SERBAREA DUMINICII

Biserica a hotarit, dintru inceput, de pe timpul Sfintilor Apostoli, ca ziua intii din saptamina sa fie
sarbatorita prin cult public si sa fie socotita ca zi de odihna pentru crestini. Aceasta este Duminica -
ziua Domnului (Apocalipsa I, 10), ea apartine Domnului Hristos si a fost ridicata la aceasta cinstire
pentru ca in aceasta zi - de duminica - s-a intimplat cel mai mare eveniment al crestinitatii, invierea
Domnului Hristos.
Ca zi de odihna in Vechiul Testament a fost sarbatorita ziua simbetei. Pentru crestini insemnatatea
acelei zile dispare si locul ei il preia Duminica, cu noul ei sens. In adevar, in Vechiul Testament, evreii
conform poruncii a IV-a din Decalog sarbatoreau ca zi de odihna sub numele de sabat, simbata,
sarbatorea instituita de Moise: <<Adu-ti aminte de ziua odihnei (simbetei) ca sa o sfintesti. Lucreaza
sase zile, si fa in acelea toate treburile tale, iar ziua a saptea este odihna Domnului Dumnezeului tau;
sa nu face in acea zi nici un lucru... caci in sase zile a facut Dumnezeu cerul si pamintul ... iar in ziua a
saptea s-a odihinit. De aceea a binecuvintat Domnul ziua a saptea si a sfintit-o>> (Iesire XX, 8-11).
Sarbatorirea simbetei la evrei se efectua bazata pe doua fapte: a) datorita faptului ca insusi
Dumnezeu s-a odihnit in ziua a saptea si a sfintit-o. <<Si a binecuvintat Dumnezeu ziua a saptea si a
sfintit-o, pentru ca intr-insa s-a odihnit de toate lucrurile Sale>> (Facere I, 3; cf. Iesire XX, 11). b)
ea se mai serba ca amintire a iesirii, a eliberarii poporului evreu din Egipt. <<Adu-ti aminte ca ai fost
rob in pamintul Egiptului si Domnul le-a scos de acolo... si de aceea ti-a poruncit Domnul Dumnezeul tau

O PROBLEMA DE IUBIRE

Se spune că într-o zi îngerii de la botez, păzitori ai oamenilor, s-au prezentat înaintea lui Dumnezeu şi s-au plâns că nu ştiu ce să mai facă, fiindcă oamenii s-au făcut deosebit de nepăsători şi răi; au timp pentru toate relele, numai pentru rugăciune nu.

Domnul Dumnezeu i-a întrebat:

- Voi ce părere aveţi, ce ar trebui să fac pentru ei?

Îngerii au spus:

- Doamne, măreşte-le ziua cu o oră şi noi le vom spune că este darul tău numai pentru ca ei să se roage.

Bine, a zis Domnul.

Şi ziua s-a făcut de 25 de ore. Dar oamenii tot nu s-au rugat. Atunci îngerii s-au prezentat din nou în faţa Stăpânului, supăraţi pentru nepăsarea oamenilor:

- Doamne, oamenii tot nu se roagă.

Domnul i-a întrebat iarăşi:

- Ce credeţi că ar trebui să le mai fac?

- Doamne, fă-le ziua numai de 20 de ore! Îşi vor da seama cât de scurtă este viaţa şi cât de repede vine judecata ta şi aşa se vor ruga.

Domnul a aprobat cererea şi viaţa a devenit mai scurtă. Dar nici acum oamenii nu îşi făceau timp să se roage. Îngerii au mers din nou în faţa Creatorului şi s-au plâns că oamenii sunt tot răi.

- Ce-i de făcut? i-a întrebat Domnul.

Îngerii n-au mai avut nimic de adăugat şi Dumnezeu le-a spus:

- Rugăciunea nu este o problemă de timp, ci de iubire. Cine mă iubeşte găseşte timp suficient în cele 24 de ore ca să se roage. 

Şi a lăsat timpul ca mai înainte. 

Rugăciunea este cea mai grea faptă bună. Cred că v-aţi dat seama. Creştinii practicanţi fac multe fapte bune: ajută pe aproapele, citesc cărţi sfinte, se ostenesc în vreun fel sau altul, dar când e vorba de rugăciune... De ce oare? Pentru că rugăciune înseamnă să stai de vorbă cu Dumnezeu, iar vrăjmaşului nu-i convine. Pentru aceasta sunt piedici de tot felul, şi înainte de rugăciune, şi în timpul rugăciunii.

"Rugaţi-vă neîncetat!" (Epistola întâia către Tesaloniceni a Sfântului Apostol Pavel,5,17)