Dacă târziu tu te trezești, stai prea puțin în rugă,
Nici nu ai timp să studiezi, mereu mănânci în fugă,
Când de la masă te ridici e ora-ntârziată,
Chiar înainte ca să pleci....mai roaga-te o dată !
Nici nu ai timp să studiezi, mereu mănânci în fugă,
Când de la masă te ridici e ora-ntârziată,
Chiar înainte ca să pleci....mai roaga-te o dată !
Când dimineața-aștepți prea mult tramvaiul ca să vină
Sau cu mașina ai făcut o pană de benzină,
Când stai destul la semafor sau la calea ferată,
Închide ochii și în gând, mai roagă-te o dată !
Când întuneric e pe drum sau ai pierdut cărarea
Sau peste tot în jurul tău e agitată marea ,
Când vântul e-împotriva ta cu ura lui turbată ,
Ridică-ți ochii către cer...mai roagă-te o dată!
Când se revarsă ape mari sau vine uraganul
Iar un cutremur de pământ ți-a prăbușit tavanul ,
Când fără casă tu rămâi și pierzi averea toată,
În loc să murmuri și să plangi...mai roagă-te o dată!
Când vrei să pui în gura ta un frâu pentru vorbire ,
Să nu răspunzi la provocări, te lupți cu vechea fire ,
Când îți apare-n calea ta ispita deghizată ,
De vrei să fii biruitor..mai roagă-te o dată !
Când vezi oriunde-n jurul tău că se păcătuiește
Și că din ce in ce mai mult iubirea se răcește
Iar adunarea unde mergi e apostaziată ,
Ca și IISUS în Ghetsemani...mai roagă-te o dată!
Când ai aflat din profeții că vremea se-mplinește
Și toate-n jurul tău vestesc că totul se sfârșește,
Te uiți spre ceruri și nu vezi că Domnul se arată,
Ca și Ilie, pe genunchi...mai roagă-te o dată!