Cum trebuie să se roage o familie creştină?

Tema despre care vorbim astăzi are ca punct de plecare cea mai frumoasă iubire din această lume, iubirea dintre părinţi şi copii, de aceea pentru împlinirea ei în mod desăvârşit întotdeauna se apelează la Dumnezeu.Rugăciunile făcute de părinţi pentru copii sunt primele care se înalţă către Dumnezeu. Părinţii se roagă pentru copilul lor încă din momentul în care află că îl vor avea, iar după naştere aceste rugăciuni îl însoţesc pe copil pe parcursul întregii sale vieţi. Grija mamei e proverbială şi se transformă în rugăciune pentru copil ori de câte ori mama ştie că fiul sau fiica trec prin momente cruciale ale vieţii. Rugăciunea părinţilor pentru copii, pe care o găsim în toate cărţile de rugăciuni, spune lui Dumnezeu: "Să binecuvântezi şi să ai milă întotdeauna de aceşti copii cu care m-ai binecuvântat. Păzeşte-i de toate relele văzute şi nevăzute", arătând că părinţii cer binecuvântarea, mila şi paza lui Dumnezeu pentru cei pe care îi consideră un dar şi o binecuvântare dumnezeiască pentru ei.

Rugăciunile părinţilor sunt rugăciuni cu putere multă, ele izvorând din dragostea ce le-o poartă. Gândind la propria-mi viaţă, realizez că rugăciunile tatălui meu, preot de peste 35 de ani, şi ale mamei mele au rodit în ceea ce sunt eu astăzi, slujitor al aceluiaşi Sfânt Altar. În sufletul meu un loc aparte îl ocupă bunica mea, Ana, pe care în copilărie o auzeam în fiecare seară, din camera alăturată, cum şoptea rugăciuni pentru noi şi cum îl ruga pe Bunul Dumnezeu să ne dea de toate. Nu cerea nimic pentru ea, ci toate le cerea pentru noi, copiii şi nepoţii ei. Cu siguranţă rugăciunile părinţilor şi bunicilor mei au rodit, ajutându-mă ca astăzi să-I slujesc lui Dumnezeu.

Este normal ca oamenii în această lume să fie recunoscători! Trebuie să fim recunoscători mai întâi faţă de Dumnezeu, iar apoi faţă de toţi oamenii care ne fac bine. Cei ce ne fac cel mai mult bine, în viaţă sunt părinţii noştri, cărora pe lângă recunoştinţa pe care le-o datorăm, trebuie să le purtă de grijă aşa cum şi ei ne-au purtat de grijă atunci când eram mici, vulnerabili şi neputincioşi.

Grija faţă de părinţi, de care vorbeam mai sus, nu trebuie să se rezume doar la nivel fizic, material, ci ea trebuie să se manifeste şi în plan spiritual şi duhovnicesc. Aşa cum părinţii au grijă să învăţăm din fragedă pruncie poruncile lui Dumnezeu, rugăciuni sau norme morale după care să ne ghidăm în viaţă, şi copiii au obligaţia ca atunci când părinţii sunt în neputinţă sau boală să se roage pentru ei. Şi slujbele de pomenire pe care le facem pentru părinţii noştri mutaţi la Domnul, sunt rugăciuni ale copiilor pentru părinţi şi ele arată recunoştinţa şi iubirea pe care le-o purtăm câte zile avem pe pământ.

Părinţii sunt cei dintâi care ne învaţă să îngenunchem în faţa unei sfinte icoane, ne împreunează mâinile şi ne învaţă să rostim rugăciuni.

Darurile se primesc şi ne bucură. Părinţii sunt un dar existenţial pentru copii. Dacă avem conştiinţa că părinţii sunt dar de la Dumnezeu permanent, ne vom ruga pentru ei, vom mulţumi că îi avem şi vom cere lui Dumnezeu să nu ni-l ia înapoi; copiii sunt un dar de la Dumnezeu şi de aceea părinţii, mulţumind se roagă pentru copii pentru a nu îi pierde. Atât unii, cât şi alţii trebuie să se roage zilnic pentru cei ce le-au împlinit viaţa şi pentru cei care le-au dat viaţa.

Interesant este că şi în rugăciuni părinţii sunt jertfelnici, preferând să ceară lui Dumnezeu să împlinească copiilor toate cele necesare şi lăsându-se de cele mai multe ori pe ei deoparte, inclusiv în ceea ce priveşte mântuirea.

Pr. Marcel Nicolae Mărginean, Biserica „Sf. Arh. Mihail şi Gavriil", Zărneşti, judeţul Braşov