată fiindcă de fapt nici nu pot), ei urmează să supună întreaga lume
(acesta-i exact dorinţa lui Satan, să-i arate lui Dumnezeu că
tot neamul omenesc i se închină lui).
„De ce au măşti negre?“ „Ca să nu
fie recunoscuţi, până când nu vor conduce întreaga lume“. „Ai vrea să
faci şi tu parte dintre ei?“ „Da, eu sunt deja printre ei şi nu mă veţi
recunoaşte. În curând va afla întreaga lume despre
noi”.
Un grup de băieţi a născocit o distracţie: şi-au
găsit o victimă, au legat-o, şeful grupului şi de fapt
cel mai dur, vrea să o gâdile cu un aparat şi apoi să o
jupoaie (exact ca în ritualurile sataniste). L-am
întrebat ce face celălalt băiat de lângă el? Acela râde, îi încurajează!
Cred că manifestările de cruzime din rândul copiilor şi tineretului de
azi nu se datorează agresivităţii personale, ci faptului că ei nu
receptează cruzimea ca atare. Îmi spunea un preo
t: „Dacă ai şti
dumneata cât de buni ne-a făcut Dumnezeu pe fiecare dintre noi“... şi
sunt adevărate cuvintele lui, pentru că aşa scrie în Biblie (Facerea
1:31):
„Şi a privit Dumnezeu toate câte a făcut şi iată erau bune
foarte“. De ce nu receptează copiii cruzimea ca atare? Pentru că se
dotează cu filme sângeroase, cu jocuri virtuale foarte crude. Când
copilul repetă într-una:
„L-am omorât! L-am omorât! L-am
omorât!“, când el ucide virtual de atâtea ori, este nevoit să-şi
amorţească inima.
Iată ce spunea un copil în timp ce juca un astfel de joc...
„Trebuie să omor 60 de
oameni. Am omorât 15. Au mai rămas în viaţă 45, 44, 43, 42... Când
îi voi omorî pe toţi voi primi 1000 de dolari“.Alt copil spunea Pentru
fiecare om rău dacă este hoţ de maşini voi primi 30 de dolari, iar
pentru un poliţist voi primi 300 de dolari.
Copiii de astăzi sunt la fel ca cei de ieri. Sunt buni,
curaţi sufleteşte, sensibili atât timp cât adulţii nu-i abrutizează.
Adulţii sunt cei care-i împing spre televizor, iar apoi se plâng că nu-i
mai pot dezlipi de micul ecran. Părinţii lor pălăvrăgesc cu prietenii
despre lucruri puţin importante şi nu dăruiesc copiilor lor măcar o
jumătate de oră. Nu este adevărat că copilul preferă televizorul.
Copilul preferă comunicarea cu un adult iubit şi autoritar. Dar mama îl
aşează în faţa televizorului, iar apoi nu mai ştie ce să facă, căci copilul se
obişnuieşte cu informaţiile virtuale, cu aceste „narcotice“ şi atunci
este greu să-l mai dezveţi.
Spunea o psihologă din Rusia: În ultima vreme vin la noi foarte
mulţi copii cu comportamentul deviat. Nu sunt criminali încă, dar fug
de acasă, vagabondează sistematic, fură lucruri din casă iar vârsta lor
este între 6-18 ani şi uneori mai mult. Un băiat în vârstă de 10 ani a
stat în clubul de calculatoare 12 zile consecutiv. Iată ce spunea acest
micuţ:
„Calculatorul este cea mai rea boală.
Dacă stai în faţa lui o lună ieşi de acolo
complet nebun. Fratele meu ştia o fată care
mergea mereu la computer, fura bani de la părinţi, apoi s-a urcat pe
un acoperiş şi i-a strigat mamei: mamă, să-mi dai bani de
calculator, dacă nu, mă arunc!“.
Aceste jocuri pe calculator sunt foarte crude, sângeroase,
monstruoase şi-l deprind pe copil să participe la astfel de lucruri, să
se identifice cu personajele criminale.
În sufletul său încă nedezvoltat se creează impresia că toate
acestea sunt posibile şi reale. Ei trăiesc în două realităţi pe care
ajung
să le confunde. În psihiatrie aceasta se numeşte
sindromul
dependenţei de calculator, care este de fapt o împătimire. Imaginaţi-
vă un om care se află tot timpul în două realităţi, timp de ore întregi,
zile întregi, în nopţi nedormite, practic fără mâncare şi fără băutură.
Un creier nematurizat nu poate rezista prea multă vreme în două
realităţi. Apare o schismă, o dedublare pe care o mai numim
SCHIZOFRENIE. Un studiu american relevă faptul că 90% din
populaţia planetei suferă de o formă sau alta de schizofrenie.
|
Cuviosul Paisie Aghioritul
|
(care a făcut cursuri de psihiatrie)
|
|
considera că acest fapt se datorează minciunii. Minciuna (şi
tot ce
este fals, virtual) duce în timp la dedublarea personalităţii şi în
|
|
final la scindarea
ei - adică exact la SCHIZOFRENIE.
|
|
Copiii îşi iau modelul comportamental din această „junglă“ pe
care o
văd la televizor. Contaminarea cu informaţii primitive este
diagnosticul lumii de astăzi. Acest lucru a fost observat şi de
psihiatri mai vechi care constatau contaminarea informaţiei sociale prin
influenţa nefastă a ştirilor din ziare. Efectul televiziunii asupra
psihicului este de sute de ori mai distrugător. Cercetătorii califică
această catastrofă drept un factor generator de informaţie de importanţă
strategică, stimulată masiv de reclame.
La întrebarea CU CE SE OCUPĂ EROUL TĂU PREFERAT, un copil a spus că face
reclamă la votkă. În desenul lui se poate vedea o sticlă de votkă,
dedesubt se află o băutură fără alcool care este neserioasă şi care nu
mai trebuie fabricată.
Alt copil foarte surescitat m-a întrebat dacă şi eu cumpăr FERI. Nu
ştiam ce este. El mi-a explicat că este o băutură răcoritoare foarte
convenabilă, că are 25% mai mult volum. Mi-a spus că se ceartă cu mama
sa şi-i interzice să cumpere orice altă băutură răcoritoare. Este
evidentă contaminarea informaţională.
În desenul unui alt copil, doi prieteni se plimbă. L-am
întrebat: De ce sunt în negru? Pentru că sunt foarte răi, mi-a
răspuns el. Unde se duc? Să fure sau să omoare, răspunde
copilul. Au gânduri negre şi de aceea îi desenez negri. Pe cap au
scuturi pentru eventualitatea că se trage în ei (foto dreapta sus).
Un copil în vârstă de 12 ani care a avut o tentativă de sinucidere a
declarat că viaţa nu are niciun sens.
Medicii spun că infectarea morală este în proporţii de epidemie, iar
izvorul este în fiecare casă
(televizorul sau calculatorul). Ce
trebuie să facem? Medicii încă nu ştiu, fiindcă este un fenomen nou.
Un băiat de 6 ani mărturiseşte: Mi se pare că din televizor iese o
mână (foto dreapta) care mă trage înăuntru iar noaptea am
coşmaruri. Oamenii de ştiinţă au căutat explicaţia acestor fapte. Într-o
sclipire a imaginii televizorului pot fi ascunse cadre îngrozitoare care
se întipăresc în subconştient. De aceea copiii au coşmaruri.
Până la
vârsta de 7 ani, copiii sunt neajutoraţi în faţa lumii virtuale.
Iată ce ne spune academicianul Bestuje Vlada:
„Din punctul
meu de vedere, televiziunea este un terorist cu milioane de jertfe şi
aş lua faţă de ea aceleaşi măsuri ca faţă de teroriştii obişnuiţi care
incendiază săli de cinematografe. Respect legea presei, respect
libertatea cuvântului, dar trebuie bine ştiut ce este permis şi ce nu,
ce este fatal pentru societate, asemeni crimei sau unui alt
act
terorist de amploare“.
Multe ţări au adoptat legea despre care
vorbeşte acest academician. Noi însă nu avem astfel de legi.
Cercetătorii Institutului de Psihologie şi Neurologie Betserev au
studiat acest fenomen.
Dacă priveşte copilul
astfel de filme şi joacă astfel de jocuri pe
calculator, creierul lui nu se mai dezvoltă,
nu se diferenţiază pe regiuni şi rămâne un
creier primitiv, un organ subdezvoltat. Când citeşte, copilul gândeşte,
procesele
cerebrale
sunt mai complexe, creierul se diferenţiază pe regiuni şi se dezvoltă.
În secolul nostru s-a produs o mare eroare. S-a crezut că tehnica este
hotărâtoare, că tehnologizarea şi automatizarea înseamnă dezvoltare. Dar
nu este aşa. Dimpotrivă, constatăm că oamenii sălbatici,
aborigenii
din Australia au un creier perfect dezvoltat cu toate că nu se uită la
televizor şi nu joacă jocuri pe calculator. Creierul lor se dezvoltă
prin poveşti, legende, pictură, prin relaţia cu natura care este
deosebit de bogată şi de frumoasă.
Mărturisea un fost împătimit al jocurilor pe computer:
„Copilul
trebuie să crească printre oameni”. Numai societatea, familia îl ajută
să-şi dezvolte un creier normal. Am trecut o dată printr-o perioadă
foarte grea de viaţă când mă mai mângâiau sufleteşte doar jocurile de
calculator. Aveam pe calculator un pachet de 9 programe: table, jocuri
de cărţi, jocuri de construcţii, orice în afară de un lucru - SĂ NU
UCIZI!
Antrenamentele în scopul crimei deformează psihicul“.
Mângâierea sufletească o putem primi prin: rugăciune unită cu
post, citind din Psaltire, citind acatistului Domnului Iisus Hristos,
paraclisul Maicii Domnului şi nicidecum prin jocurile de pe
calculator.
Un psihoterapeut pe nume A. A. Şegolev spune:
„Vă voi spune
câteva lucruri despre calculator din experienţa mea, personală. Poţi
folosi calculatorul, dar nu mai mult de 40 de minute pe zi, apoi în
măsura în care îţi este necesar pentru profesie. Dar a începe
să-l foloseşti pentru jocuri în care se ucide la tot pasul este o
degradare sufletească , este o nebunie. Până la o anumită vârstă
copilului nu i se permite să conducă automobilul, nu-i dăm pe mână
arme de foc, fiindcă vârsta lui nu este potrivită pentru aşa ceva.
Copilul ar putea face ceva necugetat.
Dar de ce să-i permitem calculatorul prea
timpuriu? În ultimă instanţă pericolul constă în aceea că JUCÂND
ACESTE JOCURI, COPILUL SIMTE PLĂCERE. PLĂCEREA
I-O PRODUCE CRIMA!
În aceste jocuri presărate din abundenţă cu monştri şi crime, totul
este dinamic, palpitant, antrenează imaginaţia, dar totul se întâmplă la
nivelul percepţiei. Este suficient să apeşi un buton că se schimbă ceva.
Apeşi alt buton şi se schimbă altceva. În final ce-l învăţăm pe copil?
Îi
învăţăm să săvârşească fapte doar apăsând pe butoane, dar nu şi în
realitate. Aici este nenorocirea! NOI NU SUNTEM ÎMPOTRIVA
CALCULATORULUI, dar nu vrem ca în sufletul copiilor lumea
REALĂ să fie înlocuită cu cea VIRTUALĂ.
Societatea se descompune. Fiecare societate este centrată în jurul
culturii. Cultura este cimentul care o unifică, care uneşte indivizii
şi-i
face un singur popor. Un popor este un grup de oameni care mărturisesc
aceleaşi valori, aceleaşi lucruri sfinte, aceleaşi obiceiuri,
ACEEAŞI
CREDINŢĂ, aceleaşi tradiţii. Poporul este un organism
viu, un sistem. Un sistem este mai mult decât suma elementelor
componente.
De aceea când poporul este unificat în jurul unui sistem, el îşi
poate proclama voinţa, poate lupta şi câştiga, pentru că este
un
organism viu. Iar pentru a ucide un popor trebuie mai întâi să i se
distrugă cultura, tradiţiile,
SĂ I SE BATJOCOREASCĂ CREDINŢA,
istoria şi tot ce are mai sfânt. Dacă este distrusă cultura, poporul se
transformă în populaţie, iar populaţia este foarte uşor de manipulat”.
Un elev şi-a împuşcat 3 colegi
Un adolescent în vârstă de 15 ani a deschis focul într-o sală de clasă a
unei şcoli dintr-un oraş din sudul Argentinei, omorând 3 elevi şi
rănind alţi 5. Băiatul a început să tragă înainte de începerea orelor.
Martorii afirmă că băiatul a intrat în clasă fără să spună nimic şi a
început să tragă, mai întâi în pereţi şi apoi la întâmplare. Copilul nu
mai avusese niciodată vreun act violent (Ziarul
„Libertatea“, joi, 30.09.2004).
Un copil de 12 ani şi-a împuşcat ambii părinţi
Un elev din oraşul german Brunswick, în vârstă de 12 ani, a încercat să
se sinucidă împuşcându-se în cap după ce şi-a ucis ambii părinţi.
Fiul mai mare, în vârstă de 14 ani, a alertat poliţia după ce a
descoperit la etajul casei cadavrele părinţilor săi şi pe fratele său
rănit. Băiatul le-a mărturisit medicilor înainte de a intra în sala de
operaţie că şi-a împuşcat părinţii cu o armă de vânătoare. Pentru că are
numai 12 ani băiatul nu poate răspunde penal pentru
faptele sale (Ziarul „Libertatea“, 9.10.2004).
Măcelul de la liceul „Columbine“
În 20 aprilie 1999, orăşelul Littleton din statul Colorado a fost
zguduit de o tragedie fără precedent.
Doi elevi ai liceului
„Columbine“, Eric Harris, de 18 ani şi Dylan Klebord, de 17 ani,
înarmaţi cu două mitraliere de calibru mare, au intrat în
cantina
liceului şi au secerat, la întâmplare, elevi şi profesori. La sfârşit
cei doi
s-au sinucis. Bilanţul masacrului: 15 morţi şi 23 de răniţi
grav.
Ancheta a stabilit că cei doi adolescenţi erau împătimiţi ai jocului pe
calculator „Doom“, în care un luptător pătrunde în interiorul unui
obiectiv militar, cu misiunea de a ucide cât mai mulţi inamici. Ca
urmare a acestui fapt senatorul american Joe Baca a iniţiat un proiect
de lege potrivit căruia vânzarea de jocuri violente minorilor ar trebui
considerată delict federal (Ziarul „Naţional“, vineri, 29 noiembrie,
2002, pag. 2).
Oare cum e bine ???
Internetul tinde să devină „împărăţia diavolului“, unde totul
este
minciună, păcat şi întuneric. Copiii noştri navighează pe internet fără
să ştie de ce o fac şi
unde vor să ajungă. Adevărul este că
internetul a ajuns cel mai famat loc din lume, care abundă în
pornografie, crime, monştri, ucigaşi, vrăjitorie, magie, satanism
etc.
În imaginea din stânga avem modelul unei bunici care se osteneşte
să-şi crească nepoţica în dragoste şi în frică de Dumnezeu aşa cum a
fost crescută şi ea la rândul ei. În partea dreaptă avem imaginea unui
copil căruia părinţii i-au cumpărat un pistol mitralieră cu care
(virtual) îi împuşcă pe oamenii ce trec pe stradă.
Oare cum e
bine???
Internetul tinde să devină „împărăţia diavolului“, unde totul este
minciună, păcat şi întuneric. Copiii noştri navighează pe internet fără
să ştie de ce o fac şi unde vor să ajungă. Adevărul este că
internetul a ajuns cel mai famat loc din lume, care abundă în
pornografie, crime, monştri, ucigaşi, vrăjitorie, magie, satanism
etc. În imaginea din stânga avem modelul unei bunici care
se osteneşte să-şi crească nepoţica în dragoste şi în frică de
Dumnezeu aşa cum a fost crescută şi ea la rândul ei. În partea dreaptă
avem imaginea unui copil căruia părinţii i-au cumpărat un pistol
mitralieră cu care (virtual) îi împuşcă pe oamenii ce trec pe stradă.
Oare cum e bine ???
Iubiţi credincioşi, priviţi cu atenţie cele două imagini. În partea
stângă o femeie, care după feminitatea pe care o arată aspectul ei, va
fi
o mamă iubitoare, o soţie bună, o gospodină
minunată, cu spirit de jertfă pentru familia ei.
Ţinuta ei vestimentară denotă feminitate, impune
respect din partea celor ce o văd...
În partea
stângă este un chip defeminizat, am putea spune
o
brută feminină,
„femeia terminator“, care la
cingătoare poartă tocuri de pistoale în locul
şorţului de bucătărie, cu o privire tipică de
ucigaş fără scrupule, cu mâini care în loc să mângâie şi să-şi legene
copiii... apasă pe trăgaciul pistolului.
Şi-ar dori cineva să
aibă o
asemenea copilă sau noră sau mamă? Oare cum e bine???
Oare cum e bine ?
Părinţii îşi iubesc tare mult copiii şi ar face orice să-i
vadă
bucuroşi, fericiţi. Muncesc
mult să le asigure toate
condiţiile necesare unei vieţi
liniştite.
Dar... sufletele
copiilor sunt tulburate de imaginile pe care le văd în
acele filme cu crime, cu vampiri, cu monştri... Aseme-
nea imagine produc
coşmaruri, bieţii copii au somnul agitat şi agitată le va fi viaţa dacă vor continua aşa. Aşa îmi spunea bunica mea:
„Copile, înainte de a adormi să arunci o ultimă privire spre chipul
Preasfânt al lui Hristos, Împăratul păcii, fiindcă icoana din perete
somnul dulce ţi-l păzeşte“.
Priviţi câteva imagini sugestive în acest sens (foto dreapta sus) şi
apoi priviţi în icoană chipul lui Hristos (stânga sus) care
radiază
lumină şi iubire, spre deosebire de chipurile din stânga care radiază
ură drăcească, incitare la violenţă şi la crimă... Oare cum e bine???
Computerul s-a transformat în aparat de înşelat
Considerat odinioară un păcat grav (
şi astăzi este la fel de grav pentru
cei care cunosc morala creştină, care au ca dreptar al vieţii cele 10
porunci dumnezeieşti din care a opta spune: „Să nu fii
desfrânat!“), adulterul devine o ocupaţie banală, ca oricare alta, în
momentul în care este transferat pe internet. Sute sau poate mii de
site-uri, mai mult sau mai puţin obscure, conţin propuneri de aventuri
amoroase scurte sau de durată şi aparent fără păcat. Studiile efectuate
de specialiştii americani au demonstrat că 30% dintre amatorii de
aventuri on-line sunt căsătoriţi
(deci, sunt dornici de a face
desfrânare sub diferite forme). Aceştia se simt nevinovaţi
(oare sunt
nevinovaţi şi în faţa lui Dumnezeu şi în faţa soţului/ soţiei?)
deşi ultimele date furnizate de o echipă de cercetare de la Florida
University relevă faptul că aceste flirturi
(aventuri în lumea virtuală)
ajung de cele mai multe ori să se transforme în aventuri în lumea
reală. Internetul a devenit o destinaţie predilectă pentru femeile sau
bărbaţii aflaţi în căutare de aventuri amoroase -
„în căutarea
unui suflet pereche, iubitor şi înţelegător“ - cum îşi imaginează ei
atunci când se lansează în asemenea conversaţii.
John LaSage, din California, povesteşte că a fost părăsit de soţia lui,
care a preferat să divorţeze şi să-şi părăsească cele două fiice
minore pentru a-şi continua viaţa alături de un individ
„întâlnit“ pe internet. „Discuţiile sunt în regulă, dar înşelătorul nu
mai este“, spune soţul rămas singur, care nu şi-a dat seama de la
început ce pericol reprezintă micile ferestre de dialog de pe internet, cărora soţia lui le dădea atâta importanţă (
Diana Evantia
Barca, ziarul „Evenimentul Zilei“, 14.12.2003, pag. 6).
Computerul ar părea că suprimă vinovăţia
Iată ce spune Mirela Zivari, de la Aquamarine, doctorand în psihologie
şi lector universitar:
„În prima fază, nu au nici un sentiment
de vinovăţie. Fantezia lor este atât de mare şi dorinţa de a avea o
nouă experienţă este atât de puternică, încât ignoră faptul că
relaţia este altfel decât cea reală. După aceea resimt consecinţele,
pentru că ajung să nu mai aibă relaţii normale cu o persoană de sex
opus. Mulţi ajung la perversiuni...“ (Ziarul
„Evenimentul Zilei“,14.12.2003, pag. 6).
Copiii devin dependenţi de jocurile violente
(Puştii nu fac diferenţa între joc şi realitate)
Jocurile pe calculator , în special cele de tip 3D Shooter, au început
să îi atragă în special pe copiii de şcoală generală. Faptul că nu
există o legislaţie bine pusă la punct îi pune pe copii în pielea unor
personaje care trebuie să ucidă adversari folosind arme albe sau de
foc, pentru a câştiga o anumită competiţie.
Acţiunea acestor jocuri se desfăşoară într- un spaţiu virtual, de
obicei în reţea. Sunt formate echipe care „se vânează“ reciproc.
Copiii, cu vârste între 7-14 ani, compun majoritatea celor care preferă
aceste jocuri.
„Un copil de şcoală nu discerne ce e bine
şi ce e rău. Mai grav este că ei pot deveni victime ale
calculatorului, întrucât nu mai fac diferenţa între spaţiul virtual şi
cel real“, a declarat Alina Laza profesor psiholog la Şcoala Generală
146 din Bucureşti.
Motivul principal al dependenţei de calculator este
faptul că părinţii le cumpără copiilor calculatoare de la vârste foarte
fragede, fără să-i supravegheze sau să îi ghideze şi către alte
aplicaţii
electronice în afară de jocuri. Mulţi au aceste jocuri acasă,
unde
exersează noi tehnici de eliminare a adversarilor, iar după şcoală se
opresc în sala de jocuri.
„În loc să se socializeze, prin jocuri sau
diverse discuţii, ei încep să imite ceea ce văd pe monitor“, a spus Alina Laza.
Cea mai alarmantă observaţie se referă la limbajul
copiilor.
„Când se joacă în pauză, folosesc sunete onomatopeice sau mişcări
inspirate de jocuri. Renunţă la cuvinte“.
Cel mai grav caz întâlnit de
Laza este al unui copil de 8 ani care se credea poliţist robotizat.
„Îşi însuşise personalitatea personajului robot. Le-a spus colegilor că
poate primi orice lovitură pentru că nu simte nimic. Era plin de vânătăi
şi cucuie, dar cel mai grav mi s-a părut că atunci când îl întrebam
dacă îl doare, el nega“ îşi aminteşte
profesoara.
Problemele cauzate de jocurile pe calculator pot fi
rezolvate, dacă sunt abordate din timp, pentru a evita
înclinaţiile copiilor către o personalitate agresivă (
Claudiu Pacearcă,
ziarul
„Libertatea“, 29 septembrie, 2004, pag.4).
Dependenţa de Internet atestată de studii
În cadrul unui experiment, 28 de americani, mari „consumatori“
de Internet, au acceptat să fie deconectaţi de la reţea timp de 15 zile.
„Cobaii“ şi-au notat experienţa într-un „jurnal de bord“. Toţi
participanţii au recunoscut că au fost complet dezorientaţi. A renunţa
la Internet e ca şi cum ţi-ai pierde graiul, căci e vorba de o cale de
comunicare, analizează Steve Jones, profesor la Universitatea din
Chicago
(Ziarul „Libertatea“, 7.10.2004).
Unii copii sunt dependenţi de televizor sau computer, aşa cum
sunt unii adulţi dependenţi de alcool şi de ţigări. Aceste
aparate
determină secreţia de opioide endogene, nişte hormoni, care acţioneză
ca un drog. Copilul când vine acasă de la şcoală primul lucru pe care-l
face este să pornească televizorul - drogul cu ecran. Fie că-şi face
temele, vorbeşte la telefon sau se joacă, televizorul este mereu pornit.
Câţi dintre copii nu se regăsesc în acest clişeu?
Încet, dar sigur, viaţa noastră este controlată de computer!
Sinucideri colective organizate prin intermediul Internetului
Doi tineri, un băiat şi o fată din Norvegia s-au cunoscut pe Internet.
În cele din urmă au convenit amândoi să se sinucidă. S-au întâlnit
într-o zonă de munte şi ţinându-se de mână s-au aruncat de pe stânca ce
poartă numele Stânca diavolului, aducându-se astfel jertfă diavolului.
Asemenea şi în Japonia poliţia a descoperit în două automobile
cadavrele a şase persoane intoxicate cu monoxid de carbon. Un
student de 21 de ani, un bărbat de 25 de ani şi o tânără de
20 de ani au fost descoperiţi decedaţi într-o maşină la Fukuoka
(sudul
Japoniei). Din cercetările poliţiei acest act colectiv a fost
organizat prin intermediul Internetului, fiindcă cei trei sinucigaşi
erau originari
din diferite regiuni ale arhipeleagului
(Ziarul „Libertatea“,
23.11.2004).
Calculatorul poate duce la orbire
(O treime dintre utilizatori, suspecţi de glaucom)
Folosirea îndelungată a computerului, mai ales în cazul miopilor, ar
putea fi asociată cu glaucomul, boală ce
poate provoca pierderea ireversibilă a vederii. Glaucomul este
provocat de creşterea presiunii intraoculare şi dacă este netratat,
poate duce la pierderea
vederii. Studiul, publicat în Jurnal of Epidemiology and
Commnunity Health, a fost efectuat pe 10.000 de angajaţi japonezi.
Doctorul
Ziarul „Libertatea“, joi,18
noiembrie, 2004).
Masayuki Tatemichi, de la Toho University School of Medicine,
şi colegii săi au
testat vederea angajaţilor a patru companii japoneze. Participanţii au
fost rugaţi să completeze chestionare privind folosirea computerelor
acasă şi la serviciu precum şi antecedentele oftalmologice. Apoi,
angajaţii au fost împărţiţi pe grupe, în funcţie de timpul petrecut
în faţa computerului. Cei mai dispuşi la hipermetropie şi la miopie sunt
cei care folosesc calculatorul de mult timp şi mai multe ore pe zi, iar
o treime dintre aceştia sunt suspecţi de glaucom. Glaucomul este cea
mai importantă cauză de orbire din lume (
Sondajele efectuate în Olanda arată că tot mai mulţi angajaţi
nu mai privesc calculatorul de pe birou ca pe un obiect necesar, ci ca
pe o fiinţă care nu face altceva decât să-i enerveze. Din acest motiv
actele de violenţă verbală sau fizică la adresa computerelor s-au
înmulţit în ultimii ani. S-a constatat că cel puţin o treime din
angajaţi a lovit cel puţin o dată computerul de pe birou.
Jocurile de noroc de pe internet acceptă copii
Un nou scandal a fost declanşat în Marea Britanie odată cu
descoperirea a nu mai puţin de 37 de site-uri cu jocuri de noroc care
permiteau şi înregistrarea minorilor,
inclusiv pe cei cu vârsta de 11 ani, se arată într-un material BBC
on-line. Copiii care accesau şi pariau la diferite
jocuri on-line foloseau card-urile de identitate Solo, care sunt
vândute de
către firme precum Narwest sau HSBC,
chiar şi celor cu vârsta de 11, respectiv
16 ani. Ministrul pentru Media, lordul Andrew McIntosh, a declarat că
este vorba de nişte „descoperiri tulburătoare“ şi se vor lua o serie de
măsuri.
Acest scandal survine la o săptămână de la publicarea unui
raport din care reiese că părinţii britanici nu prea ştiu ce fac copiii
lor
pe Internet. Astfel, studiul efectuat de către London School of
Economics arată că 57% dintre copii intraseră pe site-uri pentru adulţi,
în timp ce doar 16 % dintre părinţi s-au gândit că odraslele lor au
accesat asemenea site-uri (
Alexandru Rădescu, ziarul „Jurnal Naţional“,
29.07. 2004,
pag. 17).
Jocurile de noroc sunt o capcană a iadului atât pentru cei vârstnici
cât mai ales pentru copii. Iată că există
un Cazinou dat în judecată pentru
dependenţa de jocurile de noroc. Cea mai
mare companie de cazinouri din Europa a fost dată în judecată de un
francez care cere daune pentru dependenţa sa de
jocurile de noroc. Jean-Philipe Bryk acuză grupul Partouche că are cea
mai
mare parte de vină pentru faptul că nu se mai putea abţine de la
jocurile de noroc. La prima vizită în cazinoul din oraşul Vichy, Bryk a
câştigat. A mai făcut câteva vizite şi a câştigat în total 20.000 de $.
Din aceste moment a început perioada neagră. A pierdut în total
aproximativ 1 milion de $. „M-au drogat. Jocurile sunt o industrie
profitabilă şi nimeni nu cheltuieşte pentru a preveni dependenţa“, a
spus Bryk. Reprezentanţii cazinoului au declarat că nu vor plăti nici o
despăgubire, spunând că „bărbatul este adult şi sănătos psihic“ (Ziarul
„Libertatea“, 6.08.2004, pag.16).
Jocurile de noroc cresc delicvenţi
(Masa de joc... este locul unde se pierd averi)
Sălile întunecoase ale cluburilor cu jocuri mecanice, care miros a
ţigări fără filtru şi a băutură ieftină, sunt pline de puşti de 12-18
ani. Concentraţi, apasă cu disperare pe taste ca mai apoi să plece
supăraţi şi cu buzunarele goale. Odată intraţi în hora jocurilor de
noroc, au toate şansele să devină hoţi de buzunare, tâlhari de drumul
mare sau pur şi simplu golani. Dependenţa de jocurile de noroc este
mult mai periculoasă dacă apare la o vârstă fragedă, când personalitatea
abia se plăsmuieşte, decât la vârsta adultă. „Dependenţa de jocurile de
noroc, chiar dacă nu este propriu-zis o boală, provoacă pierderi
materiale, morale şi intelectuale“, susţine prof. dr. Constantin
Romanescu de la Spitalul de Psihiatrie „Socola“ din Iaşi. Implicaţiile
sociale şi morale ale dependenţei jocurilor de noroc sunt mult mai grave
decât ar putea părea la prima vedere. În prima etapă, pasionatul începe
să lipsească de la şcoală pentru a merge la sala de jocuri.
Performanţele sale şcolare scad, şi el începe să fure sume de bani din
ce în ce mai mari , întâi de la părinţi şi rude, apoi de la vecini şi
străini. Şi nu este exclus să înveţe şi lecţia violenţei ca să facă rost
de bani.
Dragoş B. a fost până la 13 ani un copil cuminte şi un elev bun. Însă,
după ce a fost prins în mrejele pokerului
electronic, a devenit un delicvent fără scrupule. A părăsit şcoala şi
după ce a dat un „tun“ la poker, a fugit pe litoral. A început să
fure pentru că se obişnuise deja să aibă sume destul de consistente
de bani, obţinute cu mare uşurinţă.
Ca atare, aceşti copii îşi pierd valorile morale şi alunecă încet spre o
viaţă de derbedeu. Ei devin robii norocului şi, în ambianţa de club,
învaţă regulile
„huliganism
17
mecanic“, spune prof. dr. Constantin Romanescu. De cele mai multe ori,
maniacii jocurilor de noroc nu realizează că viaţa lor este condusă de
aceste posibile câştiguri. Alţii îşi dau seama că jocurile au ajuns să- i
obsedeze şi, împotriva voinţei lor , se trezesc în faţa computerelor
sau a ruletelor sau a meselor cu jocuri de cărţi (Ziarul „X Magazin“,
23-30 august, 2004, pag.10).
existenţei ilicite. Este vorba de un huliganism mecanic...
mecanic“, spune prof.
dr. Constantin Romanescu. De cele mai multe
ori, maniacii jocurilor de
noroc nu realizează că viaţa lor este condusă de aceste posibile câştiguri.
Alţii îşi dau seama că jocurile au ajuns să- i obsedeze şi,
împotriva voinţei
lor , se trezesc în faţa computerelor sau a ruletelor sau a meselor cu jocuri
de cărţi (Ziarul „X Magazin“,23-30 august, 2004, pag.10).
Se căsătoreşte cu o femeie virtuală
Un tânăr de 26 de ani din Dublin
(Irlanda) doreşte să se căsătorească cu
fata visurilor sale chiar de Ziua Îndrăgostiţilor. Nimic spectaculos
până aici, chiar normal şi cât se poate de romantic şi frumos. Inedit
este faptul că fata nu există decât în calculatorul
personal al lui Mike Turner, aleasa inimii sale, Arriane, fiind doar o
proiecţie electronică a imaginaţiei tânărului
. Cererea de mariaj a fost
depusă la primăria oraşului, iar tânărul aşteaptă cu nerăbdare răspunsul
primarului. Totul a pornit de
la o ştire pe care a citit-o în ziarul
„Artificial Life“. O firmă de software
din Hong Kong a reuşit să creeze un
program de calculator cu ajutorul căruia
îţi poţi realiza în întregime o prietenă
virtuală, pe care să o păstrezi la tine în
calculator sau să o iei oriunde pe telefonul mobil.
Mike Turner, deşi a
creat-o în 2004, acum, în 2005, ea are deja 21 de ani, este vopsită la
păr, îi plac la nebunie florile şi dulciurile, are mofturi, sparge
farfurii
(virtuale, normal!) şi ţipă când este nervoasă sau zâmbeşte când este
fericită. Arriane este studentă în anul 3 la Facultatea de Drept.
„Când
ajung acasă mă salută, mă întreabă cum a fost la serviciu, îi place să
glumească şi este foarte supărată atunci când nu-i acord atenţia
cuvenită“, povesteşte Mike. Când Mike este la serviciu, Arriane se
duce la cumpărături, la discotecă, la bibliotecă, la sala de gimnastică,
se întâlneşte şi bârfeşte cu prietenele.
„Vreau să mă căsătoresc cu
ea. Am depus deja o cerere la primărie şi aştept să văd ce decid cei
de acolo. Dacă voi primi acceptul lor, îi voi chema acasă sau mă
voi duce la primărie cu calculatorul“,
mai spune Mike (Ziarul „Libertatea“, 10.01.2005). mai spune Mike
(Ziarul
18
(Nota preotului Ioan: Irlandezul şi-a creat o iubită folosind un program
de calculator şi vrea să se căsătorească cu ea în lumea reală. După
câte putem înţelege, mireasa este virtuală, nunta va fi ca în poveşti,
dar... virtuală, invitaţii vor fi şi ei virtuali, iar mirii se vor
săruta... virtual. Cei mai fericiţi probabil că vor fi socrii mici, care
deşi vor fi virtuali se vor bucura că şi-au măritat fata cu un băiat
bun, „cu computer la cap“ cum se mai spune în popor. În noaptea nunţii,
Mike
va mânca preparate culinare virtuale, iar, într-un final, cum se
procedează mai nou, mirele va voi să-şi salveze nunta pe hard disk...)
Iubiţi credincioşi,
Se ştie că omul prin natura sa a fost creat de Dumnezeu foarte bun: „Şi a
privit Dumnezeu toate câte a făcut şi iată erau foarte bune“ (Facerea
1:31). Dar de la căderea protopărinţilor noştri Adam şi Eva, firea
omenească este înclinată mai mult spre rău decât spre bine. Referindu-ne
la copiii noştri, la educaţia pe care le-o dăm, v-aş întreba ceva: Dacă
cineva vă pune pe masă şi mâncare şi otravă, ce-aţi face? Le-aţi
consuma pe amândouă fără să selectaţi? Nu cred! Cu siguranţă, aţi
arunca otrava şi aţi mânca doar preparatele neotrăvite. Ar trebui să
fim la fel de atenţi şi de selectivi şi cu ceea ce consumăm
informaţional, pentru a nu ne otrăvi duhovniceşte (
sufletele).
Deşi
astăzi trăim în „era informaţiilor“, puţini sunt cei care mai
gândesc, ceilalţi acceptă totul „de-a gata“ aşa cum este, fără să
prelucreze informaţia. Nimeni nu ne învaţă cum să selectăm informaţia;
căci nu calculatorul, televizorul sau internetul sunt rele, ci faptul că
noi nu ştim să ne apărăm de informaţiile negative care ne vin prin ele.
Mulţi dintre noi cred că ceea ce vedem la televizor, pe internet,
filme pe CD-uri cu scene de groază sau război, reclame stradale, este cu
totul întâmplător - dar nu este aşa.
Toate sunt foarte bine gândite până în cele mai mici amănunte pentru a
ne modifica comportamentul şi modul de a gândi. Se spune că cei mai
bine plătiţi sunt, la ora actuală, specialiştii în
PSIHOLOGIA RECLAMEI.
Dacă am vrea să vedem un film la televizor aproape că devenim un
pachet de nervi. După fiecare 10 minute de film urmează 20 de minute de
reclame, aşa încât la sfârşitul filmului nu-ţi mai aduci aminte aproape
nimic nici din film şi nici din
19
reclame. Toate reclamele conţin mesaje subliminale şi astfel, o dată cu
„mâncarea bună“ înghiţim şi otrava.
Şi dacă este periculos pentru un
adult, cum credeţi că este pentru un copil?
În toate televiziunile şi redacţiile din lume se lucrează 24 de
ore din 24 de ore, organizat şi ordonat pentru distrugerea
sufletelor oamenilor, iar noi nici măcar un minut pe zi nu
acordăm pentru salvarea sufletelor noastre şi ale celor
dimprejurul nostru.
Într-o armată de mercenari un lucru nu era în regulă. După
ce se cheltuiau sume mari de bani pentru pregătirea şi antrenarea
acestor militari când ajungeau în faţa faptului împlinit ezitau să
apese pe trăgaci. Ori această ezitare chiar şi de 2-3 secunde putea
să fie fatală nu numai pentru cel care a ezitat să tragă, ci şi pentru
camarazii lui. Această problemă s-a rezolvat foarte uşor cu
ajutorul computerului. Soldaţii au fost puşi în faţa ecranului şi au
împuşcat virtual sute sau chiar mii de soldaţi inamici. Puşi în faţa
inamicului real au tras fără nici o ezitare. Şi atunci întrebarea este:
Ce se petrece în sufletul unui copil când este cuprins de patima
jocurilor sau a filmelor de război, dacă nici un om matur cu
experienţa vieţii nu se poate opune acestor patimi? Iar răspunsul este:
Atunci când copilul se luptă cu monştri pe ecran sau împuşcă oameni, el
este cuprins de o emoţie puternică care-i răscoleşte întreaga fiinţă.
În el prinde viaţă tot ce este mai rău; starea lui se apropie de a unui
posedat. Jocul pe computer, cu împătimirea pe care o naşte, cu
imprevizibilitatea sa, cu hazardul care domneşte în el, reprezintă o
ocupaţie tipic infernală, demonică.
Statisticile producătorilor de jocuri virtuale arată că cele mai căutate
sunt jocurile de tipul „shooting (tragere sau împuşcătură)
în care misiunea eroului preferat presupune eliminarea cât mai multor
adversari într-un timp cât mai scurt. Eroii jocurilor video
de ultimă generaţie trag cu arme care mai de care mai sofisticate
sau calcă zeci de pietoni pe şosea.
Aşadar, pentru ce loc (
rai sau iad)
îşi pregătesc acei părinţi copiii atunci când le cumpără CD-uri cu filme
monstruoase???
Îmi spunea o mamă că decât să meargă copilul ei la discotecă (unde s-au
întâmplat foarte multe violuri şi crime), să vagabondeze sau să se
drogheze, mai bine să-l ştie lângă ea în casă, chiar dacă joacă
20
jocuri cu monştri şi crime. Lucrurile nu stau aşa cum spune această
mamă care, culmea, era o femeie foarte credincioasă, creştin ortodoxă,
dar care nu ştia nimic despre pericolul ca aceste jocuri să-i deformeze
sufleteşte „crinul de băiat“ pe care i l-a dat Dumnezeu. Era ferm
convinsă că computerul îi dezvoltă aptitudinile şi chiar se lăuda cu
faptul că era foarte îndemânatic în manevrarea tastaturii. Chiar dacă
pe ecran nu este nimic îngrozitor sau indecent, deşi copilul este
lângă părinţi, sufletul lui petrece departe de cei dragi şi de viaţa
cea adevărată. El este stăpânit de minciună şi patimi. Trăieşte într-
o lume inexistentă - în nimic. Specificul jocului pe computer face din
om, nu un spectator pasiv, ci o persoană care intervine în mod activ,
care trăieşte şi acţionează într-o lume iluzorie. În lumea aceasta a
filmelor de război sau de groază, se conformează unor legi primitive şi
nemiloase.
El ia hotărâri prestabilite de programator
|
Ce anume induc jocurile de pe computer?
|
|
Jocurile de
pe computer induc:
|
O conceptie despre o lume lipsita de Dumnezeu...hotărâri prestabilite de programator.
In primul rând, aceste jocuri presupun o atitudine pozitivă faţă de lumea
demonilor
- lume populată de monştri extratereştri, de vampiri, de roboţi
ucigaşi etc. Prin însuşi acest fapt este încălcată bariera pe care
Dumnezeu a orânduit-o între om şi duhurile căzute. Unele jocuri,
cum ar fi „Star Wars“, au un caracter demonic manifest.
Jocurile îi învaţă pe copii să trăiască după legile acestei lumi
demonice, în care „învinge“ cel mai puternic, cel mai viclean, cel mai
necruţător. Personalitatea umană încetează să mai însemne ceva în
această lume; ea este receptată nu ca semen, nu ca şi chip al lui
Dumnezeu, ci ca „adversar potenţial“ sau ca
„material de construcţie“. Anumite jocuri de inteligenţă
(de pildă
„Civilization“) le dau jucătorilor posibilitatea să-şi dezvolte o
nemărginită sete de putere, dorinţa de a instaura (
tot în această
lume iluzorie) o nouă ordine mondială, pregătindu-le astfel
conştiinţa, într-un mod foarte subtil pentru venirea lui Antihrist.
Mulţi dintre părinţi nu ştiu un lucru foarte important. Un copil
vrea să instaleze pe computer, spre exemplu, un joc despre care a
auzit el că este grozav de interesant, dar în mod normal jocul nu se
livrează gratis. Atunci copilul poate să găsească pe internet programe pentru a pirata jocul
(adică să şi-l instaleze fără a plăti nici un
ban). Programele cu care piratează jocul se găsesc pe site-uri care de
regulă sunt
SITE-URI PORNO.
Şi atunci în mod automat, când copilul
încearcă să deschidă site-ul respectiv, apare fără voia lui o ofertă
bogată cu perversiuni sexuale de toate felurile care unui om moral, cu
frică de Dumnezeu şi respect pentru sine, îi produc o stare de scârbă.
Trebuie subliniat un lucru:
INTERNETUL NU FACE DIFERENŢĂ ÎNTRE ADULŢI ŞI
COPII, OFERĂ ŞI UNORA ŞI ALTORA ACELAŞI LUCRU: SEDUCŢIE, BRUTALITATE
ŞI
MIZERIE ÎN SUFLET.
Mamele vor să-şi vadă copiii fericiţi. Dar nu ştiu cum să facă
acest lucru şi atunci le îndeplinesc copiilor orice dorinţă, prin
renunţări şi eforturi. În lumea noastră crudă, familia este o insulă
de iubire. Familia poate fi o pavăză faţă de agresiunea lumii din
jur. Cu toate acestea, copilul poate fi fericit numai dacă din primii
ani ai vieţii îi este sădită în suflet, credinţa cea adevărată,
credinţa
CREŞTIN-ORTODOXĂ.
Această
CREDINŢĂ
dimpreună cu NĂDEJDEA şi DRAGOSTEA îi vor da putere în
cele mai grele clipe din viaţă. Să-l învăţăm că timpul ne poate fi
prieten sau duşman după cum ne îndeamnă Sfântul Apostol
Pavel: „Răscumpăraţi vremea, căci zilele rele sunt“ (Efeseni 5:16).
Tot pentru fericirea copilului, mama trebuie să ştie că el are
nevoie de vocea părinţilor lui, de mângâierea şi de cântecele lor.
Până la vârsta de 7 ani copilul trebuie dus să primească Sfânta
Împărtăşanie la fiecare 40 de zile (fă ră spovedanie), iar după
împlinirea acestei vârste, să fie dus la Spovedanie şi Împărtăşanie cel
puţin în cele patru posturi ale anului. Unii părinţi îi vitregesc pe
copiii
lor de aceste şanse de îndumnezeire prin Sfintele Taine, în schimb le
oferă ocazia să intre pe internet, să-şi cumpere CD-uri cu orice fel de
filme, le îngăduie să vadă orice fel de emisiuni TV... Minunat lucru
este pentru copil să aibă un preot duhovnic, fiindcă pe de o parte
părinţii se ostenesc să-i dea o educaţie cât mai aleasă, iar pe de altă
parte preotul îl călăuzeşte în urcuşul duhovnicesc cum nimeni
altcineva nu o poate face.
Creştinul
ortodox nu este o corabie fără
cârmă. De faţă stă Hristos, Care izbăveşte lumea din stricăciune. El
este ancora Mântuirii. El este cârma care ne călăuzeşte pe calea cea
dreaptă. El este cârmaciul care conduce corabia sufletului nostru spre
limanul mântuirii, în Împărăţia Cerurilor. Cu El viaţa este mai uşoară,
cu El nu ne este frică de moarte, cu El viaţa de după moarte se
numeşte
fericire. Să-i învăţăm pe copiii noştri că fără Hristos nu
suntem nimic şi nu putem face nimic: „Fără Mine nu puteţi face NIMIC“
(Ioan 15:5).
Să nu uităm că aceşti copii sunt un dar al lui Dumnezeu
pentru noi şi de aceea să ne rugăm Sfântului Stelian să mijlocească la
Dumnezeu pentru a avea copii buni, sănătoşi, drept credincioşi şi
cuminţi, având în minte aceste frumoase versuri:
Copilu-i ca un copăcel
Şi nu creşte singurel
Dacă nu ştii cum să-l creşti
Degeaba spui că îl iubeşti.
Nu-l lipsi de vorbe calde,
Nici de sfântul cuvânt
„Doamne“,
Nici nu-l răsfăţa prea tare,
Mângâie-l numai când doarme.
Dreptmăritori creştini, aţi putea crede că am scris această
cateheză pentru că aş fi împotriva întrebuinţării calculatoarelor.
Nu este aşa! Calculatorul este un instrument minunat, dar trebuie
să ştim cum să ne folosim de el, adică SĂ-L STĂPÂNIM NOI PE
EL ŞI NU SĂ NE STĂPÂNEASCĂ EL PE NOI, SĂ-L PUNEM ÎN
SLUJBA NOASTRĂ, NU SĂ DEVENIM ROBII LUI, SĂ-L
FOLOSIM CU MĂSURĂ ATÂT CÂT NE ESTE NECESAR ŞI
PENTRU TOATE SĂ DĂM SLAVĂ LUI DUMNEZEU, ACUM
ŞI PURUREA ŞI ÎN VECII VECILOR. AMIN.
BIBLIOGRAFIE:
Biblia, E.I.B.M.,Bucureşti, 1994; Preot Arsenie Boca, Tinerii, familia
şi copiii născuţi în lanţuri, Editura Credinţa Strămoşească, Iaşi,
2003; Maica Arsenia, Calea spre vindecarea inimii, Editura Cartea
Ortodoxă, Bucureşti, 2004.
23
.jpg)
