BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE!
PREOT IOAN
Pentru ce numim, în articolul I din Simbolul Credinţei, pe Dumnezeu, „Tatăl”?
Dumnezeu este unul după fiinţa Lui. Descoperirea dumnezeiască ne învaţă însă că acest
Dumnezeu, unul după fiinţă, este în trei persoane:
Tatăl, Fiul şi Sf. Duh. Aceste trei persoane
sau ipostasuri dumnezeieşti alcătuiesc Sf. Treime, taina de nepătruns de mintea omenească şi
împărtăşită nouă prin Descoperirea dumnezeiască. Cuvântul „Tatăl” din Simbolul Credinţei
ne arată prima persoană a Sf. Treimi. El arată însă şi legătura fiască pe care noi, credincioşii, o
avem cu El, căci El este „Tatăl nostru”, aşa cum spunem la începutul Rugăciunii Domneşti.
Se vorbeşte în Sf. Scriptură despre aceste trei persoane sau ipostasuri ale
singurului Dumnezeu?
În Sf. Scriptură se vorbeşte în multe locuri despre cele trei persoane sau ipostasuri ale
Dumnezeirii. Amintim numai câteva: În Vechiul Testament, Dumnezeu-Tatăl Se adresează
celorlalte persoane ale Sf. Treimi: „Să facem om după chipul Noastru şi după asemănarea
Noastră” (Fac. 1, 26).
În vedenia lui Isaia, îngerii „strigau unul către altul şi ziceau
: Sfânt,Sfânt, Sfânt, Domnul Savaot, plin este tot pământul de mărirea Lui” (Isaia 6, 3). În Noul
Testament, cu prilejul Botezului Domnului nostru Iisus Hristos, s-au arătat toate cele trei
persoane ale Sf. Treimi: Tatăl, aratând lumii pe Fiul şi binecuvântându-L, Fiul primind
botezul de la Ioan, iar Sf. Duh coborând asupra Fiului, în chip de porumbel (Matei 3, 16-19 ;
Luca 3, 21-22; Ioan 1, 32; 15, 26).
Trimitând pe Sf. Apostoli la propovăduire, Mântuitorul le
spune:
„Drept aceea, mergând învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al
Fiului şi al Sf. Duh” (Matei 28,19).
97.
Sf. Tradiţie mărturiseşte existenţe Sf. Treimi?
Tradiţia primelor trei veacuri mărturiseşte fără şovăială credinţa în existenţa Sf. Treimi.
Au mărturisit cu căldură despre Sf. Treime: Sf. Clement Romanul, Sf. Ignatie, Sf. Policarp,
Aristide, Sf. Iustin, Atenagora, Teofil al Antiohiei, Sf. Irineu, Clement Alexandrinul, Origen,
Tertulian, Novatian. Sf. Părinţi ai veacurilor IV şi V s-au întemeiat neîntrerupt pe această
tradiţie, în toiul luptelor lor contra arianismului. Se pot cita în această privinţă mai ales Sf.
Atanasie, Sf. Epifanie, Sf. Ilarie şi Fer. Augustin. «În unitatea firii sunt trei persoane» zice
Tertulian «O singură Dumnezeire şi un singur Dumnezeu în trei ipostasuri», declară Sf.
Atanasie
Cele trei persoane sau trei ipostasuri pot fi înţelese ca trei dumnezei?
Cele trei persoane dumnezeieşti nu se înteleg ca persoanele omeneşti, ci în felul în care
ne arată Mântuitorul în Evanghelia după Ioan când zice: „Eu şi Tatăl Meu una suntem” (Ioan
10, 30). «Legătura Tatălui cu Fiul şi a Fiului cu Mângâietorul (Sf. Duh) uneşte pe cei trei unul
cu altul. Aceştia trei sunt una, nu unul, după cuvântul:
„Eu şi Tatăl Meu una suntem”, una
după unitatea fiinţei, nu după unitatea numărului»
. Cele trei ipostasuri, zice Sf. Grigorie
Teologul, sunt o singură Dumnezeire şi «o singură Fire în trei proprietăţi, înţelegătoare,
desăvârşite, existând prin ele însele, deosebite în număr, dar nu deosebite în Dumnezeire»
Acelaşi Sfânt Părinte explică felul unirii ipostasurilor astfel: «Se deosebesc fără să se împartă,
ca să zic aşa, şi se unesc deosebit. Unul în trei este Dumnezeirea şi trei fac una» Nu sunt,
deci, trei dumnezei.
Care e legătura ipostasurilor între ele?
Deşi mare taina, lucrul acesta a fost lămurit pe larg de Sf. Părinţi. Sf. Chiril al
Alexandriei ne spune că Firea dumnezeiască, simplă şi necompusă, e lărgită de însuşirile
ipostasurilor şi de deosebirile de persoană şi de nume. În fiecare persoană se înţelege întreaga
Fire împreună cu însuşirea ei, adică cu ipostasul. Rămâne fiecare ceea ce este, având în sine şi
pe celelalte, prin unirea firească cu ele.
Tatăl este în Fiul şi în Sf. Duh. De semenea şi Fiul şi
Sf. Duh Se află în Tatăl, iar Tatăl, în ceilalţi doi
.
Cele trei ipostasuri voiesc şi lucrează separat sau la un loc?
Sf. Ioan Damaschin spune că fiecare din cele trei ipostasuri nu voiesc şi nu lucrează
aparte, separat şi deosebit, ci împreună Sf. Treime e o singură fire, o singură voinţă, o
singură lucrare, o singură putere, o singură autoritate, pentru că e o singură Dumnezeire
Ce au împreună şi ce au deosebit persoanele Sf. Treimi?
Tatăl, Fiul şi Sf. Duh au împreună însuşirea de a fi nefăcuţi şi Dumnezeirea. Fiul şi Sf.
Duh au împreună însuşirea că sunt din Tatăl. Tatăl este nenăscut, Fiul este născut, Sf. Duh
este purces
.
Despre Sf. Treime,
. Prin ce Se deosebeşte mai de aproape Tatăl?
Tatăl este nenăscut. El nu primeşte existenţa de la nimeni, nu are cauză. El e izvorul
celorlalte două persoane.
Dumnezeu e Tată din veci. El nu este însă Tată în felul omenesc. El n-a început să fie
Tată în timp, după împlinirea vârstei, odată cu apariţia puterii de a naşte, asemenea oamenilor
şi celorlalte vieţuitoare. Dumnezeu e Tată deodată cu veşnicia. El e, deci, totdeauna Tată
Prin ce Se deosebeşte mai de aproape Fiul?
Fiul este născut, este Unul-Născut, fiind împreună veşnic cu Tatăl şi deofiinţă cu
Acesta. Fiul e Fiu dinaintea veacului şi de totdeauna. El nu Şi-a început cândva existenţa, ci
de când e Tatăl e şi Fiul. Şi când gândim la Tatăl, gândim şi la Fiul. Fiul nu e creat, cum
pretindea Arie, ci e născut din Tatăl, dar nu printr-o naştere omenească, nici constrânsă, ci
printr-una voită şi firească. E o naştere necuprinsă de mintea omenească. Fiul şi Tatăl sunt una
ca Dumnezeire, ca fire, ca veşnicie, ca voinţă, ca lucrare, ca bunătate etc., dar Se deosebesc ca
ipostasuri: unul e născut, pe când celălalt e nenăscut; în această privinţă, Tatăl este izvorul şi
cauza Fiului. Fiul Se deosebeşte, apoi, şi de Tatăl şi de Sf. Duh, prin aceea că El Şi-a luat
asupra-Şi lucrarea mântuirii. Numele propriu al Fiului este «Cuvântul». El Se numeşte şi
«Înţelepciunea lui Dumnezeu. El e Cuvântul, Strălucirea şi Chipul Tatălui»
Prin ce Se deosebeşte mai de aproape Duhul Sfânt?
Duhul Sfânt purcede din Tatăl, cum spune Însuşi Mântuitorul: „Iar când va veni
Mângâietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă, de la Tatăl, Duhul adevărului, Care de la Tatăl
purcede, Acela va mărturisi despre Mine (Ioan 15, 26). Însuşirea Lui personală este de a fi
purces din Tatăl de a Se face cunoscut după Fiul şi împreună cu Acesta El e sfinţenia însăşi
şi prin aceasta izvorul Sf. Har, Care desăvârşeşte opera Mântuitorului, după înălţarea Sa la
cer: „Iar când va veni Acela, Duhul adevărului, vă va călăuzi pe voi la tot adevărul... Acela
Pe Mine Mă va slăvi, pentru că din al Meu va lua şi va vesti vouă” (Ioan 16, 13-14).
DESPRE DUMNEZEU TATĂL
.
De ce în articolul I din Simbolul Credinţei, numim pe Dumnezeu: Tatăl,
Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, văzutelor tuturor şi nevăzutelor?
Pentru că Dumnezeu a făcut cerul şi pământul şi tot ce există, cum ne spune Sf.
Scriptură: „La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul” (Fac. 1, 1). Psalmistul Îl laudă
pentru puterea atotţiitoare: „Că în mâna Lui sunt marginile pământului se înălţimile munţilor
ale Lui sunt. Că a Lui este marea şi El a făcut-o şi uscatul mâinile Lui l-au zidit” (Ps. 94, 4-
5). Dumnezeu a făcut totul din nimic. La creaţiune iau parte toate cele trei persoane ale Sf.
Treimi. Despre părtaşia Cuvântului la facerea lumii, ne mărturiseşte Sf. Apostol Pavel,
zicând: „Ca în El (Fiul) au fost făcute toate, cele din ceruri şi cele de pe pământ, cele văzute
şi cele nevăzute” (Col. 1, 16). Despre părtaşia Duhului mărturisesc cuvintele Sf. Scripturi: „Şi
Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apei” (Fac. 1, 2). Dumnezeu a făcut lumea în timp,
după o anumită ordine, cu scopul de a fi fericită şi de a slăvi pe Dumnezeu.
Ce se înţelege prin cuvintele „nevăzutelor”?
Prin aceste cuvinte se înţelege lumea nevăzută, adică îngerii, cum ne explica Sf. Apostol
Pavel care, după citatul de mai sus, din Epistola către Coloseni, adaugă: „Fie scaunele, fie
domneile, fie începătoriile, fie stăpânirile: toate prin El şi pentru El s-au făcut” (Col. 1, 16).
Aceste nume arată cetele de îngeri, după cum vom vedea mai departe.
Care a fost făcută mai întâi: lumea văzută sau lumea nevăzută?
Atât Sf. Scriptură cât şi Sf. Tradiţie ne învaţă că lumea nevăzută, lumea îngerilor, a fost
facută mai întâi. Domnul însuşi spune lui Iov: „Când s-au făcut stelele, lăudatu-M-au cu glas
. Îngerii au fost făcuţi cei dintâi, zice Păstorul lui Herma1
Prin cuvântul „cerul”, din primul verset al cărţii Facerii: „La început a făcut Dumnezeu cerul
şi pământul”, se înţelege lumea nevăzută a cerului, adică îngerii.
.
Cum şi de ce a făcut Dumnezeu pe îngeri?
Dumnezeu a făcut pe îngeri din nimic
. I-a fost de ajuns să voiască, pentru a-i aduce la
lumina
El i-a făcut din bunătatea Sa.
Ce sunt îngerii?
CONTINUAREA O GASITI AICI....
HRANA PENTRU SUFLET: SFANTA TREIME
BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...