joi, 21 ianuarie 2021

A incetat din viată preotul Sorin Ratiu

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".




„Timp de un an de zile am fost condamnat la muncă silnică de către autorități. Am trecut peste acele momente prin credința în Hristos, fiind susținut afectiv și de suferința altor cunoscuți.”

În dimineața zilei de 21 ianuarie 2021, preotul pensionar Sorin Rațiu a plecat pe cărarea Împărăției lui Dumnezeu.

Născut la data de 14 martie 1929, în satul Iermata, comuna Moroda, județul Arad, din părinții Florian (preot) și Cornelia, părintele Rațiu a urmat școala primară în comuna Moroda și Liceul „Moise Nicoară” din Arad, între anii 1941-1948 iar ultima clasă (a XI-a) a frecventat-o la Liceul Nr. 1 „C. D. Loga” din Timișoara, pe care l-a absolvit în anul 1949.

După finalizarea studiilor liceale, cu binecuvântarea episcopului Andrei Magieru al Aradului, a urmat cursurile primilor doi ani la Institutul Teologic de grad universitar de la Sibiu (1949-1951), anul III l-a urmat la Institutul Teologic de la Cluj-Napoca (1951-1952), iar după desființarea acestuia, s-a reîntors la Sibiu, în anul IV (1952). Devenind președinte al studenților teologi, a fost acuzat de Securitate că a înființat un „grup subversiv”. Drept urmare, studiile sale au fost întrerupte, la 9 ianuarie 1953, când a fost arestat pe motive politice și „internat” pe o perioadă de un an la Direcția Unității de Muncă, de unde a fost eliberat la 10 ianuarie 1954. Părinții lui, considerați „contrarevoluționari”, au fost, la rândul lor, judecați și condamnați. Tatăl său, preotul Florian, a fost condamnat, pentru „crimă de uneltire”, la muncă silnică pe viață. Pedeapsa a executat-o de la 8 decembrie 1956 până la 16 aprilie 1964. Părintele Sorin a fost condamnat tot la muncă silnică, și a fost încarcerat la Brașov, Urlătoarea și la Galați, timp de un an. În anul 1954 a reușit să finalizeze studiile teologice, iar în anul 1955 a obținut diploma de licență în Teologie.

În același an, 1955, s-a căsătorit cu Alexandrina–Stela (fiica preotului Ștefan Dorca din Coștei și a preotesei Maria). În urma căsătoriei, Dumnezeu i-a binecuvântat cu doi copii: Gabriela Susana (n. 8 noiembrie 1955 – medic) și Emil-Mircea (n. 10 martie 1957 – desenator tehnic).

A susținut examenul de „calificațiune” (capacitate preoțească) la Arad (1954), iar la 10 aprilie 1955 a fost hirotonit preot pe seama parohiei Coșteiu Mare din Protopopiatul Lugoj, unde a slujit 22 de ani. Între 1 aprilie 1977 și 1 august 2001 a fost preot la parohia „Sf. Ilie – Fabric” din Timișoara. Odată cu pensionarea, a slujit la mai multe biserici din Timișoara (Calea Aradului, Dacia, Cetate), pentru ca din anul 2014 să fie îmbisericit pe seama parohiei Timișoara Viile-Fabric. În decursul timpului, i-au fost acordate distințiile de iconom (1975) și iconom stavrofor (19 iunie 2005). Totodată, a fost membru al Asociației Foștilor Deținuți Politici.

„Mesajul meu către generația tânără – spunea părintele Sorin Rațiu – ar fi acela de a căuta și de a beneficia de o educație cât mai completă, necesară cunoașterii de sine și valorificării talentului propriu, de a dobândi libertate și reponsabilitate, de a manifesta prietenie, solidaritate, respect și toleranță față de cei din jur, de a avea un caracter frumos, îmbogățit de credința în Hristos”.

Slujba de înmormântare a preotului iconom stavrofor Sorin Rațiu va avea loc vineri, 22 ianuarie a.c., în biserica parohiei Timișoara Viile Fabric, după următorul program: orele 10-12, sfânta Liturghie, orele 12-13,₃₀ rânduiala de înmormântare. Înhumarea preotului Sorin Rațiu se va face în cripta familială din Cimitirul Eroilor, Timișoara.

Din partea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Ioan și a membrilor Permanenței Consiliului Eparhial, transmitem familiei îndurerate sincere condoleanțe și rugăm pe Tatăl ceresc să-i așeze sufletul în lumina cea neînserată a Împărăției Sale.

Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace!
sursa :

Mai multe cititi aici :

marți, 19 ianuarie 2021

Rămăi cu mine, Doamne

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".


Rămăi cu mine, Doamne, căci trebuie să rămâi cu mine ca să nu te uit. Ştii cât de uşor te uit. Rămâi cu mine, Doamne, căci sunt slab si am nevoie de puterea ta;sprijineste-ma sa nu cad.
Rămâi cu mine Doamne, căci tu eşti viața mea, şi fără tine îmi piere curajul.
Rămâi cu mine Doamne, pentru că eşti lumina mea şi fără tine sunt în întuneric.
Rămâi cu mine Doamne, ca să-mi arăți voința Ta. Rămâi cu mine, Doamne, să-ți aud glasul şi să te urmez. Rămâi cu mine Doamne, pentru că vreau să te iubesc mult şi să fiu mereu cu Tine. Rămâi cu mine Doamne, dacă vrei să rămân statornic. Rămâi cu mine Doamne, sufletul meu doreşte să fie pentru tine sălaşul iubirii. Rămâi cu mine, Doamne Iisuse, căci timpul trece, viața se apropie de apus, se apropie moartea şi judecata şi am nevoie de noi puteri ca să nu mă pierd pe drum. Mă neliniştesc ispitele, întunericul, setea crucile, suferințele. Ştii câtă nevoie am de tine în noaptea acestui exil. Rămâi cu mine, Doamne Iisuse, pentru că în întunericul vieții, şi al primejdiilor am nevoie de tine. Fă să te cunosc asa cum te-au cunoscut ucenicii la frângerea pâinii şi unirea euharistică să fie lumina care împraştie întunericul, să fie puterea care să mă susțină şi să fie singura fericire a inimii mele. Rămâi cu mine, Doamne, pentru ca atunci când va veni moartea, să fiu unit cu tine, doresc prezența Ta preasfântă, îndurarea Ta, sufletul Tău dragostea Ta, Inima Ta, ca să te iubesc, din toata inima aici pe pământ, şi în chip desăvârşit în veşnicia fericita. Aliluia.

Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA