joi, 14 iulie 2011

SLUJBA DE PRIVEGHERE


Sambata, 25. o6 .2011, am participat cu ajutorul lui Dumnezeu, la o seară pentru suflet, la o slujbă de priveghere ce a avut loc la cea mai veche biserică de lemn a Mitropoliei Banatului, ultima nestemată a Episcopiei Caransebeşului – Bisericuţa de la Ersig.
Slujba de priveghere s-a facut în cinstea tuturor sfinţilor români, pentru că Biserica a rânduit ca în a doua Duminică după Rusalii să fie Duminica de cinstire a tuturor sfinţilor români şi deoarece acest sfânt locaş adăposteşte moaşte a mai multor sfinţi români (Sf. Iosif cel Nou de la Partoş, Sf. Ierarh Ghelasie de la Râmeţ, Sf.Patriarh Nifon, Sf. Închisorilor).
Cu acest prilej părintele slujitor la acest altar străbun, Pr. Dragoş Vasile Capotă ,alături de alţi părinţi invitaţi au format un sobor de 8 preoţi, care au început privegherea prin oficierea slujbei de sfinţire a noi racle de lemn în care au fost aşezate sfintele moaşte ale celor 14 sfinţi care se află la această bisericuţă. Slujba a inceput la ora 18.00, cu slujba de sfinţire, după care racla a fost scoasa afară din bisericuţă şi a fost depusă afară, într-un baldachin frumos aranjat, pentru creştinii care s-au adunat ,să se închine şi să ia binecuvântarea sfinţilor.
Rugăciunea a continuat cu oficierea Vecerniei cu Litie şi a Utreniei, la sfârşitul căreia, preoţii prezenţi au lua sfânta raclă şi au înconjurat bisericuţa, rostind mai multe rugăciuni.
Doua fetite imbracate in costum national, mergeau inainte si dupa racla sfintilor ,pe care aruncau petale de trandafiri....
Rugăciunea privegherii s-a încheiat cu slujirea de către soborul preoţesc a Tainei Sf. Maslu.
La final credincioşii au fost miruiţi de 7 preoti si au primi Litie sfinţită şi o pernuţă cu vată atinsă de sfintele moaste, ca dar al binecuvântării şi ocrotirii sfinţilor.
Aşadar 5-6 ore de rugă, la care soborul sfinţilor români au deschis Cerul pentru noi... cei prezenţi. Nori negrii stateau deasupra noastra, dar rugaciunile noastre au imprastiat norii, si nu ne-a plouat.. Bucuria comuniunii s-a incheiat cu o masă la şcoala din apropiere.
A fost prezent si preotul secretar al preasfintitului Lucian care a primit o DIPLOMA ca dar din partea preotului si a enoriasilor, din Ersig.
A fost lume multa, enoriasii din sat, si multi crestini veniti din alte localitati vecine, din Timisoara, Buzias..Caransebes....etc.
La sfarsit a fost sarbatorit ,, cel mai tanar slujbas al bisericii..un baietel , care avea cam 10 anisori, si-a sarbatorit ziua de nastere, noi i-am cantat ,,La multi ani!" si el ne-a servit cu tort...A fost ceva divin unde m-am simtit asa de bine, si unde o sa merg din nou... intr-adevar aceasta Sfanta Icoana a Maicii Domnului ,,PANTANASA" de la ERSIG....face minuni...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu


O, iarta-mi te rog Doamne, atatea rugaciuni
Prin care-Ti cer doar paine si paza si minuni
Caci am facut adesea din Tine robul meu
Nu eu sa ascult de Tine, ci Tu de ce spun eu
In loc sa vreau eu, Doamne, sa fie voia Ta
Iti cer, Iti cer intr-una sa faci Tu voia mea,
Iti cer sa alungi necazul, sa-mi lasi un loc in rai
Si sa-mi slujesti in toate sa-mi dai, sa-mi dai, sa-mi dai
Gindindu-ma ca daca Iti cint si Te slavesc
Am drept sa-Ti cer intr-una sa faci tot ce-mi doresc
O, iarta-mi felul acesta nebun de-a ma ruga
Si invata-ma ca altfel sa stau in fata Ta
Nu tot cerindu-Ti Tie sa fii tu robul meu
Ci Tu cerindu-mi mie, iar robul sa fiu eu
Sa inteleg ca felul cel bun de a ma ruga
E sa doresc ca-n toate sa fie voia Ta!

Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA