miercuri, 18 noiembrie 2020

SFIINTII PRIETENII MEI...: Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan Teologul



      Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan Teologul a fost fiul pescarului Zevedei şi al soţiei lui, Salomi. Pescuind odată la Marea Tiberiadei, a venit Iisus şi, stând pe ţărm, i-a chemat pe cei doi fii ai lui Zevedei, Ioan şi Iacob, să devină pescari de oameni.
Cei doi fraţi l-au lăsat pe tatăl lor şi l-au urmat pe Iisus. Sfântul Ioan a fost, mai întâi, ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul şi a fost chemat la apostolat de Mântuitorul împreună cu fratele său Iacob când se aflau pe ţărmul Ghenisaretului, fiind alături de Petru şi Andrei cei dintâi chemaţi la apostolie.
Sfântul Ioan Evanghelistul a fost cel mai tânăr dintre cei doisprezece Apostoli. Se pare că avea cam 25 de ani când a fost chemat la apostolie. A fost unul dintre Apostolii cei mai apropiaţi ai Domnului Iisus, şi în Evanghelia sa, se numeşte ucenicul pe care îl iubea Iisus (Ioan 21, 20).
Sfântul a participat la Sinodul Apostolic din Ierusalim. Apoi, Sfântul Apostol Ioan a mers la Efes (Asia), propovăduind credinţa lui Iisus timp de 26 de ani. Tertulian şi Fericitul Ieronim menţionează că, din porunca împăratului Domiţian (81-96), Apostolul dragostei a fost exilat în insula Patmos unde a vieţuit 15 ani.
Aici el a scris Evanghelia sa, cele trei Epistole şi cartea Apocalipsei. În timpul împăratului Nerva (96-98), Sfântul Ioan s-a întors la Efes, unde a murit în al treilea an al domniei lui Traian (98-117).

SFIINTII PRIETENII MEI...: Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan Teologul: "Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile ganduril...

marți, 17 noiembrie 2020

PÂNĂ CĂND ?...

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".


Pana cand tot fugi de Mine, pana cand Ma ocolesti? 
Pana cand iti umpli mintea cu desertaciuni lumesti? 
Pana cand Ma lasi afara, neprimindu-Ma in gand?
 Pana cand sa-ti bat la usa, spune-Mi, oare, pana cand?..

Te-am eliberat de patimi, te-am spalat printr-un Botez, 
Ti-am dat o credinta dreapta, daruindu-ti Sfantul Crez, 
Dar tu fugi mereu de Mine, sa Ma cauti, nici un gand!
 Iar Eu Ma tot uit la tine si Ma-ntreb: "Dar pana cand?"

In zadar vorbesti de Mine, in zadar Ma zugravesti, 
In zadar indemni pe altii, in zadar te obosesti,
 Daca nu vorbesti cu Mine in camara-n rugaciune,
 Totul e ca pleava-n aer, totul e desertaciune!

Ce te temi sa-Mi stai la vorba, crezi ca o sa-ti cer ceva?
 Stii tu slava Mea din ceruri, stii tu bogatia Mea? 
N-am nevoie de la tine nici macar de-un varf de ac:
 Nu sunt toate ALE MELE, oare nu chiar EU le fac?

Te astept la rugaciune, sa te-ndestulez de har, 
Altfel, totul e degeaba, altfel, totu-i in zadar, 
Pune mana si te roaga, fugi de tot ce n-are rost, 
Si-o sa iti arat prin ceruri locuri unde n-ai mai fost!

Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA