miercuri, 14 octombrie 2020

Nu plânge Maică Paraschevă,

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

 
         Aceste Sfinte Moaste se află intr-o Biserică din Judetul Vrancea , am fost acum doi ani...si am vizitat mai multe Manastiri...


Nu plânge Maică Paraschevă,
Nu ți-am venit la căpătâi,
Însă ascultă ruga noastră,
Ocrotitoare ne rămâi.

Trimite vindecarea sfântă
Poporului ce e bolnav,
Maicuță ai inima frântă,
Ne vindecă de tot ce-i grav.

În ceas de taină-n Catedrală,
Întindeți ruga către cer,
Ne vom uni și noi din case,
Că rugile în veci nu pier.

Și de sub pronia Luminii
Vom fi cu toții un sobor,
Am împlinit ce-au vrut stăpânii
Dar sufletul ne-a fost în zbor.

El a ajuns la tine Maică,
Ți-a dat prinos un acatist
Și ți-a șoptit prin lacrimi calde:
„E greu Măicuța, dar rezist”.

(Cătălin Tecuceanul)

Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA