vineri, 23 iunie 2023

MOISE ȘI IOAN BOTEZĂTORUL

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".


de Preot Sorin Croitoru

Ca și Moise tu, Ioane,
Ai lăsat cândva pustia
Ca să pregătești poporul
De venirea lui Mesia.

Moise L-a numit “Profetul”,
Tu ai spus că Domnu-i “Miel”,
În cuvinte diferite
Voi v-ați referit la El.

Ca și Moise tu, Ioane,
I-ai trecut pe-ai tăi prin apă;
El prin mare, tu prin râul
Care țara ți-o adapă,

El i-a izbăvit de viața
Ce-o trăiseră-n trecut,
Tu i-ai pregătit de Domnul,
Care cerul l-a făcut.

Tu și Moise-ați fost, Ioane,
Iubitori de isihie:
El cu oile pe munte,
Tu cu fiarele-n pustie.

Pe-amândoi v-a scos de-acolo
Nevăzutul Dumnezeu
Și v-a dat o misiune
Și un drum în viață greu.

Amândoi, și tu și Moise,
Erați stâlpi de foc în rugă:
Tu în liniște-n pustie,
El cu neamul tot pe fugă.

Duhul Domnului profetic
Era pururea în voi
Și în vreme liniștită
Și în vreme de război.

Amândoi, și tu și Moise,
Ați vorbit cu Creatorul:
Pentru tine-a vrut Hozeva,
Pentru el a vrut Taborul,

Însă când citesc Scriptura,
Cu uimire mă întreb:
Cum vorbea cu Tatăl Moise
Sus, pe Muntele Horeb?..

Și pe tine și pe Moise
V-a ales Divinitatea
Să călăuziți poporul
Și să-l învățați dreptatea;

Moise într-o viață-întreagă
Multe semne a făcut,
Tu din cauza dreptății
Viața însăși ți-ai pierdut.

Mare sfânt fusese Moise,
Însă tu ai fost mai mare,
Căci o spune Cel ce știe
Sufletul la fiecare,

Fiindcă Moise prin căință
A ajuns desăvârșit,
Însă tu prin nevoință
Te-ai păstrat neprihănit.

Moise a văzut cu ochii,
Tu ai și atins Cuvântul;
Când L-ai botezat pe Domnul
S-a uimit nespus pământul,

S-a înspăimântat Iordanul,
Întorcându-se-înapoi,
Iar de ne gândim mai bine,
Ne înspăimântăm și noi.

Cinsti-mu-te, Sfinte Ioane,
Pentru viața minunată
Care te-a făcut pe tine
Sfânt cum n-a mai fost vreodată,

De aceea și Stăpânul,
Milostivul Dumnezeu,
Împreună cu toți sfinții
Te va preaslăvi mereu..

Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA