FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI ! ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU” TINE ! NU TE MÂNIA PE NOI DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE ..
- Sinuciderea nu poate avea o justificare morala nici macar atunci cand e savarsita din cauza unor suferinte sufletesti, dureri fizice sau boli incurabile. Toate acestea pot fi incercari trimise de Dumnezeu, pentru a ne curati precum aurul in topitoare, si sunt de nepretuit in lumina vietii vesnice. Fireste, in viata unui om pot veni si clipe grele, dar daca acestea sunt cercetate in lumina cugetului ortodox, si nu lumesc, atunci usor se pot risipi si gandurile cele negre.
Ajutorului dat omului aflat in lupta cu propria sa desnadejde este foarte pretios. Il poate salva un singur cuvant rostit la timp, chiar o singura privire, care sa-l trezeasca din starea grea si sa-l faca a intelege ca nu este parasit in viata aceasta, care, desi i s-a parut intunecata, are totusi multa lumina, iar peste si mai presus de toate bucuriile vietii, sta preadulcele Hristos, mantuirea si bucuria tuturor.In aparenta, sinucidera inseamna dezgust de viata si totusi, in majoritatea cazurilor, sub aceasta aparenta sta o impatimire fata de viata pamanteasca si de bunurile ei. Cel chinuit de gandul sinuciderii nu uraste viata ca atare, ci viata proprie o doreste cu mai mult sens pamantesc, dar a pierdut nadejdea in posibilitatea unei astfel de vieti.Cand omul se instraineaza de Dumnezeu si de semenii Lui, se instraineaza de viata si de sensul ei. Si astfel ajunge prizonierul propriului egoism si poate ajunge pana la sinucidere.O alta forma de sinucidere, deosebit de actuala in zilele noastre, este asa-zisa sinucidere mascata sub denumirea de eutanasie,adica o sinucidere asistata.In covarsitoarea lor majoritate, sinuciderile sau incercarile nereusite de sinucidere se datoreaza unor stari psihice rele pasagere sau unor impasuri si urmaresc sa transmita prin dramatismul lor implorarea ajutorului si a sprijinului. Este relevant insa faptul ca sinuciderea este prezentata drept consecinta unei extreme apasatoare stari de pacatosenie. Conform unui studiu recent,suicidul ocupa primul loc in lista mortilor din randul adolescentilor. Varsta acestora variaza intre 14 si 19 ani, dar limita de jos este intr-o continua scadere.Adolescentul recurge la sinucidere pentru ca asa crede el ca poate demonstra lumii importanta si valoarea lui.Un mijloc indirect de sinucidere este si cel ce se realizeaza prin folosirea drogurilor. Recurgerea la droguri da la iveala lipsa satisfactiei sau chiar dezamagirea adusa de viata.La aceasta contribuie mult si singuratatea, plictisul, rele raporturi ale parintilor cu copii. Un mare coeficient al sinuciderilor se datoreaza si abuzului de alcool care, devenit stare cronica, distruge minte si trupul omului; ii imbolnaveste sufletul, ii denatureaza caracterul si il duce la insensibilitate morala. Biserica nu are rugaciuni pentru sinucigasi, deoarece sunt considerati irecuperabili, adica sortiti chinurilor vesnice, dar daca totusi ai pe cineva pentru care iti plange sufletul de pieirea lui , roaga-te simplu, fara vre-un model, panandu-ti inima in mana Celui Prea Inalt : " Cauta o Doamne, sufletul pierdut al robului x .daca este cu putinta, ai mila! De nepatruns sunt judecatile Tale.Nu socoti aceasta rugaciune a mea ca un pacat, Faca-se voia Ta cea sfanta !"