luni, 3 iunie 2024

.UNA și SINGURA TEMELIE a MÂNTUIRII SUFLETELOR NOASTRE

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!"


   🙏 Bucuria mea, Hristos a înviat!

Dă slavă lui Dumnezeu ca te-ai trezit din somn și înainte de a spune Rugăciunile dimineții, pentru că Însuși Iisus Hristos, ne-a fost pildă vădită de osteneală trupească și necontenită veghere la rugăciune, să zici și tu așa: TRUPULE, ostenește-te pentru a te hrăni, SUFLETE, veghează ca să te mântuiești și să moștenești Impărăția lui Dumnezeu. Hrana trupului, este PÂINEA,  hrana sufletului, este VIRTUTEA, iar hrana minții este RUGĂCIUNEA CURATĂ!

   🙏 O, Doamne, Iisuse Hristoase, Cel Ce ai înviat, Tu ești temelia mântuirii noastre și a vieții celei veșnice. Iudeii zic: “Moise este temelia”. Musulmanii spun: “Mahomed este temelia”. Necredincioșii zic: “Firea este temelia”.  Noi întrebăm: Oare, Moise a înviat din morți? S-a înălțat oare, Mahomed la ceruri? Purcede oare, firea pe Duhul Sfânt, Mângâietorul? Moise nu a înviat. Mahomed nu s-a suit la ceruri. Firea nu le-a trimis oamenilor pe Duhul Sfânt, Mângâietorul. Nu poate fi temelie a lumii, unul ce a fost zămislit în păcat, a fost șovăielnic, a cerut povață de la femei. Temelia lumii, cea neclătinată este Iisus Hristos. El este toată dreptatea, El este tot adevărul, El este toată înțelepciunea, El este toată puterea, El este tot binele, El este toată viața, El este! “Căci altă temelie nimeni nu poate să pună, afară de ceea ce este pusă, care este Iisus Hristos” (1 Corinteni 3:11).

                                                                                                         Amin și Aliluia!
                                                                                                            Preot Ioan 🛎.

vineri, 31 mai 2024

ÎNCETEAZĂ SĂ MAI LUCREZI DUMINICA !

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!". 



Bolile vin peste tine, și la urmă te intrebi;

DE CE ?
 
Mai demult şi ţăranii care erau la ogoarele lor, de îndată ce auzeau clopotul de Vecernie, îşi făceau Cruce şi încetau munca.
La fel şi femeile ce stăteau acasă, se sculau, îşi făceau Cruce şi lăsau împletitul sau orice altceva lucrau.
Iar Dumnezeu îi binecuvânta.
Erau sănătoşi şi se bucurau… Acum au desfiinţat sărbătorile, s-au îndepărtat de Dumnezeu şi de Biserică şi în cele din urmă tot ce scot din munca lor dau la doctori şi la spitale…
Odată a venit un tată la Colibă şi mi-a spus:
,,Copilul meu se îmbolnăveşte adesea şi medicii nu pot afla ce are”.
,,Să încetezi să mai lucrezi duminica şi toate se vor schimba”, i-am spus.
Şi într-adevar, n-a mai lucrat şi copilul lui s-a vindecat.

Întotdeauna le spun mirenilor să înceteze de a mai lucra duminicile şi sărbătorile, ca să nu-i ajungă nenorociri în viaţă.

Fiecare îşi poate rândui treburile, astfel încât să nu le facă în duminici şi sărbători.
Principalul este sensibilitatea duhovnicească.
Dacă există sensibilitate, se pot afla soluţii pentru toate.
Şi chiar de s-ar păgubi puţin din pricina unor schimbări ale treburilor lor, vor primi îndoită binecuvântare.

DAR CEI MAI MULȚI NU INTELEG ASTA.
Nu merg nici la Sfânta Liturghie.....
SFÂNTA LITURGHIE SFINȚEȘTE.

Dacă creştinul nu merge duminica la biserică, cum se va sfinţi ?

Din păcate, însă, oamenii încet-încet merg înspre a nu mai respecta nici sărbători, nici nimic...

Sfântul Paisie Aghioritul


Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA