O POVESTE DE IUBIRE

Se spune că într-o zi îngerii de la botez, păzitori ai oamenilor, s-au prezentat înaintea lui Dumnezeu şi s-au plâns că nu ştiu ce să mai facă, fiindcă oamenii s-au făcut deosebit de nepăsători şi răi; au timp pentru toate relele, numai pentru rugăciune nu. Domnul Dumnezeu i-a întrebat: - Voi ce părere aveţi, ce ar trebui să fac pentru ei? Îngerii au spus: - Doamne, măreşte-le ziua cu o oră şi noi le vom spune că este darul tău numai pentru ca ei să se roage. Bine, a zis Domnul. Şi ziua s-a făcut de 25 de ore. Dar oamenii tot nu s-au rugat. Atunci îngerii s-au prezentat din nou în faţa Stăpânului, supăraţi pentru nepăsarea oamenilor: - Doamne, oamenii tot nu se roagă. Domnul i-a întrebat iarăşi: - Ce credeţi că ar trebui să le mai fac? - Doamne, fă-le ziua numai de 20 de ore! Îşi vor da seama cât de scurtă este viaţa şi cât de repede vine judecata ta şi aşa se vor ruga. Domnul a aprobat cererea şi viaţa a devenit mai scurtă. Dar nici acum oamenii nu îşi făceau timp să se roage. Îngerii au mers din nou în faţa Creatorului şi s-au plâns că oamenii sunt tot răi. - Ce-i de făcut? i-a întrebat Domnul. Îngerii n-au mai avut nimic de adăugat şi Dumnezeu le-a spus: - Rugăciunea nu este o problemă de timp, ci de iubire. Cine mă iubeşte găseşte timp suficient în cele 24 de ore ca să se roage. Şi a lăsat timpul ca mai înainte. Rugăciunea este cea mai grea faptă bună. Cred că v-aţi dat seama. Creştinii practicanţi fac multe fapte bune: ajută pe aproapele, citesc cărţi sfinte, se ostenesc în vreun fel sau altul, dar când e vorba de rugăciune...    De ce oare? Pentru că rugăciune înseamnă să stai de vorbă cu Dumnezeu, iar vrăjmaşului nu-i convine. Pentru aceasta sunt piedici de tot felul, şi înainte de rugăciune, şi în timpul rugăciunii. "Rugaţi-vă neîncetat!" (Epistola întâia către Tesaloniceni a Sfântului Apostol Pavel,5,17)

PILDA DE ASCULTARE

Povestit-a cineva din părinţi, că un oarecare filosof însemnat din Cetatea lui Dumnezeu, bărbat cucernic, a venit la un sihastru şi-l rugă să-l primească spre a-l face călugăr. Şi i-a zis bătrânul: de pofteşti să te primesc, mergi şi vinde averea ta şi o dă lipsiţilor şi te voi primi ! Şi mergând, a făcut după cuvântul bătrânului. După aceea i-a dat o altă poruncă: să te păzeşti a nu vorbi cu nimeni ! Iar el s-a făgăduit să nu grăiască, şi doi ani n-a grăit. Au început după aceea oamenii să-l laude şi i-a zis bătrânul: nu-ţi este de folos să stai aici, ci te trimit la o mănăstire de obşte. Şi l-a trimis. Dar trimiţându-l, nu i-a zis să grăiască, sau să nu grăiască. Deci, acela păzind porunca ce i s-a dat, a petrecut fără să vorbească. Egumenul, după ce l-a primit, vrând a-l ispiti cu fapta, ca să-şi dea seama de este mut, sau se preface, l-a trimis cu o trebuinţă, în vremea revărsării apei râului, ca, vrând să treacă apa, să spună că n-a putut trecerâul, şi a trimis după dânsul în taină, să vadă ce va face. Acela, dacă a ajuns la râu şi a văzut că nu poate trece, a plecat genunchii spre rugăciune şi, venind un crocodil, l-a luat în spinare şi a trecut în cealaltă parte a apei. După împlinirea ascultării pentru care a fost trimis, a venit iarăşi la apă şi iarăşi l-a luat în spate crocodilul şi l-a trecut dincoace. Deci, venind fratele cel trimis după dansul să-l urmărească, a spus stareţului şi fraţilor ce a văzut şi s-au mirat. Nu după multă vreme, a murit călugărul ce nu grăia. Şi a trimis egumenul la bătrânul lui, grăind: mut de ar fi fost, însă îngerul Domnului a fost. Atunci a vestit stareţului că n-a fost mut, ci mult vorbitor, dar păzind porunca ce i-a dat dintru început a petrecut negrăind. Şi s-au mirat toţi şi l-au proslăvit pe Dumnezeu. (Patericul Egiptean)