sâmbătă, 3 martie 2018

IUBESC CREDINTA CRESTIN ORTODOXA din 1000 DE MOTIVE

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".


   Iubesc Ortodoxia, pentru ca o traiesc din pantecele mamei mele, iar bunica mea m-a invatat "Ingerasul". Dar si pentru ca:
   Iisus Hristos ma intareste zilnic, sa-mi duc crucea cu demnitate, fiindca, mai intai este  rastignirea (ispasirea pacatelor) si apoi invierea.
   Prin Sfanta Liturghie, Agnetul de pe Sfant disc se preface in Sfant Trupul Lui, iar vinul din Sfantul Potir se preface in Sfant Sangele Lui, pentru ca eu sa ma pot indumnezei.
   Hristos, este Iubire. El este Prietenul meu cel mai Bun si Mantuitorul meu.
   Doar in Ortodoxie sunt nealterate, invataturile Sfintilor Apostoli si ale Sfintilor Parinti.
   Ma simt imbratisat de catre Dumnezeu, Iisus Hristos, atunci cand pasesc in Sfanta Biserica Ortodoxa.
   In Sfanta Biserica Ortodoxa fiind: "In Cer ni se pare a sta!"
   Sfanta Biserica Ortodoxa este plina de Sfintenie, de Harul Duhului Sfant.
   Ma pot aseza in genunchi si pot trai rugaciunile mele.
   Pot aprinde o lumanare pentru cei vii si cei morti din neamul meu.
   Pot sa cant impreuna cu ingerii: "Slava intru cei de sus, lui Dumnezeu si pe pamant pace, intre oameni bunavoire".
   Ma pot ruga pentru toti cei dragi, dar si pentru vrajmasii mei.
   Maica Domnului imi este cea mai puternica rugatoare si mijlocitoare inaintea Domnului.
   Ortodoxia s-a cladit pe sangele Sfintilor Mucenici.
   Avem Sfintiti cuviosi parinti in manastirile noastre care privegheaza noptile si se roaga pentru toata lumea.
  In padurile noastre se aude fosnetul de pasilor pusnicilor.
   Bunica a facut poteca pana la Biserica cu copiii si nepotii ei de mana.
   Cimitirele in noaptea Sfintei Invieri sunt pline de candele si lumanari aprinse.
   Ma pot pocai, pot plange pacatele, imi pot ispasi aici pe pamant pacatele mele.
   Ortodoxia, este simplitate şi bucurie, ADEVAR si MANTUIRE.
   Pot canta "Hristos a Inviat!"
   Pana la 1000 de motive iubitoare, te las pe tine sa completezi, pentru ca Ortodoxia copleseste totul!  Dar Totul!
Indragostit vesnic de Ortodoxie! Amin!
                                                                                                                             Preot Ioan 🛎.

miercuri, 28 februarie 2018

CERTIFICATUL DE NASTERE

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".


   Cat de veche este credinta ortodoxă? Dacă sunteți romano catolic, este bine sa știți că, până în anul 1054, Catolicii au fost una cu cea Ortodocsii. În acel an, Papa de la Roma s-a desparțit de cele patru Patriarhate apostolice (Constantinopol, Alexandria, Antiohia si Ierusalim) și a început să facă schimbări dogmatice. Astfel, catolicii au o vechime de 1 000 de ani.
   Dacă sunteţi luteran, credinta dumneavoastră ratacita (falsa), a fost întemeiată de către Martin Luther, un fost călugăr catolic in anul 1517.
Luther (TATAL SECTANTILOR), pe patul de moarte, dandu-si seama cat de mult a gresit, s-a căit, spunand: VAI MIE, ACEASTA RATACIRE NU SE VA SFARSI IN VEAC! Se referea la nenumăratele secte.
   Dacă aparţineţi asa zisei (falsei) biserici Anglicane, credinta dumneavoastră ratacita (falsa), a fost întemeiată de către regele Henric al VIII în anul 1534, deoarece Papa nu i-a acordat dreptul de a divorța și a se recăsători.
   Dacă sunteţi prezbiterian, credinta dumneavoastră ratacita (falsa) a fost înființata de John Knox în Scoţia, în anul 1560.
   Dacă sunteţi congregaționist, credinta dumneavoastră ratacita (falsa), a fost iniţiată de către Robert Brown, în Olanda în anul 1582.
   Dacă sunteţi protestant episcopal, credinta dumneavoastră ratacita (falsa), a fost o ramură a asa zisei bisericii Anglicane, înfiinţată de către Samuel Senbury în coloniile americane, în secolul 17.
   Dacă sunteţi baptist, îi datorati principiile credintei dumneavoastră rătăcite (false), lui John Smyth, care a lansat-o la Amsterdam în anul 1606.
   Dacă apartineti asa zisei bisericii Daneze Reformate, îl recunoaşteţi ca fondator pe Michelis Jones, deoarece credinta dumneavoastră ratacita (falsa), își are originile în New York, în anul 1628.
   Dacă sunteţi metodist, credinta dumneavoastră ratacita (falsa), a fost fondată de către John şi Charles Wesley în Anglia, în anul 1774.
   Dacă sunteţi mormon, bazele credintei dumneavoastre rătăcite (false), au fost puse de catre Joseph Smith în Palmyra, New York, în anul 1829.
Dacă sunteti membru al asa zisei (falsei) bisericii Armata Salvării, secta dumneavoastră a fost inițiată de catre William Booth, în Londra, în anul 1865.
   Dacă sunteti membru al asa zisei (falsei) bisericii Scientologice, anul în care aceasta credinta ratacita (falsa), s-a născut este 1879, iar cea care a fondat-o este Mary Baker Eddy.
   Daca apartineti uneia dintre organizatiile religioase cunoscute sub numele „Biserica Nazarineanului”, „Evanghelia Penticostala,” „Biserica Sfânta” sau „Martorii lui Iehova”, credinta dumneavoastra ratacita (falsa), este una dintre sutele de noi secte fondate de oameni în ultima sută de ani.
   Dacă sunteti CRESTIN ORTODOX, religia dumneavoastră a fost fondată în anul 33 de către Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Nu s-a mai schimbat din acel moment. Sfanta Biserica noastră are acum 2 000 de ani vechime şi, din acest motiv, Ortodoxia, Biserica Sfintilor Apostoli şi a Sfinților Părinţi, este considerata cu adevărat „Una Sfânta Sobornicească şi Apostolească Biserică”. Aceasta este cea mai importanta moștenire pe care putem să o transmitem tinerilor acestui nou mileniu.
  Preot Dr. Mitiades Efthimi - Grecia.

Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA