"Duhul Sfânt șterge frica din firea omenească..."
Duhul Sfânt, prin pogorârea Sa, a şters frica din fire. Putere de sus şi limbă de foc s-a dat omului. De acum nu mai grăiau din ale lor, ci din Duhul Sfânt.
Ziua Pogorârii Duhului Sfânt însemnează şi ieşirea omului din omenesc şi frică, în dumnezeiesc şi senin dumnezeiesc. Apostolii, deşi văzuseră, ba chiar şi ei făcuseră lucruri mai presus de fire, ei, care s-au încredinţat de marea realitate a învierii din morţi, încă mai plăteau tribut: tremurau din toate fibrele neputinţei omeneşti.
Duhul Sfânt, prin pogorârea Sa, a şters frica din fire. Putere de sus şi limbă de foc s-a dat omului. De acum nu mai grăiau din ale lor, ci din Duhul Sfânt. Aşa e firesc: Dumnezeu să grăiască omului despre Sine, din om. Dar atunci omul ia foc şi lumină dumnezeiască.
Divina prezenţă strămută omul în fericirea după care de altfel umblă - a supremei certitudini. Atunci nu mai e putere pe lume, de care să se teamă, deşi el nu e o primejdie pentru nimeni.
Numai aşa se explică minunea că 12 oameni simpli, dar convinşi de evidenţa divină, au biruit imperiul roman, stârnind în el o revoluţie fără arme, cum nu s-a mai văzut alta. Au cutreierat până la marginile pământului, înfruntând toate primejdiile vremii şi locurilor, câştigând credincioşi lui Dumnezeu, nu numai prin viaţa şi cuvântul lor, ci până şi cu moartea lor, ultimul gest, şi cel mai puternic, de biruinţă a spiritului asupra materialităţii lumii acesteia.
Iată ce destin are un om îmbrăcat în Duhul Sfânt: ce poate o limbă de foc a divinei prezenţe!
Părintele Arsenie Boca
Ap. Fapte 2, 1-11
În zilele acelea, când a sosit ziua Cincizecimii, Apostolii erau toţi împreună în acelaşi loc. Şi din cer, fără de veste, s-a făcut un vuiet, ca de suflare de vânt ce vine repede, şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Şi li s-au arătat, împărţite, limbi ca de foc şi au şezut pe fiecare dintre ei. Şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi. Şi erau în Ierusalim locuitori iudei, bărbaţi cucernici, din toate neamurile care sunt sub cer. Şi, iscându-se vuietul acela, s-a adunat mulţimea şi s-a tulburat, căci fiecare îi auzea pe ei vorbind în limba sa. Şi erau uimiţi toţi şi se minunau, zicând: Iată, nu sunt aceştia care vorbesc, toţi galileieni? Şi cum auzim noi fiecare limba noastră în care ne-am născut? Parţi şi mezi şi elamiţi şi cei ce locuiesc în Mesopotamia, în Iudeea şi în Capadocia, în Pont şi în Asia, în Frigia şi în Pamfilia, în Egipt şi în părţile Libiei cea de lângă Cirene, şi romani în treacăt, iudei şi prozeliţi, cretani şi arabi, îi auzim pe ei vorbind în limbile noastre despre faptele minunate ale lui Dumnezeu.
.jpg)
