Un om coplesit de suferinte, a inaltat gandul sau catre Dumnezeu si a zis: “DE CE SUFAR ATATA, DOAMNE?”
Atunci, a auzit in gandul sau, glasul lui Dumnezeu, zicandu-i: “Tu suferi ca sa se poata desprinde sufletul tau din tina (tarana) aceasta, sa se desparta de duhul lumii. Daca n-ai suferi, atunci, ai iubi tina (cele din lume) si Eu nu vreau aceasta! Tu suferi ca sa te deprinzi cu SMERENIA! De n-ar fi asa, te-ai mandri si pierdut ai fi, pe vecie. Si eu nu vreau sa te pierd! Tu suferi ca sa pretuiesti purtarea mea de grija si sa fii milostiv. De n-ai suferi, n-ai cunoaste-o si ai trai o viata zadarnica. Si Eu vreau sa duci o viata plina de FAPTE BUNE. Tu suferi ca sa-ti intaresti CREDINTA! Astfel ai fi lenes si inclinat spre ispite. Si Eu vreau ca tu SA PRIVEGHIEZI, ca sa nu te pierd!
TU SUFERI ca sa te unesti cu Fiul Meu, care este Mantuitorul tau, Pe care l-am trimis în lume spre mantuirea tuturor celor ce vor pazi poruncile". Așa a grait Dumnezeu in cugetul omului, iar omul care suferea a zis: “Ma voi stradui, Doamne, sa trec prin toate suferintele mele, impreuna cu Tine."
Bucuria mea, Mai intai a fost RASTIGNIREA si apoi INVIEREA MANTUITORULUI. Așa va fi si in viata noastra: MAI INTAI VOM PATIMI (vom ispasi pacatele) SI APOI VOM INVIA. Nu putem primi CUNUNA (mantuirii), fara sa primim mai intai crucea (ispasirii pacatelor). Daca Lui Iisus, i s-a dat o COROANA DE SPINI, atunci si cei care-L urmeaza, nu se pot astepta la COVOARE DE TRANDAFIRI. Hristos nu a spus: “Ia-ti cununa si vino dupa Mine!”, dimpotriva, El a spus asa: “Daca vrea cineva sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-Mi urmeze Mi-e” (Matei 16:24).

Amin si Aliluia!
Preot Ioan .
Preot Ioan .