Un pic de timp…
Botez. Nuntă. Înmormântare.
Sunt cele trei prilejuri sigure în care vii la Biserică. De fiecare dată, adus de alții, nu de tine. Nașii sunt cei ce te însoțesc la botez și la nuntă, cei dragi pe ultimul drum pământesc.
Mai vii de Paști să iei Lumină, dar nu stai la Sfânta Liturghie pentru că… ai musafiri! Trebuie să te bucuri de "Înviere”… bine, mai mult pântecele trebuie bucurat!
La Praznicul Sfinților Apostoli (cum care? Sfinții Apostoli Petru și Pavel!) ești uimit ca a mai apărut un post. “Asta ce o mai fi?!”, te întrebi. Te minți și îți spui că postul e pentru cei care merg la Biserica. Tu ai credința ta! Deci, Nu e nevoie! Parca te simți superior pentru ca minciuna din tine te incredinteaza ca tu chiar ai o credinta. In realitate, ești departe.
De Adormirea Maicii Domnului te bucuri ca e zi liberă,
... iar de Crăciun ești prea ocupat cu sarmalele, cârnații si alte preparate care pe tine te fac sa mărturisești: “Domne, asta e Crăciunul!” Mai faci schimb de cadouri. Primești. Dai. Dar nu dăruiești… cine își mai aduce aminte și de cei săraci?! Puțini! Prea puțini!
Când ai nevoie de ajutor de la Dumnezeu, te închini. Zici: “Doamne ajuta!”. Și bine faci! Dar…Post nu “poți” sa ții ca te simți slăbit. Nici măcar nu încerci. Și îți spui….”Dar credința nu doar despre mâncare”
... De spovedit nu te spovedești pentru ca ai auzit ca trebuie sa postești. Deci se leagă una de alta. Așa ca mai bine te liniștești și spui ca nu ai “omorât” pe nimeni.
... Deci, ești ok! Și stai. Aștepți. Trec anii. Greutățile vin. Trec. Alergi, muncești și trăiești ca și când nu ai muri niciodată. Și brusc! Îți dai seama că anii au trecut și se apropie Marea Întâlnire cu Domnul.
Ajuns la o vârsta, e teribil de greu să te deprinzi cu rugăciunea, cu postirea, cu prezența la Liturghie, cu cercetarea Scripturii, a Sfinților Părinți.
... Vreme îndelungată te-ai amăgit spunându-ți că ai o credință a ta. În inima ta. Că nu ai nevoie de Biserică. De preoți. De Taine. De nimic. Dacă toate acestea nu ar fi fost necesare Mântuirii, de ce Hristos s-ar mai fi răstignit pentru ele?! De ce ne-ar mai fi lăsat Sfânta Liturghie?! De ce ar mai lăsat Sfintele Taine?! De ce preoți? De ce Biserică?
Suflet rătăcit, nu amâna! Vino acum la Hristos! Roagă-te și plângi! Pentru tine, pentru cei dragi, pentru țară! Fii responsabil! Strigă la Dumnezeu că nu strigi singur! În satul tău, în orașul tău, în cartierul tău, mai strigă cineva cu tine! E preotul!
Să ne rugăm împreună! Luminează-ne, Doamne! Ia-ne în brațe, Parinte Ceresc! Strânge-ne la Pieptul Tău precum își strânge Cloșca puii! Fie-Ți Milă, Doamne, de poporul Tău și nu îl pierde de tot, chiar dacă mulți dintre noi ne-am îndepărtat de Tine și netrebnici ne-am facut! Fie-Ți Milă, Doamne, de cei ce suferă în aceste zile și ne întoarce pe toți la Tine, cu inimă zdrobită și cu adâncă smerenie!
(Text preluat de la Ciprian Sofronie)
Părintele Nicolae Tanase
.jpg)
