Ai păcătuit? Nu-ţi cer nimic altceva decât aceasta: intră în biserică şi spune-I cu pocăinţă lui Dumnezeu: "Am păcătuit".
citat din Sfântul Ioan Gură de Aur
- BISERICA DOMNEASCĂ A BASARABILOR
MISTERIOSUL MORMÂNT NR. 10
Construita în secolul 14 pe ruinele unei biserici mai vechi distrusa în 1330, Biserica Domnească din Curtea de Argeș este cea mai veche biserica din Țara Românească. A planului de elegantă - cruce greacă înscrisă într-un pătrat - și proporții, Biserica Domneasca este îmbrăcata la exterior, în straturi alternative de cărămidă și piatră, și e pictata pe interior cu fresce minunate datând din a doua jumătate a secolului al 14-lea. Restaurata în secolele 17 și 19 și reconsolidata între 1911 și 1914, biserica este, de asemenea, un site arheologic adapostind 14 morminte .
Mormântul princiar din Biserica Domnească, Curtea de Argeș, a fost descoperit neprofanat în 1920, în naosul bisericii, o dată cu renovarea acesteia. Descoperirea aparține istoricului Virgil Drăghiceanu, sub supravegherea căruia s-au efectuat săpăturile. Mormântul conținea resturile umane ale unui personaj domnesc, datat în a doua jumătate a secolului al XIV-lea. Au fost avansate mai multe ipoteze asupra identității acestuia, cele mai vehiculate nume fiind cele ale lui Basarab I, Vladislav Vlaicu și Radu I.
Piatra de mormânt este paralelipipedică, din calcar de Albești, iar pe ea se află în relief personajul înmormântat, purtând o mantie lungă cu guler franjurat pe umeri. Actual, ea se află în colecțiile Muzeului Național de Istorie a României din București, la fel ca și nasturii și paftaua.
Alături în naos au mai fost găsite două morminte domnești. Primul, în mijloc, ar putea fi al lui Vladislav Vlaicu, dacă interpretarea inscripției șterse de pe piatra de mormânt, din care au mai rămas doar câteva litere (la și is, deci posibil [V]la[d]is[lav]), este corectă. Cel de-al doilea a fost atribuit cronologic lui Dan I. Personajul din interior mai purta dintre podoabe doar diadema de pe cap. Dacă eliminăm deci aceste variante, pentru personajul găsit de Drăghiceanu rămân Basarab I și Radu I. Dar, cum Basarab I se știe că a murit la Câmpulung, iar unul dintre mormintele descoperite acolo i s-a atribuit lui, varianta cea mai sigură rămâne cea care îl vizează pe Radu I, mai ales că portretul votiv aflat alături este creditat ca fiind o reprezentare a lui și a doamnei sale, Ana.
Tot aici se mai păstrează mormântul prințului Vladislav, fiul lui Radu I, mort la 15 - 18 ani și cel al prințului Voislav, fiul lui Nicolae Alexandru, mort în ianuarie [1366?]
Unul dintre sarcofage, se arată în această serie de imagini, o cruce, un pom de viață, și o stea de douăsprezece colturi. Comorile sale au fost la fel de impresionante, care să ateste viața bogată și eleganța feudala ai Țării Românești.
Biserica domnească din Curtea de Argeș
În timp ce autocarele cu turişti se varsă la Mănăstirea lui Manole, mânate de ghizi grăbiţi, iar lumea n-are timp să se închine pentru că fotografiază, o minune rămâne ascunsă, în singurătate: este Biserica Domnească a Basarabilor. Rarii trecători care au inspiraţia să-i treacă pragul devin fascinaţi: sub cupola întunecoasă, aureolele sfinţilor licăresc palid, a reproş. Sunt fresce de secol XIV, care l-ar face invidios şi pe Giotto. Cu economie de mijloace, câteodată cu numai două culori (un albastru translucid şi un bej saturat, sticlos), meşterii au înfăţişat cetele îngereşti, iar feţele apostolilor au fost migălos construite.
Aici, o vezi pe Maica Domnului într-o ipostază aproape laică, ținându-și cu greu pântecul umflat, sub pulpanele hainei; colo, tâlharii din dreapta şi stânga lui Hristos îşi poartă crucile parcă dansând, dezvăluind o uluitoare anatomie. Pe peretele de nord-est, un misterios graffiti anunţă şi datează moartea marelui Basarab Voievod.
Nu se ştie cu exactitate cine a ridicat acest lăcaş şi nici în ce an a făcut-o. Pisania de deasupra uşii de intrare a fost distrusă acum 200 de ani. Oricum, biserica se află în spaţiul Curţii Domneşti a Basarabilor, iar construcţia ei se pare că s-a întins pe zeci de ani, în perioada legendară a fondării Ţării Româneşti, de la sfârșitul secolului al XIII-lea şi până la jumătatea secolului al XIV-lea. E o vreme a misterului. Unele tradiţii vorbesc despre descălecarea lui Negru Vodă, pe la 1215, un voievod din Făgăraş care a trecut munţii la Câmpulung, probabil în urma atacurilor cavalerilor teutoni, implantaţi în Ţara Bârsei la 1211 de regele ungar, Andrei al II-lea. De la Câmpulung, el va străbate dealurile şi va fonda capitala, Curtea de Argeş. De aici, legenda îşi dă frâu liber: Negru Vodă avea un cal înaripat, cu care îi bătea pe tătari, ridica stăvilare pe Dâmbovița ca să inunde valea în calea duşmanilor, răpea la hotarul Moldovei femei venite la târg (o nouă răpire a Sabinelor...), ridica fortăreţe în locuri inaccesibile (precum cea de la Cetăţeni) şi câte şi mai câte. Ce reţin istoricii din legende? Că este posibil să fi existat mai mulţi domni ai locului, poate şefi cumani, poate voivozi veniţi peste munţi, care, pe fondul atacurilor tătarilor, ce au slăbit până la anihilare puterea Regatului Ungar, au unit mai multe căpetenii din văile de sub munte, constituind o structură politică feudală, numită Ţara Românească.
Pilda bogatului care şi-a făcut casă
Oricum, istoria „oficială” începe după 1310, când boierii ţării îl aleg domn pe Basarab I, fiul lui Negru Vodă. De aici avem documente: „Cronica pictată de la Viena” povesteşte lupta lui Basarab I cu regele ungar Carol Robert de Anjou, la încă neidentificata Posadă. După victoria valahilor, cu prada de război şi din comerţ, Curtea de Argeş înfloreşte. Suntem pe la 1330. Dinastia Basarabilor se întăreşte – întâiul născut al Domnului, Nicolae Alexandru , va ajunge să trateze cu noul rege al Ungariei, Ludovic, o vasalitate convenabilă. E şi timpul ridicării Bisericii Domneşti. Lui Nicolae Alexandru îi va urma la tron fiul său, Vlaicu, al treilea Basarab, apoi dinastia va continua cu Radu I (zis cel Negru, în timpul căruia se va termina zugrăveala Bisericii domneşti), care a fost tatăl lui Mircea cel Bătrân. Apoi istoria se învaţă la şcoală.
Anii au trecut, nemiloşi peste Biserica Domnească. Multe au văzut bătrânele ziduri. Incendii, cutremure, inundaţii. Ba chiar restauratori nepricepuţi. Pe la 1827, noii „ctitori” scot pardoseala de cărămidă, considerată prea modestă, strivesc pietrele mormintelor voievodale din sfântul lăcaş, jefuiesc tot ce le cade în mână, compromit zugrăveala.
Lespedea misteriosului mormânt nr. 10
Abia la începutul secolului XX, „Comisiunea Monumentelor Istorice” desemnează o echipă de savanţi, printre care şi marele Nicolae Iorga, care să cerceteze ce se mai poate salva. Sunt înlăturate rândurile de cărămidă şi... surpriză! Apar 14 morminte, dintre care unul, mormântul nr. 10, este găsit intact! Lespedea care-l acoperă nu poartă însă nici o inscripţie, ci doar un desen straniu – un Arbore al vieţii încununat de o stea cu 12 colţuri, formată din tot atâtea triunghiuri echilaterale. În mijlocul stelei, alt simbol solar. Racla de piatră mai are săpată, la picioarele mortului, o cruce templieră şi la cap o Stea a lui David!
Cavalerul cu lebădă
Arheologii abia îşi ţin răsuflarea. Lespedea este trasă la o parte şi, din negrul mormânt, apare vedenia unui nobil cavaler. Pe cap poartă o diademă de mărgăritare, strânsă cu un lanţ de aur peste părul lung. O tunică din mătase purpurie, veneţiană, împodobită cu zvastici, îi acoperă pieptul. Treizeci de nasturi de aur încheiau haina, strânsă la mâneci, la piept şi la gât cu mărgăritare. Un guler de dantelă, lucrată în mătase şi aur, amintea de moda galantă a Apusului. Cavalerul era încins cu o centură brodată cu metal preţios, care se strângea cu o uluitoare pafta de aur, înfățișând un castel cu patru turnuri. În faţă, pe smalţ albastru, o lebădă de argint cu cap de femeie strălucea enigmatic. Inele dăltuite cu litere latine se vedeau pe oasele descărnate ale mâinilor. Apoi, deodată, în contact cu aerul, ţesăturile minunate s-au pulverizat, rămânând, ici-colo, câteva petice! Disperat, marele Iorga a căzut atunci în genunchi şi s-a rugat de iertare. Dar ireparabilul se produsese.
Alte amanunte la fel de importante culese din arhivele muzeelor(nu mai enumar numeroasele arhive studiate.Exista un site cu toate muzeele din Romania in care este explicat orice detaliu despre orice artefact continut in acest muzeu)
Descrierea personajului princiar găsit în mormânt
Starea în care a fost găsit mormântul în 1920
La deschiderea mormântului, personajul domnesc a fost găsit acoperit cu un giulgiu de mătase mult deteriorata.
Personajul poartă o tunică purpurie lungă până la jumătatea femurului și strânsă pe trup. Tunica este cusută cu fir și decorată cu mărgăritare, în special la mâneci (manșete și coate), și este închisă în față cu 30 de nasturi de aur smălțuiți cu verde astfel încât pe bumb să înfățișeze stema dinastiei Basarabilor: scut despicat, fasciat în jumătatea dreaptă în opt zone care alternează aur-verde. Circa 20 de nasturi similari decorau și antebrațele mânecilor.
Peste mijloc, personajul este încins cu o centură de piele căptușită cu catifea, ornată cu fir și mărgăritare dispuse în romburi, având steluțe de aur la colțuri, centură care se închide printr-o pafta din aur atent lucrată. Paftaua reprezintă un castel în miniatură în centrul căruia se află o lebădă cu cap de femeie.
Sub tunică se afla o vestă din care nu s-au mai păstrat decât bordurile de la gât, mâneci și din față, bogat ornate cu mărgăritare. Din cămașă a mai rămas doar dantela de la guler, din mătase și fir, realizată în tehnica „pointe de Venise”.
Pantalonii și încălțămintea nu s-au păstrat, însă e probabil ca acestea din urmă să fi avut vârfuri ascuțite și lungi, după moda vremii.
Pe cap, personajul poartă o diademă de fir decorată cu mărgăritare, care alunecase și, când a fost descoperit mormântul, ajunsese sub bărbie.
Mâinile erau prinse pe piept cu o legătură ornată cu mărgăritare care formau crucea patriarhală și erau acoperite cu mănuși decorate cu aceleași pietre prețioase. În degete au fost găsite patru inele din aur și pietre prețioase, purtând mai multe inscripții săpate pe verigă.
Prima dintre acestea este „Ave, Maria, gracia plena Dominus te[cum]” (adică „te salut, Marie, cea plină de har, Domnul e cu tine”), iar cea de-a doua este „† Iesus autem, transiens per medi[um illorum, ibat]” (adică „† Iar Iisus, trecând prin mijlocul lor, mergea”) — versetul 4:30 din Evanghelia lui Luca.
Concluzia asupra inventarului acestui mormânt, așa cum o expune istoricul Constantin C. Giurescu, este că „voievodul de la Argeș, așa cum ni-l arată veșmintele și podoabele sale, putea sta alături de cei mai străluciți monarhi ai Europei contemporane. N-a fost atunci, în veacul al XIV-lea, la curtea voievozilor noștri, o viață umilă, modestă, de țărani păstori și plugari, așa cum s-a crezut, plecându-se de la idei preconcepute, atâta vreme, ci tot fastul și strălucirea unei societăți de nobili, de boieri cu proprietăți întinse și cu legături puternice atât cu feudalii dinastiei angevine, cât și cu Bizanțul și imitatorii acestuia din urmă, cu «țarii» sârbi și bulgari”.
Actual, mormântul se păstrează deschis, iar personajul este învelit în giulgiu alb de mătase.
Stema găsită pe nasturi
Stema este alcătuită dintr-un scut franțuzesc despicat, primul câmp fiind fasciat în opt piese din aur alternat cu verde. Cel de-al doilea câmp este din aur plin.
Numismatul Octavian Iliescu consideră că respectiva stemă era autoconferită de către posesorul ei, în sensul că metalul folosit (aur) era superior celui din stema seniorului maghiar (argint). De aceeași părere este și heraldistul Dan Cernovodeanu, care compară acest herb cu cel al lui Ștefan cel Mare, regăsit în Tetraevanghelul din 1502. Cel din urmă adoptă pentru câmpul fasciat o cromatică alternativă azur-verde, care ar putea proveni din multiplele legături de sânge între familiile domnitoare ale Basarabilor și Mușatinilor.
Ion Nicholas-Mănescu este de părere însă că stema de pe nasturi nu are nici o însemnătate cromatică din punct de vedere heraldic
Paftaua centurii, în formă de castel, cu misterioasa lebădă cu cap de femeie
Din arhivele muzeale am desprin urmatorul text despre pafta:
Închizătoare de centură concepută ca un complex de arhitectură gotică, respectiv o poartă a unei cetăţi care se deschide în zidul unei incinte. Piesa se compune din trei părţi turnate şi articulate prin charniere. Primele două le reprezintă turnurile laterale de formă hexagonală care au câte două metereze pe fiecare latură. Prinderea paftalei de centură se realiza prin intermediul unor plăci tăiate în acoladă şi fiecare prevăzute cu două nituri. Partea centrală este reprezentată de turnul porţii, clădirile cu balconaşe, vrejul de sub punte şi portalul sub care a fost fixată pe un fond de email albastru o lebădă cu cap de femeie. Turnurile laterale şi turnul poartă sunt reprezentate pe acelaşi plan plan, ultimul având faţada decorată cu două registruri de arcaturi şi de crenelurile drumului de strajă. Terasa turnului-donjon este supraînălţată cu un portic cu deschideri în potcoavă, al cărui acoperiş în patru pante are coama decorată cu fleuroni. Partea centrală este redată printr-un portal prevăzut cu arhivoltă ce are extradosul în acoladă decorat în croşete şi fleuroni. Intradosul este alcătuit printr-un decor trilobat.
Sub portal se află un ornament vegetal realizat din vrejuri, volute şi motivul florii de crin. În interiorul portalului, într-o zonă cu email închis, se află o lebădă cu cap de femeie turnată în argint (Melusina
. Flancând turnul-poartă şi redate în perspectivă apar câte două clădiri cu etaj la care au fost sugerate elemente de arhitectură. Pe două trunchiuri de piramidă inversate, susţinute de câte o coloană au fost reprezentate două personaje, un cavaler şi o domniţă, redate din profil.
După ce au făcut fotografii, arheologii au adunat relicvele şi au plecat la Bucureşti. Nu vă luaţi după plăcuţa de plastic, anunțând lapidar că acolo a fost înhumat Vladislav Vlaicu... În lipsa unor teste ADN şi a cercetării amănunţite a relicvelor, nici până astăzi nu se ştie sigur al cui este acest mormânt. Unii au crezut că măreţul Cavaler cu lebădă ar fi Radu Negru… Se ştie însă cu siguranţă că Iorga i-ar fi zis Reginei Maria, care făcuse o pasiune pentru inelele Cavalerului: „Majestate, lăsaţi-le! Sunt ale Dinastiei Basarab, nu ale Casei Hohenzollern - Sigmaringen”. Acestor inele o să le rezerv un articol separat, în viitorul apropiat.
Radu Negru? Sau mormântul este mai vechi? În lipsa datării cu C14, istoricii se mulţumesc cu speculaţii. Există însă şi alte chei cu care poţi să deschizi uşa misterului. Analizând simbolurile înscrise pe obiectele din mormânt, anumiţi autori au făcut, de-a lungul ultimilor 80 de ani, afirmaţii uluitoare. Iată câteva dintre ele, aparținând scriitorului Vasile Lovinescu.
Floarea vieţii pe lespedea mormântului
În „Dacia hyperboreană”, Lovinescu propune următoarea teorie, în consonanţă cu scrierile lui B.P. Hașdeu, Ovid Densuşianu şi René Guénon: Întemeierea Țărilor Române a fost făcută de iniţiaţi în vechile mistere, moştenite de la daci, care şi ei le-au căpătat anterior. Până la anul 1300, când intră în istorie, Basarabii sunt o castă, nu o familie – casta sacerdotală a dacilor, „purtătorii de căciuli”, cum îi numea scriitorul antic Iordanes, supravieţuind 1000 de ani după retragerea aureliană, în Oltenia de sub munte şi în Haţeg. Cavalerul cu lebădă este, la rândul lui, un iniţiat, emanând dintr-un centru hyperborean polar, întrucât pe sarcofag se află dăltuit Arborele vieţii, „Y”-ul sacru al lui Ianus, iar paftaua aminteşte că, în urmă cu 4000 de ani, Polul Ceresc era în Constelaţia lebedei sau a dragonului. Mulţi domni ai noştri, până la Mihai Viteazul, au fost conştienţi de descendenţa lor, adăugându-și în faţa numelui particula „IO”, care înseamnă „Ianus” sau Ion Sânt Ion – „REGELE DACILOR”, o funcţie, aşa cum noi purtăm în faţa numelui titluri ca „ing.”, „prof.” sau „dr.”. Iar Negru-Vodă (sau Radu-Negru) este tot o funcţie, existând mai mulţi domni care au purtat acest nume. Ţările Române (Moldova, Transilvania şi Ţara Românească) intră în istorie prin aceşti agenţi (Iancu Corvin, Dragoş şi Negru-Vodă) sub semnul Negrului, sub semnul lui Saturn.
O cruce templieră pe mormântul unui domn ortodox?
Notă: În legendele germane, Cavalerul cu lebădă este Lohengrin, fiu al lui Parzival și cavaler al Graalului (Sfântului Graal).
Pentru ca netlogul nu imi permite decat un numar restrans de postari foto,nu am putut afsa superba pictura interioara a bisericii.
Va las un link cu aceasta pictura,foto cu toti nasturii si inelele si multe alte foto interesante.
http://ro.netlog.com/bec_de_1oo_wati/photo/seti...-
Blogul il dedic unui om minunat de la care am invatat multe-Irina-Ignat -mardare
.jpg)
