Se afișează postările cu eticheta AICI GASESTI- ACATISTE. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta AICI GASESTI- ACATISTE. Afișați toate postările

luni, 29 aprilie 2024

Acatistul Sfantului Mormant

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".Acatistul Sfantului Mormant



Acatistul Sfantului Mormant

Sfantul Mormant - Biserica Invierii din Ierusalim

Condacul 1

In Mormant, Viata, pus ai fost, Hristoase, si prin Invierea Ta l-ai aratat locas vrednic de inchinare, stralucindu-l cu razele dumnezeirii. Catre care si noi, cugetand cu evlavie, dorind a ne umple de lumina Ta sfanta, strigam: Bucura-te, Mormant plin de lumina cereasca!

Icosul 1

Ca o candela aprinsa de Insusi Dumnezeu aratandu-se Mormantul la fiecare Praznic al Invierii, cetele ingerilor slavoslovesc, firea tresalta si poporul se minuneaza, cantand catre el acestea:

Bucura-te, Mormant prealuminat al lui Hristos;
Bucura-te, podoaba a poporului bine credincios;
Bucura-te, marturie a invierii Celui Rastignit;
Bucura-te, faclie aprinsa de Domnul cel slavit;
Bucura-te, ca la fiecare Pasti infloresti;
Bucura-te, ca in mijlocul lumii infloresti;
Bucura-te, biserica ce rasuna de rugaciuni;
Bucura-te, ca in tine se arata rauri de minuni;
Bucura-te, ca luminezi intreaga lume;
Bucura-te, ca lasi in noi nesterse urme;
Bucura-te, ca ravnim dupa a ta binecuvantare;
Bucura-te, cel mai mare loc de inchinare;
Bucura-te, Mormant plin de lumina cereasca!

Condacul 2

Lumea care Te-a prigonit, Mantuitorule, se arata inselatoare, amagindu-ne cu ispitele ei, dar noi, intariti fiind prin patimirea Ta, nu voim a parasim cugetarea la Mormantul Tau, pentru care cantam lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 2

Doamne, Cel ce esti Lumina lumii, ai fost pus in Mormant de ucenicii Tai, dar intunericul nu Te-a cuprins. Intareste-ne pe noi, cei ce suntem inconjurati de intunericul desertaciunilor, dar avem gandul la Mormantul in care ai stat, ca sa zicem catre el acestea:

Bucura-te, chivot in care taina Invierii a fost tinuta;
Bucura-te, ca in toate marginile lumii a fost raspandita;
Bucura-te, templu de care se sfarama idolii paganilor;
Bucura-te, sabie care taie in carnea ratacitorilor;
Bucura-te, ca Domnul asupra ta vegheaza;
Bucura-te, ca in loc de inchinare te aseaza;
Bucura-te, mare care ineci indoiala;
Bucura-te, miere care alungi amareala;
Bucura-te, ca pe credinciosi ii umpli de binecuvantare;
Bucura-te, ca la tine toti alearga sa gaseasca alinare;
Bucura-te, ca in tine Domnului ne inchinam;
Bucura-te, ca in sufletele noastre;
Bucura-te, Mormant plin de lumina cereasca!

Condacul 3

Dupa ce hulitorii de Dumnezeu Te-au rastignit, O, Fiule al lui Dumnezeu, si ai murit pe Cruce pentru pacatele noastre, Iosif cel cu bun chip a cerut de la Pilat trupul Tau si, cerandu-l, l-a primit, strigand din adancul sufletului: Aliluia!

Icosul 3

Iosif, fiind patruns de puterea Ta cea dumnezeiasca, a lepadat frica iudeilor si, pogorand trupul Tau de pe Cruce impreuna cu Nicodim, cu smirna si cu aloe l-au uns, punandu-l in Mormantul catre care noi strigam:

Bucura-te, sfarsitul patimilor Mantuitorului;
Bucura-te, inceputul proslavirii Domnului;
Bucura-te, masa care tii ca pe o jertfa pe Hristos;
Bucura-te, ca Domnul S-a adus pentru noi tamaie cu bun miros;
Bucura-te, lacrima de bucurie a pamantului intristat;
Bucura-te, raza de soare pentru Iosif cel indurerat;
Bucura-te, ca Fecioara Maria, cu lacrimile sale te-a udat;
Bucura-te, ca binecuvantarea ei peste tine s-a aratat;
Bucura-te, ca Apostolii de tine s-au uimit;
Bucura-te, ca multi credinciosi in tine s-au odihnit;
Bucura-te, poarta deschisa a casei domnului Preaiubit;
Bucura-te, scara ce urca spre raiul mult dorit;
Bucura-te, Mormant plin de lumina cereasca!

Condacul 4

Ostasii Ti-au pazit Mormantul, Hristoase, temandu-se necredinciosii iudei de Invierea Ta si de aratarea slavei Tale. ajuta-ne pe noi, Doamne, sa ne pazim inimile ca nu cumva sa pleci de la noi din cauza pacatelor noastre si sa nu mai cantam Tie: Aliluia!

Icosul 4

Nici o oaste din lume nu poate sta impotriva puterii Tale, Doamne, ca in mainile Tale e viata si moartea, pe bratele Tale sta intreaga lume. Iar cei ce Ti-au pazit Mormantul l-au aratat fara sa vrea vrednic de pazire si de cinstire, fiind odor de mult pret. Pentru care ii cantam acestea:

Bucura-te, ca lumina ti-e strai de praznuire;
Bucura-te, ca Domnul invesmanteaza a Sa zidire;
Bucura-te, ca bolnavii alearga la tine pentru vindecare;
Bucura-te, ca se izbavesc de a suferintei apasare;
Bucura-te, ca primesc putere si sanatate;
Bucura-te, ca ii multumesc lui Dumnezeu pentru toate;
Bucura-te, ca esti plin de cete ingeresti;
Bucura-te, ca te canta glasuri omenesti;
Bucura-te, ca nimeni nu poate stavili lauda ta;
Bucura-te, ca se biruie cel ce vrea impotriva a-ti sta;
Bucura-te, ca vei fi laudat pana la sfarsitul vremurilor;
Bucura-te, ca in veac va prisosi evlavia crestinilor;
Bucura-te, Mormant plin de lumina cereasca!

Condacul 5

O, Rasaritule al rasariturilor, stralucind Tu ai inviat, biruind moartea. Firea intreaga s-a umplut de lumina Ta si Mormantul Tau s-a umplut de viata, pentru care Iti cantam: Aliluia!

Icosul 5

Doamne Iisuse Hristoase, daca vom tacea noi si nu vom lauda Invierea Ta, pietrele Mormantului Tau vor marturisi, ca in el s-a aratat ingerilor Invierea Ta si in el S-a aratat oamenilor Biserica nefacuta de mana, in care Jertfa si Jertfitor fiind, slujire fara de prihana ai adus ca Arhiereu, si cantam lui cu evlavie:

Bucura-te, ca pentru noi Hristos a Inviat
Bucura-te, cand marturisim: " Adevarat a Inviat!";
Bucura-te, tron preasfant al Bisericii drept-maritoare;
Bucura-te, ca in tine Domnul a stralucit ca un soare;
Bucura-te, ca firea intreaga s-a umplut de lumina;
Bucura-te, ca-n tine orice durere se alina;
Bucura-te, camara luminii celei neinserate;
Bucura-te, izgonirea duhurilor intunecate;
Bucura-te, ca la tine cautam a Domnului calauzire;
Bucura-te, ca in tine se simte a Mangaietorului umbrire;
Bucura-te, ca n-ai stapanit pe cel ce stapaneste peste toate;
Bucura-te, ca ai tinut pe Cel ce ne izbaveste de pacate;
Bucura-te, Mormant plin de lumina cereasca!

Condacul 6

Cei ce pazeau Mormantul au fost cutremurati de Invirea Ta, Mantuitorule, si intelegand ca au pazit pe Cel ce pazeste prin harul Sau intreaga lume, plini de cainta au strigat: Aliluia!

Icosul 6

O, Mantuitorule, de multe ori ne-am temut de Invirea Ta, parga a invierii noastre, prinsi fiind in mreaja pacatelor. ridica piatra temerii de pe mormantul inimilor noastre, ca sa putem canta cu pricepere Mormantului Tau:

Bucura-te, ca peste tine se varsa mana cereasca;
Bucura-te, ca umpli toate de lumina dumnezeiasca;
Bucura-te, ca Invierea ai adeverit;
Bucura-te, ca de lumina ai stralucit;
Bucura-te, ca incalzesti raceala sufletelor;
Bucura-te, ca aduci mangaiere oamenilor;
Bucura-te, ca arati calea credinciosilor;
Bucura-te, ca intaresti propovaduirea preotilor;
Bucura-te, ca celor raucredinciosi impotriva le stai;
Bucura-te, ca celor slabi in credinta putere le dai;
Bucura-te, aparator impotriva razvratirii demonilor;
Bucura-te, bucuria oamenilor si a ingerilor;
Bucura-te, Mormant plin de lumina cereasca!

Condacul 7

Foarte de dimineata Mironositele au alergat la Mormantul Tau, tanguindu-se; ci inaintea lor a stat ingerul si le-a zis: " Vremea tanguirii a incetat, nu mai plangeti, ci Apostolilor spuneti Invierea". Pentru care noi, primind cu bucurie cuvintele sale, cantam: Aliluia!

Icosul 7

Sa cante acum credinciosii si sa se veseleasca auzind Vestea cea buna a invierii lui hristos. Ca moartea a fost inghitita si viata s-a aratat biruitoare, pentru care noi cantam Mormantului plin de sfintenie:

Bucura-te, prin care credinciosii se dumiresc;
Bucura-te, prin care raucredinciosii se osardesc;
Bucura-te, nadejdea dejnadajduitilor;
Bucura-te, daruirea cea nedesarta a saracilor;
Bucura-te, a lui Dumnezeu salasluire;
Bucura-te, a iadului biruire;
Bucura-te, intarirea poporului crestinesc;
Bucura-te, odihna celor ce se nevoiesc;
Bucura-te, a neamului omenesc bucurie;
Bucura-te, a cerului nescrisa solie;
Bucura-te, prin care s-a dezlegat osardirea;
Bucura-te, prin care s-a aratat Invierea;
Bucura-te, Mormant plin de lumina cereasca!

Condacul 8

"Domnului nostru si Dumnezeul nostru!", strigam cu uimire cand privim cu ochii inimii spre Sfantul Mormant, si precum oarecand Toma a intins degetul spre trupul Tau, asa si noi Iti atingem cu dorirea inimii Mormantului, stiindu-l semn al Invierii Tale si cantand: Aliluia!

Icosul 8

Doamne, in necredinta noastra de multe ori am cerut semne si minuni, asemanadu-ne iudeilor de odinioara. Sa ne fie noua Mormantul Tau semn spre intarirea credintei, pentru ca vindecati de rana indoielii sa putem canta:

Bucura-te, ca pe Domnul si Dumnezeul nostru in tine L-ai primit;
Bucura-te, ca intunericul tau de lumina Sa a fost inghitit;
Bucura-te, ca in tine pe Apostoli i-ai primit;
Bucura-te, ca soli ai Invierii Domnului au devenit;
Bucura-te, ca cete de cuviosi in tine s-au inchinat;
Bucura-te, ca multime de maici spre tine s-au indreptat;
Bucura-te, chemare tainica a credinciosilor;
Bucura-te, tarie neclintita in fata greutatilor;
Bucura-te, ca ne indemni sa cugetam la moarte;
Bucura-te, ca alungi gandurile cele desarte;
Bucura-te, ca inimile noastre catre tine se indreapta;
Bucura-te, ca multi credinciosi sa te vada asteapta;
Bucura-te,Mormant plin de lumina cereasca!

Condacul 9

De mare dar s-a invrednicit Mormantul Tau, Mantuitorule, umplandu-se de lumina cea dumnezeiasca la Praznicul Invierii, pentru care azi Te rugam sa ne umpli de lumina Ta cea datatoare de viata si pe noi, cei ce cu evlavie Iti cantam: Aliluia!

Icosul 9

Temei al dreptei credinte fiind Sfantul Mormant si marturie a Dumnezeului celui Viu aratandu-se, credinciosii nu contenesc a-i aduce laude ca acestea:

Bucura-te, lauda impartilor binecredinciosi;
Bucura-te, incununarea patriarhilor evlaviosi;
Bucura-te, ca te canta luminatii arhierei;
Bucura-te, ca esti al credintei noastre temei;
Bucura-te, apararea oastei dreptmaritoare;
Bucura-te, ca esti cinstit de multe popoare;
Bucura-te, ca acestora te-ai aratat innoita cantare;
Bucura-te, cel mai cinstit dintre altare;
Bucura-te, ca pe Cel Inviat Il marturisesti;
Bucura-te, ca pe Cel nevazut Il vadesti;
Bucura-te, intaritorule in credinta;
Bucura-te, daruitorule de umilinta;
Bucura-te, Mormant plin de lumina cereasca!

Condacul 10

In fiecare an nenumarate minuni se arata la Mormantul cel Sfant, cand se pogoara in mod vazut Lumina dumnezeiasca, de la care mii de luminari si candele se aprind si felurite descoperiri se arata celor ce se aduna la Praznicul Invierii, ca sa cante cu inima curata: Aliluia!

Icosul 10

Ne conteneste limba omeneasca a grai cuvinte de lauda despre Mormantul in care S-a odihnit Hristos si l-a randuit pentru noi loc de luminata inchinare. Pentru aceea, din plinatatea inimii graim cu dragoste aceastea:

Bucura-te, ca la minunea Invierii Domnului ai fost partas;
Bucura-te, ca an de an Luminii Lui esti sfant salas;
Bucura-te, ca in tine au loc aratari minunate;
Bucura-te, ca limba omeneasca a le spune nu poate;
Bucura-te, ca multe lumanari se aprind singure la tine;
Bucura-te, ca hulitorii se fac de rusine;
Bucura-te, ca ti se aprind candele din lumina dumnezeiasca;
Bucura-te, ca umpli sufletele credinciosilor de pace cereasca;
Bucura-te, ca multi pagani s-au umplut de mirare;
Bucura-te, ca ei au alergat la a bisericii alinare;
Bucura-te, ca nu s-au temut sa-si dea viata pentru Hristos;
Bucura-te, ca au intrat in Raiul cel preafrumos;
Bucura-te, Mormant plin de lumina cereasca!

Condacul 11

De multe ori au incercat iudeii si paganii sa batjocoreasca venirea Sfintei Lumini, dar de fiecare data Dumnezeu le-a stat impotriva, pe unii rusinandu-i, iar pe altii intorcandu-i la credinta cea adevarata, ca sa cante cu pocanita: Aliluia!

Icosul 11

Mare minune s-a aratat cand Lumina Sfanta a spart stalpul bisericii Sfantului Mormant, aratandu-se dreptcredinciosilor pe care sarazinii platiti de armeni i-au impiedicat sa intre la Sfanta Slujba a Invierii, dar prin iesirea Luminii din stalpul de piatra Dumnezeu a aratat care este credinta cea adevarata, spre bucuria crestinilor si a cuviosului Sofronie, Patriarhul Ierusalimului, si a celor ce canta unele ca acestea:

Bucura-te, ca Patriarhul Sofronie te-a udat cu lacrimile sale;
Bucura-te, ca degraba ai alinat a credinciosilor jale;
Bucura-te, ca Stalpul Ortodoxiei pana astazi s-a pastrat;
Bucura-te, ca din piatra icoana Invierii s-a aratat;
Bucura-te, ca Lumina Sfanta firea pietrei a biruit;
Bucura-te, ca prin ea adevarul credintei s-a vadit;
Bucura-te, ca indata un sarazin a crezut in Hristos;
Bucura-te, ca prin mucenicie s-a adus jertfa cu bun miros;
Bucura-te, ca moastele sale in biserica s-au ingropat;
Bucura-te, ca si alti sarazini de necredinta s-au lepadat;
Bucura-te, ca pastrezi dovada puterii dumnezeiesti;
Bucura-te, ca pe cei ce ajung la tine ii intaresti;
Bucura-te, Mormant plin de lumina cereasca!

Condacul 12

"Cel ce alearga din toata inima la acest Mormant va pricepe acolo cuvintele Scripturilor care il vor invata pe el", a grait sfantul Grigore Palama, aratandu-se dascal al Luminii dumnezeiesti, iar noi, crezand invataturii sale, cantam cu zdrobire de inima: Aliluia!

Icosul 12

Dorind a ne invrednici sa praznuim Pastele la Mormantului Tau cel Sfant si stiindu-se saracia si neputintele, ne rugam Tie, Doamne, sa randuiesti precum stii aceasta. Daca este bine placut Tie, sa ajungem cu trupul la Mormantul Tau, iar de nu, macar in inimile noastre sa-i putem canta cu bucurie:

Bucura-te, propovaduirea cuvantatorilor de Dumnezeu;
Bucura-te, ca cinstirea ta se inmulteste mereu;
Bucura-te, prin care intelepciunea desarta a fost rusinata;
Bucura-te, prin care nestiinta a fost inteleptita si luminata;
Bucura-te, dar al lui Dumnezeu pentru cei credinciosi;
Bucura-te, piatra de poticnire pentru cei necredinciosi;
Bucura-te, marire a teologhisirii celei adevarate;
Bucura-te, ca luminezi mintile cele intunecate;
Bucura-te, pecete a cerului pe pamant;
Bucura-te, ca esti plin de ingerescul cant;
Bucura-te, ca esti plin de fiorul nemuririi;
Bucura-te, stea care arata ieslea Invierii;
Bucura-te, Mormant plin de lumina cereasca!

Condacul 13

O, Doamne Iisuse Hristoase, Cuvinte al lui Dumnezeu, arata-ne pe noi chip al Mormantul Tau! Sa simta inimile noastre patimirea Ta, sa fie patrunse de sangele Tau si de moartea Ta cea datatoare de viata, ca la Infricosatoarea Ta Judecata sa ne arati plini de lumina dumnezeiasca si cu adevarat madulare vii ale trupului Tau, ca sa-Ti putem canta in vecii vecilor: Aliluia!

(Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarasi Icosul 1 si Condacul 1.

Rugaciune spusa in Sfantul Mormant al Domnului

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, ia aminte la rugaciunile pe care Ti le aducem din buzele noastre necurate si, curatindu-ne de toata intinaciunea, acopera-ne cu harul milostivirii Tale! Nu avem cuvinte, Doamne si Stapanul vietii noastre, sa-Ti multumim dupa cuviinta pentru marele dar pe care ni l-ai facut si ni-l faci in fiecare an prin pogorarea Sfintei Lumini la Mormantul Tau; nu suntem vrednici de o minune atat de mare, dar desi nu suntem vrednici a grai de acest mare dar pe care l-ai facut Bisericii Tale, nici nu putem opri sa multumim dupa puterile noastre ca ne-ai aratat acest semn, ca sa pricepem ca esti cu adevarat viu in Biserica Ta cea dreptmaritoare pe care portile iadului nu o pot birui.

Tu, Cel ce ai zis: "Eu sunt cu voi pana la sfarsitul veacurilor", ne-ai aratat aceasta in multe feluri si in chip ales la marele Praznic al invierii. Slava Tie, Doamne, ca acoperi Biserica Ta! Slava Tie, Doamne, ca ai binecuvantat pamantul cu Mormantul Tau! Ne aducem aminte de cate minuni ai facut la acest datator-de-viata Mormant. Cum vom uita Stalpul Ortodoxiei? Cum vom uita ca atunci cand ereticii au dat bani sarazinilor, pentru a nu-i lasa pe credinciosi sa intre in Biserica Sfantului Mormant, Lumina Sfanta a tasnit afara, spargand un stalp de piatra? cum vom uita bucuria Patriarhului Sofronie si a celorlalti credinciosi vazand dovedita credinta lor curata ca Tu, Doamne Iisuse Hristoase, esti cu adevarat capul si ocrotitorul Bisericii?

Nu vom putea uita, Doamne, pentru ca prea mare este dragostea pe care dragostea pe care ne-ai aratat-o siluand aminte la cuvintele Tale: " Fericiti cei ce n-au vazut si au crezut", cu inimile noastre marturisim ca la Praznicul Invierii trimiti Sfanta Lumina ca binecuvantare pentru cei credinciosi. Pentru aceasta Te rugam, Doamne Iisuse Hristose, trimite harul Tau peste noi si fa din inima noastra lacas al Luminii Tale celei neapropiate, ca pe Tine sa Te slavim, iubitorule de oameni, impreuna cu Parintele Tau cel fara de inceput si cu presfantul si De-Viata-Facatorul Tau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

duminică, 4 aprilie 2021

Acatistul Sfântului Apostol Andrei

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".


(30 noiembrie)

Condacele şi Icoasele:

Condacul 1:

Pe ucenicul cel întâi chemat şi următorul Patimilor lui Hristos, pe Andrei apostolul, fratele lui Petru, să-l lăudăm credincioşii, că pa cel ce pe păgâni din înşelăciune i-a întors la botez. Pentru aceasta îi cântăm: Bucură-te, Sfinte Andrei, apostole!

Icosul 1:

Sufletul meu cel tulburat de gânduri şi de cuvinte rele, curăteste-l cu dumnezeiescul tău dar, care s-a sălăşluit întru tine, propovăduitorul lui Hristos Andrei, că, fiind curat, să izvorască cântare vrednică aşa:

Bucură-te, cel ce din pescar ai devenit apostol;
Bucură-te, că mai întâi ai avut pe Sfântul Ioan Botezătorul cs dascăl;
Bucură-te, că din ceata ucenicilor tu de Mântuitorul mai întâi ai fost chemat la darul apostolesc;
Bucură-te, că te-ai făcut cu multă credinţă ucenic al lui Hristos;
Bucură-te, că şi pe fratele tău Petru l-ai adus la Hristos;
Bucură-te, că împreună cu toţi apostolii ai urmat Domnului;
Bucură-te, că eşti dintre cei dintâi apostoli ai lui Hristos;
Bucură-te, că ai păstrat dragoste încuviinţată către Domnul;
Bucură-te, că pentru dragostea Lui, prin multe ţări L-ai propovăduit pe Dumnezeu dătător de viaţă;
Bucură-te, că propovăduind la păgâni credinţa cea în Iisus Hristos, multe scârbe ai răbdat;
Bucură-te, că ai fost bătut cu lemne şi cu pietre;
Bucură-te, că sălbaticii aceia te muşcau şi cu dinţii;
Bucură-te, Sfinte Andrei, Apostole!

Condacul al 2-lea:

Cu cuvântul Evangheliei, Andrei prea-lăudate, din adâncul înşelăciunii ai vânat popoarele precum te-ai făgăduit Domnului Iisus Hristos, Cel ce te-a învăţat a vâna pe oameni la credinţa Lui. Pentru aceasta cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 2-lea:

Cel ce eşti cetăţean de taină, însuşi văzătorule, şi ritor al cunoştinţei lui Hristos cel de negrăit, care ai luat de sus Duhul cel Sfânt, grăieşti în limbi şi împarţi darurile. Pentru aceasta lăudam darul luat şi ţie-ţi cântăm acestea:

Bucură-te, primitorule al Duhului Sfânt în limbi de foc;
Bucură-te, că prin multe ţări ai mers din loc în loc;
Bucură-te, că fiind sfâşiat de păgâni, Domnul Iisus te-a făcut sănătos;
Bucură-te, că pe mulţi dintre cei mai buni creştini i-ai hirotonit episcopi şi preoţi;
Bucură-te, că prin oraşe şi sate umblând şi propovăduind, pe mulţi i-ai făcut creştini;
Bucură-te, că după mulţi ani de propovăduire, la sfârşit ai ajuns la mucenicie;
Bucură-te, că păgânii necredincioşi chinuindu-te pe cruce te-au pironit cu capul în jos;
Bucură-te, că dumnezeiescul tău suflet la cer s-a dus;
Bucură-te, că Domnul Hristos a pus scumpă cunună pe capul tău;
Bucură-te, că toate cetele cereşti pentru încununare cântări preafrumoase au cântat;
Bucură-te, că îngerii şi sfinţii cu bucurie în palatul tău osebit te-au aşezat;
Bucură-te, al Preasfintei Treimi smerit închinător;
Bucură-te, Sfinte Andrei, Apostole!

Condacul al 3-lea:

Alergat-ai cu sete la chemarea Mântuitorului, Apostole Andrei, şi de bunăvoie te-ai dat spre ascultarea învăţăturii Lui, ca un cerb la izvoarele apelor şi tuturor le-ai propovăduit pe Dumnezeu adevărat, pentru aceasta cântăm: Aliluia!

Icosul al 3-lea:

Mărgăritarul cel de mult preţ, cel ascuns în taina inimii tale, în lume l-ai pus înainte, Apostole Andrei; pe acela cu credinţă păgânii primindu-l, comoară l-au făcut. Pentru această aducem ţie acestea:

Bucură-te, al Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu lăudător;
Bucură-te, cel împreună cu îngerii şi cu toţi sfinţii cântător;
Bucură-te, al nostru păzitor;
Bucură-te, al nostru mijlocitor înaintea Preacinstitei Maicii lui Dumnezeu;
Bucură-te, al nostru rugător către Domnul Dumnezeu;
Bucură-te, al tainelor lui Hristos slujitor;
Bucură-te, temelia prea întemeiată a mărturisirii lui Hristos;
Bucură-te, că tu ai propovăduit credinţa cea dată de Domnul Iisus Hristos;
Bucură-te, luminătorul cereştii cunoştinţe;
Bucură-te, învăţătorul Dreptei Credinţe;
Bucură-te, prin care Domnul Hristos se sălăşluieşte;
Bucură-te, prin care satana se nimiceşte;
Bucură-te, Sfinte Andrei, apostole!

Condacul al 4-lea:

Ca o vestire Evanghelia în mâini luând, mult-lăudate Andrei, tot pământul ai îmbogăţit de dumnezeiasca propovăduire. Pentru aceasta cinstim pomenirea ta, împreună cu chinurile tale, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 4-lea:

Capiştele prefăcându-le în biserici lui Dumnezeu, preacinstite Apostole Andrei, ai sfinţit în ele pe fiii botezului pe care darul i-a înnoit prin apă şi prin Duh. Pentru aceasta cântăm ţie laudele acestea:

Bucură-te, al cântărilor îngereşti ascultător;
Bucură-te, că ai răstignit cele lumeşti şi întru tine vieţuieşte Iisus Hristos;
Bucură-te, prin care întunericul s-a risipit;
Bucură-te, prin care lumea s-a luminat;
Bucură-te, îndunmezeitule cu Dumnezeu-unitule;
Bucură-te, cerule mai înalt decât cerul;
Bucură-te, că te-ai arătat părtaş al firii dumnezeieşti;
Bucură-te, că pe fiii oamenilor i-ai adus lui Dumnezeu;
Bucură-te, al bisericii de trebuinţă folositor;
Bucură-te, Sfinte Andrei, Apostole!

Condacul al 5-lea:

Cunoscut-ai aşezămintele firii, mărite Andrei, vrednicule de minuni, şi părtaş pe fratele tău Petru l-ai primit grăind: aflat-am pe Cel dorit! Şi i-ai arătat cunoştinţa Duhului. Pentru aceasta cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 5-lea:

Cu mreaja cuvântului, dintru adâncul înşelăciunii, ai vânat peşti cuvântători, fericite Apostol Andrei, şi la masa lui Hristos, mâncare curată i-ai adus luminaţi; pentru aceasta îţi cântăm:

Bucură-te, Andrei, îndulcire a minţilor;
Bucură-te, dumnezeiască desfătare a oamenilor;
Bucură-te, prin care credinţa s-a lăţit;
Bucură-te, prin care rătăcirea s-a zădărnicit;
Bucură-te, că pentru Hristos pe toate cele lumeşti gunoaie le-ai socotit;
Bucură-te, că tuturor toate le-ai făcut, ca pe mulţi să-i mântuieşti;
Bucură-te, al înţelepciunii lui Dumnezeu vas mult-încăpător;
Bucură-te, al lui Hristos dulce cugetător;
Bucură-te, pentru cei orbi dumnezeiască alifie;
Bucură-te, pentru cei bolnavi minunată doctorie;
Bucură-te, adâncimea cuvintelor celor insuflate de Dumnezeu;
Bucură-te, noianul înţelegerilor celor înţelepte de Dumnezeu;
Bucură-te, Sfinte Andrei, Apostole!

Condacul al 6-lea:

Dumnezeiasca punte, Atot-făcătorul şi de lumină strălucitorul Duh, întru tine, mărite Apostole Andrei, sălăşluindu-se cu dumnezeiască cuviinţă în chipul limbii de foc, te-a arătat propovăduitor al celor de negrăit. Pentru aceasta cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 6-lea:

Lepădând mrejele cele pescăreşti şi luând crucea, ai urmat lui Hristos, Celui ce te-a chemat, şi mreaja Duhului aruncând, în loc de peşte, pe oameni ai vânat. Slavă Duhului ce ţi s-a dat ţie! Pentru aceasta aducem laudele acestea:

Bucură-te, al dumnezeieştii întrupări înalt tâlcuitor;
Bucură-te, carte de Dumnezeu închipuită, foarte folositoare minţii;
Bucură-te, comoara dumnezeiască a cereştilor comori;
Bucură-te, cel ce eşti învăţătură de trebuinţă celor învăţători;
Bucură-te, cel ce la împărţirea muncii de propovăduitori ai ales neamurile;
Bucură-te, că între cei neputincioşi, minuni alese ai făcut;
Bucură-te, al umbrei legii surpător;
Bucură-te, al adevărului stâlp întăritor;
Bucură-te, cel ce în cuvinte preaînţelepte te-ai îmbogăţit;
Bucură-te, cel ce pe credincioşi cu răbdare i-ai mântuit;
Bucură-te, casă preacinstită a Sfintei Treimi;
Bucură-te, Biserică a fiilor duhovniceşti;
Bucură-te, Sfinte Andrei, Apostole!

Condacul al 7-lea:

Dobândit-ai pe Cel pe care L-ai dorit, fericite Apostole Andrei. Iar acum în locaşurile cele nestricăcioase cu Dânsul locuind, seceri snopii ostenelilor tale după vrednicie; pentru aceasta cu cântări slăvim pe Dumnezeu, zicând: Aliluia!

Icosul al 7-lea:

Iubit-ai pe Stăpânul şi după Dânsul ai mers pe urmele Lui, în viaţă bine povăţuit şi patimilor Lui fără înşelăciune, preacinstite Andrei, până la moarte urmând; pentru aceasta îţi cântăm acestea:

Bucură-te, al necuvântării de Dumnezeu neapropiată înălţime;
Bucură-te, iconomia lui Dumnezeu necunoscută în adâncime;
Bucură-te, a Mângâietorului gură cinstită;
Bucură-te, gură de foc îngrădită;
Bucură-te, doborârea înţelepciunii celor înţelepţi;
Bucură-te, lepădarea priceperii celor pricepuţi;
Bucură-te, Împărăţia Cerurilor cea de veselie primitorului;
Bucură-te, al tainelor lui Hristos vestitorule;
Bucură-te, privighetoarea cerului cea dulce grăitoare;
Bucură-te, limbă de foc suflătoare care grăieşti cele dumnezeieşti;
Bucură-te, îndulcire a urechilor noastre;
Bucură-te, cel prin care Hristos mântuieşte sufletele noastre;
Bucură-te, Sfinte Andrei, Apostole!

Condacul 8-lea:

Cu darul cel dat ţie de la Dumnezeu, întru-tot-lăudate Andrei, duhurile demonice cu cuvântul se izgonesc, bolile fug, mulţimea patimilor sufleteşti se îndepărtează de la cei bolnavi; pentru aceasta cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 8-lea:

Cel ce din Betsaida ai ieşit, pe noi ne chemi a prânzi prăznuirea ta, punându-ne-o nouă înainte astăzi; cu vitejiile luptelor tale şi cu sarea lui Hristos mintea noastră sărând-o, mâncărurile tale dulci s-au făcut nouă, adică: învăţăturile de sfaturi cereşti; pentru aceasta cântăm ţie unele ca acestea:

Bucură-te, lumina celor întunecaţi cu păgânătatea;
Bucură-te, calea cea adevărată a celor rătăciţi;
Bucură-te, al luminilor lui Hristos văzător şi propovăduitor;
Bucură-te, al Patimilor lui Hristos prea-ales mărturisitor;
Bucură-te, al minunilor Domnului bun lucrător;
Bucură-te, iconomia frumuseţii celei întâi închipuite;
Bucură-te, stăpânirea dogmelor lui Dumnezeu;
Bucură-te, al luminii celei gândite luminoasă descoperire;
Bucură-te, dreaptă arătare a chinurilor ce aşteaptă pe cei păcătoşi;
Bucură-te, gură care vesteşti pe Hristos Dumnezeu;
Bucură-te, privitorule al priveliştilor lui Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce auzi cele de oameni neauzite;
Bucură-te, Sfinte Andrei, Apostole!

Condacul al 9-lea:

Poruncindu-ţi-se a te sui la muntele Sionului cel înţelegător, Apostole Andrei, şi paharul mântuirii luând, bucurându-te l-ai băut, trecând prin moarte la viaţa cea dumnezeiască, unde este Hristos Dumnezeu, cântând: Aliluia!

Icosul al 9-lea:

Focul Preasfântului Duh ce s-a coborât de sus peste tine, întru-tot-lăudate Apostole Andrei al lui Hristos, ţi-a poruncit ţie cu limbă nouă, cu care niciodată nu ai grăit, să vesteşti până la marginile lumii măririle Lui. Pentru aceasta aducem ţie laudele acestea:

Bucură-te, că tu ai binevestit Patimile şi Învierea lui Hristos;
Bucură-te, că tu singur lămureşti pogorârea în iad a dracilor;
Bucură-te, cel ce eşti plin de roadele Preasfântului Duh;
Bucură-te, de Darurile Lui îndestulătorule;
Bucură-te, prin care Sfânta Treime s-a propovăduit;
Bucură-te, prin care Unimea Treimii s-a slăvit;
Bucură-te, sănătate preaminunată împărţită credincioşilor;
Bucură-te, cel ce eşti rană de mult plâns demonilor;
Bucură-te, lumină mai strălucitoare decât soarele;
Bucură-te, povăţuitorul şi lumina orbilor;
Bucură-te, de lumină al tuturor făcător;
Bucură-te, al vrăjmaşilor puternic biruitor;
Bucură-te, Sfinte Andrei, Apostole!

Condacul al 10-lea:

Cine te-a învăţat a grăi aşa, Sfinte Apostole Andrei? Cine ţi-a luminat mintea ta ca să vezi limpede raza slavei celei neapropiate, care a strălucit lumina Adevărului în inimile noastre, fără numai Iisus Hristos Dumnezeu? Pentru aceasta cântăm Lui: Aliluia!

Icosul al 10-lea:

Se spăimantează tot cugetul de propovăduirea ta, pe care ai trâmbiţat-o în tot pământul, tăinuitorule al lui Hristos şi văzătorule al celor de sus, cel ce eşti cinstit de Domnul între cei doisprezece apostoli, pentru aceasta cântăm ţie:

Bucură-te, rugătorule pentru noi către Domnul;
Bucură-te, că prin sfintele tale rugăciuni Domnul ne trimite milele Sale bogate;
Bucură-te, că prin ajutorul tău, tiranul satana se izgoneşte de la noi;
Bucură-te, că gândurile şi bolile cele rele le îndepărtezi de la noi;
Bucură-te, mărgăritarul cel luminos al lui Hristos;
Bucură-te, mângâierea sufletească a pământenilor celor necăjiţi;
Bucură-te, sănătatea trupească a oamenilor îmbolnăviţi;
Bucură-te, cârmaci prea-minunat al celor ce înoată pe ape;
Bucură-te, împreună-călător cu cei ce călătoresc pe uscat;
Bucură-te, ajutorul celor ce te cheamă când zboară în aer;
Bucură-te, hrănitorul nostru al celor flămânzi de fapte bune;
Bucură-te, cel ce ajuţi rugăciunilor noastre spre mântuire;
Bucură-te, Sfinte Andrei, apostole!

Condacul al 11-lea:

Cu suflarea cea de sus a Duhului, Dumnezeu mai înainte aprinzându-te cu râvnă de credinţă, ritor de Dumnezeu grăitor te-a arătat pe tine, Mărite Apostole Andrei, cel ce cânţi Mântuitorului tău: Aliluia!

Icosul al 11-lea:

Cel de lumină purtător şi de veselie făcător, fericite Andrei Apostole al lui Hristos, dumnezeiască pomenirea ta raza de tămăduire străluceşte nouă celor ce cântăm ţie unele ca acestea:

Bucură-te, stea mai luminoasă decât soarele;
Bucură-te, sfeşnic care străluceşti cu raza de aur;
Bucură-te, dătător de daruri al creştinilor dreptcredincioşi;
Bucură-te, al călugărilor celor mâhniţi ajutător în necazuri;
Bucură-te, cel ce eşti izgonitor înfricoşător al demonilor;
Bucură-te, frumuseţea cea prea-luminată a Bisericii lui Hristos;
Bucură-te, cămara preacinstită cu bun miros a lui Hristos;
Bucură-te, podoaba cea preacinstită a apostolilor;
Bucură-te, luminătorul cel preamărit al mucenicilor;
Bucură-te, veselia cea de bucurie făcătoare a cuvioşilor;
Bucură-te, lauda cea fericită a tuturor sfinţilor;
Bucură-te, rugătorule, mijlocitorule şi folositorule al tuturor ortodocşilor;
Bucură-te, Sfinte Andrei, Apostole!

Condacul al 12-lea:

Ca un ucenic prea-ales al Celui ce s-a pironit de bună voie pe Cruce, Stăpânului tău până la moarte urmând, te-ai suit bucurându-te la înălţimea crucii, mergere făcându-ţi la ceruri, de trei ori fericite Apostole Andrei. Pentru aceasta cântăm cântărea cea îngerească lui Dumnezeu, zicând: Aliluia!

Icosul al 12-lea:

Mulţumim ţie, mărite Apostole Andrei, noi neamurile cele de tine luminate şi de pe pământ la ceruri, de tine ridicate, că de la slujirea vrăjmaşului depărtându-ne, ne-am făcut împreună-locuitori cu sfinţii îngeri şi părtaşi ai slavei Domnului. Pentru aceasta aducem ţie după vrednicie laudele acestea:

Bucură-te, Apostole Andrei, nume prea-scump şi dulce nouă dreptcredincioşilor;
Bucură-te, izgonitorul tuturor eresurilor;
Bucură-te, păzitorule cu dinadinsul al fecioriei;
Bucură-te, floarea cea preafrumoasă şi bine mirositoare a raiului;
Bucură-te, că rugăciunile tale sunt ca o scară, care ne urcă pe noi la ceruri;
Bucură-te, arma cea nebiruita a binecredinciosului popor;
Bucură-te, cel ce biruieşti în zile de război tabăra potrivnicilor;
Bucură-te, cel ce ne dai nouă ploi potrivite;
Bucură-te, cel ce ne izbăveşti pe noi din tot felul de nevoi;
Bucură-te, cel ce aperi sfânt locaşul acesta de aprinderea focului;
Bucură-te, cel ce ne izbăveşti pe noi de vicleşugul vrăjmaşului;
Bucură-te, cel ce la sfârşitul vieţii noastre ne ajuţi ca prin pocăinţă să ne mântuim;
Bucură-te, Sfinte Andrei, Apostole!

Condacul al 13-lea:

O, preaminunate sfinte şi mărite Apostole Andrei, cu plângere alergăm la sprijinul tău, ca să ne izbăveşti pe noi cu rugăciunile tale de chinul cel de veci, prea-lăudate, şi să ne învredniceşti de bucuria raiului; ca împreună cu tine să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Acest Condac se zice de trei ori.

După aceea se zice iarăşi:

Icosul întâi: Sufletul meu cel tulburat... şi

Condacul întâi: Pe ucenicul cel întâi chemat...

Apoi se zice aceasta:

Rugăciune:

Doamne Dumnezeul nostru, Tu, Cel ce ai zis şi s-a făcut făptura, nu întoarce dumnezeiasca Ta faţă de la noi cei păcătoşi, ca să nu vină asupră-ne mânia cea groaznică şi înfricoşătoare a durerilor, care este rodul păcatelor noastre pe care în toată ziua cu nesocotinţă în chip nenumărat le săvârşim. Noi suntem păcătoşi şi pătimaşi, netrebnici şi plini de răutate, iar Tu eşti izvorul vieţii şi al milostivirii; nu ne lăsa, Doamne; nu trece rugăciunea noastră a păcătoşilor, nici nu răsplăti nouă după nelegiuirile noastre, ci, pentru că nu suntem vrednici a câştiga prin sârguinţa cea de toate zilele milostivirea Ta, dăruieşte-o Tu, Doamne, ca un Preamilostiv. Pentru rugăciunile Apostolului Tău Andrei, dăruieşte-ne nouă sănătate şi viaţă ferită de toată răutatea. Pentru pomenirea lui cea de azi ne întăreşte cu darul Tău cel stăpânitor, ca din adâncul inimilor noastre, cu bucurie să lăudăm prăznuirea lui, şi să slăvim Preasfânt numele Tău, în vecii vecilor. Amin!

sâmbătă, 13 martie 2021

miercuri, 13 mai 2020

Acatist, pomelnic, sărindar

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

              Una din practicile cultice foarte îndătinate în Biserica ortodoxă este pomenirea de nume ale credincioşilor, vii şi morţi, la diverse slujbe şi la diferite momente ale acestora. Pentru ca slujitorii să le poată pomeni la locul şi sorocul îndătinat este nevoie ca ele să fie înmânate de credincioşi. În această privinţă, există trei feluri de prezentare a numelor de pomenit în cadrul slujbelor divine.

Primul se cheamă acatist.
Termenul de acatist are în terminologia liturgică două sensuri: fie cel de slujbă închinată persoanelor Sfintei Treimi, Maicii Domnului sau sfinţilor şi care se săvârşeşte în diferite zile din cursul unui an liturgic; fie cel de înscris - la care ne referim noi astăzi - în care credincioşii trec numele care doresc să fie pomenite în cadrul acestor slujbe şi diversele trebuinţe, nevoi şi necazuri pentru a căror împlinire se roagă. În acatist trecem numai numele celor vii, pentru că de regulă la aceste slujbe se fac mijlociri numai pentru cei în viaţă. Acatistele se pot da şi pentru perioade mai mari de timp: 40 de zile, trei luni, şase luni, un an, pentru a fi pomenite permanent.



Când prezentăm lista de nume pentru a fi pomenite în cadrul Sfintei Liturghii, atunci avem de-a face cu un pomelnic, adică o înşiruire a numelor ce urmează a fi pomenite. Cum Sfânta Liturghie se săvârşeşte atât pentru cei vii, cât şi pentru cei morţi, aceste pomelnice cuprind atât numele celor vii, cât şi ale celor morţi, care dorim să fie pomenite. Practica aceasta este foarte veche. La început aceste nume se scriau pe un obiect care se plia în două, dând naştere la ceea ce numim diptice, noţiune care apare încă din secolul al IV-lea. Această modalitate de a prezenta numele celor vii şi morţi la Liturghie se păstrează şi astăzi, credincioşii împărţind coala de hârtie în două şi scriind, de regulă, pe cei vii în stânga, iar pe cei morţi în dreapta, specificând de cele mai multe ori cu claritate ,,vii" şi „morţi". Uneori ateste liste cu vii şi morţi pot fi prezentate şi separat. Pentru a nu se face confuzie, se înscrie semnul crucii pe pomelnicele pentru morţi. Şi acestea pot fi date pe termen lung.

Tot pomelnic se numeşte şi lista de nume, care urmează să fie pomenite la slujbele speciale pentru cei răposaţi şi în special la parastase. Când o asemenea listă se dă preotului pentru a fi pomenită timp de 40 de zile, sau mai precis la 40 de Liturghii, ea se cheamă sărindar, de la un cuvănt neogrec care înseamnă un grup de 40. În slavonă se numeşte soroc.
BISERICA ŞI CULT pe înţelesul tuturor” Preot Prof. Dr. NICOLAE NECULA, Editura Europartner, ISBN 973-97175-5-1

marți, 11 septembrie 2018

Acatist pentru iertare

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".


In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh.Amin.

Slava tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie !
Slava tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie !
Slava tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie !

Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti ; Vistierul bunatatilor si Datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte miluieste-ne pe noi.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh. Si acum si pururea si in vecii vecilor.Amin.

Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne curateste pacatele noastre. Stapane iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noaste, pentru numele Tau.

Doamne miluieste. Doamne miluieste. Doamne miluieste.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh. Si acum si pururea si in vecii vecilor.Amin.

Tatal nostru, Care esti in ceruti, sfinteasca-se numele Tau, vie imparatia Ta, faca-se voia Ta, precum in cer asa si pe pamant. Painea noastra cea de toate zilele, da-ne-o noua astazi. Si ne iarta noua gresalele noastre, precum iertam si noi gresitilor nostri. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel viclean.

Ca a Ta este imparatia, puterea si slava, a Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor.Amin.

Pentru rugaciunile Sfintilor Parintilor nostri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi !Amin !

Miluieste-ne pe noi Doamne, miluieste-ne pe noi, ca nepricepandu-ne de nici un raspuns, aceasta rugaciune aducem Tie, ca unui Stapan, noi pacatosii robii Tai, miluieste-ne pe noi.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh. Si acum si pururea si in vecii vecilor.Amin.

Doamne, miluieste-ne pe noi, ca intru Tine am nadajduit ; nu te mania pe noi foarte, nici pomeni faradelegile noastre, ci cauta si acum ca un milostiv si ne izbaveste pe noi de vrajmasii nostri, ca Tu esti Dumnezeul nostru si noi suntem poporul Tau ; toti lucrul mainilor Tale si numele Tau chemam.

Si acum si pururea in vecii vecilor.Amin !

Usa milostivirii deschide-o noua, binecuvantata Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara, ca sa nu pierim cei ce nadajduim intru tine, ci sa ne mantuim prin tine din nevoi, caci tu esti mantuirea neamului crestinesc.

CREZUL
Cred intru Unul Dumnezeu, Tatal Atottiitorul, Facatorul cerului si al pamantului, vazutelor tuturor si nevazutelor.
Si intru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul Nascut, Care din Tatal s-a nascut mai inainte de toti vecii. Lumina din Lumina, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, nascut, nu facut ; Cel de o fiinta cu Tatal, prin Care toate s-au facut.
Care pentru noi oamenii si pentru a noastra mantuire S-a pogorat din ceruri si S-a intrupat de la Duhul Sfant si de la Maria Fecioara si S-a facut Om.
Si S-a rastignit pentru noi in zilele lui Pontiu Pilat si a patimit si S-a ingropat.
Si a inviat a treia zi, dupa Scripturi.
Si S-a inaltat la ceruri si sade de-a dreapta Tatalui.
Si iarasi va sa vina cu slava sa judece viii si mortii, a Carui imparatie nu va avea sfarsit.
Si intru Duhul Sfant, Domnul de viata Facatorul, Care de la Tatal purecede, Cela ce impreuna cu Tatal si cu Fiul este inchinat si slavit, care a grait prin prooroci.
Intru una, sfanta, soborniceasca si apostoleasca Biserica.
Marturisesc un Botez intru iertarea pacatelor.
Astept invierea mortilor.
Si viata veacului ce va sa fie. Amin.

Doamne miluieste. Doamne miluieste. Doamne miluieste.

Psalmul 50
Miluieste-ma Dumnezeule, dupa mare mila Ta si dupa multimea indurarilor Tale, sterge faradelegea mea. Mai vartos ma spala de faradelegea mea si de pacatul meu ma curateste. Ca faradelegea mea eu o cunosc si pacatul meu inaintea mea este pururea. Tie Unuia am gresit si rau inaintea Ta am facut, asa incat drept esti Tu intru cuvintele tale si biruitor cand vei judeca Tu. Ca iata intru faradelegi m-a nascut maica mea. Ca iata adevarul ai iubit ; cele nearatate si cele ascunse ale intelepciunii Tale mi le-ai aratat mie. Stropi-ma-vei cu isop si ma voi curati, spala-ma-vei si mai vartos decat zapada ma voi albi. Auzului mei vei da bucuriesi veselie ; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Intoarce fata Ta de la pacatele mele si toate faradelegile mele sterge-le. Inima curata zideste intru mine, Dumnezeule, si duh drept innoieste intru cele dinauntrul ale mele. Nu ma lepada de la fata Ta si Duhul Tau cel Sfant nu-L lua de la mine. Da-mi mie bucuria mantuirii Tale si cu duh stapanitor ma intareste. Invata-voi pe cei fara de lege caile Tale si cei necredinciosi la Tine se vor intoarce. Izbaveste-ma de varsarea de sange Dumnezeule, Dumnezeul mantuirii mele ; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Domane, buzele mele vei dechide si gura mea va vesti lauda Ta. Ca de-ai fi voit jertfa, Ti-as fi dat ; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu, duhul umilit ; inima franta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi. Fa bine, Doamne, intru bunavointa Ta, Sionului ; si sa se zideasca zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptatii, prinosul si arderile de tot ; atunci vor pune pe altarul tau vitei.

Prea Sfanta Treime, sufletul meu striga la Tine sa ma ajuti in a invata sa iert si sa primesc iertarea fara de care nu vom intra in iubire. Doar Tu ma vezi cat ma mint atunci cand spun ca am iertat si ca iubesc cu adevarat. Dar atata timp cat tin minte raul nu fac decat sa ma amagesc. Prea Sfanta Treime primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.

Condacul 1
Prea Sfanta Treime de toti slavita, sufletul meu se zbate sa invete iertarea, dar nu gaseste calea. Ma complic in vorbe, ma ratacesc in fapte, departandu-ma de la calea simpla a invataturilor Tale. Te rog pe Tine da-mi ajutor si spor in a ierta si a fi iertat. Prea Sfanta Treime primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.

Icosul 1
Tata, Fiule si Sfantule Duh, Treime Sfanta, mult am gresit in fata Ta si a creatiei Tale. Imi pare rau acum si cer iertare in fata Ta, a Cerurilor, a oamenilor, in fata a toata Creatia Ta si te rog ajuta la iertarea mea.
Treime Sfanta, cer iertare pentru toate faptele mele rele,
Treime Sfanta, cer iertare pentru toate gandurile mele rele,
Treime Sfanta, cer iertare pentru toate cuvintele mele rele,
Treime Sfanta, cer iertare pentru tot ce-am gresit crezand ca fac bine,
Treime Sfanta, cer iertare pentru toate ce nu le-am luat in seama,
Treime Sfanta, cer iertare pentru tot ce nu am invatat in viata,
Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.

Condacul 2
Prea Sfanta Treime si mult dorita, in fiecare zi iti marturisesc cate am gresit, dar las nemarturisite greselile pe care nu le vad. Treime Sfanta primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate. Cu gura spun ca am iertat, dar sufletul isi aduce mereu aminte raul. Doamne, strig din toata fiinta mea : Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.

Icosul 2
In fata ta nu pot minti, Tu stii tot ce fac si ce inca nu am facut, de Tine nu ma pot ascunde. Treime Sfanta, Dumnezeul meu cel bun, ajuta-ma sa ma regasesc, caci de mine ma ascund mintindu-ma. Treime Sfanta, asculta rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.
Treime Sfanta, cer iertare de la flori,
Treime Sfanta, cer iertare de la pomi,
Treime Sfanta, cer iertare de la iarba,
Treime Sfanta, cer iertare de la plante,
Treime Sfanta, cer iertare de la seminte si roade,
Treime Sfanta, cer iertare de la firul de nisip,
Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.

Condacul 3
In fata Ta, Dumnezeul meu in Treime Slavit, recunosc ca neiertarea de sine e cea mai grea, ca de nu voi intelege sa ma iert pe mine, cum voi putea ierta pe cei ce mi-au gresit si sa accept ca am fost iertat ?
Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.

Icosul 3
De mici invatam lucruri neimportante, cum sa reusim in viata, cum sa devenim conducatori, cum sa ajungem primii. Asa ajungem primii in pacate. Cat de tarziu aflam ca Dumnezeu e iubire si iertare.
Treime Sfanta, cer iertare de la soare,
Treime Sfanta, cer iertare de la luna si stele,
Treime Sfanta, cer iertare de la vant,
Treime Sfanta, cer iertare de la foc si apa,
Treime Sfanta, cer iertare de la ploaie si ninsoare,
Treime Sfanta, cer iertare de la vai si izvoare,
Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.

Icosul 4
Treime Sfanta, in acest ceas tarziu al vietii mele imi doresc sa aflu cu sufletul adevarul Tau. Pana acum am invatat adevarurile acestei lumi care sunt minciuna inaintea Ta. Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.
Treime Sfanta, cer iertare de la mama,
Treime Sfanta, cer iertare de la tata,
Treime Sfanta, cer iertare de la frati,
Treime Sfanta, cer iertare de la nasi,
Treime Sfanta, cer iertare de la copii,
Treime Sfanta, cer iertare de la toti oamenii de pe pamant.
Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.

Condacul 5
Treime Sfanta, Tu m-ai invatat prin sfintii Tai ca a ierta e dovada iubirii din fiecare. De am putea acum sa recunoastem cat de putin iubim. Cer ajutorul tau pentru toti oamenii de pe pamant si printre ei sa fiu si eu.

Icosul 5
Doamne, Tu stii ce imi doresc, dar nu ma por opri sa cer intelepciune pentru a vedea ce imi lipseste, pentru a intelege iertarea cea din adancul inimii si nu cea din minte. Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.
Treime Sfanta, cer iertare de la animale,
Treime Sfanta, cer iertare de la pasari,
Treime Sfanta, cer iertare de la toate vietatile pamantului,
Treime Sfanta, cer iertare de la bunele pierdute,
Treime Sfanta, cer iertare pentru toate relele nestiute,
Treime Sfanta, cer iertare de la toata Creatia Ta,
Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.

Condacul 6
Atat de mult am gresit ca nu-mi pot socoti greselile, dar cu voia Ta, Treime Sfanta, in fiecare zi, in minte mi se vor dezvalui, voi cere iertare si voi ierta. Ajuta-ma prin Ingeri si Arhangheli sa am putere in rugaciunea de iertare.

Icosul 6
Sufletul mei iti canta Tie, se roaga, iti plange, caci ce e mai bun in viata mea decat vorbirea cu Tine ? Si in aceset clipe imi dau seama cat de frumoasa e Creatia Ta si cat ma iubesti pe mine "omul". Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.
Treime Sfanta, cer iertare pentru tot ce am gresit,
Treime Sfanta, cer iertare pentru tot ce rau am vorbit,
Treime Sfanta, cer iertare pentru ce am invatat gresit,
Treime Sfanta, cer iertare pentru tot ce am inteles gresit,
Treime Sfanta, cer iertare pentru putina mea credinta,
Treime Sfanta, cer iertare pentru putina mea iubire,
Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.

Condacul 7
Treime Sfanta, iti multumesc pentru toate binecuvantarile si bucuriile din viata mea, pentru sanatate, pentru bunastare, dar Te rog sa ma ajuti sa inteleg mai mult si sa pot ierta ca sa fiu iertat. Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.

Icosul 7
Viata mea a fost plina de urcusuri si de caderi, dar in fiecare clipa mi-ai trimis ajutor prin ai tai ingeri pazitori, arhangheli vindecatori, puterile ceresti, sfinti si sfinte, dar eu orb fiind nu i-am vazut, surd fiind nu i-am auzit si cu inima impietrita nu i-am simtit. Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.
Treime Sfanta, cer iertare de la Ingeri,
Treime Sfanta, cer iertare de la Arhangheli,
Treime Sfanta, cer iertare de la Sfinti si Sfinte,
Treime Sfanta, cer iertare de la toate Puterile Ceresti,
Treime Sfanta, cer iertare de la Heruvimi si Serafimi,
Treime Sfanta, cer iertare de la toti Slujitorii Tai,
Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.

Condacul 8
Treime Sfanta, natura e supusa Tie, in afara de mine "omul" totul te asculta si lucreaza dupa legea ta. Eu ‘’omul’’ avand liberul arbitru ma pierd din neam in neam. Acum, in aceasta clipa, cu liberul meu arbitru, aleg sa te iubesc si sa-Ti slujesc. Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.

Icosul 8
Treime Sfanta, iti multumesc pentru ca, desi gresesc in fiecare zi, Tu ai grija de mine si am aperi neincetat, calauzindu-mi pasii catre lumina. Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.
Treime Sfanta, cer iertare de la Lumina,
Treime Sfanta, cer iertare de la Vointa,
Treime Sfanta, cer iertare de la Intuitie,
Treime Sfanta, cer iertare de la Memorie,
Treime Sfanta, cer iertare de la Credinta,
Treime Sfanta, cer iertare de la Bunastare,
Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.

Condacul 9
Treime Sfanta, oricat de multa rugaciune Ti-as aduce nu-ti pot multumi pentru toate bucuriile din viata. Acum imi doresc sa iert si sa iubesc, iubindu-Te cu toata fiinta mea, voi iubi intreaga Creatia Ta. Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.

Icosul 9
Treime Sfanta, de-am intelege toti ca iubirea e raspunsul la tot, am iesi in lumina cu inimile pline de bucurie si am trai in armonie. Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.
Treime Sfanta, cer iertare pentru vorbirea mea cea goala,
Treime Sfanta, cer iertare pentru nepasare,
Treime Sfanta, cer iertare pentru cat am mintit,
Treime Sfanta, cer iertare pentru suparare,
Treime Sfanta, cer iertare pentru cat am risipit,
Treime Sfanta, cer iertare pentru cat am lenevit,
Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.

Condacul 10
Treime Sfanta, in fiecare dimineata deschid ochii inimii spre Tine si Te rog sa ai grija de noi, sa calauzesti pasii nostrii pe drumul de lumina, ca sa ajungem toti la Tine. Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.

Icosul 10
Treime Sfanta, avem nevoie in fiecare clipa in timpurile de acum sa intelegem iertarea, sa invatam stiinta Ta vazuta si nevazuta si cu intelepciune de la tine sa facem pamant Rai. Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.
Treime Sfanta, cer iertare pentru atata neiubire,
Treime Sfanta, cer iertare pentru atata rautate,
Treime Sfanta, cer iertare pentru atata invidie,
Treime Sfanta, cer iertare pentru atata gelozie,
Treime Sfanta, cer iertare pentru atata nepasare,
Treime Sfanta, cer iertare pentru atata suferinta,
Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.

Condacul 11
Treime Sfanta, sper cu ajutorul tau sa iert tot ce m-a suparat, din adancul inimii sa scot tot ce-i intuneric si sa pun in loc iubire si lumina venite de la Tine. Lumina si iubirea ce mi Le-ai dat la inceput prin botez le-am pierdut pe drumul vietii. Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.

Icosul 11
Treime Sfanta, de as intelege mai bine iubirea de Dumnezeu as fi curat, nu as mai gresi si rataci prin viata. E de ajuns sa tin prima Ta lege caci in ea sunt cuprinse toate celelalte. Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.
Treime Sfanta, iert tot ce s-a gresit fata de mine,
Treime Sfanta, iert barbatii,
Treime Sfanta, iert femeile,
Treime Sfanta, iert copiii,
Treime Sfanta, iert prietenii si rudele,
Treime Sfanta, iert pe cunoscuti si necunoscuti,
Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.

Condacul 12
Treime Sfanta, Tu vi la fiecare din noi la timpul potrivit ca sa ne arati ca suntem intorsi cu spatele la Tine, noi crezand ca stam la picioarele Tale. Alunga ceata inimilor noastre si fa sa vedem unde ne aflam cu adevarat fiecare. Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.

Icosul 12
Treime Sfanta, Tu ai creat Universul si tot ce misca, in toate e scanteua divina. Toata Creatia Ta te esculta, eu ‘’omul’’ nu. Oare ce-mi lipseste sa inteleg frumusetea iubirii Tale ?
Treime Sfanta, cer iertare de la Univers,
Treime Sfanta, cer iertare de la Pamant,
Treime Sfanta, cer iertare de la munti,
Treime Sfanta, cer iertare de la ape,
Treime Sfanta, cer iertare de la soare,
Treime Sfanta, cer iertare din adancul meu la toate,
Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.

Condacul 13
Treime Sfanta, in fiecare zi imi cer iertare de la zidirea Ta si atunci, cand Pacea cea mai presus de cuvinte va umple inima mea voi sti ca primul pas e facut si ii voi face pe al doilea, sa incep a iubii. Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.
Treime Sfanta, in fiecare zi imi cer iertare de la zidirea Ta si atunci, cand Pacea cea mai presus de cuvinte va umple inima mea voi sti ca primul pas e facut si ii voi face pe al doilea, sa incep a iubii. Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.
Treime Sfanta, in fiecare zi imi cer iertare de la zidirea Ta si atunci, cand Pacea cea mai presus de cuvinte va umple inima mea voi sti ca primul pas e facut si ii voi face pe al doilea, sa incep a iubii. Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.

Icosul 1
Tata, Fiule si Sfantule Duh, Treime Sfanta, mult am gresit in fata Ta si a creatiei Tale. Imi pare rau acum si cer iertare in fata Ta, a Cerurilor, a oamenilor, in fata a toata Creatia Ta si te rog ajuta la iertarea mea.
Treime Sfanta, cer iertare pentru toate faptele mele rele,
Treime Sfanta, cer iertare pentru toate gandurile mele rele,
Treime Sfanta, cer iertare pentru toate cuvintele mele rele,
Treime Sfanta, cer iertare pentru tot ce-am gresit crezand ca fac bine,
Treime Sfanta, cer iertare pentru toate ce nu le-am luat in seama,
Treime Sfanta, cer iertare pentru tot ce nu am invatat in viata,
Treime Sfanta, primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.

Condacul 1
Prea Sfanta Treime de toti slavita, sufletul meu se zbate sa invete iertarea, dar nu gaseste calea. Ma complic in vorbe, ma ratacesc in fapte, departandu-ma de la calea simpla a invataturilor Tale. Te rog pe Tine da-mi ajutor si spor in a ierta si a fi iertat. Prea Sfanta Treime primeste rugaciunea mea si slava Tie pentru toate.

RUGACIUNE
Inima mea rosteste cuvinte mici si umile, cerand iertare de la toti din cer si de pe pamant, pentru greselile stiute si nestiute. Nu am scuze pentru cat am gresit, dar cu tot sufletul meu imi doresc sa iert si sa fiu ierat si sa nu mai gresesc, sa ma umplu de iubire pentru intreaga Ta zidire. Amin.

miercuri, 17 decembrie 2014

ACATIST LA NAŞTEREA DOMNULUI

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI ! ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU” TINE ! NU TE MÂNIA PE NOI DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE ....


                                                               CONDAC 1

Astăzi, Palatul înţelegător al Cuvântului merge să nască în peşteră pe Împăratul îngerilor, Care pentru omul cel rătăcit a luat chip de rob; astăzi, steaua cea tainică a Duhului pe magi îi călăuzeşte spre Soarele dreptăţii, iar păstorii cu îngerii cununi de cântări împletesc Celui Ce este Cununa desăvârşirii tuturor şi ne îndeamnă în chip tainic a-I cânta Lui: Aliluia !

                                                                         ICOS 1


Veniţi să lepădăm întunericul întristării, căci Bucuria mântuirii noastre a răsărit pe pământ astăzi, veniţi să aprindem făcliile gândurilor smerite, căci Cel Ce dă suflare de viaţă pruncilor în pântece a căutat cu milă şi spre necazul nostru, veniţi să ne mângâiem gândul privind spre strălucirea Fecioarei din pântecele Căreia a înflorit Pomul vieţii, Cel Ce încununează cu roade pomul minţii noastre, ca să-I cântăm cu mulţumire:

Bucură-te, Izvorul bucuriei lumii însetate de mântuire ;
Bucură-te, Cărarea Cea sfinţită a înţelepciunii;
Bucură-te, Mângâierea celor râvnitori de nevinovăţie;
Bucură-te, Cuvântul Cel izvorâtor de viaţă;
Bucură-te, Oglinda cereştii Împărăţii a Tatălui;
Bucură-te, Condeiul Cel strălucit al tainelor Duhului;
Bucură-te, Lumina Cea neapusă a slavei;
Bucură-te, Legătura Cea nestricată a iubirii;
Bucură-te, Pomul Cel veşnic al dreptăţii;
Bucură-te, Căutarea lui Adam pe drumul robiei;
Bucură-te, Izvorul curăţirii Evei celei întristate;
Bucură-te, Pecetea sfinţită a bucuriei;
Bucură-te, Pruncule Iisus, Cel Ce Ţi-ai făcut sălaş în inimile creştinilor!

                                                             CONDAC 2

Preacurată Fecioară, Oglinda întru Care a strălucit pământenilor Fiul ca Icoană a Tatălui întru lumina Duhului, curăţeşte şi oglinda inimii noastre ca să vedem strălucind pe Soarele dreptăţii, pe Care roagă-L Preafericită, să acopere cu veşmântul milei Sale pe cei ce-I cântă: Aliluia !

                                                              ICOS 2

Maică Preacurată, cum ţii în braţele Tale pe Cel necurpins de legătura gândului Care în scutece este legat ca să dezlege osânda neacultării lui Adam cu a Sa nevinovăţie de prunc ? Cum în sânurile Tale fecioreşti odihneşti pe Cel Se odihneşte în sânurile nemărginite şi iubitoare ale Tatălui ? Cum cu lapte hrăneşti pe Cel Ce dă hrană la toată suflarea şi mângâi pe Cel Neapropiat cetelor îngereşti ? Ia aminte la smerita noastră rugăciune, a celor ce cu nevrednicie Te lăudăm aşa:

Bucură-te, Palatul cuprinzător al tainelor minunate;
Bucură-te, Cerul întru Care a strălucit Soarele dreptăţii;
Bucură-te, Podoaba Ce încununează înţelepcinea celor smeriţi;
Bucură-te, Acoperământul milostivirii celor necăjiţi;
Bucură-te, Bucuria sufletelor celor străpunse de întristare;
Bucură-te, Săgeata de foc a dorului dumnezeiesc;
Bucură-te, Trezirea tuturor din somnul păcatului;
Bucură-te, Trâmbiţa Ce cheamă pe ogorul mântuirii;
Bucură-te, Nădejdea mântuirii celor împovăraţi cu grele păcate;
Bucură-te, Floarea Cea veşnică a slavei Tatălui;
Bucură-te, Cămara prea luminată a odihnei Fiului;
Bucură-te, Condeiul Duhului cu Care S-a scris pe pământ Cuvântul
Bucură-te, Maica Domnului, Palatul întru Care S-a odihnit Împăratul vieţii !

                                                                     CONDAC 3

Raza Tatălui S-a trimis pe pământ, Dumnezeul Cel Adevărat, ca să Se arate lumii ca un om şi pe Adam cel ce zăcea în întuneric să-l arate rază a înţelepciunii Stăpânului, Căruia toată făptura Îi cântă: Aliluia !

                                                                    ICOS 3

O, preaslăvită minune ! Celui înfăşat în scutece smerite îngerii Îi ţes veşmânt de laude dumnezeieşti şi Maica Preacurată Îl acoperă cu dragostea-I curată; fiind lipsiţi de asemenea daruri, cu umilinţă cădem înaintea Ta Hristoase, ca să primeşti din mâinile noastre nevrednice spice de cântări neputincioase ca acestea:

Bucură-te, Icoana Cea prealuminată a fecioriei;
Bucură-te, Vasul Cel de taină al Mirului Dumnezeiesc;
Bucură-te, Cel Ce Te-ai îmbrăcat în haina trupului omenesc;
Bucură-te, Cel Nevăzut Care pe pământ Te-ai arătat;
Bucură-te, Cel nemărginit Care în pântecele Fecioarei ai încăput;
Bucură-te, Cel înconjurat de glasurile laudelor îngereşti;
Bucură-te, că binecuvântare ai scris celui osândit;
Bucură-te, că peştera inimii neputincioase o străjuieşti;
Bucură-te, că tulburarea patimilor o alungi cu suflarea păcii Tale;
Bucură-te, că aduci gândurile noastre în jurul peşterii Tale;
Bucură-te, că la hotarele înţelepciunii ne călăuzeşti;
Bucură-te, Mireasma bunelor cântări dumnezeieşti;
Bucură-te, Pruncule Iisus, Cel Ce Ţi-ai făcut sălaş în inimile creştinilor !

                                                                      CONDAC 4

Magii cu steaua călătoresc către Soarele dreptăţii, iar noi cu gând luminat de steaua înţelegătoare a Duhului ne îndreptăm spre peştera inimii în cântări îngereşti de: Aliluia !

                                                                        ICOS 4

Păstorii cei ce privegheau în jurul turmelor necuvântătoare au fost chemaţi la slavoslovirea Stăpânului, iar noi pe urmele paşilor acestora mergând aducem cântări de laudă Păstorului Celui Mare:

Bucură-te, Păstorul Cel Blând al oilor înţelegătoare;
Bucură-te, Focul Cel nemistuit al iubirii;
Bucură-te, Icoana laudelor îngereşti;
Bucură-te, Cununa cântărilor omeneşti;
Bucură-te, Lumina minţilor celor înduhovnicite;
Bucură-te, Ploaia cerească a milostivirii;
Bucură-te, Râul Cel dulce curgător al înţelepciunii;
Bucură-te, Încununarea minţilor curate;
Bucură-te, Făclia sufletelor iubitoare de lumină;
Bucură-te, Pecetea gândurilor dumnezeieşti;
Bucură-te, Dezlegarea lui Adam din blestemul cumplit;
Bucură-te, Mângâierea Evei celei întristate;
Bucură-te, Pruncule Iisus, Cel Ce Ţi-ai făcut sălaş în inimile creştinilor!

                                                                 CONDAC 5

Steaua răsărit-a pe cer magilor, arătând mai dinainte că pe cerul minţii lor va răsări steaua înţelepciunii dumnezeieşti, cea care povăţuieşte pe toţi către Soarele dreptăţii, Care este lăudat de toţi cu razele cântărilor de : Aliluia !

                                                             ICOS 5

,, O, Fiule ! Privesc la Tine şi mă înspăimântez ! Cum ai ieşit din pântecele Meu de vreme ce nu ştiu de bărbat ? Cum fără durere am născut, Eu, Ceea Ce sunt rod al rugăciunii cu tânguire a drepţilor ? Cum cheile fecioriei Mele au rămas nesfărâmate, născând Eu pe Cel Neîncăput ? Mă minunez şi primesc cu smerenie glasuri de laude ca acestea din inimile credincioşilor :

Bucură-te, Mireasa Cea nenuntită a Duhului;
Bucură-te, Fiica Cea Preabinecuvântată a Tatălui;
Bucură-te, Maica Cea Preaiubitoare a Fiului;
Bucură-te, Apărătoarea nebiruită a creştinilor;
Bucură-te, Cortul veseliei dumnezeieşti;
Bucură-te, Vistieria laudelor îngereşti;
Bucură-te, Cununa bogată a nepătimirii;
Bucură-te, Strălucirea neapusă a virtuţilor;
Bucură-te, Oglinda păcii dumnezeieşti;
Bucură-te, Icoana desăvârşită a fecioriei;
Bucură-te, Palatul Cel de aur al Împăratului tuturor;
Bucură-te, Odihna minţilor ostenite de păcat;
Bucură-te, Maica Domnului, Palatul întru Care S-a odihnit Împăratul vieţii !”

                                                             CONDAC 6

În sânurile fecioreşti este odihnit Cel Ce Se poartă în sânurile nemărginite ale Părintelui şi cu lapte este hrănit Cel Ce hrăneşte toată suflarea îngerească neîncetat cu luminata cântare de: Aliluia !

                                                              ICOS 6

Cu legături în scutece este înfăşat Cel Ce vine să dezlege pe Adam din blestem, iar noi cei legaţi cu păcate grozave cu suspinuri ne apropiem de El ca să dezlege răutăţile noastre, înflorindu-ne binecuvântare, ca să-L mărim aşa:

Bucură-te, Cel Ce ai venit să ne înveţi nevinovăţia pruncilor;
Bucură-te, Dezlegarea legăturii nedreptăţilor noastre;
Bucură-te, Pomul bogat al binecuvântărilor;
Bucură-te, Lucrătorul pământului inimilor;
Bucură-te, Pacea celor tulburaţi de neputinţe;
Bucură-te, Mângâierea sufletelor întristate;
Bucură-te, Oglinda veseliei cereşti;
Bucură-te, Uşa Împărăţiei neapropiate;
Bucură-te, Scara luminii nepătrunse;
Bucură-te, Surparea vicleşugurilor vrăjmaşului;
Bucură-te, Cuvântul Ce împodobeşte cartea inimilor;
Bucură-te, Odihna celor ce înoată pe marea vieţii;
Bucură-te, Pruncule Iisus, Cel Ce Ţi-ai făcut sălaş în inimile creştinilor!

                                                                       CONDAC 7

Din negura greşelilor ne cheamă Hristos pe toţi, ca Unul Ce a strălucit în noaptea păgânătăţii ca pe toţi să-I aducă la lumina cunoaşterii Sale; Acestuia să-I aducem stelele gândurilor dumnezeieşti, ca pe toţi să ne arate stele ale Împărăţiei Sale strălucind cu razele cântărilor de: Aliluia !

                                                                    ICOS 7

,, O, cum pe Cea Preacurată şi luată din templu o văd purtând Rodul ruşinii ? De sabia întristării sunt rănit, căci Cea fără prihană a alergat mai înainte pe calea desfătării”. O, drepte Iosif, nu te teme căci Aceasta poartă în pântece de la Duhul Sfânt şi cu voia Tatălui pe Fiul Cel mai înainte de veci, Care va mântui pe cei care strigă Fecioarei:

Bucură-te, Cerul Cel înţelegător al slavei Tatălui;
Bucură-te, Cămara Cea însufleţită a odihnei Fiului;
Bucură-te, Vistieria Cea bogată a darurilor Duhului;
Bucură-te, Icoana Împărăţiei cerurilor strălucind pe pământ;
Bucură-te, Cântarea Cea tainică a fecioarelor;
Bucură-te, Tânguirea Cea smerită a maicilor;
Bucură-te, Podoaba Cea strălucitoare a fecioriei;
Bucură-te, Comoara tainelor dumnezeieşti;
Bucură-te, Adâncul nemăsurat al milostivirii;
Bucură-te, Înălţimea neajunsă a îndumnezeirii;
Bucură-te, Chemarea tuturor la hotarul iertării;
Bucură-te, Pecetea nestricată a fecioriei;
Bucură-te, Maica Domnului, Palatul întru Care S-a odihnit Împăratul vieţii !

                                                                CONDAC 8

Astăzi din Cortul mântuirii aşternut pe pământ iese Împăratul cerurilor, ca pe toţi să-i aducă pe scara iubirii sale de oameni în palatele Părintelui Căruia îi strigăm umbriţi de harul Duhului : Aliluia !

                                                               ICOS 8

Cel Ce Se poartă pe scaun de heruvimi Se odihneşte în braţele Fecioarei şi Cel nedespărţit de Tatăl petrece împreună cu Maica Sa, voind a uni iarăşi întru iubire pe cei despărţiţi prin pizma vrăjmaşului, ca toţi să-I cânte:

Bucură-te, Odihna cetelor îngereşti;
Bucură-te, Glasul cântărilor neapropiate;
Bucură-te, Scara iubirii nesfârşite;
Bucură-te, Bogăţia slavei necheltuite;
Bucură-te, Raza Tatălui luminând pământul;
Bucură-te, Focul curăţitor al sufletelor;
Bucură-te, Apa Ce stinge focul patimilor;
Bucură-te, Izvor nedeşertat al înţelepciunii;
Bucură-te, Bucuria neapropiată a îngerilor;
Bucură-te, Cartea neapropiată a tainelor îngereşti;
Bucură-te, Cuvântul Cel izvorâtor de lumină;
Bucură-te, Pecetea sufletelor smerite;
Bucură-te, Pruncule Iisus, Cel Ce Ţi-ai făcut sălaş în inimile creştinilor!

                                                                    CONDAC 9

Cel străin înţelegerii îngereşti Se arată Prunc oamenilor şi cu razele nevinovăţiei Sale mişcă inimile cele împietrite ca să-I cânte Pietrei vieţii : Aliluia !

                                                                       ICOS 9

Din pântecele sfinţit al Fecioarei iese Izvorul sfinţirii tuturor, ca să fie hrănit cu lapte, iar inima Acesteia Se adapă din izvorul laudelor dumnezeieşti din care luăm şi noi picături ca acestea:

Bucură-te, Podoaba Ce încununează munţii duhovniceşti;
Bucură-te, Cununa smeriţilor preoţi;
Bucură-te, Sălaşul bucuriei celei curate;
Bucură-te, Înălţarea minţii la frumuseţile veşniciei ;
Bucură-te, Vistierie a înţelepciunii cereşti;
Bucură-te, Stăpânirea înălţimilor dumnezeieşti;
Bucură-te, Aducerea la limanul pocăinţei;
Bucură-te, Mijlocitoarea îmbrăţişării iertării;
Bucură-te, Împodobirea inimii cu florile mângâierii;
Bucură-te, Risipirea viforului cugetării lumeşti;
Bucură-te, Îmbrăţişarea cerească a iubirii;
Bucură-te, Sălaşul binecuvântat al fecioriei;
Bucură-te, Maica Domnului, Palatul întru Care S-a odihnit Împăratul vieţii !

                                                                     CONDAC 10

Cel fără de început cu Dumnezeirea ia început sub negura vremurilor ca să strălucească lumii mântuire, iar pe noi cei ce dintru început eram legaţi cu blestemul morţii ne-a ridicat spre a-I cânta Lui: Aliluia !

                                                                    ICOS 10

Cel Necuprins de minte Se cuprinde în braţele Fecioarei şi ia început sub vremurile pământeşti Cel fără de început, ca să punem noi început de pocăinţă, aducându-I cu mulţumire stâlpări de laude ca acestea:

Bucură-te, Începutul Cel neajuns la sfârşit;
Bucură-te, Întărirea inimilor smerite;
Bucură-te, Izvorul desfătării duhovniceşti;
Bucură-te, Hrana Cea tare a sufletelor noastre;
Bucură-te, Raza mângâierii dumnezeieşti;
Bucură-te, Cuvântul Cel izvorâtor de lumina înţelepciunii;
Bucură-te, căci Prunc Te-ai făcut ca să ştergi vina păcatului cu nevinovăţia;
Bucură-te, Împăratul Cel slăvit de neîncetate glasuri cereşti;
Bucură-te, că împodobeşti tronul inimilor cu gândul înţelepciunii;
Bucură-te, Calea Ce ne duce la odihna mântuirii;
Bucură-te, Adevărul Ce orbeşte toată înşelăciunea;
Bucură-te, Viaţa Ce înviază sufletele de păcate omorâte;
Bucură-te, Pruncule Iisus, Cel Ce Ţi-ai făcut sălaş în inimile creştinilor!

                                                               CONDAC 11

Magilor li se face steaua uşă de intrare în cămara tainelor Împăratului vieţii, pe Care văzându-L strălucind ca Un Soare al dreptăţii cu îngerii saltă zicând: Aliluia !

                                                                ICOS 11

Cum pântecele Tău Preacurată, s-a arătat vistierie din care a ieşit Darul de mântuire a lumii, Cel Ce Se aşează în vistieriile inimilor smerite ? Peştera cea săracă a inimilor noastre o umple cu lumina rugăciunii Tale, ca să-Ţi cântăm:

Bucură-te, că ai primit darurile magilor;
Bucură-te, că ai răsplătit lor cu darurile credinţei;
Bucură-te, că nu te depărtezi nici de darurile inimilor noastre;
Bucură-te, că în sălaş smerit Te-ai odihnit ca Prunc;
Bucură-te, că întăreşti cetatea inimilor noastre;
Bucură-te, că alungi viforul cel cumplit al ispitelor;
Bucură-te, Soare ce veseleşti cerul inimilor smerite;
Bucură-te, Lumină Ce risipeşte întunericul nelegiuirii;
Bucură-te, Mirul Cel necheltuit al înţelepciunii;
Bucură-te, Pâinea Cea cerească gătită în Cuptorul fecioresc;
Bucură-te, Vinul Cel tainic al bucuriei îngereşti;
Bucură-te, Cercetarea inimilor necăjite;
Bucură-te, Pruncule Iisus, Cel Ce Ţi-ai făcut sălaş în inimile creştinilor!

                                                                CONDAC 12

O, minune, în peşteră se naşte Cel ce a izgonit pe Adam din Rai şi în iesle este culcat: Cel Ce a venit să tămăduiască pe om de îndobitocire, Căruia să-I strigăm: Aliluia !

                                                                 ICOS 12

În scutece este înfăşat Cel Ce toată lumea o acoperă cu bunătatea Sa şi în braţele fecioreşti este purtat Cel Ce este Braţul Tatălui, ca să primească de la cei chemaţi la mântuire glasuri de cântări îngereşti, iar noi pe Maica Sa O fericim aşa:

Bucură-te, Strălucirea neapropiată ochilor îngereşti;
Bucură-te, Marea cea plină de valurile rugăciunii;
Bucură-te, Oceanul Cel nesecat al milostivirii;
Bucură-te, Mângâierea sufletelor tulburate;
Bucură-te, Scaunul împărătesc împodobit de gânduri dumnezeieşti;
Bucură-te, Odihna deplină a Celui Neîncăput în ceruri;
Bucură-te, Veselia Cea neajunsă a cetelor îngereşti;
Bucură-te, Icoana cugetării smerite;
Bucură-te, Toiagul de aur al celor orbi;
Bucură-te, Condeiul scriitorilor de cântări;
Bucură-te, Cununa slujirii curate a preoţilor;
Bucură-te, Glasul veseliei laudelor împărăteşti;
Bucură-te, Maica Domnului, Palatul întru Care S-a odihnit Împăratul vieţii !

                                                                      CONDAC 13

O, Iisuse, Cel Ce dai viaţă pruncilor în pântece şi din pântece fecioresc ai înflorit pe pământ ca să umpli toate marginile lumii de mireasma virtuţilor, scoate-ne pe noi din pântecele fiarei înţelegătoare a patimilor, ca să ajungem asemenea pruncilor lipsiţi de patimă şi să cântăm Lui cu îngerii: Aliluia !

luni, 30 ianuarie 2012

Acatistul Maicii Domnului - Pantanassa - Izbavitoarea de cancer



Acatistul Maicii Domnului - Pantanassa - Izbavitoarea de cancer


Rugaciunile incepatoare:

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin.

Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!

Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!

Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!

Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru Numele Tau.

Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-Se Numele Tau, vie imparatia Ta, fie voia Ta, precum in cer si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta, da ne-o noua astazi, si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau.

Pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, ale Sfintilor Parintilor nostrisi ale tuturor Sfintilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin.

Condacele si Icoasele:

Condacul 1:

Noi, credinciosii robii tai, stand cu mustrare de inima inaintea icoanei tale celei noi aratate, te cantam cu laude, o, Imparateasa a Toate. Trimite de sus vindecarea ta peste robii tai care acum alearga la tine ca sa putem sa-ti cantam cu bucurie: Bucura-te, o, Imparateasa a Toate, care vindeci neputintele noastre prin darul tau!

Icosul 1:

Arhanghelul a venit din cer ca sa-i spuna Imparatesei a Toate: "Bucura-te!". Vazandu-Te pe Tine, Doamne, luand trup omenesc, cu dumnezeiasca vestire a strigat catre ea lucruri ca acestea:

Bucura-te, incepatoarea mantuirii noastre;

Bucura-te, implinirea iertarilor noastre de catre Creator;

Bucura-te, ca prin tine Dumnezeu a devenit trup;

Bucura-te, ca in tine Cel Nevazut Se arata;

Bucura-te, ceea ce ai primit mila pacii;

Bucura-te, ca in tine s-a tesut haina de carne a Cuvantului;

Bucura-te, Slava ridicata dincolo de intelegerea mintii;

Bucura-te, mana cereasca prin care inimile sunt chemate la viata;

Bucura-te, stea stralucita de har;

Bucura-te, izvor care izvorasti apa cea vie;

Bucura-te, Maica a lui Dumnezeu, binecuvatata intre femei;

Bucura-te, Fecioara neintinata care ai nascut pe Mantuitorul lumii;

Bucura-te, Imparateasa a Toate, care vindeci neputintele noastre prin harul tau!

Condacul 2:

Cuvantul cel Nenascut incape intr-un prunc, prin tine, Fecioara, aducand tamaduire tuturor celor care cinstesc Nasterea din tine, cea nefurata de nunta, cantand, Aliluia!

Icosul 2:

Cautand sa cunoasca ceea ce este necunoscut, a strigat Fecioara catre ingerul cel vestitor: "Arata-mi cum eu, Fecioara fara pata, pot fi maica a Celui Preainalt?" Iar Gavriil cu frica i-a raspuns strigand unele ca acestea:

Bucura-te, cea aleasa de Sfatul Cel Preainalt;

Bucura-te, cea repede auzitoare a celor ce se roaga tie;

Bucura-te, comoara de pace a lui Hristos;

Bucura-te, nadejdea si puterea poporului tau;

Bucura-te, minunata nimicitoare a blestemului cancerului;

Bucura-te, vindecatoarea neputintelor;

Bucura-te, aparatoarea lumii;

Bucura-te, izbavitoare de griji;

Bucura-te, alinatoarea plansului si a lacrimilor;

Bucura-te, care deschizi portile mantuirii tuturor;

Bucura-te, sceptru si putere a celor ce locuiesc in Sfantul Munte;

Bucura-te, toiagul calugarilor si al laicilor;

Bucura-te, Imparateasa a Toate, care vindeci neputintele noastre prin harul tau!

Condacul 3:

Puterea celui Preainalt te-a umbrit, Fecioara si Cel Neatins S-a facut trup, aratandu-te pe tine poiana dulce a celor ce voiesc sa culeaga mantuirea atunci cand canta: Aliluia!

Icosul 3:

Icoana ta, "Imparateasa a Toate" a fost slavita, o, Maica a lui Dumnezeu, atunci cand vindecarile au prins a curge din chipul tau. Tu dai vindecare celor care canta inaintea ei cu credinta, inmultind cantarile astfel:

Bucura-te, Maica a Luminii Nestinse;

Bucura-te, biruinta celor care rabda pana la sfarsit;

Bucura-te, Doctor adevarat al celor ce bolesc si sunt in necaz;

Bucura-te, zid aparator al vaduvelor si orfanilor;

Bucura-te, deschizatoare a usilor Raiului;

Bucura-te, aparatoare a celor ce trudesc si duc sarcini grele;

Bucura-te, mijlocitoare pentru mantuirea credinciosilor;

Bucura-te, ceea ce te rogi pentru neamul crestinesc;

Bucura-te, scara cereasca prin care ne ridicam de pe pamant la cer;

Bucura-te, apa vie care speli pacatele noastre de moarte;

Bucura-te, mieluseaua care pazesti inimile celor neprihaniti;

Bucura-te, val aparator care adapostesti copiii Bisericii;

Bucura-te, Imparateasa a Toate, care vindeci neputintele noastre prin harul tau!

Condacul 4:

Vrand sa dea viata lumii, Stapanul tuturor S-a salasluit in pantecele tau, fara sa stii de barbat, aratandu-te pe tine maica a credinciosilor, invatandu-i sa cante lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 4:

Slavite lucruri ne-au inconjurat de la tine, o, Cetate a lui Dumnezeu, prin vindecarile pe care le reversi si primind izvoare racoritoare de vindecare, iti strigam cu multumire unele ca acestea, o, Imparateasa a Toate:

Bucura-te, iarba vindecatoare care usurezi suferinta;

Bucura-te, racoreala care potolesti fierbinteala bolii;

Bucura-te, flacara care arzi blestemul cancerului;

Bucura-te, cea care ridici din patul durerii pe cei pe care doctorii nu-i mai pot ridica;

Bucura-te, cea care iti arati fata ta cea preacurata celor alesi ai tai;

Bucura-te, cea care ne scoti din catusele pacatelor;

Bucura-te, caci prin tine ne-a fost data scoaterea din moarte;

Bucura-te, ca prin tine multime de credinciosi au fost mantuiti;

Bucura-te, inaltime curata, neatinsa de gandul omenesc;

Bucura-te, adancime traita de lume;

Bucura-te, cea care ai fost profetita de Patriarhii Vechiului Testament;

Bucura-te, calauzitoarea ierarhilor care se roaga Tie;

Bucura-te, Imparateasa a Toate, care vindeci neputintele noastre prin harul tau!

Condacul 5:

Te-ai aratat a fi, o, Fecioara, templul cel preacurat al Mantuitorului. De aceea cadem inaintea ta, Preacurata si cerem sa ne faci si pe noi fii ai lui Dumnezeu ca sa strigam catre tine: Aliluia!

Icosul 5:

Cetele ingerilor vazand in mainile tale pe Cel Ce a facut cu mana pe om si cunoscandu-te a fi Doamna si Stapana, desi singura te-ai numit "Roaba Domnului", Preacurato, cu graba slujesc tie, Una Binecuvantata, cu cantari ca acestea:

Bucura-te, cea pe care Dumnezeu te-a pus mai presus decat ostile ceresti;

Bucura-te, cea care umpli lumea cu vindecari minunate;

Bucura-te, cea care auzi slava si laudele cerurilor;

Bucura-te, cea care primesti multumirile pamantului;

Bucura-te, cea care arzi samanta putrejunii din inimile noastre;

Bucura-te, zeloasa biruitoare a vicleniilor diavolului;

Bucura-te, ceea ce umpli valea acestei vieti cu lacrimi de bucurie;

Bucura-te, ceea ce prefaci grijile in dulceata cereasca;

Bucura-te, miros de buna mireasma primit de Dumnezeu;

Bucura-te, nemasurata bucurie a pacatosilor care se pocaiesc;

Bucura-te, armura adevarului impotriva ispitelor;

Bucura-te, scut de aparare impotriva dusmaniei si a distrugerii;

Bucura-te, Imparateasa a Toate, care vindeci neputintele noastre cu darul tau!

Condacul 6:

Binevestitorii Cuvatului lui Dumnezeu, Apostoli ai Mantuitorului, minunat au fost adusi de fata, Fecioara, cand ai fost ridicata de la pamant la cer, ca sa-I poata canta cu o inima si cu o gura lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 6:

Har minunat s-a aratat din icoana ta, Imparateasa a toate, cand tanarul cel intunecat de invataturi satanice a cazut teapan la pamant inaintea ei si a slobozit din legaturile intunericului, cu frica si cu bucurie a strigat catre tine acestea:

Bucura-te, indreptatoarea vietii pacatoase;

Bucura-te, mangaierea celor chinuiti;

Bucura-te, alungatoarea hoardelor de demoni din Biserica;

Bucura-te, risipitoarea norilor intunecati ai pacatului;

Bucura-te, distrugatoarea capcanelor celor nevazute;

Bucura-te, atotputernica biruitoare a vrajilor satanicesti;

Bucura-te, far care luminezi calea celor rataciti;

Bucura-te, nor care aperi pe cei nevinovati de rele;

Bucura-te, munte care ne hranesti pe noi cu mana cereasca;

Bucura-te, vale a acestei vieti, care ne saturi cu umilinta lui Hristos;

Bucura-te, piatra scumpa a Imparatiei Cerurilor;

Bucura-te, raza a luminii celei vesnice;

Bucura-te, Imparateasa a Toate, care vindeci neputintele noastre cu harul tau!

Condacul 7:

Voind sa Te dai pe Tine Insuti hrana celor credinciosi, Te-ai intrupat din Sfanta Fecioara, ca primind preacuratul Tau trup si Sfantul Tau sange, sa Te cunoastem pe Tine, Dumnezeul cel Adevarat. De aceea, minunandu-ne de aceasta neatinsa intelepciune, strigam catre tine: Aliluia!

Icosul 7:

Facatorul a Toate ne-a mai descoperit o taina cand impreuna cu Apostolii Sai, a mancat Cina cea de Taina. Iar noi, care ne rugam Imparatesei a Toate, sa ne faca partasi Sfintelor daruri, ii aducem cantari ca acestea:

Bucura-te, datatoare a painii ceresti;

Bucura-te, purtatoarea vietii celei vesnice;

Bucura-te, potir din care ne impartasim cu Hristos;

Bucura-te, ceea ce te unesti suflet si trup cu Hristos;

Bucura-te, lingurita de aur plina cu tainele ceresti;

Bucura-te, chivot nepretuit in care se afla Sfintele Daruri;

Bucura-te, cea care ne arati Sfanta Impartasanie;

Bucura-te, masa binecuvantata care ne dai hrana cea Sfanta;

Bucura-te, cea care ii asezi de-a dreapta ta pe cei care se impartasesc cu cinste;

Bucura-te, cea care scoti din iad pe aparatorii Sfintei Liturghii;

Bucura-te, calauzitoarea celor morti spre fantana nemuririi;

Bucura-te, tare adapost de pace pentru copii tai;

Bucura-te, Imparateasa a Toate, care vindeci neputintele noastre cu harul tau!

Condacul 8:

Privind la minunata Nastere a lui Hristos si pand grijile cele lumesti, sa ne inaltam inimile, caci pentru aceasta S-a intrupat Cel Preainalt ca sa ne traga la Sine pe cei ce-I cantam: Aliluia!

Icosul 8:

Fiind dintotdeauna in sanul Tatalui, Cuvantul cel Necuprins S-a facut trup pe pamant. Dumnezeu Cel Mare a slavit-o pe Fecioara si a cautat spre smerenia Maicii Sale, care aude de la noi cuvinte ca acestea:

Bucura-te, chivot al necuprinsului Dumnezeu;

Bucura-te, cea care arati lumii pe Creatorul Cel mai presus de lume;

Bucura-te, cutremuratoare a puterii mortii;

Bucura-te, vindecatoarea ranii lui Adam;

Bucura-te, leac vindecator al ranilor sufletesti;

Bucura-te, untdelemn Sfant care ungi ranile trupesti;

Bucura-te, usuratoarea durerilor celor care nasc;

Bucura-te, cea care biruiesti iadul;

Bucura-te, cea care tocesti boldul mortii;

Bucura-te, nadejdea invierii de obste;

Bucura-te, cea care aduci adevarata mantuire ortodocsilor;

Bucura-te, Imparateasa a Toate, care vindeci neputintele noastre cu harul tau!

Condacul 9:

Toata firea cea ingereasca si cea omeneasca s-a uimit de slavita si neinteleasa Ta intrupare, Cuvantule al lui Dumnezeu. Luand aminte cu minunare la aceasta taina a smereniei, cu frica si cutremur, noi cei multumitori strigam catre Tine: Aliluia!

Icosul 9:

Raniti fiind cu multe boli, am primit vindecari peste masura de la icoana ta, O, Imparateasa a Toate si, prin credinta, imbogatindu-ne cu har, cu glas mare strigam catre tine:

Bucura-te, statornica pastratoare a sanatatii pruncilor;

Bucura-te, aducatoare de sanatate celor bolnavi;

Bucura-te, vindecatoarea copiilor bolnavi;

Bucura-te, mama tinerilor in suferinta;

Bucura-te, cea care ridici pe cei ce zac pe patul bolii;

Bucura-te, intarirea celor stapaniti de frica mortii;

Bucura-te, cea care iei seama la plansul barbatilor;

Bucura-te, cea care asculti suspinul nostru;

Bucura-te, cea care inneci durerea pamanteasca in bucuria cereasca;

Bucura-te, rabdare cereasca in fata furtunilor devastatoare;

Bucura-te, cea care aduci bucurie celor ce plang;

Bucura-te, ceea ce aduci imblanzirea relelor pe aripile rugaciunii;

Bucura-te, Imparateasa a Toate, care vindeci neputintele noastre cu harul tau!

Condacul 10:

Vrand sa mantuiasca firea omeneasca stricata prin pacat, Creatorul tuturor a pogorat peste tine ca roua peste lana lui Ghedeon si te-a facut rug aprins. Dumnezeu fiind, El S-a facut om pentru care pururea Ii cantam: Aliluia!

Icosul 10:

Zid aparator esti fecioarelor, Preacurata, si celor care se lupta pentru curatire. Dumnezeu S-a salasluit intru tine curatind intreaga fire cugetatoare eliberand-o de toata intinaciunea, pentru care iti cantam unele ca acestea:

Bucura-te, cea care vorbesti cu cei care cauta tacerea;

Bucura-te, coroana a celor care isi pastreaza neatinsa fecioria;

Bucura-te, inceput si sfarsit al desavarsirii duhovnicesti;

Bucura-te, tezaur al revelatiei divine;

Bucura-te, cunoscatoare a sfatului Sfintei Treimi;

Bucura-te, izvor al mantuirii barbatilor virtuosi;

Bucura-te, inaltime neatinsa de mintile trufase;

Bucura-te, adapost deschis pentru inimile umile;

Bucura-te, Preacurata, mai imaculata decat cerurile;

Bucura-te, ceea ce esti mai cinstita decat heruvimii si serafimii;

Bucura-te, cea plina de veselie careia arhanghelul ti-a spus: „Bucura-te!”;

Bucura-te, cea mangaiata care ai atins cu mana pe Hristos cel inviat;

Bucura-te, Imparateasa a Toate, care vindeci neputintele noastre cu harul tau!

Condacul 11:

Straduindu-ne cu mintea sa aducem o cantare Mantuitorului, noi si eu nevrednicul, Stapana si Doamna, ramanem robii tai; caci cine poate fi vrednic sa aduca imnuri lui Dumnezeu, al Carui Nume este ca "Mirul Curat"; de aceea Ii cantam: Aliluia!

Icosul 11:

Ca o mare lumina - Rasaritul Cel de Sus - Fiul tau si Dumnezeu a stralucit peste noi, cei ce locuim intru intuneric. Ci vino si la noi, Fecioara. Tu esti lumanare intr-un sfesnic, un copil purtator de lumina al Bisericii, care ne indemni sa-ti aducem cantari ca acestea:

Bucura-te, zori ai Soarelui cunoasterii;

Bucura-te, lacas al firii dumnezeiesti;

Bucura-te, lumina din care se tese haina Sfintilor;

Bucura-te, torta care inlaturi intunericul demonilor;

Bucura-te, luminarea mintilor nepricepute;

Bucura-te, lumina pentru inimile pacatoase;

Bucura-te, mana cea dreapta care ne scoti pe noi din marea desertaciunilor;

Bucura-te, Raza de lumina care calauzesti spre Imparatie sufletele celor mantuiti;

Bucura-te, fulger care-i faci sa tresara pe cei nepocaiti;

Bucura-te, luminatoarea constiintelor nepocaite;

Bucura-te, imblanzirea Judecatii lui Dumnezeu;

Bucura-te, Imparateasa a Toate, care vindeci neputintele noastre cu harul tau!

Condacul 12:

Vrand sa ne dea Harul Sau, Datatorul Vechiului Testament ne-a daruit Testamentul cel Nou. Si primind astfel Harul - nu prin lucrarea legii, ci prin credinta cea adevarata si afland astfel mantuirea Ii cantam Lui: Aliluia!

Icosul 12:

Inaltam imnuri Nasterii Sfinte asa cum Israel preamarea cu chimvale tabernacolul legii vechi care era doar umbra ta, Maica si Fecioara, adevaratul Tabernacol pe care noi, acum, te slavim cu barbatie ca sa auzi de la toti spuneri ca acestea:

Bucura-te, cantec cantat de inaltimi;

Bucura-te, psalm rasunand jos;

Bucura-te, vrednica roaba a Unuia Dumnezeu;

Bucura-te, cea placuta Sfintei Treimi pentru smerenia ta;

Bucura-te, cea care porti in tine pe Cel Care a facut veacurile;

Bucura-te, tron al Celui Care tine universul in mainile Sale;

Bucura-te, taina neinteleasa a varstelor si a timpurilor;

Bucura-te, nadejde tare a poparelor si a neamurilor;

Bucura-te, adevarata bucurie a preotilor cucernici;

Bucura-te, repede auzitoare a rugaciunilor din biserici si din chilii;

Bucura-te, vas al milei ales de Dumnezeu;

Bucura-te, Imparateasa a Toate, care vindeci neputintele noastre cu harul tau!

Condacul 13: (acest condac se zice de trei ori)

O, Maica, Imparateasa a Toate, care ai purtat pe Cuvantul Cel mai Sfant decat toti Sfintii, primeste aceasta cantare a noastra, vindeca-ne de bolile de moarte si scoate-ne din judecata ce va sa vie peste noi cei ce-ti cantam: Aliluia! Aliluia! Aliluia!

Apoi se zice iarasi Icosul 1:

Arhanghelul a venit din cer ca sa-i spuna Imparatesei a Toate: Bucura-te! Vazandu-Te pe Tine, Doamne, luand trup omenesc, cu dumnezeiasca vestire a strigat catre ea lucruri ca acestea:

Bucura-te, incepatoarea mantuirii noastre;

Bucura-te, implinirea iertarilor noastre de catre Creator;

Bucura-te, ca prin tine Dumnezeu a devenit trup;

Bucura-te, ca in tine Cel Nevazut Se arata;

Bucura-te, ceea ce ai primit mila pacii;

Bucura-te, ca in tine s-a tesut haina de carne a Cuvantului;

Bucura-te, Slava ridicata dincolo de intelegerea mintii;

Bucura-te, mana cereasca prin care inimile sunt chemate la viata;

Bucura-te, stea stralucita de har;

Bucura-te, izvor care izvorasti apa cea vie;

Bucura-te, Maica a lui Dumnezeu, binecuvatata intre femei;

Bucura-te, Fecioara neintinata care ai nascut pe Mantuitorul lumii;

Bucura-te, Imparateasa a Toate, care vindeci neputintele noastre prin harul tau!

si Condacul 1:

Noi, credinciosii robii tai, stand cu mustrare de inima inaintea icoanei tale celei noi aratate, te cantam cu laude, O, Imparateasa a Toate. Trimite de sus vindecarea ta peste robii tai care acum alearga la tine ca sa putem sa-ti cantam cu bucurie: Bucura-te, o, Imparateasa a Toate, care vindeci neputintele noastre prin darul tau!

Dupa aceea zicem aceasta rugaciune:

Tropar (Glas 4)

Stapana si Doamna, prin datatoarea de bucurie, preacinstita icoana ta "Imparateasa a Toate", mantuieste pe cei care cu fierbinteala cer mila ta; slobozeste-i din toate durerile pe cei care alearga la tine, din toate necazurile scapa turma ta care cere de la tine mijlocirea ta.

Rugaciunea intai catre Maica Domului

Atotbuna Stapana, Sfanta Maica a lui Dumnezeu, Pantanassa, Imparateasa a Toate, nu sunt vrednic ca sa intri sub acoperamantul Tau. Ci ca ceea ce esti milostiva Maica Dumnezeului celui milostiv, spune numai un cuvant si se va tamadui sufletul meu si trupul meu slabit se va intari. Caci tu ai tarie putincioasa si cuvantul tau este plin de putere, o, Imparateasa a Toate. Adu-mi biruinta, roaga-te pentru mine ca sa maresc numele tau cel minunat totdeauna, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin!

Rugaciunea a doua

O, Preacurata Maica a lui Dumnezeu, Imparateasa a Toate, auzi suspinurile noastre cele pline de durere inaintea icoanei tale celei facatoare de minuni. Intoarce-tiprivirea spre copiii tai bolnavi de boli netamaduite, care cad inaintea sfintei tale icoane cu credinta. Si precum pasarea isi acopera cuibul cu pui cu aripile, asa acopera-ne si tu, Fecioara, cu omoforul tau cel vindecator. In acest loc in care nadejdea se subtiaza, mila ta sa fie nadejde neindoielnica. Aici unde grijile amare ne coplesesc, da-ne rabdare si odihna; unde chinul si deznadejdea se cuibaresc in suflet, fa sa rasara lumina necreata a lui Dumnezeu. Mangaie-i pe cei fricosi, intareste-i pe cei slabi, varsa blandete si lumina peste inimile amarate. Vindeca poporul tau cel bolnav, atotmilostiva stapana, binecuvanteaza mintile si inimiledoctorilor, ca sa fie instrumentele Atotputernicului doctor - Iisus Hristos, Mantuitorul. Ne rugam inaintea icoanei tale ca puterea ta sa traiasca in noi, Stapana si Doamna. Intinde mainile tale pline de vindecari, bucuria celor intristati, mangaierea celor indurerati, ca degrab primind ajutorul tau cel minunat sa laudam Treimea cea de viata Facatoare si nedespartita, Tata, Fiu si Duh Sfant, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin!

Acest Acatist a fost trimis de calugaritele de la manastirea de convertite la Ortodoxie, Sfantul Paisie Velicicovschi din Arizona. L-am tradus cu ajutorul Maicii Domnului, Imparateasa a Toate, dupa versiunea engleza pentru ca cei bolnavi sa aiba o mangaiere in suferinta lor. Binefacerile Preasfintei Fecioare si Imparatese - Pantanassa - sa se reverse peste noi toti, caci ea este rugatoarea noastra inainteaFiului Sau si Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos. Amin!

Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA