Primeste-ne rugăciunea neîntinată. Preasfântă Stăpana, Fecioară de Dumnezeu Născătoare, preadorita, prealăudată; tu eşti mai cinstită între toate neamurile şi te-ai arătat mai înaltă decât toate cele văzute şi nevăzute; că Dumnezeu S-a sălăşluit în mijlocul tău şi nu te vei clătina şi Cel Preaînalt te-a sfinţit pe tine locaş al Său: aşadar, Domnul puterilor e cu noi.
[Tu eşti] rădăcina florii preacinstite, izvorul Hrănitorului şi mâna Făcătorului, care porţi în braţe pe Cel Ce a aşezat oarecând cerul deasupra apelor, care L-ai alăptat la pieptul tău pe Cel Ce luminează zidirea şi pe care Moise a văzut-o sub chipul rugului ce ardea şi nu se mistuia; [Tu eşti] scara însufleţită pe care a văzut-o Iacov, poarta cerească pe care a văzut-o Iezechiel, prin care Domnul nostru tisus Hristos a intrat şi a ieşit, dar care apoi a rămas din nou închisă; [Tu eşti] cea prin care pedeapsa lui Adam s-a dezlegat şi întristarea Evei prefăcută a fost în bucurie.
[Iar acum], noi, nevrednicii robii tăi, binecuvântând şi cântând în locaşul tău curat şi înălţăm preaînfricoşătoarea laudă, strigând dimpreună cu Arhanghelul Gavriil şi grăind; „Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine!" Bucură-te, ceea ce eşti plină de har Preasfântă Stăpână, de Dumnezeu Născătoare! Bucură-te, cea plină de har, care ai născut Lumina, fără a şti cum [aceasta s-a petrecut]! Bucură-te, cea plină de har, că tu eşti cu adevărat norul cel uşor! Bucură-te, cea plină de har, că tu eşti încăperea Celui neîncăput! Bucură-te, cea plină de har, că tu eşti limanul cel lin al celor învăluraţi! Bucură-te, cea plină de har, că tu eşti via neudată care a înflorit lumii strugurele cel copt, pe Domnul nostru lisus Hris- tos! Bucură-te, cea plină de har, că prin tine magii se închină şi îşi aduc darurile călăuziţi de lumina astrului! Bucură-te, cea plină de har, întru care s-a descoperit taina Sfintei Treimi: Tatăl a binevoit întru tine. Fiul S-a sălăşluit întru tine şi Duhul Sfânt te-a adumbrit.
Pe Acesta roagă-L şi acum pentru noi, păcătoşii şi nevrednicii robii tăi, Preasfântă Stăpână Fecioară de Dumnezeu Născătoare, şi pentru vremuri în pace şi roade ale pământului imbelşugate; neamurile vrăjmaşe sa le îmblânzească, pe fraţii noştri cei în robie să-i izbăvească, lumea să o împace şi să mântuie poporul din toată primejdia.
Că Acestuia se cuvine slava, cinstea şi închinăciunea, împreună şi Părintelui Său Celui fără de început şi Preasfântului şi Bunului şi de-Viaţă-făcătorului Său Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.