Ofranda

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI ! ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU” TINE ! NU TE MÂNIA PE NOI DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE ....

Din ranile si'nfrangerile noastre
Intindem punte noilor destine
O punte de margean peste dezastre,
S'o urce pasii lumii care vine.

Cu orisicare rana care doare,
Din orice razvratire mai adanca,
Am pus o za pe piepturi viitoare
Si-o spada grea in maini ce nu sunt inca.

Iar daca-am plans, din lacrima maiastra
Va creste-o mangaiere de matase
Pe care maine unii au s'o lase
La alte frunti ce cresc din fruntea noastra.

Iar daca'n noaptea smarcului si-a roatei
Inchidem lanturi, inima si rana,
Din daruirea noastra subterana
Va creste paine pentru foamea gloatei.

Radu Gyr
 

IISUS IN CELULA

Azi noapte Iisus mi-a intrat în celula.

O, ce trist si ce-nalt parea Hristos !

Luna venea dupa El, în celula

si-L facea mai inalt si mai trist.

Mainile Lui pareau crini pe morminte,

ochii adanci ca niste paduri.

Luna-L batea cu argint pe vestminte

argintandu-I pe maini vechi sparturi.

Uimit am sarit de sub patura sura :

- De unde vii, Doamne, din ce veac ?

Iisus a dus lin un deget la gura

si mi-a făcut semn ca să tac.

S-a asezat langa mine pe rogojina :

- Pune-mi pe rani mana ta !

Pe glezne-avea urme de cuie si rugina

parca purtase lanturi candva.

Oftand si-a intins truditele oase

pe rogojina mea cu libarci.

Luna lumina, dar zabrelele groase

lungeau pe zapada Lui, vargi.

Parea celula munte, parea căpătâna

si misunau paduchi si guzgani.

Am simtit cum îmi cade capul pe mana

si-am adormit o mie de ani...

Când m-am desteptat din afunda genuna,

miroseau paiele a trandafiri.

Eram în celula si era luna,

numai Iisus nu era nicairi...

Am intins bratele, nimeni, tacere.

Am intrebat zidul : nici un raspuns !

Doar razele reci, ascutite-n unghere,

cu sulita lor m-au strapuns...

- Unde esti, Doamne ? Am urlat la zabrele .

Din luna venea fum de catui...

M-am pipait... si pe mainile mele,

am gasit urmele cuielor Lui.

de Radu Gyr