vineri, 13 ianuarie 2017

TÂNGUIREA

Ai păcătuit? Nu-ţi cer nimic altceva decât aceasta: intră în biserică şi spune-I cu pocăinţă lui Dumnezeu: "Am păcătuit". citat din Sfântul Ioan Gură de Aur




In Cetatea zisa Sfanta, de prooroci ucigatoare,
 Cine striga cu durere, cine n-are alinare? 
Cine pasii isi indreapta spre Golgota insangerata
, Unde Fiul ei, pe umeri, tot pacatul lumii poarta. 
E Maria, Maica vietii, Porumbita cea Aleasa, 
Si cu lacrima durerii fata ei se-nroureaza, 
Cand, privind indurerata, Fiul ce povara-si duce,
 Il vazu lovit cu pietre, il vazu cazut sub Cruce! 
Ii vazu inalta-i frunte, ce era ca albii crini,
 Inrosita, sfasiata de cununa cea de spini, 
Ochii Lui ce altadata, bland priveau cu-nduiosare,
 Sunt inchisi sa nu mai vada ura tuturor cea mare.
 Istovit il vede Maica si cazut sub greul Crucii, 
Cate mame mai sunt astazi ca sa-si vada astfel pruncii? 
Care mama-n lumea asta chiar de pruncul i-a murit, 
La vazut cazut sub cruce, l-a vazut batjocorit.
 Care pictor poate prinde cu penelul sau usor, 
Sfanta lacrima ce-i curge, plansul ei sfasietor,
 Ce poet ar fi in stare ca sa scrie-n a sa carte, 
Suferinta Sfintei Mame, drumul Fiului spre moarte?
 Cine poate sa socoata, lacrimile care-au curs? 
Cine poate sa asculte hohotele ei de plans, 
Numai Fiu' al carui suflet, jalea ei o simte-ntruna, 
Si a lor inimi se-mpreuna si-amandoua bat in una! 
,,Fiul meu ! Īl striga Maica, cat de mult azi patimesti,
 Pentru marea Ta iubire... ce osanda grea primesti! 
Pentru mila Ta cea mare, cu spini Te-au incununat, 
Tu le-ai dat din Apa vie, ei cu otet te-au imbiat!" 
Si durerea ei tot creste si in brate vrea a-L strange.
. Si ar vrea sa fie acolo, langa Fiul ei, pe Cruce... 
Dar cunoaste Prea Curata, vrerea Domnului de Sus, 
Ca s-aduca impacarea, moare Fiul ei, Iisus. 

Preot Ioan.

joi, 12 ianuarie 2017

MAICA DOMNULUI: DESPRE M Â N I E

                  CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI
                                       DESPRE M Â N I E


               Motto: „Pace vouă!“ (Ioan 20:21)„Căci mânia omului
                   nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu“ (Iacov 1:20).
                                                                                          Preot Ioan
                                    Iubiţi credincioşi,
       Mânia este o dorinţă aprinsă, prin care cel mâniat caută să se
răzbune asupra celui ce l-a întristat pe dânsul, fie că l-a întristat
cu adevărat, fie că numai aşa i se pare. Despre acest păcat, Sfânta
Scriptură spune„Să ştiţi, iubiţii mei fraţi: orice om să fie grabnic
la ascultare, zăbavnic la vorbire, zăbavnic la mânie“ (Iacov 1:19);
„Părăseşte mânia şi lasă iuţimea; nu căuta să vicleneşti“ (Psalm
36:8)Orice amărăciune şi supărare şi mânie şi izbucnire şi
defăimare să piară de la voi, împreună cu orice răutate“ (Efeseni
4:31)Din mânie se nasc certuri, vrajbe, ucideri, răzbunări, pagube
etc. Împotriva acestui păcat stă fapta bună a răbdării„Căci aveţi
nevoie de răbdare ca, făcând voia lui Dumnezeu, să dobândiţi
făgăduinţa“ (Evrei 10:36).

                                              Mânie păcătoasă

Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA