La curățenia de Crăciun mama s-a apucat să scoată tot din debara. Schiurile vechi ale copiilor, un aspirator de care nu se mai folosise de ani de zile, câteva jucării. Și, după ce a scos totul, a găsit un Înger. Mare, ca la doi metri, de nu mai mult, sigur mai mult, că stătea cu capul plecat de parcă ducea tavanul în cârcă. Mama a înțepenit. Îngerul i-a spus cu glas blând:
– Nu te teme…
Ceea ce a făcut-o pe mama să se teamă și mai mult și ar fi strigat după tata dacă ar fi avut glas. Dar tata era la meci, juca România cu…cine juca ea, mama nu se pricepea nici la fotbal mai bine decât la îngeri. Nu putea spune nimic, acum de exemplu ar fi vrut să-l întrebe cine e, de ce vorbește cu ea, dar nu putea articula un cuvânt, deschidea gura și nu ieșea niciun cuvânt, asta era mama după întâlnirea cu Îngerul. Dar Îngerul îi răspundea, îi auzea glasul gândurilor foarte clar și tare, aproape asurzitor ca și când mama ar fi țipat la el, nu alta.
– Sunt îngerul casei tale.
Mama nu știa că are un înger casa ei, dar nu știa nici ce caută el în debara. Îngerul i-a răspuns și de această dată întrebării nepuse.
– Nu mai aveați nevoie de mine. La început am fost în camera copiilor, când erau ei mici și-i împărtășeați Duminică de Duminică. Apoi ei au crescut, voi v-ați găsit alte preocupări Duminicile. Cât mai trăia bunica, mama ta, datorită ei am rămas totuși prin bucătărie. Ea mă pomenea de câte ori gătea. Mă ruga să iasă mâncarea bună, mai ales în ultima vreme când, din cauza bolii, nu prea își mai amintea rețetele și nu știa dacă a pus sare sau nu și, uite așa, punea sare și de cinci ori la o tocăniță, o făcea bocnă, apoi mă ruga pe mine să dreg mâncarea…Găteam bine împreună eu cu ea. După ce ea a auzit chemarea și a plecat, am mai stat o vreme prin hol. Mai veneau mătușile pe la voi, surorile ei. Mai aduceau câte o sticluță de agheasmă sau puțină anafură. Mai lăsați și voi preotul cu Icoana. După aceea ați renunțat și la asta și am ajuns din hol în debara. De plecat nu plec, nu am voie să plec. E ordin de la Cel Mare! Aici stau. Orice ar fi.
Mamei îi părea tare rău de Înger, dar mai rău îi părea de ei, că au așa un Înger și nu au habar cum să aibă grijă de el, câinele se bucura de mai multă atenție, era plimbat de două ori pe zi, periat, despăducheat…pe când Îngerului nu-i aruncau nici măcar ”un os de ros”, cum ar veni. Bine că îngerii nu au nevoie de oase și nici de despăgucheri…În acel moment din sufragerie s-a auzit strigătul plin de bucurie al tatălui.
– Goooll marcase România un gol. Mama a tresărit la țipătul tatei, apoi s-a gândit că tot un gol era și-n inima ei. Nu mai putea schimba nimic din trecut. Îngerul ei din debara, prăfuit, uitat, părea fără nicio speranță.
Nu e așa, i-a răspuns Îngerul. Oricând mă poți scoate din debara. Nu la plimbare de două ori, în lesă, ca pe câine, ci altfel…
Mama și-a adus aminte de mama ei, de felul cum aprindea ea candela, de rugăciunea ei senină de noapte, de felul în care o găsea dimineața la rugăciune exact așa cum o lăsase la culcare, de se întreba dacă închisese vreun ochi toată noaptea. Oare o mai fi candela aceea pe undeva?
La această întrebare, Îngerul lumină cu putere. La lumina lui descoperi pe raftul de sus candela mamei ei. Doar acest simplu gest și deja Îngerul casei de revărsase în valuri de lumină, pe hol, prin camere și dintr-o dată curățenia de Crăciun părea gata făcută.
– Așa e, i-a spus Îngerul, rugăciunea e singura și adevărata curățenie.
De atunci înainte, Îngerul din debara s-a transformat din nou în Îngerul casei, vechile și bunele obiceiuri au fost reluate și curățenia de Crăciun dura tot anul. La fel și bucuria lui!
Ivona Boitan
Sursa: revista Universul copiilor.
– Nu te teme…
Ceea ce a făcut-o pe mama să se teamă și mai mult și ar fi strigat după tata dacă ar fi avut glas. Dar tata era la meci, juca România cu…cine juca ea, mama nu se pricepea nici la fotbal mai bine decât la îngeri. Nu putea spune nimic, acum de exemplu ar fi vrut să-l întrebe cine e, de ce vorbește cu ea, dar nu putea articula un cuvânt, deschidea gura și nu ieșea niciun cuvânt, asta era mama după întâlnirea cu Îngerul. Dar Îngerul îi răspundea, îi auzea glasul gândurilor foarte clar și tare, aproape asurzitor ca și când mama ar fi țipat la el, nu alta.
– Sunt îngerul casei tale.
Mama nu știa că are un înger casa ei, dar nu știa nici ce caută el în debara. Îngerul i-a răspuns și de această dată întrebării nepuse.
– Nu mai aveați nevoie de mine. La început am fost în camera copiilor, când erau ei mici și-i împărtășeați Duminică de Duminică. Apoi ei au crescut, voi v-ați găsit alte preocupări Duminicile. Cât mai trăia bunica, mama ta, datorită ei am rămas totuși prin bucătărie. Ea mă pomenea de câte ori gătea. Mă ruga să iasă mâncarea bună, mai ales în ultima vreme când, din cauza bolii, nu prea își mai amintea rețetele și nu știa dacă a pus sare sau nu și, uite așa, punea sare și de cinci ori la o tocăniță, o făcea bocnă, apoi mă ruga pe mine să dreg mâncarea…Găteam bine împreună eu cu ea. După ce ea a auzit chemarea și a plecat, am mai stat o vreme prin hol. Mai veneau mătușile pe la voi, surorile ei. Mai aduceau câte o sticluță de agheasmă sau puțină anafură. Mai lăsați și voi preotul cu Icoana. După aceea ați renunțat și la asta și am ajuns din hol în debara. De plecat nu plec, nu am voie să plec. E ordin de la Cel Mare! Aici stau. Orice ar fi.
Mamei îi părea tare rău de Înger, dar mai rău îi părea de ei, că au așa un Înger și nu au habar cum să aibă grijă de el, câinele se bucura de mai multă atenție, era plimbat de două ori pe zi, periat, despăducheat…pe când Îngerului nu-i aruncau nici măcar ”un os de ros”, cum ar veni. Bine că îngerii nu au nevoie de oase și nici de despăgucheri…În acel moment din sufragerie s-a auzit strigătul plin de bucurie al tatălui.
– Goooll marcase România un gol. Mama a tresărit la țipătul tatei, apoi s-a gândit că tot un gol era și-n inima ei. Nu mai putea schimba nimic din trecut. Îngerul ei din debara, prăfuit, uitat, părea fără nicio speranță.
Nu e așa, i-a răspuns Îngerul. Oricând mă poți scoate din debara. Nu la plimbare de două ori, în lesă, ca pe câine, ci altfel…
Mama și-a adus aminte de mama ei, de felul cum aprindea ea candela, de rugăciunea ei senină de noapte, de felul în care o găsea dimineața la rugăciune exact așa cum o lăsase la culcare, de se întreba dacă închisese vreun ochi toată noaptea. Oare o mai fi candela aceea pe undeva?
La această întrebare, Îngerul lumină cu putere. La lumina lui descoperi pe raftul de sus candela mamei ei. Doar acest simplu gest și deja Îngerul casei de revărsase în valuri de lumină, pe hol, prin camere și dintr-o dată curățenia de Crăciun părea gata făcută.
– Așa e, i-a spus Îngerul, rugăciunea e singura și adevărata curățenie.
De atunci înainte, Îngerul din debara s-a transformat din nou în Îngerul casei, vechile și bunele obiceiuri au fost reluate și curățenia de Crăciun dura tot anul. La fel și bucuria lui!
Ivona Boitan
Sursa: revista Universul copiilor.
.jpg)
