joi, 16 aprilie 2020

JOIA MARE, JOIA PATIMIRILOR SAU JOIA CRUCII

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".."...

Sfânta Liturghie a întemeiat-o Domnul nostru Iisus Hristos la „Cina cea de Taină“, în Joia mare a Sfintelor Patimi, când, luând pâine şi binecuvântând, a frânt şi dând ucenicilor a zis: „Luaţi mâncaţi, acesta este Trupul Meu...“ Şi luând paharul si mulţumind, le-a zis: „Beţi dintru acesta toţi, că acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru voi şi pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor“ (Matei 26:26). După instituire, el adaugă: „Aceasta să faceţi spre pomenirea Mea şi Eu voi fi cu voi până la sfârşitul veacurilor“(Luca 22:19).

                                                               SFANTA si MAREA JOI

Bucuria mea, mergand aseara la Denia celor 12 Evanghelii pentru a cinsti Patimile Mantuitorului nostru Iisus Hristos, am fi dorit sa auzim ceva de la Crucea scoasa din Altar in mijlocul Bisericii. Dar Crucea a fost muta, fiindca, de pe ea a vorbit Hristos acum aproape 2000 de ani, odata pentru totdeauna si pentru toata lumea. De pe Cruce Iisus Hristos a strigat: “Parinte, iarta-le lor ca nu stiu ce fac!" (Luca 23, 34). Si cu adevarat nu stiau nici soldatii romani, nici poporul iudeu si nici Sinedriul. Zice Sfantul Apostol Pavel: “Daca ar fi stiut n-ar fi rastignit pe Domnul slavei” (1 Corinteni 2:8). Iisus, vazand-o pe Maica Sa, i l-a aratat pe Sfantul Ioan “Apostolul iubirii”, si i-a spus: “Femeie, iata fiul tau!” si intorcandu-si privirile catre Sfantul Ioan i-a spus: “Iata mama ta!” (Ioan 19, 26-27). Cuvintele Mantuitorului ne invata sa implinim porunca iubirii pentru rude si prieteni, fiindca, cel ce nu poarta grija de ai sai, unul ca acela: s-a lepadat de credinta si este mai rau decat un necredincios” (1 Timotei 5:8). Mainile si picioarele Sale pironite pe Cruce nu L-au impiedicat pe Domnul vietii si al mortii sa deschida Raiul, talharului care se caia. De pe Cruce Hristos a zis: “Mi-e sete!” (Ioan 19:28). Si i-au dat sa bea ,,otet si fiere”. Pana astazi Iisus Hristos inseteaza dupa mantuirea noastra. Si ce altceva sunt pacatele noastre, daca nu otet si fiere??? Psalmistul David numeste aceste Patimi, chinuri ale iadului. Atunci cand n-a mai ramas nimic de suferit nici pe pamant nici in iad, Dumnezeu Iisus Hristos a zis: “Savarsitu-s-a!” (Ioan 19:30), adica, si-a incheiat lucrarea de mantuire a lumii. Si a urmat predica de pe Cruce a Mantuitorului: “Parinte, in mainile Tale incredintez duhul meu” (Luca 23:46). Plecand din aceasta lume cu inima infranta si smerita, cu credinta vie in Mila lui Dumnezeu, oare, care vor fi cele din urma cuvinte ale noastre?
                                                                                                                       Preot Ioan 🛎.




                                                                  Poză din joia Mare din 2017






                                     Denia celor 12 Evanghelii si scoaterea Sfintei Cruci."

..."ÎN ACEASTĂ ZI SFÂNTA AU LOC CELE MAI MULTE SFINTE EVENIMENTE;

1). Denia celor 12 Evanghelii. La Denia săvârșită în Joia Mare cele 12 pericope evanghelice care sunt citite de preoți arată suferințele prin care a trecut Mântuitorul, făcând pomenirea Sfintelor, Mântuitoarelor și Înfricoșătoarelor Patimi ale Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

2.) Scoaterea Sfintei Cruci din Sfantul Altar si asezarea ei in mijlocul bisericii.

Aducerea Sfintei Cruci din Sfântul Altar și așezarea ei în mijlocul bisericii are loc după citirea Evangheliei a V-a, atunci când preotul spune: "Astăzi S-a spânzurat pe lemn Cel Ce a întins pământul pe ape". Sfânta Cruce rămâne în mijlocul bisericii până vineri, când este readusă în Sfântul Altar.

3) . Scoaterea Sfantului Agnet pentru împărtășirea bolnavilor de peste an.

4). Sfintirea Sfântului si Marelui Mir

5). În Joia din Săptămâna Mare praznuim spalarea picioarelor ucenicilor de catre Hristos.

6). Și Cina cea de Taina in cadrul careia Mantuitorul a instituit Taina Sfintei Euharistii,

7). Rugaciunea arhiereasca si inceputul Patimilor prin vanzarea Domnului.

Tot astazi ne aducem aminte si de vanzarea Domnului, pomenita si la Denia din Sfanta si Marea Miercuri. Iuda vanzatorul este pus în oglindă cu femeia păcătoasă. Aceasta, deși era o prostituată, datorită pocaintei si iubirii Sale față de Hristos se mântuiește. În vreme ce Iuda, lipsit de pocaintă, ajunge trădător și ca orice trădare se pedepsește.

                                                                                                                           (Adrian Cocosila)

Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA