Doamne iartă-mi răutatea
Din cuvinte şi gândire,
Din trăirea egoistă
Şi părerile de sine.
Dă-mi putere-n simţământul
Tainic şi duhovnicesc,
Dă-mi smerenie profundă,
Mai deplin şi mai firesc.
Să trăiesc viaţa-n credinţă,
Tot mai vie mai curată,
Mai firească şi mai sfântă
Şi cât mai nevinovată.
Dă-mi adâncă cercetare
Să cunosc răul din mine.
Dă-mi să scap de judecare
În păcatele străine.
Dă-mi cuvânt ce poartă milă
Şi iubire adevărată,
Dă-mi să simt în orice semen
Suferinţa ce o poartă.
Dă-mi să plâng cu cel ce plânge,
Şi să-i dau –întru credinţă-
Şi cămaşa de pe mine,
Să-l mângâi în suferinţă.
Dă-mi iubirea Ta divină
Pentru ţară şi popor
Să mă pot ruga cu lacrimi
Scumpule Mântuitor.
Dă-mi să plâng în rugăciune
Pentru oamenii curaţi,
Plini de lipsuri şi necazuri
Şi la bănci îndatoraţi.
Pentru cei bătrâni şi singuri
Ce n-au bani nici pentru pâine,
Şi au datorii la apă,
La căldură şi la Tine.
Pentru pruncii ce vin Doamne,
Azi pe lumea suferinţei
În familii fără viaţa
Şi virtuţile credinţei.
Pentru preoţi şi biserici,
Pentru-nalta ierarhie,
Spre a nu despărţi credinţa
De lumina veşniciei.
Dă-ne Doamne tuturora
Înţelegerea credinţei
În care-au trăit străbunii
Şi folosul suferinţei.
(Nicolae Mirean)
.jpg)
