marți, 16 iulie 2019

.Acatistul Maicii Domnului Sporitoarea grânelor

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!"


Sfinte Dumnezeule… Preasfântă Treime… Tatăl nostru…
Condac 1

Maicii Lui Dumnezeu, Stăpânei Cerului şi a Pământului, Celei alese dintre toate neamurile, Care ne scoate din nevoi, cântare de mulţumire Îi aducem. Milostivă Hrănitoare şi Sporitoare a grânelor noastre, primeşte rugăciunea noastră, apără-ne de foamete, de pagube şi dăruieşte pământului nostru rodnicie, ca bucurându-ne să-Ţi strigăm: Bucură-Te Maică Precista, Care cu Harul Tău binecuvintezi Pământul să ne dea nouă roade bogate!
Icos 1
Făcătorul Îngerilor Te-a ales spre mântuirea oamenilor şi Te-a dăruit să-i fii Ajutătoare neamului omenesc. Ţie, Celei care ne izbăveşti de necazuri şi ne rânduieşti viaţa în pace şi-n îndestulare, Îţi spunem aşa:
Bucură-Te, Izbăvitoare a oamenilor din toate nevoile!
Bucură-Te, Ajutătoare şi ocrotire a moştenirii Tale!
Bucură-Te, că îi mântuieşti de nevoi pe iubitorii de Hristos!
Bucură-Te, că ne-ai odrăslit nouă Rodul Vieţii!
Bucură-Te, că L-ai născut pe Mântuitorul sufletelor noastre!
Bucură-Te, hrană a flămânzilor, mângâiere a orfanilor, acoperire a celor goi!
Bucură-Te Maică Precista, Care cu Harul Tău binecuvintezi Pământul să ne dea nouă roade bogate!
Condac 2
O, Maică a Lui Dumnezeu, văzând-Ţi Fiul Tău marea milostivire către oameni, a grăit către Tine: Cere, o, Maica Mea, că nu Mă voi întoarce de la Tine, ci voi împlini toate cererile Tale! Iar noi, preaslăvind această minunată purtare de grijă faţă de neamul omenesc, Îi cântăm Lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 2
Pe cuviosul stareţ Ambrozie l-ai povăţuit cereşte ca, în Mănăstirea zidită de el, să facă o Icoană a Maicii Domnului şi s-o numească Sporitoarea grânelor; că Tu, Sfântă Fecioară, mântuieşti poporul Tău de foamete, dăruieşti pământului rodnicie, trimiţi ploaie timpurie şi ploaie târzie asupra ţarinilor şi a câmpurilor noastre, ocroteşti poporul Tău de pagubă şi de vătămarea aducătoare de moarte. Drept aceea, Îţi spunem acum:
Bucură-Te, Preasfântă Fecioară, laudă a creştinilor, că pe Tine Te fericesc toate neamurile!
Bucură-Te, că Tu blagosloveşti şi sporeşti grânele noastre şi ne izbăveşti de foamete!
Bucură-Te, Cea care ne hrăneşti cu pâinea vieţii!
Bucură-Te, Cea care L-ai hrănit cu lapte pe Hrănitorul lumii!
Bucură-Te, agonisire a rodului cel fără de moarte!
Bucură-Te, Cea care L-ai născut pe Săditorul vieţii noastre!
Bucură-Te Maică Precista, Care cu Harul Tău binecuvintezi Pământul să ne dea nouă roade bogate!
Condac 3
Cu putere de Sus întăreşte-ne, Stăpână plină de Har, în zilele de foamete şi de pagubă, ca să nu pierim lipsiţi de pocăinţă, în trândăvie şi în deznădejde. Întăreşte-ne să răbdăm şi să-i fim bineplăcuţi Lui Dumnezeu, şi în nevoi şi în necazuri să pricepem Voia Lui cea Sfântă, şi să-L lăudăm şi să-I cântăm: Aliluia!
Icos 3
Preacurată, având Tu dragoste mare pentru oameni, ai primit de la Dumnezeu darul a face rânduială în neamul omenesc şi de a-l ocroti. Tu eşti Grabnic Ajutătoare a celor necăjiţi, Acoperitoare a oraşelor şi a satelor, a ogoarelor, a ţarinilor şi a lumii întregi. Ţie, Celei care îndrepţi către mântuire viaţa noastră, Îţi grăim cu smerenie:
Bucură-Te, Bună Maică a Fiului Celui Bun, că Rai al desfătării înfloreşti!
Bucură-Te, că Te rogi neîncetat pentru miluirea şi mântuirea noastră, a păcătoşilor!
Bucură-Te, Mijlocitoare către Dumnezeu pentru întreaga lume creştină!
Bucură-Te, Hrănitoare a celor robiţi şi închişi în temniţe!
Bucură-Te, Tămăduitoare a trupurilor noastre şi mântuire a sufletelor noastre!
Bucură-Te, Preabună dătătoare a bunătăţilor de tot felul, că liman sufletelor găteşti!
Bucură-Te Maică Precista, Care cu Harul Tău binecuvintezi Pământul să ne dea nouă roade bogate!
Condac 4
Când va veni asupra noastră vifor de vânturi potrivnice, cu tunete şi fulgere, iar grindină şi apă multă se vor abate asupra pământului, atunci grăbeşte de ne ajută nouă, Multmilostivă, şi izbăveşte-ne de potopirea ploii, de care ne-am făcut vrednici pentru păcatele noastre. Ocroteşte-ne câmpurile şi ţarinile, că toată nădejdea în rugăciunile Tale o avem, şi Celui născut din Tine, Mântuitorului lumii, Îi cântăm: Aliluia!
Icos 4
O, Preasfântă Fecioară, în ziua în care soarele va usca pământul şi de uscăciune va fi secetă şi roadele Pământului se vor veşteji, trimite roua Harului Tău asupra celor care se roagă cerând milă. Veseleşte faţa Pământului pentru săracii Tăi, pentru prunci, pentru dobitoace şi pentru toţi cei care aşteaptă să li se dea lor hrană la bună vreme, şi din Sfântă Icoana Ta Sporitoarea grânelor, arată mila Ta celor care strigă:
Bucură-Te, Neadormită Rugătoare către Hristos Dumnezeu, că Îl pleci spre milă către noi!
Bucură-Te, că abaţi de la capetele noastre pedeapsa Lui Dumnezeu, pentru multele noastre păcate!
Bucură-Te, că ne păzeşti de potop de ape, de grindină şi de furtuni cu grija Ta de Maică!
Bucură-Te, că mântuieşti de arşiţa soarelui şi de secetă câmpurile şi ţarinile noastre!
Bucură-Te, Milostivă Ascultătoare a rugăciunilor noastre, Ajutătoare a noastră în necazuri şi în restrişti!
Bucură-Te, că mântuieşti de foc casele noastre şi din toate nevoile grabnic ne izbăveşti!
Bucură-Te Maică Precista, Care cu Harul Tău binecuvintezi Pământul să ne dea nouă roade bogate!
Condac 5
O, Maică Sfântă, ca o stea de la Dumnezeu purcezătoare străluceşte neînserat Icoana Ta celor care cer pâinea cea spre fiinţă. Cu Acoperământul milostivirii Tale păzeşti câmpurile şi ţarinile noastre şi bine le rânduieşti să aducă roadă şi-i îndemni pe credincioşi să-I cânte Lui Hristos Dumnezeu: Aliluia!
Icos 5
Fiul Tău văzându-Te stând lângă cruce împreună cu ucenicul Lui cel iubit, Ţi-a spus: Femeie, iată fiul Tău! Şi ucenicului i-a spus: Iată Maica ta! Astfel Ţi i-a înfiat Ţie pe toţi cei care cred într-Însul; iar noi copiii Tăi fiind, spre Acoperământul Tău nădăjduim şi Ţie, ca Maică a noastră, cutezăm a-Ţi grăi:
Bucură-Te, înduplecare a Dreptului Judecător!
Bucură-Te, iertare a păcatelor noastre!
Bucură-Te, nădejde neîndoielnică a noastră!
Bucură-Te, risipire a necazurilor noastre!
Bucură-Te, alinare a întristărilor noastre!
Bucură-Te, Cea care potoleşti văpaia patimilor şi veseleşti toate neamurile!
Bucură-Te Maică Precista, Care cu Harul Tău binecuvintezi Pământul să ne dea nouă roade bogate!
Condac 6
Nu e ţară sau cetate unde să nu fi săvârşit Tu vreo lucrare a puterii Lui Dumnezeu spre izbăvirea, luminarea şi vindecarea poporului creştin. Prin Sfintele Tale Icoane reverşi milă şi îndurare asupra omenirii necăjite, care cerând ajutor, cu mulţumire se închină Lui Iisus Hristos Dumnezeu şi cântă: Aliluia!
Icos 6
Domnul a zis: Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot graiul care iese din gura Lui Dumnezeu! Cu ochii noştri nu vedem şi cu inimile noastre nu înţelegem judecăţile Lui Dumnezeu. La Tine alergăm, Fecioară Preacurată, şi cerem să potoleşti cu Cuvântul vieţii foametea sufletelor noastre, ale celor care-Ţi strigăm Ţie:
Bucură-Te, că ne hrăneşti cu Cuvântul vieţii şi ne ridici din sărăcia sufletească!
Bucură-Te, preasfântă trapeză, care porţi Pâinea vieţii!
Bucură-Te, minunată năstrapă, primitoare de mană!
Bucură-Te, pământ bun, care ne-ai odrăslit Spicul Dumnezeiesc!
Bucură-Te, ţarină, care răsari roadă multă de îndurări şi ne dai îndoită milă!
Bucură-Te, piatră, care îi adăpi pe cei însetaţi de viaţă!
Bucură-Te Maică Precista, Care cu Harul Tău binecuvintezi Pământul să ne dea nouă roade bogate!
Condac 7
Celor care voiesc a secera mântuire Te-ai arătat ca o ţarină dulce, Stăpână, din care mâncând avem hrană veşnică şi nestricăcioasă. Iar noi, pământeşti fiind, Te rugăm Fecioară Preacurată: Arată puterea Ta asupra secerişului ţarinilor şi a câmpurilor noastre când va veni vremea lor, ca toate grânele să prisosească spre mângâierea noastră! - a celor care Îi cântăm Lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 7
O, Maică a Lui Dumnezeu, minunat Te-ai preaslăvit apărând poporul cel dreptslăvitor, că cei care se scoală împotriva Lui Dumnezeu nu ştiu cât de puternică e rugăciunea Maicii Lui. Noi, bineştiind puternica Ta ocrotire, ajutorare şi binecuvântare, astfel strigăm cu umilinţă către Tine:
Bucură-Te, că dai roade binecuvântate lucrătorilor pământului, celor curaţi cu mâinile şi cu inima!
Bucură-Te, Ajutătoare fără veste a celor care se necăjesc în nevoi şi în osteneli!
Bucură-Te, Cea care-i creşti în chip nevăzut pe orfanii lipsiţi de mamă!
Bucură-Te, Ajutătoarea tuturor neajutoraţilor, Hrănitoarea văduvelor şi a orfanilor!
Bucură-Te, Cea care dai putere, hrană şi mângâiere bolnavilor şi slăbănogiţilor!
Bucură-Te, veşmânt de îndrăznire a celor goi şi iertare a multor greşeli!
Bucură-Te Maică Precista, Care cu Harul Tău binecuvintezi Pământul să ne dea nouă roade bogate!
Condac 8
Precum ai lucrat oarecând la pogorarea pe Pământ a Mântuitorului lumii, aşa şi acum, ca un soare strălucitor răsări peste ţarina care se pârguieşte, înaintemergând venirii Domnului cu secerătorii, Căruia şi noi cu frică şi cu dragoste Îi strigam: Aliluia!
Icos 8
Toată nădejdea noastră în Tine o punem, Maica Lui Dumnezeu, şi în necazurile noastre alergăm cu osârdie la Icoana Ta Sfântă Sporitoarea grânelor, şi aşteptând să primim de la Tine mângâiere şi ajutorare în vremea restriştii şi a sărăciei noastre, Îţi strigăm Ţie:
Bucură-Te, preamare vistierie a milostivirii, grabnică auzire a celor săraci!
Bucură-Te, hrană şi mângâiere a celor care aleargă la Tine!
Bucură-Te, pâine, care nu se termină, a celor flămânzi!
Bucură-Te, plăcută purtare de grijă a celor ce pătimesc de foamete şi de nevoi!
Bucură-Te, Cea care ne atragi către Lumina cea Neînserată!
Bucură-Te, Cheie a Împărăţiei Lui Hristos, nădejde a bunătăţilor celor veşnice!
Bucură-Te Maică Precista, Care cu Harul Tău binecuvintezi Pământul să ne dea nouă roade bogate!
Condac 9
Toţi oamenii se minunează de măreţia minunilor revărsate de Tine prin Sfintele Tale Icoane, Preasfântă Fecioară, că tuturor le dăruieşti după cererea fiecăruia, bine orânduieşti casele noastre, trimiţi blagoslovenie lucrătorilor pământului şi dai oamenilor îndestulare. Drept aceea Îi cântăm Fiului Tău: Aliluia!
Icos 9
Stăpână, trimiţi credincioşilor bună rodire a pământului, bună întocmire a văzduhului şi îmbelşugare a roadelor şi a bunătăţilor Pământului. Cu smerenie mărturisim neîncetatul ajutor dat în nevoile noastre şi grăim:
Bucură-Te, Născătoare a Împăratului Cel Mare!
Bucură-Te, Cea după cuviinţă lăudată de Arhangheli şi de Îngeri!
Bucură-Te, Stăpână a Cerului şi a Pământului, Cea mărită de toate Puterile Cereşti!
Bucură-Te, Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii!
Bucură-Te, Ceea ce eşti mai mărită fără de asemănare decât Serafimii!
Bucură-Te, Credincioasă roabă a Domnului, Cea Fericită în Cer şi pe Pământ!
Bucură-Te Maică Precista, Care cu Harul Tău binecuvintezi Pământul să ne dea nouă roade bogate!
Condac 10
Liman mântuitor în necazuri şi în nevoi eşti de Dumnezeu Născătoare. Drept aceea, Te rugăm cere de la Fiul Tău şi Dumnezeul nostru milă pentru noi, păcătoşii, care cu smerenie cântăm: Aliluia!
Icos 10
Zid eşti pentru cei care laudă minunile Tale, Fecioară de Dumnezeu Născătoare, şi pentru cei care cu credinţă aleargă şi se închină Ţie şi Icoanei Tale numită Sporitoarea grânelor şi grăiesc aşa:
Bucură-Te, izvor nesecat al milelor şi al îndurărilor, liman lin şi bun!
Bucură-Te, arătătoare a dragostei Lui Dumnezeu, săvârşitoare de minuni slăvite!
Bucură-Te, odihnă dulce a celor osteniţi şi împovăraţi!
Bucură-Te, Cea care îi miluieşti cu daruri bogate pe cei care cu răbdare pătimesc!
Bucură-Te, că îi mângâi cu bucurie duhovnicească pe cei care au grijă de Bisericile Lui Dumnezeu!
Bucură-Te, că eşti nădejdea noastră cea neîndoielnică!
Bucură-Te Maică Precista, Care cu Harul Tău binecuvintezi Pământul să ne dea nouă roade bogate!
Condac 11
Nu trece cu vederea cântarea noastră, Preasfântă Fecioară, şi vistieria iubirii Tale n-o zăvorî de noi! Mâna Ta cea darnică întinde-o nouă, ca proslăvind milele şi minunile Tale să-I mulţumim Lui Dumnezeu, Cel slăvit în Sfânta Treime, şi să-I cântăm Lui: Aliluia!
Icos 11
Cădem la Icoana Ta Sfântă Sporitoarea grânelor, în care în văzduh binecuvintezi câmpurile şi grânele, şi ne rugăm, Stăpână Atotmilostivă, să miluieşti cu îndurare neamul omenesc, osândit să mănânce pâine întru sudoarea feţei şi întru întristări şi-n dureri să-şi crească copiii. Dăruieşte-ne sănătate şi tărie, ca hrăniţi de Tine să creştem din putere în putere, şi plini de bucurie şi de mângâiere de la iubirea Ta de Mamă, să-Ţi strigăm Ţie:
Bucură-Te, Hrănitoare a pruncilor, Mângâietoare a celor întristaţi şi Înbucurătoare a celor necăjiţi!
Bucură-Te, Cea care prin gurile pruncilor Îi aduci laudă Lui Dumnezeu!
Bucură-Te, rouă din Cer pogorâtoare asupra celor ce sunt în arşiţa ostenelilor!
Bucură-Te, Cea care dăruieşti bună orânduială celor care o cer!
Bucură-Te, Cea care pregăteşti îmbelşugare celor care se roagă!
Bucură-Te, Cea care de multe ori dăruieşti înainte de a fi rugată!
Bucură-Te Maică Precista, Care cu Harul Tău binecuvintezi Pământul să ne dea nouă roade bogate!
Condac 12
Maică a Lui Dumnezeu trimite-ne ajutor grabnic şi când va ieşi Semănătorul să semene, ca seminţele Sale să nu cadă pe cale, sau între mărăcini, sau pe piatră, ci în pământ bun. Fă ca pământul să odrăslească rod însutit şi noi toţi, dintru bucuria inimii, cu mulţumire să-I strigăm Lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 12
Cântând minunile şi milele Tale, Stăpână de Dumnezeu Născătoare, Te lăudăm pe Tine toţi, că eşti Ajutătoare, Acoperitoare, Hrănitoare şi Povăţuitoare a noastră spre mântuire. Drept aceea Îţi cântăm:
Bucură-Te, Cea care ne dai bogăţie nestricăcioasă, că Rai al desfătării înfloreşti!
Bucură-Te, mâncare nestricăcioasă a celor ce flămânzesc de dreptate!
Bucură-Te, băutură nesecată a celor ce însetoşează de viaţă sfântă!
Bucură-Te, liman de mântuire al credincioşilor!
Bucură-Te, Acoperământ al lumii, mai larg decât norii!
Bucură-Te, nădejde a celor fără de nădejde şi mântuire a celor deznădăjduiţi!
Bucură-Te Maică Precista, Care cu Harul Tău binecuvintezi Pământul să ne dea nouă roade bogate!
Condac 13 (de 3 ori) (apoi Icos 1 şi Condac 1)
O, Maică Prealăudată, Care L-ai născut pe Cuvântul Cel mai Sfânt decât toţi Sfinţii, primind prinosul nostru de acum, pe noi şi pe toţi cei care aleargă la Tine izbăveşte-ne de toată nevoia, de foamea sufletească şi trupească, de bolile cele aducătoare de moarte şi de tot răul, şi scapă-ne de muncile veşnice, ca împreună cu Cetele Îngereşti neîncetat să-I cântăm Lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 1
Făcătorul Îngerilor Te-a ales spre mântuirea oamenilor şi Te-a dăruit să-i fii Ajutătoare neamului omenesc. Ţie, Celei care ne izbăveşti de necazuri şi ne rânduieşti viaţa în pace şi-n îndestulare, Îţi spunem aşa:
Bucură-Te, Izbăvitoare a oamenilor din toate nevoile!
Bucură-Te, Ajutătoare şi ocrotire a moştenirii Tale!
Bucură-Te, că îi mântuieşti de nevoi pe iubitorii de Hristos!
Bucură-Te, că ne-ai odrăslit nouă Rodul Vieţii!
Bucură-Te, că L-ai născut pe Mântuitorul sufletelor noastre!
Bucură-Te, hrană a flămânzilor, mângâiere a orfanilor, acoperire a celor goi!
Bucură-Te Maică Precista, Care cu Harul Tău binecuvintezi Pământul să ne dea nouă roade bogate!
Condac 1
Maicii Lui Dumnezeu, Stăpânei Cerului şi a Pământului, Celei alese dintre toate neamurile, Care ne scoate din nevoi, cântare de mulţumire Îi aducem. Milostivă Hrănitoare şi Sporitoare a grânelor noastre, primeşte rugăciunea noastră, apără-ne de foamete, de pagube şi dăruieşte pământului nostru rodnicie, ca bucurându-ne să-Ţi strigăm: Bucură-Te Maică Precista, Care cu Harul Tău binecuvintezi Pământul să ne dea nouă roade bogate!
                                         Rugăciune către Maica Domnului Sporitoarea grânelor
O, Preasfântă Fecioară de Dumnezeu Născătoare, Preamilostivă Stăpână, Împărăteasă a Cerului şi a Pământului, eşti Bine-rânduitoare a caselor şi a famililor creştine, blagoslovenie a celor ce se ostenesc, bogăţie necheltuită a celor nevoiaşi, Sporitoare a grânelor noastre, Hrănitoare a orfanilor, a văduvelor, a bătrânilor şi a tuturor oamenilor. Stăpână, Care L-ai născut pe Hrănitorul lumii, blagoslovenia Ta de Maică o trimiţi oraşelor şi satelor noastre, câmpurilor şi ţarinilor, şi fiecărei case care are nădejde la Tine. Te rugăm, cu smerenie, să ne fii nouă, păcătoşilor şi nevrednicilor robilor Tăi, Iconoamă înţeleaptă, bine orânduind vieţile noastre! Toată obştea, toată casa şi familia păzeşte-o întru cucernicie şi în dreaptă orânduire, întru unire de cuget, ascultare şi îndestulare. Pe săraci şi pe nevoiaşi hrăneşte-i, bătrâneţile sprijină-le, pe copii creşte-i şi pe toţi înţelepţeşte-i, ca fără încetare să strige către Domnul: Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi! Maică Preacurată, păzeşte poporul Tău de toată nevoia, boala, foametea, pierzarea, grindina, focul, de toată întâmplarea cea rea şi de toată neorânduiala. Pentru ţara noastră, pentru oraşele, satele, casele şi familiile noastre şi pentru orice suflet creştin mijloceşte pace şi mare milă. Maică Sfântă Îţi mulţumim pentru ajutorul Tău sfânt. Mulţumim Atotfăcătorului Dumnezeu, Dătătorul a tot binele şi cinstindu-L, slavă Îi înălţăm acum şi în vecii vecilor. Amin!

RUGĂCIUNE CĂTRE MAICA DOMNULUI SPORITOAREA GRÂNELOR


Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".



O, Preasfântă Fecioară de Dumnezeu Născătoare, Preamilostivă Stăpână, Împărăteasă a Cerului şi a Pământului, eşti Bine-rânduitoare a caselor şi a famililor creştine, blagosloveniea celor ce se ostenesc, bogăţienecheltuită a celor nevoiaşi, Sporitoarea grânelor noastre, Hrănitoare a orfanilor, a văduvelor, a bătrânilor şi a tuturor oamenilor. Stăpână, Care L-ai născut pe Hrănitorul lumii,blagoslovenia Ta de Maică o trimiţi oraşelor şi satelor noastre, câmpurilor şi ţarinilor, şi fiecărei case care are nădejde la Tine. Te rugăm, cu smerenie, să ne fii nouă, păcătoşilor şi nevrednicilor robilor Tăi, Iconoamă înţeleaptă, bine orânduind vieţile noastre! Toată obştea, toată casa şi familia păzeşte-o întru cucernicie şi în dreaptă orânduire, întru unire de cuget, ascultare şi îndestulare. Pe săraci şi pe nevoiaşi hrăneşte-i, bătrâneţile sprijină-le, pe copii creşte-i şi pe toţi înţelepţeşte-i, ca fără încetare să strige către Domnul: Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi! Maică Preacurată, păzeşte poporul Tău de toată nevoia, boala, foametea, pierzarea, grindina, focul, de toată întâmplarea cea rea şi de toată neorânduiala. Pentru ţara noastră, pentru oraşele, satele, casele şi familiile noastre şi pentru orice suflet creştin mijloceşte pace şi mare milă. Maică Sfântă Îţi mulţumim pentru ajutorul Tău sfânt. Mulţumim Atotfăcătorului Dumnezeu, Dătătorul a tot binele şi cinstindu-L, slavă Îi înălţăm acum şi în vecii vecilor. Amin!

Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA