marți, 23 iunie 2020

Rugăciuni la vreme de necontenire a ploilor

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".



Pentru ca în mânia îngrozirii Sale să nu ne împuţineze pe noi pentru păcatele şi fărădelegile noastre, ci să-şi aducă aminte de mila şi îndurările Sale cele din veac şi să ne miluiască pe noi, Domnului să ne rugăm. 

 Doamne, miluieşte!

 Pentru ca să poruncească norilor să înceteze ploaia cea peste măsură şi negura să se risipească şi lumina soarelui să strălucească, Domnului să ne rugăm. 

 Doamne, miluieşte!

 Pentru ca să cruţe poporul şi animalele şi tot pământul acesta şi să nu-l strice cu vărsarea ploilor celor peste măsură, Domnului să ne rugăm. 

 Doamne, miluieşte!

 Pentru ca să nu se strice roadele şi seminţele pământului pentru păcatele noastre, cu vărsarea peste măsură a ploilor, ci, cu arătarea seninului, să le cruţe şi să le crească pentru nevrednicul Său popor, Domnului să ne rugăm.

 Doamne, miluieşte!

 Pentru ca să fie bine-primită rugăciunea noastră şi să ne izbăvească pe noi de foamete, de boli, de cutremur, de potop, de grindină, de foc, de sabie, de venirea asupra noastră a altor neamuri, de războiul cel dintre noi şi de toată rana cea aducătoare de moarte, Domnului să ne rugăm.

 Doamne, miluieşte!


luni, 22 iunie 2020

Este un Singur Dumnezeu

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".


      Ţineţi minte toată viaţa că este un Singur Dumnezeu şi o singură credinţă mântuitoare: Credinţa Ortodoxă.  

11 milioane de sfinţi şi mucenici au murit pentru credinţa noastră. Mare dar este să te naşti Ortodox, dar şi pedeapsă mai mare dacă nu te- ai folosit de acest dar. La Ierusalim vine Sfânta Lumină din cer, care preţ de 5-6 minute nu te arde, iar această Lumină vine doar la Paștele ORTODOX. Dumnezeu arată ADEVĂRUL, doar că mintea omului este întunecată de păcat și nu înțelege faptul că trebuie să ia în serios mântuirea. CREDINŢA FĂRĂ FAPTE E MOARTĂ.

Mulţi se mint spunând: am credinţă în suflet.

Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA