FIECARE PREOT, ESTE CA UN HRISTOS.

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

   Bucuria mea, asa zice Sfantul Parinte, Paisie Aghioritul: “L-am intrebat pe vrajmasul oamenilor: “Ce te supara pe tine cel mai mult in lume?” 

A raspuns diavolul: “Hristosii acestia maruntei”. 

“Cine sunt aceia?” 

“Preotii. Fiecare preot, e ca un Hristos. 

Ei ma supara, imi incurca treburile cel mai mult.

 Preotii si calugarii imi incurca socotelile si ii opresc pe oameni sa mearga spre iad”. 

Chiar si cei mai pacatosi dintre ei se roaga pentru cat mai multi oameni si pentru intreaga lume. Pentru cei vii si pentru cei morti. 

Nu conteaza neaparat cantitatea, cate sute de metanii a facut, cate catisme a citit intr-o noapte. 

Si un “Tatal nostru”, zis in duhul lui Hristos, zis din adancul unui suflet smerit, este cat o Psaltire!”

   🙏 Dumnezeu si Maica Domnului sa te binecuvanteze!

   

                                                                                                                         Amin si Aliluia!

                                                                                                                            Preot Ioan 🛎.

HRANA PENTRU SUFLET: Completare la cateheza „O mamă creştin ortodoxă“

Completare la cateheza „O mamă creştin ortodoxă“

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...
                                                                                                                                    Preot Ioan

 Sfaturi pentru viaţa de familie (Stareţul Paisie Aghioritul)
 ● Mângâierile părinteşti date copiilor, le aduc acestora încredere în sine şi îi ajută să înfrunte greutăţile vieţii. 
● Când întoarceţi un ceas, nu întindeţi arcul prea tare ca să nu se rupă. Tot astfel să faceţi şi cu copiii, de îndată ce veţi vedea că se zoresc să slăbiţi frâul.
 ● Soţii trebuie să aibă acelaşi duhovnic.
 ● Dacă membrii unei familii nu vor întoarce butonul la aceeaşi frecvenţă, adică cea a Bisericii, nu se vor putea înţelege. 
● Dacă aţi şti câtă vătămare aduce televizorul.
 ● Înfrânarea şi curăţia tinerilor de astăzi se vor socoti ca o mucenicie a conştiinţei.
 ● Căutaţi să se facă voia lui Dumnezeu şi toate vor merge bine. 
● Este bine ca părinţii să arate copilului lor că se mâhnesc pentru neorânduielile pe care le face şi se roagă pentru el, iar nu să-l zorească.
 ● Greşelile părinţilor le plătesc copiii.
 ● Dacă părinţii, părinţii în perioada în care copilul este încă în pântecele mamei sale, se roagă, trăiesc duhovniceşte, copilul se va naşte sfinţit. 
● Părinţii trebuie să-i ajute duhovniceşte pe copiii lor când sunt mici, pentru că atunci metehnele lor sunt mici şi uşor se pot tăia. 
● Viaţa duhovnicească a mamei va ajuta fără zgomot şi sufletele copiilor ei.
 ● Soţii să cultive virtutea dragostei cât mai mult, pentru a rămâne uniţi amândoi pentru totdeauna, ca astfel să fie împreună cu ei şi al Treilea, Preadulcele nostru Iisus.
 ● Dumnezeu iubeşte şi poartă de grijă mult de perechile care au mulţi copii.
 ● Dacă o femeie va face avort, vor plăti ceilalţi copii cu boli şi accidente. 

                  Să fii exemplu pentru copilul tău 


                                  Cum să creştem copiii?

           Ca metodă tot blândeţea rămâne cea mai bună, pentru că folosind asprimea, copilul te ascultă de frică şi prinde numai în piele învăţătura ta. Dar dacă te porţi blând cu el: „Copilul tatii, copilul mamii, uite aşa...“ el te ascultă şi te va asculta şi după moartea ta, pentru că le rămân în minte: „Uite Doamne ce spunea mama şi tata!“ Dar dacă te-ai purtat aspru cu el, nu te ascultă. 
Deci, ca metodă, tot blândeţea. Dar asta nu înseamnă să nu le împletim, să fie şi un pic de asprime, pentru că el doreşte să împlinească numai ce vrea el, nu ceea ce trebuie. Dar foarte important este să-i dai un exemplu de viaţă.
 Educaţia începe cu 20 de ani înainte de a se naşte copilul, spune Părintele Arsenie Boca. În copil se vor aduna toate bunele şi relele pe care le-au făcut părinţii în toată viaţa lor. Acestea vor face parte din bagajul lui ereditar şi educaţional pe care va trebui să-l poarte.
 Când devin neascultători, avem cuvântul Sfintei Scripturi: Varga şi certarea aduc înţelepciune, iar tânărul care este lăsat (în voia apucăturilor lui) face ruşine maicii sale. 
Prin aceasta nu trebuie neapărat înţeleasă numai pedeapsa corporală, există şi alte modalităţi de a-l face pe copil să înţeleagă că greşeşte, de a-l face responsabil, de a-l face să aibă frică sfântă de părinţi, dacă învăţăturile lor sunt poruncile lui Dumnezeu, particularizate la viaţa lui. Copiii nu mai ascultă de părinţi, pentru că nici părinţii nu mai ascultă de Marele Părinte, Tatăl Ceresc. În copil se reflectă într-un anumit fel proprii săi părinţi şi relaţia lor cu Dumnezeu. 

              Cine are grijă de copii, dacă părinţii lucrează? 

   Cel mai bine pentru copil este să fie îngrijit de mama lui. Rostul mamei este de a-şi creşte şi educa copiii. Femeia se mântuieşte prin naştere de copii, dar asta nu înseamnă că datoria mamei se termină imediat după naştere. Naştere în sensul biblic înseamnă a aduce un om la măsura de om, după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, a-I aduce Domnului odrasle sfinte. Sistemul economic foarte constrângător pretinde ambilor părinţi să lucreze pentru a-şi putea întreţine familia. Prin urmare, mama nu mai poate sta cu copilul, iar o bonă niciodată nu  poate să înlocuiască ceea ce Dumnezeu lucrează printr-o mamă. O alternativă pentru cei mici este grădiniţa cu program prelungit. Sigur că toţi copiii trebuie să intre în sistemul educaţional, dar ce frumos ar fi ca după orele de grădiniţă să-l aştepte pe copil mama. Grădină sfântă şi binecuvântată să fie casa, iar floarea cea mai frumoasă de care are grijă mama să fie chiar copilul. Dacă şi mama şi tata lucrează opt ore sau chiar mai mult, trebuie compensată cumva această lipsă a părinţilor prin credinţă şi prin dragoste. Dar de obicei, când copilul se întoarce acasă, găseşte nişte părinţi sfârşiţi din cauza oboselii şi a stresului la care sunt supuşi la serviciu. Această încărcătură negativă se repercutează şi asupra lui şi el va înmagazina toate tensiunile acelea. Numai credinţa poate să detensioneze - o credinţă viabilă, neînfruntată, o nădejde tare şi o dragoste nefăţarnică. Copilul reuşeşte astfel să se odihnească şi să se zidească sufleteşte şi trupeşte prin părinţii săi. 

          Bunicii mai vreo obligaţie creştină faţă de nepoţi?

      Mai demult, bunicii erau bonele. Sigur că trebuie să-şi iubească nepoţii, dar ei nu pot înlocui părinţii, oricât de mult s-ar implica în creşterea lor. Iubirea lor este mare, dar fiecare trebuie să-şi păstreze locul hărăzit de Dumnezeu. Părinţii s-au îndepărtat de locul şi datoria lor din cauza cerinţelor noii societăţi. De multe ori bunicii nu sunt buni creştini, iar dacă părinţii sunt credincioşi, apar tensiuni, deoarece copiii primesc o altă educaţie şi ceea ce într-un fel se câştigă pe o parte, se pierde pe alta. Din păcate, în acest caz se pierde ceea ce este mai important, şi anume credinţa. 

Televizorul şi jocurile pe calculator ocupă tot mai mult timpul   copilului preşcolar.

                     Ce efecte pot avea asupra minţii sale?

                  Şederea copilului nesupravegheată şi nelimitată în faţa televizorului şi a calculatorului este extrem de nocivă. Televizorul şi calculatorul îl izolează, îl desocializează, îl rup de Sfânta Biserică Ortodoxă, de părinţi şi de fraţi. Mai mult, îl introduc într-un univers virtual, îl obişnuiesc să fie lipsit de iniţiativă şi să dorească să primească totul de-a gata. 
 Descoperirea anumitor site-uri, jocuri, emisiuni, îl încarcă pe copil cu porniri, tentaţii, ispite şi păcate. Pot să afirm cu toată responsabilitatea că moartea sufletească poate veni cu uşurinţă prin intermediul internetului şi al televiziunii. Copiii trebuie supravegheaţi în acest sens, astfel pot pieri sufleteşte. Iar în ceea ce priveşte desenele animate, trebuie făcută o selecţie, deoarece unele sunt cu adevărat nocive, pline de violenţă, hidoase. Ei nu trebuie să stea în faţa televizorului sau a calculatorului ca în faţa unui şuvoi care curge. Când punem mâncarea pe masă, avem grijă să nu fie alterată şi să fie gustoasă; tot aşa să avem grijă şi de ceea ce primeşte copilul vizual sau auditiv. Un alt exemplu de ispită vizuală este ştrandul, şi chiar bulevardul, cetatea. Am putea supăra pe mulţi, dar trebuie să spunem că a expune copilul nudismului parţial sau total, la ştrand, la televizor sau aiurea este un lucru nociv pentru sufletul său, deoarece acesta este ca o ceară moale, pe care se pot imprima cu uşurinţă păcatele, încă din fragedă copilărie.

                                          Fluturele 

       Cu gândul la mulţi tineri din vremea noastră care aşteaptă totul pe de-a gata, dar şi cu gândul la părinţii care „din bunătatea rău- înţeleasă“ fac şi treaba copiilor (nelăsându-i pe aceştia să înveţe să se descurce singuri), consemnăm o splendidă istorioară:

 Un om a avut curiozitatea să vadă cum un fluture, de-abia metamorfozat din crisalidă, se căznea să-şi iasă din gogoaşă printr-o deschizătură mică. Timp de câteva ore nu s-a întâmplat nimic. Atunci omul, din BUNĂTATE, a luat o foarfecă şi a lărgit deschizătura, prin care fluturele a ieşit cu uşurinţă. Omul a vrut să-l vadă şi zburând, dar a trebuit să constate că noua fiinţă nu va putea niciodată să zboare şi că-şi va petrece tot restul vieţii târându-se prin preajmă. Şi a înţeles un fapt esenţial: Dumnezeu anume îi rânduise fluturelui o deschizătură mică, pentru ca, prin eforturile lui prelungite de a o lărgi, sevele din trup să fie împinse în aripi spre a le maturiza şi a le face apte de zbor. Şi iată cum, oferind totul pe de-a gata, bunătatea neînţeleaptă creează un handicapat. Şi a zis omul: „Am cerut de la Dumnezeu putere, iar El mi-a dat obstacole pe care să le trec. I-am cerut pricepere,  iar El mi-a dat probleme pe care să le rezolv. I-am cerut iubire, iar El mi-a dat semeni nevoiaşi pe care să-i ajut. Nu mi-a dat Dumnezeu nimic din ce-am vrut, dar mi-a dat TOT ce mi-a trebuit.“

                     Datoria copiilor faţă de părinţi 

       Un tânăr s-a hotărât să se căsătorească şi a promis viitoarei sale soţii, la dorinţa ei, că va alunga din casă pe bătrânul său tată. Într-o zi l-a condus pe bătrân afară din sat, spunându-i să se ducă unde va voi, căci la el nu mai are ce căuta. Ochii bătrânului s-au umplut de lacrimi şi i-a zis fiului său: -Vezi, acolo sus pe deal piatra aceea mare? Până acolo am condus şi eu pe tatăl meu, lăsându-l în voia sorţii. Condu-mă deci şi tu până acolo. - Dumnezeule, strigă fiul, ce aud? Tu, tată, ai făcut părinţilor tăi această nedreptate pe care voiam să ţi-o fac şi eu ţie acum? Oare şi copiii mei vor face cu mine la fel? Vino înapoi şi de acum înainte cea mai bună cameră din toată casa va fi a ta şi te voi îngriji cu credinţă până la moarte (Grigorie Comşa - O mie de pilde). 

                Rugăciunea părinţilor pentru fii lor

                 Doamne, Dumnezeul cerului şi al pământului, care cu înţelepciunea Ta ai zidit pe om din ţărână şi ai suflat în faţa lui suflare de viaţă, făcându-l om viu, vieţuitor vremelnic şi veşnic; apoi binecuvântându-l ai zis: Creşteţi şi vă înmulţiţi, umpleţi pământul şi-l stăpâniţi; iar în CANA Galileei prin Unicul Tău Fiu, Iisus Hristos, ai binecuvântat nunta şi prin aceasta naşterea de fii şi de fiice, cu adâncă umilinţă Te rugăm, ajută-ni cu darul Tău, totdeauna a ne împlini datoriile noastre de părinţi, în creşterea bună a copiilor noştri. Doamne, Dumnezeul milelor, milostiveşte-te spre noi şi spre casa noastră şi în marea Ta bunătate varsă Harul Tău peste copiii noştri. Milostiveşte-te Doamne, spre noi şi spre fiii noştri, pe care Tu ni i-ai dăruit, Mult milostive, Doamne, care dai hrană păsărilor cerului şi tuturor vieţuitoarelor pământului, Cel ce păzeşti floarea ce răsare în  mijlocul stâncilor, hrăneşte, creşte şi păzeşte pe copiii noştri. Ajută-ne, Doamne, să răsădim în fiinţa lor tot ce este bun şi folositor, Sfintei Biserici, neamului şi bineplăcut Ţie, ca printr-înşii să se preamărească Numele Tău cel Sfânt. Umple-i, Doamne, de înţelepciune luminată şi de pricepere sfântă, care se pogoară de la Tine. Apără-i de toate cursele vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi. Porunceşte îngerilor Tăi ca totdeauna să fie călăuzitori şi povăţuitori luminaţi, spre toate faptele cele bune. Rugămu-ne Ţie, Doamne, deschide mintea lor ca să Te cunoască pe Tine, cât se poate de mult. Amin (Carte de rugăciuni, Editura Agapis, 2004). 

                             Mărturisirile unei doctoriţe 

► Când erau copiii răciţi, părinţii lor îi împachetau într-un prosop cu ţuică, neştiind că pielea este şi ea un organ şi are proprietăţi absorbante. Aceasta a fost cauza pentru care o mamă a venit cu copilul în comă alcoolică. 
► La grădiniţa de copii s-a dus doctoriţa pentru un control de rutină. L-a văzut pe un copilaş că avea mustaţă produsă din cauza vinului băut şi l-a întrebat: Măi copilaş tu ai băut vin? Da, doamna doctor, n-a mai avut timp bunica să-mi facă ceai şi mi-a dat o cană cu vin. 
► În unele comune din judeţul Olt, când mamele vor să-şi înţărce copiii, le pun la gură o cârpă bine îmbibată în ţuică şi zahăr. De multe ori copiii au ajuns să fie duşi la spital în comă alcoolică. Sfântul Ioan Gură de Aur despre copii ... nepurtarea de grijă de copii este un păcat care întrece pe toate celelalte şi merge chiar până la culmea răutăţii. (Apologia vieţii monahale, în vol. Despre creşterea copiilor, pag. 246).
 Dumnezeu apoi porunceşte şi copiilor cum trebuie să se poarte cu copiii, cinstindu-i pe copiii buni şi pedepsindu-i pe cei răi. Scopul acestor porunci este tot acela de a face pe părinţi să-şi iubească şi mai mult copiii (pag. 253). 
Părintele iubitor care are un copil obraznic nu îl cicăleşte tot timpul, dar nici nu-l lasă cu totul nepedepsit. Însă îl pedepseşte cu măsură, ca să nu-l stârnească şi mai tare (Din volumul Problemele vieţii, pag. 253). ... trebuie să luptăm tot timpul vieţii noastre, iar lupta aceasta începe chiar din copilărie, de la vârsta de şapte ani. Într-adevăr avem ca dovadă copiii mâncaţi de urşi, pedepsiţi astfel pentru că şi-au bătut joc de profetul Elisei (4 Regi 2: 24-24).

                Sfaturi pentru părinţi... de la copilul lor 

1. Nu mă răsfăţa. Ştiu foarte bine că nu mi se cuvine tot ce cer. Dar încerc totuşi. 
2. Nu-ţi fie teamă să fii ferm cu mine. Asta mă aşează la locul meu. 3. Nu folosi forţa cu mine. Asta mă obişnuieşte cu ideea că numai forţa contează. 
4. Nu fi inconsecvent. Asta mă pune în încurcătură şi mă face să încerc să scap nepedepsit.
5. Nu-mi face promisiuni. S-ar putea să nu le poţi ţine. Asta mă va face să-mi pierd încrederea în tine. 
6. Nu răspunde provocărilor mele atunci când spun sau fac lucruri care te supără. Voi încerca atunci să capăt şi mai multe victorii. 
7. Nu te supăra prea tare când îţi spun că te urăsc. Nu cred ce spun, dar vreau să te fac să-ţi pară rău pentru ce mi-ai făcut.
 8. Nu mă face să mă simt mai mic decât sunt. Voi încerca să-ţi dovedesc contrariul, purtându-mă ca o persoană importantă. 
9. Nu face în locul meu nimic din ceea ce aş putea face singur. Asta mă face să simt că un copil şi voi continua să te folosesc în serviciul meu. 
10. Nu-mi menaja relele obiceiuri, acordă-mi cât mai multă atenţie. Astfel nu faci decât să mă încurajezi să le continui. 
11. Nu mă corecta în public. Voi fi mult mai sensibil dacă îmi vei vorbi blând între patru ochi.
 12. Nu încerca să discuţi comportamentul meu în febra conflictului. Din anumite motive, auzul meu nu este foarte bun în acel moment, iar cooperarea mea chiar mai slabă. 
13. Nu încerca să-mi ţii predici. Vei fi surprins să constaţi cât de bine ştiu ce e bine şi ce e rău. 
14. Nu mă face să simt că greşelile mele sunt păcate. Trebuie să învăţ că pot face greşeli fără să simt că nu sunt bun de nimic.
 15. Nu mă cicăli. Dacă o faci, va trebui să mă protejez prin a părea surd. 
16. Nu mă pedepsi prea tare. Mă sperii uşor şi atunci s-ar putea să spun minciuni. 
17. Nu uita că-mi place să experimentez. Învăţ din asta.
 18. Nu băga prea mult în seamă indispoziţiile mele. S-ar putea să profit de faptul că îmi acorzi mai multă atenţie când sunt bolnav. 19. Nu mă respinge când pun întrebări cinstite. Dacă o faci, vei constata că nu te mai întreb şi caut informaţii în altă parte.
 20. Nu-mi răspunde la întrebările prosteşti şi lipsite de sens. Astfel voi încerca mereu să te agăţ cu astfel de întrebări. 
21. Nu încerca niciodată să pari perfect sau imposibil, pentru că mă vei face să mă simt că nu te voi putea ajunge niciodată. 
22. Nu te teme că petrecem prea puţin timp împreună. Contează cum îl petrecem.
 23. Nu te teme dacă eu sunt speriat. Arată-te curajos! 
24. Poartă-te cu mine ca şi cu prietenii tăi. Ţine minte: învăţ mai bine de la un model decât d la un critic.
 25. Nu uita că nu pot creşte fără încurajări şi înţelegere.

        ŞI ÎN AFARĂ DE ASTA, TE IUBESC FOARTE MULT!
                 TE ROG   IUBEŞTE-MĂ ŞI TU ÎN SCHIMB!

 Douăsprezece porunci pentru părinţi

1. Nu îţi subestima copilul!
 2. Nu folosi ameninţări!
 3. Nu îţi mitui copilul!
 4. Nu fi excesiv în supravegherea copilului! 5. Nu face exces de cuvinte când îi vorbeşti copilului!
 6. Nu răsfăţa excesiv copilul! 
7. Nu insista să obţii o supunere imediată şi oarbă din partea copilului! 
8. Nu abdica de la cerinţele constante privind regulile! 
9. Nu obliga un copil să promită! 
10. Nu cere respectarea unor reguli inadecvate vârstei! 
11. Nu utiliza metode moralizatoare care induc vinovăţia!
 12. Nu da copilului ordine pe care nu le iei în serios! 

Mitropolitul Iosif Cernov încerca să-i convingă pe părinţi ca aceştia din pruncie să-şi înveţe copiii să nu ucidă fiinţe vii, începând cu gâze, păsări, pisici, căţei. Căci mai apoi vor ajunge să fie cruzi şi cu oamenii, şi nici chiar pe părinţi nu-i vor cruţa de cruzime: Învăţaţi-i să iubească şi să le fie milă de orice fiinţă a lui Dumnezeu, şi să nu vatăme... nici măcar plantele! Erau şi mame care surâdeau la predica mitropolitului. Ele nu voiau nici să înţeleagă sensul ei, nemaivorbind de a-i învăţa pe copii. O mamă ca aceasta ulterior a înţeles din experienţă cuvântul părintelui, atunci când într-o criză de cruzime fiul sau nepotul ei care crescuse mare i-a dat o lecţie de educaţie. Atunci când a venit vorba despre educaţia copiilor şi unii din jur au început să polemizeze dacă se cuvine să fie pedepsiţi, stareţul Grigorie de la Belgorod, (Mari Stareţi Ruşi, vol. II) a luat o crenguţă de verde de liliac, a înfăşurat-o în jurul degetului de câteva ori, arătând prin aceasta că atât timp cât crenguţa este tânără, poţi s-o învârţi cum vrei, dar atunci când va deveni lemn, chiar dacă o vei îndoi puţin, s-ar putea să se rupă. La fel şi copilul: atât timp cât e mic, poate fi întors în partea în care trebuie, însă dacă va mai creşte şi va face voia sa, nu-l vei mai putea îndrepta. Duhurile din văzduhuri se amestecă şi în cugetele copiilor, strică totul, pretutindeni. Copilul trebuie crescut, trebuie învăţat în ascultare mai ales până la vârsta de cinci ani, căci până atunci i se formează caracterul. Trăsăturile de caracter dobândite până atunci îi rămân apoi toată viaţa. În acest timp, părinţii ar trebui să îşi înveţe copiii să fie pe deplin ascultători. De fapt, cuvântul părintesc să fie pentru ei, un lucru sfânt. Când părintele spune ceva, aşa să fie. Amin. Dar, vedeţi, părinţii nu au deprins asta, şi din copilărie (duhurile viclene) ne învaţă să ne împotrivim şi să nu ascultăm Poţi să-l pedepseşti cu cureaua, dar nu des şi s-o faci cu înţelepciune. Dacă în caz de nevoie îl vei pedepsi simţitor, mai apoi va fi suficient să-i zici odată: Te voi pedepsi! sau să-i arăţi cureaua şi vei dobândi acelaşi efect. Dacă însă ameninţările nu ajută, cu timpul poţi săl înveţi o dată minte cu cureaua. Dar poţi să o faci cu bine numai până la o anumită vârstă, după care poţi să îndrepţi moravurile doar prin convingere.

                                  Urmele paşilor 

      La o închisoare era un criminal condamnat pe viaţă. Mâinile şi picioarele îi erau în lanţuri, căci era considerat foarte periculos. Maşina poliţiei a adus noi condamnaţi. Între ei era şi fiul criminalului, condamnat şi el pe viaţă pentru crimă. Şi el avea mâinile şi picioarele în lanţuri. Aşa s-au întâlnit tatăl şi fiul. Tristă întâlnire! Fiul şi-a ridicat mâinile înlănţuite spre tatăl şi l-a întrebat: Pentru asta m-ai adus pe lume? Bătrânul s-a roşit la faţă şi a lăsat să-i cadă capul pe piept. Nu a răspuns niciun cuvânt. În multe cazuri, copiii fac ce văd rău la părinţi. De aceea să ne gândim toţi care suntem părinţi:

                  PE CE CALE MERG PAŞII NOŞTRI? 

Aceasta este o întrebare esenţială pentru fiecare familie. De răspunsul coresc depind multe lucruri pe care copiii le imită. Sfântul Apostol Pavel a călcat pe urmele Mântuitorului şi a putut spune: De aceea vă rog să călcaţi pe urmele mele. Deci vă rog să-mi fiţi mie următori, precum şi eu lui Hristos (1 Corinteni 4:16; 11:1). 
Cine merge pe urmele Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos este  unul care urmează binele şi poate lăsa în urmă un exemplu pentru ceilalţi. Osteneala mamei În osteneala mamei stă prezentul şi viitorul naţiei....

     Cineva a întrebat un preot: Ce ne lipseşte să dăm unui om o                                       educaţie corectă?

 Iar preotul a răspuns: MAMA! Că dincolo de ce dă societatea unui om, sămânţa primă este pusă în suflet de mamă. Mărul acru face mere acre Când tăiem un pom i se usucă ramurile. Când însă îl udăm la rădăcină, ramurile sunt verzi. La fel şi părinţii. Când tatăl şi mama, care sunt rădăcina copiilor, ţin post, se roagă, fac milostenie, merg la Biserică şi fac fapte bune, Dumnezeu îi păzeşte pe copiii lor. Încă când părinţii păcătuiesc, Dumnezeu îngăduie să le moară copiii şi-i aruncă împreună în iad. Un măr face mere acre. Cine este de vină mărul sau merele? De aceea, noi părinţii, care suntem mărul trebuie să ducem o viaţa virtuoasă, ca să se ne bucurăm că merele sunt dulci (Sfântul Cosma al Etoliei). Creştinul şi ciobanul Un creştin povesteşte vizita pe care i-a făcut-o unui cioban. Ciobanul l-a întâmpinat curtenitor la gară, însă pe drumul lung până la fermă, s-a arătat ciudat de tăcut. Ca şi cum inima i-ar fi fost apăsată de o grea povară. Întrebat de pricina tăcerii sale, bătrânul cioban a plâns de parcă ar fi rămas fără copiii: Astă-noapte am pierdut 65 din mieii cei mai buni. Au dat iama lupii Creştinul şi-a exprimat regretul pentru pierderea suferită. Şi oi câte au ucis?, l-a întrebat. Ciobanul l-a privit surprins: Nu ştiţi că lupul nu ia niciodată o oaie bătrână atâta timp cât are miei la îndemână? În aceste zile, mieii (adică copiii) sunt prădaţi cu cruzime de vrăjmaşul sufletelor. Cine va lucra să aducă mieii şi oiţele la adăpostul pe care numai Hristos îl poate oferi? 

                     Înţelepciunea lui Sirah cap. 30 

1. Cel ce iubeşte pe fiul său îl bate, ca mai pe urmă să se bucure de el. 
2. Cel care ceartă pe fiul său va avea mulţumire şi între cei cunoscuţi se va lăuda cu el. 
3. Cel care învaţă pe fiul său întărâtă pe vrăjmaşi (diavoli) şi înaintea prietenilor se va bucura pentru el.
 4. Calul neîmblânzit ajunge nărăvaş, aşa şi un copil lăsat în voia lui ajunge rău-crescut. 
5. Dacă eşti drăgăstos cu fiul tău, te va înfricoşa; joacă-te cu el şi te va întrista. 
6. Nu râde cu el, ca să nu te doară împreună cu el şi mai pe urmă să ţi se sterpezească dinţii. 
7. Nu-l lăsa în voia lui la tinereţe şi nu trece cu vederea greşelile lui. 8. Pleacă grumazul lui la tinereţe şi bate-l până este prunc, ca nu cumva încăpăţânându-se să nu te asculte. 
9. Ceartă fiul tău şi fă-l să lucreze, ca nu se poticnească întru ruşine.