Pe cine ajută şi pe cine nu ajută parastasele?

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI ! ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU” TINE ! NU TE MÂNIA PE NOI DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE ....

                                                                                Parastasele ajută:

- Atunci când se săvârşesc cu credinţă şi evlavie.

- Atunci când cei morţi sunt vrednici de mila dumnezeiască.

- Atunci când plinătatea rugăciunilor nu se împotriveşte dreptăţii şi bunătăţii dumnezeieşti.

Parastasele nu ajută:

- Atunci când omul a respins harul dumnezeiesc şi s-a făcut rob diavolilor, nevrând să se pocăiască.

- Celui care a plecat cu desăvârşire nepocăit. Căci acestuia nu îi aduc prea mult folos parastasele, ci doar o oarecare uşurare sufletească, lucru mărturisit de Părinţii Bisericii.

- Sinucigaşilor, desigur nu celor care au fost bolnavi psihic, nu le putem face parastase.

- De asemenea nici ereticilor, deoarece ei sunt despărţiţi de Biserică.

Cei care au trăit aici creştineşte, dar nu s-au putut desăvârşi, primesc mult folos din parastase. Dar cât folos, nu cunoaştem. "Nu te îndoi că vor rodi ceva folositor (sufletului)", întăreşte Sfântul Ioan Gură de Aur.

Dar din parastase avem şi alte foloase pe care le primesc şi cei care rămân în această viaţă.

- Se înmulţeşte dragostea dintre cei vii şi cei morţi.

- Folosul se leagă nemijlocit de virtutea creştinească.

- Se întăreşte credinţa în viaţa de dincolo de mormânt.

- Se întăreşte nădejdea în mila lui Dumnezeu.

- Se propovăduieşte prezenţa necurmată a lui Hristos în lume.

- Învaţă că omul este cetăţean al cerului. Se mută din Biserica luptătoare de pe pământ în cea biruitoare din cer.

- Hristos ascultă rugăciunile tuturor şi este înduplecat de mijlocirile sfinţilor şi ale Prea Sfintei Născătoarei de Dumnezeu.

- Nădejdea de mântuire a creştinilor nu se pierde nici după moarte.

- Dăruiesc iertare păcatelor celor pentru care se săvârşesc parastasele, căci Iubitorul de oameni Dumnezeu ascultă întotdeauna rugăciunile Bisericii Lui.

- Hotărârea definitivă a lui Dumnezeu pentru răsplata sau pedeapsa viitoare nu s-a rostit încă. Aceasta este păstrată pentru a Doua şi înfricoşata Venire. Până atunci Biserica poate înălţa rugăciuni şi cereri pentru mădularele ei.

- Precum în Biserica luptătoare cei care se află sub pedeapsă canonică pentru păcatele săvârşite sunt lipsiţi de dumnezeieştile Taine, tot astfel şi în Biserica biruitoare cei care au murit în păcate sunt departe de sfinţi şi drepţi.

- Se înmulţeşte dragostea frăţească.

- Se mângâie cei vii şi întristaţi pentru moartea persoanei iubite, căci moartea este amară, pricinuieşte mâhnire nesuferită şi îi desparte brusc de cei iubiţi. Rugăciunea şi parastasul este singurul mod de comuniune cu ei, căci nu există un alt mod de comuniune cu persoanele dragi nouă.

- Pricinuieşte aducerea aminte de moarte, de deşertăciunea lumii şi a lucrurilor ei.

- Îndeamnă la dobândirea virtuţii şi la petrecerea plăcută lui Dumnezeu.

- Încurajează la faceri de bine şi la nevoinţa proprie.

 

Sfântul Ioan Damaschin accentuează faptul că: "Dumnezeu vrea ca toţi să facem bine unii altora, atât în viaţa aceasta cât şi după moarte", de vreme ce Îl aducem pe Hristos "junghiat pentru păcatele noastre înduplecând astfel pentru ei şi pentru noi pe iubitorul de oameni Dumnezeu", precum spune şi Sfântul Chiril al leusalimului.

Dar în loc să aşteptăm după moarte rugăciunile şi parastasele altora pentru noi, nu ar fi mai bine să ne îngrijim încă de pe acum de sufletul nostru cel nemuritor, având la îndemâna noastră toate mijloacele mântuitoare ale Sfintei noastre Biserici?

Aşadar, pentru că ziua morţii noastre este atât de nesigură, să fim întotdeauna pregătiţi ca nu cumva astăzi "să fim în viaţă, iar mâine în mormânt". 

               Extras din lucrarea PARASTASELE ŞI  FOLOSUL LOR de Ieromonah Benedict Aghioritul