luni, 27 mai 2024

Sfânta Liturghie, Taina Tainelor

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".





Sfântul Dionisie Areopagitul numește Sfânta Liturghie „Taina Tainelor“. Participarea la Sfânta Liturghie în duminici şi sărbători este obligatorie pentru un ortodox care îşi trăieşte credinţa. Din păcate mulţi dintre noi nu ştim ce se întâmplă în cadrul acestei Slujbe, ceea ce ne face să socotim suficient a asista la ea din când în când, de multe ori doar să zicem o rugăciune şi să aprindem o lumânare. Voi încerca pe parcursul a mai multe postări să aduc câte un cuvânt scurt despre această Taină a Tainelor lăsată nouă de Hristos. Pentru început un argument al părintelui Arsenie Papacioc despre importanţa înţelegerii şi participării la Sfânta Liturghie:


Părinte Arsenie, care sunt marile foloase ale Sfintei Liturghii?


„Nu poate explica mintea omenească minunea, valoarea şi foloasele Sfintei Liturghii, măcar în parte. Domnul nostru Iisus Hristos este de faţă în sfântul altar. Şi, dacă ar fi cu putinţă să se vadă cerurile deschise, nu s-ar putea vedea nimic mai mult în cer, de cum este în sfântul altar, la Sfânta Liturghie.


Că: „Tu eşti Cel ce aduci, Cel ce Te aduci, Cel ce primeşti şi Cel ce te împarţi, Hristoase, Dumnezeul nostru!“


Iată o taină nepătrunsă de mintea omului: Domnul împrumută chipul, glasul şi mişcarea preotului. Repet, El este Cel ce săvârşeşte, dând omului, prin hirotonie, mai presus de fire, bogăţia darului preoţiei, sâvârşindu-se marile prefaceri, a pâinii şi a vinului, în Trupul şi Sângele Mântuitorului, ca să-L avem văzut prin credinţă permanent, ca noi să ne împărtăşim, adică să mâncăm Trupul şi Sângele Lui.


La Sfânta Liturghie, primeşti într-un fel deosebit harul lui Dumnezeu, tăria cea mare a creştinului, aprinzând lumina adevărului din om, pentru viaţa şi lupta împotriva stăpânitoarelor puteri ale întunericului.


Iată, deci, că viaţa noastră este cu adevărat condiţionată numai de această mare Taină a Împărtăşirii cu Trupul şi Sângele Domnului. Această Sfântă Liturghie, care se săvârşeşte într-un chip atât de nepătruns, cu cinste, evlavie şi binecuvântare, are rânduite rugăciuni şi prefaceri adânci pentru salvarea de la pieire a lumii întregi, vizând direct pe cei pomeniţi pentru sănătate, luminare, frumuseţe şi tăria nelimitată asupra duhurilor rele.


Este atât de necesară şi de obligatorie participarea la Sfânta Liturghie, mai mult chiar decât ne sunt necesare lumina şi aerul. Dumnezeu ţine pământul mai mult pentru Sfânta Liturghie, care se săvârşeşte pe El! Liturghia este cea mai mare lucrare pe pământ şi folosul dincolo de închipuire al întregii creaţii a lui Dumnezeu.”


Părintele Arsenie Papacioc, Convorbiri duhovnicești, 21 Martie, 2008

Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA