Duminica a V-a după Paşti (a Samarinencii)

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

Învăţătura centrală a Sfintei Evanghelii din Duminica a V-a după Sfintele Paşti, numită şi Duminica Femeii Samarinence, este faptul că Mântuitorul Iisus Hristos dăruieşte lumii harul mântuitor, numit "apa cea vie". De asemenea, Evanghelia ne mai descoperă trei adevăruri deosebite cu o semnificaţie profundă pentru viaţa noastră. În primul rând, Mântuitorul Iisus Hristos schimbă mentalităţi ostile în atitudini paşnice. În al doilea rând, schimbă viaţa omului păcătos într-o viaţă duhovnicească nouă. Şi în al treilea rând, cheamă la mântuire pe toţi oamenii, indiferent de religie şi de etnie. Îi cheamă să creadă în El şi să dobândească viaţa veşnică.

Mântuitorul Iisus Hristos, iudeul care nu ocoleşte Samaria, ci intră în dialog cu samarinenii, pentru a le binevesti adevărata credinţă

Este cunoscut faptul că între iudei şi samarineni erau multe bariere mentale de ordin religios şi cultural, astfel încât între ei domnea o duşmănie veche. Se dispreţuiau reciproc şi se evitau reciproc. Samarinenii, ca şi ţinutul lor, erau socotiţi de către iudei ca fiind spurcaţi. Nici un iudeu nu se apropia de vreun samarinean, nu-i vorbea, nu lua vreodată ceva din mâna lui. Ca să evite orice fel de întâlnire cu samarinenii, iudeii care mergeau în Galileea ocoleau Samaria. De ce? Pentru că în timpul invaziei asiro-babiloniene, samarinenii s-au amestecat cu invadatorii, stricându-şi astfel rânduielile religioase, socotite sacre pentru fiii lui Israel. În loc să considere Ierusalimul şi templul din Ierusalim ca fiind centrul închinării la adevăratul şi unicul Dumnezeu, samarinenii şi-au construit un templu propriu, pe muntele Garizim, unde se închinau lui Iahve, dar şi unor idoli asiro-babilonieni. Pentru iudei, acest comportament era considerat erezie şi decădere religioasă. În principal, samarinenii nu respectau cele mai importante din poruncile Vechiului Testament, şi anume: "Să nu-ţi faci chip cioplit…" (Ieşire 20, 4; Deuteronom 5, 8), şi "Să nu mergeţi după alţi dumnezei, după dumnezeii popoarelor care se vor afla împrejurul vostru" (Deuteronom 6, 14). Din această cauză, samarinenii erau consideraţi de iudei ca fiind trădători şi rătăciţi adică, având o credinţă pervertită prin influenţe păgâne.

Însă Mântuitorul Iisus Hristos este iudeul care nu ocoleşte Samaria. Mai mult, El vorbeşte cu o femeie din Samaria, rupând astfel, prin dialog, barierele mentale ale ostilităţii, create de diferenţele religioase şi culturale. El trece peste complexul superiorităţii iudeilor faţă de samarineni şi peste complexul inferiorităţii samarinenilor faţă de iudei. Iar faţă de această femeie, deşi de alt neam şi de credinţă religioasă diferită, manifestă respect, întrucât şi ea este o fiinţă umană creată după chipul lui Dumnezeu şi chemată la mântuire. Astfel, se vede că Evanghelia Mântuitorului Iisus Hristos nu este destinată numai evreilor, ci tuturor popoarelor. Prin ruperea barierelor mentale şi prin vindecarea celor ce suferă de complexul de superioritate, Mântuitorul Iisus Hristos prefigurează deja taina Bisericii Sale care se va constitui nu numai din iudei, ci şi din alte etnii, adică din toate popoarele care vor crede în El.

Faptul că Mântuitorul Iisus Hristos vorbeşte cu o femeie samarineancă reprezintă demolarea unei alte bariere mentale, şi anume complexul superiorităţii bărbatului faţă de femeie. În lumea antică păgână, femeia era considerată ca fiind doar un obiect util. Deşi în societatea iudaică veche femeia se bucura de o anumită consideraţie, totuşi exista o mare diferenţă de valoare între bărbat şi femeie, încât nu se putea spune că femeia este egală cu bărbatul în faţa lui Dumnezeu şi a oamenilor. Însă, prin însăşi convorbirea teologică a lui Iisus cu o femeie păcătoasă, de alt neam şi de credinţă diferită, El cheamă la sfinţenie şi mântuire nu numai bărbaţii, ci şi femeile.

Iisus Hristos este izvorul harului mântuitor numit şi "apa cea vie", care se dăruieşte oamenilor în Biserică prin lucrarea Duhului Sfânt

Iisus spune femeii din Samaria, la fântâna lui Iacov, aproape de cetatea Sichem sau oraşul Sihar: "Dacă ai fi ştiut darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel ce-ţi zice: Dă-Mi să beau, tu ai fi cerut de la El, şi ţi-ar fi dat apă vie" (Ioan 4, 10). Aşadar, Iisus Hristos nu este doar tămăduitor sau vindecător de boli, ci El este Izvorul harului şi al adevărului mântuitor sau dătător de viaţă (cf. Ioan 1, 17). Sfântul Apostol Pavel numeşte har lucrarea mântuitoare a lui Hristos. De aceea el salută pe creştinii din Corint cu această binecuvântare: "Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi"! (II Corinteni 13, 13), binecuvântare preluată de Biserică în Sfânta Liturghie.

Aşadar, harul pe care ni-l descoperă şi ni-l dăruieşte Hristos Domnul conţine în el dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh. Harul este însăşi iubirea Preasfintei Treimi împărtăşită oamenilor de către Mântuitorul Iisus Hristos Cel înviat din morţi şi înălţat la ceruri, prin Duhul Sfânt Care coboară în lume pentru a uni pe oameni duhovniceşte cu Hristos Cel preaslăvit şi pentru a dărui oamenilor credincioşi viaţă veşnică.

"Apa cea vie" este harul care vindecă pe om de păcat şi îi sfinţeşte viaţa

În convorbirea Sa cu femeia samarineancă, Iisus porneşte de la apa obişnuită pe care o bea omul zilnic pentru a-şi întreţine viaţa trecătoare a trupului. Însă repede Mântuitorul Iisus trece de la apa care are izvorul ei în pământ la o altă apă, şi anume la apa care-şi are izvorul în ceruri, la apa cea vie, care este harul lui Dumnezeu. El îi spune femeii samarinence: "Dacă ai fi ştiut darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel ce-ţi zice: Dă-Mi să beau, tu ai fi cerut de la El, şi ţi-ar fi dat apă vie" (Ioan 4, 10).

Când femeia şi-a dat seama că Iisus vorbeşte de altă apă decât apa obişnuită care astâmpără setea trupului pentru o vreme, I-a zis: "Doamne, dă-mi această apă ca să nu mai însetez, nici să mai vin aici să scot" (Ioan 4, 15). Dar Hristos Domnul trece îndată pe un alt plan al dialogului, şi anume la starea tulbure a vieţii personale intime sau afective a femeii samarinence. El îi spune acesteia: "Mergi şi cheamă pe bărbatul tău şi vino aici", iar ea, surprinsă de aceste cuvinte, zice: "Nu am bărbat", iar Mântuitorul îi spune: "Bine ai zis că nu ai bărbat, căci cinci bărbaţi ai avut, şi cel pe care îl ai acum nu-ţi este bărbat" (Ioan 4, 16-18). Deci, foarte discret, cu tact pastoral, fără să-i reproşeze că este imorală, fără să o umilească, Mântuitorul Iisus Hristos arată totuşi acestei femei că El cunoaşte viaţa sa ascunsă păcătoasă, nestatornică în iubire, şi că numai "apa cea vie" sau harul o vindecă de păcate şi îi schimbă viaţa transformând dorinţa ei de fericire trecătoare, momentană şi fragmentată, în dorinţă de iubire statornică şi de fericire veşnică. În clipa aceea, femeia samarineancă şi-a dat seama că în faţa ei se află un profet sau prooroc, care are în el harul lui Dumnezeu şi cunoaşte viaţa omului, adică starea sufletului şi faptele lui. Îndată femeia a lăsat găleata jos lângă fântână şi a alergat în cetate, iar acolo în cetate a spus tuturor: Iată, am întâlnit un prooroc, pe Mesia, pe Care îl aşteaptă iudeii şi pe Care îl aşteptăm şi noi, samarinenii. Auzind aceste cuvinte, locuitorii cetăţii au devenit foarte atenţi şi curioşi, întrucât femeia le-a spus şi că El cunoaşte toată viaţa ei. În realitate, Mântuitorul nu i-a spus femeii toate câte a făcut, ci i-a spus doar că a avut cinci bărbaţi, iar cel pe care îl are acum nu este soţul ei legitim. În scurt timp, o mulţime de oameni a ieşit din cetate şi a venit la Iisus ca să-L vadă. Apoi ei L-au invitat pe Iisus să intre în cetatea lor. Evanghelia ne spune că Iisus Domnul a rămas în cetate timp de două zile. Unii Sfinţi Părinţi ai Bisericii interpretează cele două zile ca fiind zile în care Iisus a predicat, în formă concentrată, Vechiul şi Noul Testament, sau a învăţat pe samarineni cele două porunci ale iubirii, adică iubirea faţă de Dumnezeu şi iubirea faţă de semeni. Drept urmare, mulţi samarineni au crezut în El. Astfel Iisus a făcut, dintr-o femeie păcătoasă, o mărturisitoare a adevărului că El este Mesia şi o misionară a lucrării Sale mântuitoare. Totodată, femeia samarineancă prefigurează neamurile păgâne care vor crede în Hristos şi vor intra în Biserica Lui.

Adevărata închinare adusă lui Dumnezeu în templul din Ierusalim se va muta în dreapta credinţă mărturisită şi celebrată în bisericile din toată lumea

În Evanghelia de astăzi, Hristos-Domnul vorbeşte cu femeia samarineană şi despre adevărata închinare adusă lui Dumnezeu, afirmând că adevăraţii închinători ai Tatălui sunt închinătorii "în duh şi în adevăr", adică în stare de rugăciune şi de credinţă adevărată care aduc rod de viaţă sfântă şi fapte bune. Duhul şi adevărul înseamnă aici viaţă de comuniune a omului cu Dumnezeu, realizată prin rugăciune luminată de Duhul Sfânt şi prin mărturisirea dreptei credinţe în Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos.

Faptul că adevăraţii închinători ai Tatălui sunt închinătorii "în duh şi în adevăr" înseamnă şi că ei sunt închinători ai Preasfintei Treimi, deoarece Duhul Sfânt îndeamnă şi ajută deplin pe om să se roage lui Dumnezeu Tatăl şi să mărturisească pe Fiul Său, Iisus Hristos, prin Care au venit în lume harul şi adevărul (cf. Ioan 1, 17) deoarece El este "Calea, Adevărul şi Viaţa" (Ioan 14, 6).

Sfântul Grigorie Palama spunea că rugăciunea este lucrarea lui Dumnezeu în om, prin care se stabileşte legătura de iubire între om şi Dumnezeu.

Deci rugăciunea nu este doar o lucrare omenească îndreptată spre Dumnezeu, ci rugăciunea este şi lucrarea lui Dumnezeu în om. În acest sens, Sfântul Apostol Pavel, din care se inspiră Sfântul Grigorie Palama, ne spune că noi nu ştim să ne rugăm cu adevărat, dar "Duhul Sfânt Se roagă pentru noi cu suspine negrăite" (Romani 8, 26) şi ne învaţă să spunem Avva, adică Părinte! Aşadar, fiecare om, când este predispus să se roage, are deja în el chemarea tainică a Duhului Sfânt, Căruia îi răspunde. Deci Duhul Sfânt ne cheamă permanent la rugăciune, iar când săvârşim rugăciunea ne aflăm împreună lucrători cu Duhul Sfânt. De aceea, trebuie să mulţumim lui Dumnezeu pentru darul rugăciunii, ca fiind darul prezenţei Duhului Sfânt în noi, Care ne îndeamnă să ne rugăm. Aşadar, rugăciunea adevărată este aceea prin care Duhul Sfânt ne îndreaptă spre Dumnezeu Tatăl şi ne pune în starea de fii duhovniceşti ai Tatălui ceresc, ca urmare a credinţei noastre în Fiul Său, Iisus Hristos.

Mântuitorul Iisus Hristos precizează că adevărata credinţă va fi una spirituală şi universală. În acest sens, El a prevestit vremea în care iudeii nu se vor mai închina în templul din Ierusalim, nici samarinenii în templul din muntele lor Garizim, ci se vor închina lui Dumnezeu pretutindeni. De fapt, nu contează atât de mult locul de închinare, cât contează starea în care oamenii mărturisesc şi trăiesc credinţa cea adevărată în iubirea lui Dumnezeu Tatăl, în adevărul vieţii veşnice descoperit de Fiul Său, Iisus Hristos, şi în lucrarea sfinţitoare a Duhului Sfânt. Cu alte cuvinte, templul din Ierusalim era o preînchipuire profetică a fiecărei biserici în care este preamărit Tatăl, împreună cu Fiul şi cu Duhul Sfânt, încât fiecare biserică devine un "Ierusalim spiritual", oriunde s-ar afla pe pământ, devine o poartă deschisă spre Ierusalimul ceresc (cf. Apocalipsa 21, 2). De aceea la slujba de sfinţire a unei biserici ortodoxe se cântă: "Luminează-te, luminează-te, noule Ierusalime, că slava Domnului peste tine a răsărit…"

Biserica, locul unde omul primeşte harul mântuitor, "apa cea vie"

În Biserică primim Sfântul Botez în apă şi în Duhul Sfânt, harul înfierii şi arvuna învierii, ne mărturisim păcatele şi primim iertarea lor, învăţăm că fericirea izvorăşte din iubire faţă de Dumnezeu şi de oameni, iar prin Sfintele Taine primim arvuna sau pregustarea vieţii veşnice, mai ales prin Sfânta Euharistie.

Creaţia întreagă, universul sau cosmosul, se sfinţeşte prin Biserică. De aceea, Sfântul Irineu de Lyon recomandă: "Să ne adăpostim în Biserică, să ne adăpostim la pieptul ei, să ne hrănim din Scripturile Domnului deoarece Biserica a fost sădită în lume ca un paradis" (Adv. Haer., V, 20, 2). Duhul Sfânt - Sfinţitorul transformă creaţia în Biserică, întregul univers participând, prin Biserică, la pelerinajul sau mutarea umanităţii "de la moarte la viaţă şi de pe pământ la cer" (Canonul Învierii). De aceea, chiar biserica în sensul de lăcaş de închinare exprimă vocaţia lumii de a deveni biserică, după cum învaţă Sfântul Maxim Mărturisitorul (†662): "Biserica este imaginea desăvârşită a lumii sensibile. Ea are drept cer altarul, iar ca pământ naosul în toată frumuseţea lui. În schimb, lumea este o biserică: ca altar ea are cerul, iar ca naos pământul în toată măreţia lui" 1

Intrând în biserică, credinciosul contemplă taina (misterul) întregului univers, sensul lui ultim: comuniunea lui cu Dumnezeu Creatorul, cu Preasfânta Treime.

În sfârşit, înţelegem şi faptul că Evanghelia de astăzi cheamă credincioşii la pregătire pentru sărbătoarea Înălţării Domnului, deoarece, prin Înălţarea Sa la cer, Hristos Domnul ne cheamă să căutăm apa cea vie, adică viaţa cea veşnică în iubirea Preasfintei Treimi, iar prin Pogorârea Duhului Sfânt, serbată în Duminica a opta după Paşti, El ne dăruieşte apa cea vie, adică harul Duhului Sfânt, spre slava Preasfintei Treimi şi spre a noastră mântuire. Amin!

Patriarhul Daniel.

Cugetări şi Citate Ortodoxe

Primit de la Preot Ioan

 DUMNEZEU

Dumnezeu nu poate fi cuprins de mintea umană; daca ar fi cuprins, n-ar mai fi Dumnezeu (Evagrie din Pont).
Dumnezeu poate fi iubit, dar nu gândit. Poate fi prins şi apropiat prin iubire, dar niciodată prin gândire (Norul Necunoştinţei).
  Tocmai neputinţa de a-L înţelege în toată întregimea Lui este aceea care ne face să-L înţelegem pe Dumnezeu în toata măreţia Sa (Tertullian).
Dumnezeu este în afara tuturor, nerămânând în afară; este în toate, dar necuprins de ele; este mai presus de toate, fără înălţare; este mai jos de toate, fără coborâre; este în toate şi, totodată, deasupra tuturor (Fericitul Augustin).
Dacă n-ar fi un singur Dumnezeu, n-ar fi Dumnezeu (Sfântul Efrem Sirul).
Cunoaştem firea divină prin lucrările Sale (Sfântul Vasile cel Mare).
  Dumnezeu poate câte vrea, dar nu vrea câte poate (Sfântul Ioan Damaschin).
Dumnezeu este Raţiune şi pricina întregii mişcări neîncetate şi toate raţiunile îşi au în El stabilitatea neclintită şi dinamismul fără de sfârşit (Nichita Stithatul).
  Dumnezeu este începutul, mijlocul si sfârşitul oricărui bine (Sfântul Marcu Ascetul).
  În Sine, Dumnezeu este Gândire necunoscută, Cuvânt negrăit şi Viaţă necuprinsă (Sfântul Maxim Mărturisitorul).
Dumnezeu este asemenea unui cerc ale cărui margini nu sunt nicăieri, iar al cărui centru este pretutindeni (Fericitul Augustin).
A numi pe Dumnezeu nu este nimic altceva decât a arăta prin cuvinte unele din însuşirile Sale (Origen).
Dumnezeu este iubire (Ioan 4:16).
Eu sunt Cel Ce sunt (Ieşirea 3:14).
Eu sunt Cel Ce sunt (Ieşirea 3:14). 2 IISUS HRISTOS
  Dumnezeu S-a făcut om, ca omul să poată deveni dumnezeu. (Sfântul Irineu).
Pentru aceea a venit Hristos în lume, ca să cunoască şi să înţeleagă omul cât de mult îl iubeşte Dumnezeu (Fericitul Augustin).
Taina Întrupării Cuvântului poartă în sine semnificaţia întregii creaţii sensibile şi inteligibile (Sfântul Maxim Mărturisitorul).
  Cuvântul lui Dumnezeu S-a făcut om, pentru ca tu să înveţi de la un om cum poate omul deveni dumnezeu (Sfântul Clement Alexandrinul).
  Sfânta Treime nu este prezentă doar în învăţătura lui Hristos, ci e lucrătoare în tot ce face El (pr. Dumitru Stăniloae).
  În Hristos, locuieşte după fiinţă toată plinătatea Dumnezeirii (Sfântul Maxim Mărturisitorul). Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine (Sfântul Maxim Mărturisitorul).
  De Tatăl ne apropiem prin Fiul (Sfântul Atanasie cel Mare).
Iisus Se face ascultător Tatălui, vindecând propria noastră neascultare şi devine pentru noi modelul unei ascultări fără de care nu există mântuire (Sfântul Ioan Damaschin).
  Iisus ne-a împăcat, prin Sine, cu Tatăl şi între noi (Sfântul Maxim Mărturisitorul).
  În Hristos, Dumnezeu devine părtaş la condiţia omului, pentru ca acesta să aibă posibilitatea trecerii spre El (pr. Ion Bria).
Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat şi, prin aceasta, a început recapitularea noastră în Sine (Sfântul Irineu).
N-ar fi fost mântuiţi toţi oamenii de Hristos, dacă nu i-ar fi luat pe toţi asupra sa (Origen).
  La Iisus poţi privi, fără să încetezi să-i priveşti şi pe ceilalţi (Cresbron).
Ceea ce Şi-a asumat Hristos, aceea a şi vindecat (firea umană n.n.) (Dicton patristic).
3 Făcându-Se om, Cuvântul lui Dumnezeu a umplut de cunoaştere firea umană golită (Sfântul Maxim Mărturisitorul).
Iisus Hristos, Templul Cuvântului (Sfântul Ioan Damaschin).
Iisus este Dumnezeu pe pământ şi om în cer (Sfântul Ioan Gură de Aur).
Aşa cum, când împreunezi două lumânări, una se vede în cealaltă, tot astfel cred că se întâmplă cu cel care primeşte înlăuntrul său pe Domnul Iisus (Sfântul Chiril al Alexandriei).
(Iisus) ... n-a spus nimic fără parabole (vezi Matei 13:13).
Hristos a ridicat în om chipul dumnezeiesc la deplina lui actualitate, adică la deplina lui comuniune cu Dumnezeu şi cu semenii (pr. Dumitru Stăniloae).
Credinţa în Hristos, ca Fiu al lui Dumnezeu, este şi credinţa în Sfânta Treime (Serghei Bulgakov).
Iisus Hristos, ipostasul supremei afecţiuni şi raţiuni, intră cu noi într-o comuniune ca de la om la om, într-o legătură interumană, umanizându-ne deplin prin îndumnezeire (pr. Dumitru Stăniloae).
Iisus Hristos este Noul Adam, Ce înnoieşte continuu lumea întreagă (Sfântul Grigorie Palama).
  Natura omenească, prin Hristos, s-a înălţat la cer (Sfântul Ioan Gură de Aur).
Învierea nu e doar lucrarea firii divine a lui Hristos, ci şi a firii Sale umane îndumnezeite (Hristu Andrutsos).
  Hristos S-a întrupat pentru o operă universală, reintegrând şi aducând toate lucrurile în Sine (Sfântul Irineu).
(Prin Hristos) ... tot pământul a fost eliberat din întunericul amăgirii (Sfântul Ioan Gură de Aur).
Iisus Hristos ne sugerează că El este centrul infinit al relaţiilor interpersonale, care eliberează omul de sub domnia determinismului şi individualismului lumii acesteia, de orice panteism, pentru a-l înălţa şi introduce în sfera de viaţă a comuniunii lui Dumnezeu în Treime (pr. Dumitru Popescu).
  Dumnezeu S-a făcut purtător de trup, pentru ca omul să poată deveni purtător de duh (Sfântul Atanasie cel Mare).
Fiţi însetaţi de Hristos si El vă va împlini cu dragostea Sa (Sfântul Isaac Sirul).
 4 Un singur Cuvânt a spus Tatăl şi anume pe Fiul Său şi pe Acesta-L spune mereu în tăcerea veşnică. Si Cuvântul acesta trebuie ascultat în tăcerea sufletului (Sfântul Ioan al Crucii).
Precum în Adam toţi mor, aşa şi în Hristos toţi vor învia (1 Corinteni 15:22).
  Cine nu este cu Mine, e împotriva Mea (Matei 12:30).
Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa (Ioan 14:6).
În El (Hristos) locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii (Coloseni 2:9).
Iată Omul! (Ioan 19:5). SFÂNTUL DUH
Sfântul Duh împlineşte voinţa comună a Celor Trei, fiind trimis de Tatăl şi transmis de Fiul (Sfântul Simeon Noul Teolog).
În Pogorârea Duhului Sfânt este întrega Treime Care vine spre noi, îşi face lăcaşul în noi (Paul Evdokimov).
Duhul Sfânt se identifică în chip tainic cu persoanele umane (...).
 În El, voinţa lui Dumnezeu nu mai este ceva exterior; ea ne dăruieşte harul pe dinăuntru, arătându-Se chiar în persoana noastră, atâta vreme cât voinţa noastră omenească rămâne în acord cu voinţa dumnezeiască şi conlucrează cu ea, dobândind harul (...).
Aceasta este calea îndumnezeirii ajungând la Împărăţia lui Dumnezeu adusă în inimi de către Sfântul Duh încă din această viaţă de acum, căci Sfântul Duh este aşezată peste Hristos şi peste toţi creştinii chemaţi să domnească împreună cu El în veacul ce va sa fie. Atunci, Această Persoană dumnezeiască necunoscută, Care nu-Şi are chipul într-un alt ipostas, Se va arăta în persoanele îndumnezeite: căci mulţimea sfinţilor va fi chipul Său (Vladimir Lossky).
  Duhul lui Dumnezeu este susţinătorul tuturor lucrurilor, ele neexistând prin sine, ci unele în altele (pr. Dumitru Popescu).
  Sfântul Duh desăvârşeşte plenitudinea unităţii în diversitate şi a diversităţii în unitate (Olivier Clement). Iisus ne-a descoperit adevărul, iar Duhul ne călăuzeşte la el (Patriarhul Fotie).
 5 El le călăuzeşte paşii celor slabi, îi face mai buni pe cei ce se străduiesc şi îi luminează pe cei care se purifică (Sfântul Vasile cel Mare).
  De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în Împărăţia lui Dumnezeu (Ioan 3:5). SFÂNTA TREIME Fiul şi Sfântul Duh sunt cele două mâini ale Tatălui (Sfântul Irineu).
  Teologia dinainte de Niceea, a văzut în Tatăl, izvorul existenţei, în Fiul, raţionalitatea, sensul care structurează şi rânduieşte totul, iar în Sfântul Duh, dinamismul care face ca întreaga creaţie să tindă spre plenitudine (Olivier Clement). 
Când începi să numeri Treimea, părăseşti adevărul (Fericitul Augustin). 
Noi găsim în propria noastră conştiinţă mărturii atât de strălucitoare despre existenţa unităţii în trei ipostaze (eu, tu, noi), încât această dogmă devine o necesitate pentru gândire şi punctul de plecare al oricărei metafizici. Dogma Sfintei Treimi nu este numai o formulă doctrinară, ci o experienţă creştină vie (Serghei Bulgakov). 
În Sfânta Treime există o comuniune şi o distincţie care depăşesc posibilităţile cuvântului şi înţelegerii, (...) o paradoxală diversitate în unitate şi o unitate în diversitate (Sfântul Grigorie de Nyssa).
  Persoana se exprimă în renunţarea de a exista pentru ea însăşi. (...) Persoanele Sfintei Treimi nu Se afirmă pe Ele Însele, ci una pe alta (Vladimir Lossky). 
Totul este săvârşit de la Tatăl, prin Fiul, în Duhul Sfânt (Sfântul Chiril al Alexandriei). 
Treimea nu se reduce la o esenţă divină abstractă şi impersonală, ci este o Treime de Persoane Care Se iubesc, Care-şi extind iubirea Lor peste noi şi în noi, în Hristos Care pătimeşte pentru noi, Care este întreg iubire pentru noi. Hristos ne cheamă de asemenea să înaintăm cu ajutorul Său spre o umanitate asemenea umanităţii Sale: o umanitate care vrea să sufere pentru ceilalţi ca să-i înnobileze, ca să facă  bucurie Tatălui ceresc, dându-I bucuria de a vedea că înaintăm prin iubirea dintre noi spre iubirea faţă de El (pr. Dumitru Stăniloae). 
Sfânta Treime este structura supremei iubiri, izvorul vieţii şi al raţionalităţii, (...) culminaţia smereniei şi a jertfei iubirii (pr. Dumitru Stăniloae). 
Iubirea dintre cele Trei Persoane dumnezeieşti este singura explicaţie pentru actul creării (pr. Dumitru Stăniloae). Sfânta Treime este suprema taină a existenţei (pr. Dumitru Stăniloae).
  Nădejdea mea este Tatăl, Scăparea mea este Fiul, Acoperământul meu este Sfântul Duh. Treime Sfântă, slavă Ţie! (Sfântul Ioanichie). 

SFÂNTA CRUCE

  Mântuitorul a ales Crucea, fiindcă astfel se moare cu mâinile întinse. El S-a sfârşit îmbrăţisându-ne (Sfântul Atanasie cel Mare).
  Crucea este poarta tainelor (Sfântul Isaac Sirul).
  Crucea are multe înţelesuri (...) trebuie să numim lăţime divină emanaţia infinit de largă a lui Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor, lungime puterea care se întinde peste toate, iar adâncime, taina nepătrunsă de nimic din cele existente (Sfântul Dionisie Areopagitul). 
Prin linia verticală, Crucea Îl arată pe Dumnezeu(...), iar prin linia orizontală se arată toată zidirea în atârnare desăvârşită de Dumnezeu, neavând alt suport al existenţei sau altă bază afară de Dumnezeu (Sfântul Maxim Mărturisitorul). 
Pe Cruce, s-au unit Dumnezeirea cu omenirea (pr. Nicolae Steinhardt)
. Crucea, (...)mijlocirea către Dumnezeu a celor muritori (Acatistul Sfintei Cruci). 
Orice faptă bună este o cruce (Sfântul Marcu Ascetul). Crucea este puterea lui Hristos care, asumată de noi, poate transforma lumea în paradis (pr. Dumitru Stăniloae). 
Crucea, geometric şi simbolic vorbind, e semnul întretăierii celor două planuri, e unirea dintre spiritual şi material, e metafora dublei noastre naturi: duhovnicească şi pământeană. 
Ea ne rezumă, ne recapitulează, ne reprezintă grafic şi cardinal, ne expune în dubla paradoxala, perpendiculara, fundamentala noastră solemnă şi derizorie situaţie de făptură care ţine deopotrivă de lume şi de cer (pr. Nicolae Steinhardt). 
Singurul răspuns, mereu acelaşi şi, totuşi, radical nou pentru fiecare fiinţă umană, ne este oferit de taina care constituie fondul însuşi, inima revelaţiei creştine - Taina Crucii (pr. Alexander Schmemann). 
Calea lui Hristos este Crucea de fiecare zi. Nimeni nu s-a urcat vreodată la cer prin comoditate. (Sfântul Isaac Sirul) 
Crucea, (...) izvor de tamaduire, (...) usa Tainelor, (...)arma pacii, (...)veselia sufletului meu (Acatistul Sfintei Cruci). În acest semn, vei învinge! (Sfântul Constantin cel Mare a văzut pe cer o cruce cu această inscripţie).

 PROVIDENŢA

  Omul trebuie să colaboreze în mod continuu şi liber cu harul dumnezeiesc (Sfântul Maxim Mărturisitorul). 
Fii totdeauna cu Dumnezeu, dacă vrei ca Dumnezeu să fie totdeauna cu tine (Sfântul Ioan Gură de Aur). 
După fire, El este în afara tuturor lucrurilor, dar prin lucrările Sale, este în toate (Sfântul Atanasie cel Mare). 
Nici un folos nu vine din lucrarea omului, fără înrâurirea de sus (Sfântul Petru Damaschin).
  Fiecare din noi e ajutat de celălalt în mod providenţial (Sfântul Marcu Ascetul). 
De ar fi cineva chiar şi Petru sau Pavel sau Iacov sau Ioan şi i-ar lipsi ajutorul dumnezeiesc, uşor ar fi învins; s-ar împiedica şi ar cădea (Sfântul Ioan Gură de Aur).
  Dumnezeu, nu doar că nu lasă să fim ispitiţi peste puterile noastre, dar ne şi ajută, chiar în ispită, ne sprijină şi ne întăreşte, dacă noi facem ce se cuvine din partea noastra şi  nu ne lipseşte bunăvoinţa, nădejdea în El şi răbdarea (Sfântul Ioan Gură de Aur). 
Dumnezeu ne trimite darurile Sale cu o bucurie mai mare decât cea cu care le primim noi (Sfântul Grigorie de Nazianz). 
Am văzut case şi m-am gândit la arhitect; am văzut lumea şi am înţeles Pronia; am văzut corabia fără cârmaci scufundându-se; am văzut oamenii neisprăvind nimic fără Dumnezeu; (...) am înţeles că toate există prin rânduiala Domnului (Sfântul Efrem Sirul).
  Fără îndoială că Dumnezeu rânduieşte faptele noastre mai bine decât am putea-o face noi înşine (Sfântul Vasile cel Mare). Corect este să se spună că toate lucrurile sunt în Dumnezeu şi nu Dumnezeu în toate lucrurile (Fericitul Augustin). 
Chiar dacă noi ne depărtăm de Dumnezeu, Dumnezeu rămâne aproape de noi (Sfântul Ioan Gură de Aur).
 Orice mlădiţă care aduce roadă, El o curăţeşte, ca mai multă roadă să aducă (Ioan 15:2). 

OMUL

  Omul e o fiinţă ce se caracterizează prin apartenenţa la două lumi, o fiinţă ce nu poate fi cuprinsă în întregime în lumea naturală a necesităţii, transcendându-se ca fiinţă empiric dată şi manifestând o libertate care nu poate fi dedusă din această lume (N. A. Berdiaev).

  Omul nu este doar o fiinţă finită, cum vrea să afirme gândirea contemporană, ci şi o fiinţă infinită; el este infinitul sub o formă finită, sinteza finitului şi a infinitului. Insatisfacţia omului în faţa finitului, aspiraţia sa către infinit sunt manifestări ale divinului în om, sunt mărturia omului în ceea ce priveşte existenţa lui Dumnezeu şi nu doar a lumii. (N. A. Berdiaev). 

Omul este un infinit în virtualitate, omul este făcut pentru infinit, dar nu este infinit în sine. Devine infinit în legătură cu Dumnezeu (pr. Dumitru Stăniloae). În viziunea filocalică, omul constituie prin sufletul şi trupul său inelul de legatură între lume şi Dumnezeu. Menirea lui a fost aceea de a se înălţa cu lumea spre Dumnezeu, ca să  participe la eternitatea Creatorului , ca să nu moară (pr. Dumitru Popescu). 

Omul a primit din partea lui Dumnezeu porunca să stăpânească pământul, dar cu două condiţii. Să nu uite niciodată că lumea peste care a fost pus stăpân vine de la Dumnezeu şi nu poate exista fără Dumnezeu (...). 
Atât prin creaţie, cât şi prin mântuire, omul nu se poate separa niciodată de Dumnezeu şi de creaţie (pr. Dumitru Popescu).
  Înţelege că înlăuntrul tău există un al doilea univers mai mic, un soare, o lună şi stelele (Origen).

  Omul: o corabie mică: dar acolo se afla lei şi balauri, creaturi otrăvitoare şi răutate, cărări bolnave şi prăpastii fără fund. Dar sunt, de asemenea, şi Dumnezeu şi îngerii, viaţa şi Împărăţia, lumina şi Apostolii, cetăţile ceresti şi comorile de har: acolo sunt toate (Sfântul Macarie). 
Omul este singurul rătăcit din creaţie (Sfântul Atanasie cel Mare). 
Omul este microtheos prin har (Sfântul Grigorie de Nyssa). 
Dumnezeu vrea întotdeauna să Se întrupeze în om, în cei care sunt demni de asta (Sfântul Maxim Mărturisitorul). 
Dumnezeu a zidit pe om spre nestricăciune şi l-a făcut după chipul fiinţei Sale (Sfânta Scriptură).
  Chipul slavei Tale sunt, deşi port urmele păcătului (Sfântul Grigorie de Nyssa).
Omul dinafară nu este decât o oglindă a celui dinlăuntru (Sfântul Macarie).
Cel mai mare duşman al omului este el însuşi (Sfântul Ioan Gură de Aur).
Nu omul cel vechi este om, ci omul cel nou (Sfântul Ioan Gură de Aur).
Omul este un altar (Sfântul Ioan Gură de Aur).
Omul este mai preţios decât cerul (Sfântul Ioan Gură de Aur).
Sunt om prin fire şi Dumnezeu prin har; prin dragostea Domnului (Sfântul Simeon Noul Teolog). Acesta e Omul! (Inscripţia de pe Sfânta Cruce).

 COPIL

  Lăsati copiii să vină la Mine! (Marcu 10:14).

FATĂ / FEMEIE

Eva are totdeauna năravul ei: seduce (Sfântul Tihon).
Cel ce-şi iubeşte femeia, o va supune prin iubire (Sfântul Ioan Gură de Aur).
  Nimic nu poate modela mai bine sufletul unui bărbat, decât femeia de lânga el (Sfântul Ioan Gură de Aur).
Bărbatul necredincios se sfinţeşte prin femeia credincioasă (1 Corinteni 7:14).

CĂSĂTORIE

Aşa, cu ajutorul lui Dumnezeu, duceţi până la capăt crucea căsătoriei (pr. Paisie Olaru).
Căsătoria este conformă cu legea şi cu Sfintele Scripturi când nu patima este cea care trece înaintea legii, ci când ceea ce este necesar satisfacerii reciproce şi zămislirii copiilor fixează căsătoria în scopurile ei. Consimţământul la căsătorie va fi cu adevărat cinstit când, nevoile căsătoriei fiind cunoscute dinainte şi temelia fiind aşezată conform cu legile stabilite de Domnul, plăcerea împreunării sexuale, care face din cei doi un singur trup, va fi consecinţa nevoilor căsătoriei ... Căci atunci când raţiunea, aflată în suflet, dacă stăpâneşte sufletele, le uneşte cu virtutea a ceea ce este necesar, pe bună dreptate, contopirea sufletelor este urmată, în mod legitim, de cea a trupurilor în care sălăşluiesc (Sfântul Vasile cel Mare).
  Nunta păstrează sfinţenia (Sfântul Ioan Gură de Aur).
  Căminul este o mică Biserică (Sfântul Ioan Gură de Aur). Nimic nu uneşte viata noastră atât de strâns şi de puternic ca dragostea dintre bărbat şi femeie (Sfântul Ioan Gură de Aur).

FAMILIE PĂRINŢI

După Dumnezeu, nu iubesc pe nimeni atât de mult ca pe mama (Fericitul Ieronim).
Adevărata mamă nu este cea care-i dă viaţa copilului, ci buna creştere (Sfântul Ioan Gură de Aur).
Toţi suntem fiii unei mari familii (Sfântul Ioan Gură de Aur). Bărbatul şi femeia nu sunt doi oameni, ci unul singur. Jumătatea întregului nu poate face copii (Sfântul Ioan Gură de Aur).
Noi Îl numim pe Dumnezeu , dar El ne-ar putea raspunde: (Sfântul Grigorie de Nyssa). 

CONDIŢIA UMANĂ 

Proprie fiinţei umane este comuniunea (Sfântul Vasile cel Mare).
  Firea noastră bolnavă, decăzută şi moartă avea nevoie să fie vindecată, ridicată şi înviată (Sfântul Grigorie de Nyssa).
  Cu preţ aţi fost cumpăraţi. Nu vă faceţi robi oamenilor (1 Corineteni 7:23). 

SPIRIT 
Viaţa spiritului este tainică (N. A. Berdiaev)

. SUFLET 
Împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru (Luca 17:21).
  Pentru omul care se roagă în sufletul lui, lumea întreagă este o biserică (Silvan de la Muntele Athos). 
Vreţi să aflaţi valoarea sufletului? Ascultaţi în ce a constat răscumpărarea lui: sângele şi moartea unicului Dumnezeu (Fericitul Augustin). În orice suflet se regăseşte sensul spiritual şi imaginea lui Dumnezeu (Origen). 12 Sufletul tău trebuie să devină frumos şi divin, dacă vrei să contempli pe Dumnezeu şi frumuseţea (Plotin).
Numai Dumnezeu poate vindeca sufletele noastre (Sfântul Ioan Gură de Aur).
Sfântul numeşte sufletul conştiinţa. (...) Sufletul e ca un izvor: din izvor, cu cât se ia apă mai multă, cu atât dă la iveală apa mai curată (Cuviosul Agaton).
În sufletul uman este o transformare minunată pe care Dumnezeu Însuşi o lucrează (Harent).
Sufletul trăieşte veşnic şi nu poate muri, căci este suflare din suflarea lui Dumnezeu, (...) iar la Judecata de Apoi, sufletul iarăşi se va uni cu trupul (Sfântul Ioan Gură de Aur).
  Când veţi curăţa sufletele voastre, atunci vor străluci şi se vor împărtaşi de prezenţa lui Dumnezeu şi de dumnezeiasca şi cereasca Sa strălucire. Atunci, sufletele vor fi ca nişte oglinzi curate, receptive la lumina dumnezeiască şi vor putea primi şi ele strălucire (Sfântul Dionisie Areopagitul).
Lumea toată este de mai puţin preţ decât un suflet (...).
 Ce nesfârşită valoare are sufletul omenesc! (Nicodim Patriarhul României).
Sufletul şi Hristos, doar acestea două, să te intereseze! Lumea toată să cadă, pe acestea două, nimeni nu ţi le poate lua, afară numai dacă nu le dai tu, cu voia ta (Sfântul Cosma Etolul)
. Fii împăcat cu sufletul tău şi, atunci, cerul şi pământul se vor împăca cu tine (Sfântul Isaac Sirul). Scara ce duce în Împărăţie este ascunsă în sufletul tău (Sfântul Isaac Sirul).
  Sufletul curat, dacă va privi în el însuşi, Îl va vedea, ca într-o oglindă, pe Dumnezeu (Sfântul Atanasie cel Mare).
Dumnezeu este moştenirea sufletului, iar sufletul este moştenirea lui Dumnezeu (Sfântul Macarie). Dacă ajungem lângă Dumnezeu, suntem în cer. Să ne facem sufletul cer! (Sfântul Ioan Gură de Aur). Însetat-a sufletul meu de Dumnezeul cel viu (Psalm 41:2).
 Ce-i va folosi omului, dacă va câştiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde? (Matei 16:26). 13

TRUP

Dacă trupul nostru este , cum să îndrăznim noi să ţinem acest templu neîngrijit, în mizerie? (Nicodim Patriarhul României). 
Neputinţa trupului trebuie să dea o nouă putere sufletului nostru (Sfântul Ioan Gură de Aur).
  Hrăneşte-ţi trupul, dar nu-l omorî prin lăcomie! (Sfântul Ioan Gură de Aur). 
Toată viaţa sufletului se reazemă pe trup (Tertullian). 
Trupul nostru cel muritor se va preschimba, muritorul se va îmbrăca în nemurire, iar în locul nevoilor va intra o pace sigură şi un statornic repaos al vieţii (Sfântul Ioan Gură de Aur).
  Aşa cum aici se vede sufletul prin trup, tot aşa acolo, în viaţa viitoare, se va vedea trupul prin suflet (Sfântul Grigorie Palama). 

DESTIN

  Neliniştile şi tulburările vieţii nu vin din schimbarea destinului, ci cauzele acestora sunt în noi înşine şi în puterea sufletului nostru (Sfântul Ioan Gură de Aur).

 MENIRE 

Încerc să obţin ca divinul care se află în noi să se ridice până la divinul Care există în Univers (Plotin). 
Pe calea lui Dumnezeu, a sta pe loc înseamnă a da înapoi (Bernard de Clairvaux). 
Primii oameni n-au fost zidiţi nici nemuritori, nici muritori, ci în stare de a ajunge fie la moarte, fie la nemurire, după ascultarea faţă de Dumnezeu (Sfântul Teofil al Antiohiei).
  Ne-ai făcut pe noi pentru Tine, şi neliniştit este sufletul nostru până ce se va odihni întru Tine (Fericitul Augustin). 
Isihastul este cel care aspiră să circumscrie Imaterialul înlăuntrul trupului (Sfântul Ioan Scărarul).
  Slava spre care e chemat omul este aceea de a deveni tot mai mult asemenea cu Dumnezeu, cu cât devine mai mult om (pr. Dumitru Stăniloae). 
Caută-L pretutindeni pe Cel ce este pretutindeni (Sfântul Ioan Damaschin). 
În catedrala imensă care este lumea lui Dumnezeu, fiecare om, savant sau muncitor, este chemat să lucreze ca preot al întregii sale vieţi, să transforme umanul într-o ofrandă şi un imn de slavă (Paul Evdokimov). 
Vedem că celor ce navighează pe mare nu li se spune izbăviţi pentru că au parcurs atâtea şi atâtea mile, ci doar când au ajuns în port şi calcă pe pământ (Sfântul Simeon Noul Teolog). 
Binele nu-l găsim în cele trecatoare, ci suntem chemaţi să ne împărtăşim din bunurile cele veşnice şi adevărate (Sfântul Vasile cel Mare). 
Ce sunt toate lucrurile vieţii în comparaţie cu liniştea inimii? (Francisc de Sales). 
Acolo unde este linişte, este şi slavă; iar acolo unde este slavă, este şi linişte (Sfântul Ioan Gură de Aur).
  Orice om de rând, care L-a aflat pe Dumnezeu, Îl poate arăta prin felul lui de viaţă, mărturisindu-L în toate (Tertullian). 
Fiţi mica reflexie a unei mari Lumini! (Sfântul Grigorie de Nazianz). 

MÂNTUIRE 

Lumea toată n-o avem pentru nevoile trupeşti (Sfântul Simeon Noul Teolog).
  Totul este făcut spre binele nostru, pentru mântuirea noastră (Sfântul Ioan de Kronstadt). 
Sfinţirea şi transfigurarea omului în Hristos, prin Duhul Sfânt, constituie cheia de boltă a spiritualităţii răsăritene (pr. Dumitru Popescu). 
Lucrarea mântuitoare asupra întregii umanităţi nu este decât o prelungire a lucrării mântuitoare a lui Hristos asupra firii Lui omeneşti (Dicton patristic). 
Îndumnezeirea este desăvârşirea şi deplina pătrundere a omului de Dummnezeu, dat fiind că în alt chip el nu poate ajunge la desăvârşire şi deplina spiritualizare (pr. Dumitru Stăniloae).
  Primul om era chemat, după Sfântul Maxim Mărturisitorul, (...) să reunească Raiul cu restul pământului, adică purtând totdeauna în el însuşi Raiul, într-o comuniune statornică cu Dumnezeu, el trebuia să transforme tot pământul în Rai. După aceea, trebuia să desfiinţeze conditiile spaţiale nu numai pentru mintea, ci şi pentru trupul său, adunând pământul şi cerul, toată lumea văzută. Depăşind marginile lumii sensibile, trebuia să pătrundă în lumea inteligibilă printr-o cunoaştere egală cu cea a duhurilor îngereşti, ca să reunească în el însuşi lumea inteligibilă şi lumea sensibilă. În sfârşit, neavând în afara lui decât numai pe Dumnezeu, n-ar mai fi rămas omului decât să se dăruiască în întregime Lui, într-un elan de dragoste, redându-I universul întreg unit în fiinţa omenească. Atunci Dumnezeu Însuşi S-ar fi dat la rândul Său omului, care ar fi avut în virtutea acestui dar, adică prin har, tot ceea ce Dumnezeu posedă prin firea Sa. În felul acesta, s-ar fi îndeplinit îndumnezeirea omului şi a întregii lumi create. Această sarcină prescrisă omului nefiind împlinită de Adam, o putem întrezări prin lucrarea lui Hristos, al doilea Adam (Vladimir Lossky). 

Să devenim dumnezei din pricina lui Hristos, aşa cum El S-a făcut om din pricina noastră (Sfântul Grigorie de Nazianz). 
Dumnezeu ne permite să fim faţă în faţă cu El, nu prin enigme. El se apropie de cei care merită şi se identifică cu ei, ba chiar se întrupează în ei, astfel că, la rândul lor, ei sălăşluiesc cu trup şi suflet în El (Sfântul Grigorie Palama).
  În veacurile fără sfârşit, noi ne vom odihni în Dumnezeu şi Dumnezeu se va odihni în noi (Sfântul Macarie). 
În acest chip vieţuind (după legile Sfinţilor Părinţi n.n.), nu vom muri de moartea neascultării, ci vom trăi în dreptate şi vom câştiga Împărăţia cerurilor (Sfântul Teodor Studitul). 
Făcând cele plăcute lui Dumnezeu, mai întâi ne vor folosi nouă, căci aşa vrea Dumnezeu, să dorim binele fraţilor noştri şi mântuirea tuturor oamenilor mai mult decât pe a noastră (Sfântul Teodor Studitul). Viaţa şi moartea mea depind de ceilalţi, căci, daca l-am câştigat pe aproapele meu, L-am câştigat pe Dumnezeu (Sfântul Antonie cel Mare). 
  Mântuirea este numai lucrarea harului (Fericitul Augustin). 
A imita pe Hristos nu cere timp, nici meşteşug, ci doar intenţie bună (Sfântul Ioan Gură de Aur). 
Dumnezeu ne-a făcut fără de noi, dar ne va mântui numai cu noi (Fericitul Augustin).
  Mântuirea este, în acelaşi timp, şi lucrarea lui Dumnezeu şi a noastră (Sfântul Ioan Gură de Aur). Mai mult ne ajută Dumnezeu în mântuire decât ne strică diavolul în pierzanie, pentru că dragostea lui Dumnezeu este mai mare decât ura diavolului (Origen). 
Dumnezeu este ascuns în poruncile Sale, iar cei ce-L caută, Îl găsesc doar în măsura împlinirii lor (Fericitul Augustin). 
Începutul şi sfârşitul mântuirii este dragostea (Sfântul Antonie cel Mare). Eşti desăvârşit atunci când, în locul tău, îl preferi pe aproapele (Avva Iacov). 
A fi aproape sau departe de Dumnezeu depinde de om, deoarece Dumnezeu este oriunde (Sfântul Ioan Gură de Aur). 
Dumnezeu S-a făcut totul pentru tine, aşa că fă-te şi tu totul pentru El (Sfântul Ioan de Kronstadt). 

DRAGOSTE 

Unde este iubire, acolo este Dumnezeu (Fericitul Augustin). 
Nu în unirea trupurilor stă necurăţia, ci în cugetele şi în intenţia oamenilor (Sfântul Ioan Gură de Aur).
  Trebuie să facem totul prin iubire şi nimic prin forţă. Trebuie să iubim mai mult supunerea decât să ne temem de nesupunere (Francisc de Sales). 
Pentru orice faptă de iubire pornită dintr-un suflet, acesta merită viaţa de veci (Toma d’Aquino). 
Iubirea e tare pentru că poate merge până la moarte (pr. Dumitru Stăniloae). A-i iubi pe vrăjmaşi înseamnă a-L imita pe Dumnezeu (Sfântul Ioan Gură de Aur). 
Dragostea schimbă însăşi natura lucrurilor. În mâna dragostei, toate devin bune (Sfântul Ioan Gură de Aur). 17 
A iubi cineva pe cel drag este un lucru al firii; a iubi cineva şi pe vrăjmaşi este un lucru al harului (Sfântul Ioan Gură de Aur).
  Dragostea este bucuria de a face altora bucurie (Sfântul Ioan Gură de Aur). 
Sărăcia sau bogăţia nu pot învinge dragostea, dar dragostea poate învinge şi sărăcia şi bogăţia (Sfântul Ioan Gură de Aur). 
Cea dintâi şi cea mai mare datorie a noastră este să păstrăm între noi legătura dragostei (Nicodim Patriarhul României). 
Iubirea este principiul vieţii şi Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ne revelează iubirea şi viaţa în iubire, de la obârşia ei divină (pr. Constantin Galeriu).
  Iubirea duce la cunoaştere. (...) După cum amintirea focului nu-ţi încălzeşte trupul, tot astfel credinţa fără dragoste nu-ţi va încălzi sufletul (Sfântul Maxim Mărturisitorul). 
Revelaţia ne învaţă că Dumnezeu este dragoste. Existenţa îşi are începutul, de asemenea, în dragoste ca dar al lui Dumnezeu. Răscumpărarea şi nasterea noastră din nou s-a făcut tot prin dragoste, o dragoste atât de mare, încât a dus la jertfa Fiului lui Dumnezeu. Semnele Răscumpărării trebuie să reveleze în cele din urmă şi în noi lui Dumnezeu, această realitate fundamentală, pentru a putea spune: omul este dragoste (pr. Constantin Galeriu). 
Acolo unde ia sfârşit creatura, începe fiinţa lui Dumnezeu. Tot ceea ce Dumnezeu pretinde, în mod expres, este să ieşi din tine însuţi, în măsura în care eşti creatură, şi să-L laşi pe Dumnezeu să fie Dumnezeu în tine (Eckhart). Ţinta iubirii este unirea cu ceea ce iubeşti (Francisc de Sales).
  Două iubiri au zidit două cetăţi: iubirea de sine, mergând până la dispreţul faţă de Dumnezeu - cetate terestră, şi iubirea de Dumnezeu, mergând până la dispreţul de sine - cetate celestă. Una este glorificată în sine însuşi, cealaltă în Domnul Dumnezeu (Fericitul Augustin). 
Dragostea îl preface pe cel ce iubeşte în chipul celui iubit: dacă-L iubeşti pe Dumnezeu, dumnezeu vei fi; dacă-l iubeşti pe diavol, diavol vei fi; dacă-ţi iubeşti trupul, trup vei fi. Aceasta este cea dintâi lucrare a iubirii: de a uni pe cel ce iubeşte cu cel iubit (Fericitul Augustin). 
  Lumea este o ţesătură de sentimente, puse în mişcare de diferite voinţe. (...) Cum ar fi lumea dacă toţi ar iubi? (pr. Al. Constantinescu). 
Iubirea de Dumnezeu este extatică, făcându-ne să ieşim din noi înşine (Sfântul Dionisie Areopagitul). 
Iubirea lui Dumnezeu este forţă motrice, modalitate de manifestare şi de recunoaştere a Lui, cerc etern, care îşi are originea în bine şi se întoarce în bine (Sfântul Dionosie Areopagitul). 
Unicul adevăr este iubirea. (...) Iubirea este aceea care dă viaţă şi căldură, care inspiră şi călăuzeşte. Iubirea este sigiliul pus creaţiei, semnătura Creatorului. Iubirea explica lucrul mâinilor Sale (pr. Theoklitos). 
Dragostea, rădăcina şi izvorul binelui (Sfântul Ioan Gură de Aur). 
Comuniunea în dragoste, pe pământ, este reflexul vieţii paradisiace (pr. Ioan Coman). 
Dragostea frăţească este hrană duhovnicească (Sfântul Clement Alexandrinul). 
Pe calea iubirii, urcăm spre Dumnezeu (Fericitul Augustin). 
Când l-ai văzut pe aproapele tău, pe Dumnezeu L-ai văzut (Sfântul Clement Alexandrinul).
  Nu există cunoaştere mistică fără iubire (Sfântul Ioan al Crucii). 
Când am ajuns la iubire, am ajuns la Dumnezeu (Sfântul Isaac Sirul). 
Dragostea duce la fericire (Fericitul Augustin).
  Dragostea este adevărata slujbă pentru Dumnezeu (Sfântul Ciprian). 
Întrucât este iubire, Dumnezeirea se mişcă; iar întrucât este iubită, mişcă spre sine toate lucrurile care sunt capabile de dragoste (Sfântul Maxim Mărturisitorul). 
Dumnezeu nu se uită la fapte, ci la dragostea cu care au fost făcute. Nu e nimic mult, când oamenii iubesc puţin, aşa cum nu este puţin, când oamenii iubesc mult (Sfântul Vasile cel Mare). 
  Cel ce nu iubeşte pe fratele său, pe care l-a văzut, pe Dumnezeu, pe Care nu L-a văzut, nu poate să-L iubească (1 Ioan 4:20).

 BUCURIE

  Dumnezeu nu ne porunceşte şi nu doreşte să fim trişti în inima noastră; mai degrabă, doreşte ca, din iubire pentru El, să avem mereu bucurie în suflet (Sfântul Ioan Scărarul).
  Chiar şi aici, Paştele a fost măreţ, sfânt, duhovnicesc şi de neuitat. (...) A fost binecuvântat de liniştea stelelor şi de suferinţele noastre; inimile noastre băteau pline de bucurie (Scrisoare dintr-un lagăr sovietic).
  Nu lăsa întristării sufletul tău şi nu te chinui cu prea multă purtare de grijă; veselia inimii dă viaţă omului şi voioşia lui îi prelungeşte zilele (Ecclesiast 30:22). 
Dacă are virtute, dacă face fapte bune, dacă s-a unit cu Dumnezeu, se va veseli cu bucuria cea adevărată sufletul omului (Sfântul Vasile cel Mare). 
Bucuria este o necesitate de prim ordin a vieţii omeneşti. Ea este pentru om ceea ce este lumina pentru plantă, (...) este un ajutor nepreţuit al sănătăţii sufleteşti şi trupeşti (pr. Filaret Costea).
  Înlăuntrul nostru trebuie să fie pururea Înviere (Inocenţiu Arhiepiscopul Odesei). 
Pe cel ce se bucură în Domnul, nici un necaz nu-l va scoate din bucuria lui (Sfântul Ioan Gură de Aur). 
Cel ce iubeşte, mereu se bucură (Sfântul Teofilact).
  Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri! (Matei 5:12). 
Aflat-am cuvintele Tale şi le-am sorbit şi cuvântul Tău a fost bucurie şi veselie pentru inima mea (Ieremia 15:16). Bucuraţi-vă! (Matei 28:9).

 FERICIRE 

Inima omului este făcută pentru un bine nemărginit (Alfons de Liguori). 
  Dacă vrem să fim fericiţi, trebuie să fim gata de orice suferinţă (Alfons de Liguori). 
E o mare virtute să ştii să lupţi împotriva fericirii şi o mare fericire să nu fii biruit de fericire (Fericitul Augustin). 
Dacă vrei să te bucuri de desfătare, nu căuta desfătarea (Sfântul Ioan Gură de Aur). 
Fericit este acela care nu gândeşte rău (Sfântul Vasile cel Mare). 
Iar mie a mă lipi de Dumnezeu bine este (Psalmi 72:27). 
Dacă stai cu tărie în credinţă, eşti fericit (Sfântul Chiril al Ierusalimului). 
Pe noi, nimeni nu ne poate nenoroci, decât noi înşine, tot aşa cum nu ne poate face fericiţi altcineva decât noi înşine, după harul lui Dumnezeu (Sfântul Ioan Gură de Aur). 
Fericiţi cei săraci cu duhul, (umili n.n.)că a lor este Împărăţia cerurilor. Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia. Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul. Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor sătura. Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui. Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu. Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema. Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este Împărăţia cerurilor. Fericiţi veţi fi voi, când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea (Matei 5:3-11).

 CREDINŢA

  Mi-ar fi mai bine să trăiesc cu fiarele, decât cu oamenii necredincioşi (Cuviosul Azarie). 

Dacă aş avea dovada că Dumnezeu nu există, n-aş regreta că am crezut în El; m-aş gândi că mi-am făcut o onoare crezând în El, că, dacă universul este ceva stupid, cu atât mai rău pentru el; că greşeala nu este în gândirea mea că nu există Dumnezeu, ci în Dumnezeu că nu există (pr. Valentin).

  Sărac eşti (necredinciosule n.n.) şi lipsit de orice bun, sărac de iubirea de oameni, sărac de credinţa în Dumnezeu, sărac de speranţă (Sfântul Vasile cel Mare). 
Lucrurile mai presus de fire, pot fi înţelese prin credinţă (Sfântul Ioan Damaschin).
  În fapte se arată credinţa. (...) Credinţa, fără fapte, nu există (Sfântul Simeon Noul Teolog). 
Credinţa este contemplarea unui lucru tainic (Teodoret al Cirului).
  O credinţă al cărei obiect apare cu evidenţă, nu poate fi numită credinţă (Sfântul Atanasie cel Mare). 
Cine nu crede că va învia şi că va da socoteală, ci gândeşte că toată fiinţa sa se mărgineşte la viaţa aceasta, aceluia nu-i va păsa mult de faptele bune. (...) Credinţa în Înviere este adevărata mângâiere în suferinţi, în lupta cu ostenelile şi cu greutăţile vieţii (Sfântul Ioan Gură de Aur). 
Această comoară nu o găsim săpând prin pământ, ci o aflăm dacă cercetăm sufletul omului bolnav. (...) Ea constă din răbdare, din înţelepciune, statornicie şi o neclintită nădejde în Dummnezeu (Sfântul Ioan Gură de Aur).
  Pentru cine vrea să creadă am o mie de motive. Pentru cine nu vrea să creadă, n-am niciunul (Fericitul Augustin). 
Crede ca să înţelegi! (Fericitul Augustin).
  Credinţa este pentru suflet, ceea ce este ochiul pentru trup (Teodoret al Cirului).
  Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereşte; cel ce se smereşte, se îmblânzeşte; cel blând, păzeşte poruncile; cel ce păzeşte poruncile se luminează; cel luminat se împărtăşeşte de tainele Cuvântului dumnezeiesc (Sfântul Maxim Mărturisitorul). 
Credinţa face ceea ce omul şi legea nu pot face (Sfântul Ioan Gură de Aur). Un lucru mic este un lucru mic. Dar credinţa din lucrurile mici este un lucru mare (Sfântul Grigorie de Nazianz).
  Credinţa este libera consimţire a sufletului (Sfântul Antonie cel Mare). 
Credinţa întăreşte ceea ce raţiunea clatină (Sfântul Ioan Gură de Aur). 
Credinţa este încredinţarea celor nădăjduite (Evrei 11:1). 
Cel ce este credincios în foarte puţin şi în mult este credincios (Luca 16:10). 
Cred, Doamne, ajută necredinţei mele! (Marcu 9:24). 
Fie vouă după credinţa voastră! (Matei 9:29). 

RUGĂCIUNE Rugăciunea ne arată că umilinţa înalţă, iar nu coboară pe om (Petre Ţutea)
. Cine este acela care 
nu are nimic de cerut lui Dumnezeu? (pr. Arsenie Papacioc).
Dumnezeu vrea să-ţi dăruiască mai multe bunătăţi decât ceri tu (Fericitul Augustin).
  Rugăciunea este mijlocul prin care se revarsă în sufletul nostru lumina (Vladimir Lossky).
Unindu-se moral în rugăciunea adevărată cu Dumnezeu, omul nu se uneşte cu El doar pe sine însuşi, ci îi uneşte cu El şi pe ceilalţi; el devine un inel de legătură între Dumnezeu şi creaţie, între lumea divină şi cea naturală. Predându-se liber lui Dumnezeu, voinţa omenească nu este mistuită de El, ci este asociată ei şi devine o forţă nouă, divino-umană, în stare să facă lucrarea lui Dumnezeu în lumea oamenilor. Prin aceasta, rugăciunea adevărată, ca o legătură moral-harică cu Dumnezeu, se deosebeşte de toate celelalte relaţii umane cu Divinitatea (Vladimir Soloviov).
Nu este de ajuns să posedăm arta rugăciunii; trebuie să devenim rugăciune, rugăciune întrupată. Nu este de ajuns consacrarea unui timp pentru rugăciune, căci fiecare act, fiecare gest, chiar şi un surâs, trebuie să devină un imn de adorare, o ofrandă, o rugăciune. Trebuie să oferim nu ceea ce avem, ci ceea ce suntem (Paul Evdokimov).
  Dacă câţiva oameni se roagă, dacă intră în starea de rugăciune şi în mod aparent nefolositoare, ei transformă universul prin simpla lor prezenţă, prin însăşi existenţa lor (Olivier Clement). 
  Folosul rugăciunii stă în împlinirea scopului ei, adică iertarea păcatelor şi mântuirea sufletului, indiferent dacă o facem cu gura, prin cuvânt, cu mintea sau cu inima (pr. Paisie Olaru). 
Dintru adâncuri am strigat către Tine, Doamne! (Psalm 129:1). 
Trebuie să cerem de la Dumnezeu ceea ce este de folos sufletului, nu ceea ce ne este de folos nouă (Dicton patristic). 
Rugăciunea este singura ce ne poate înălţa la cunoşterea lui Dumnezeu (Sfântul Maxim Mărturisitorul). 
Rugăciunea constituie o înălţare a intelectului către Dumnezeu; ea este o conversaţie a intelectului cu Domnul (Evagrie din Pont). 
Rugăciunea este începutul cunoştintei nemateriale şi simple (Evagrie din Pont). 
Rugăciunea este alungarea întristării şi a descurajării, (...) rodul bucuriei şi al mulţumirii (Evagrie din Pont). 
Rugându-te, să nu dai vreun chip lui Dumnezeu, în tine, nici să nu îngădui minţii tale să se modeleze după vreo formă, ci apropie-te în chip material de Cel nematerial şi vei înţelege (Evagrie din Pont). 
Dacă, rugându-te, ai ajuns la o bucurie mai presus de orice veselie, ai ajuns la adevărata rugăciune. (Sfântul Nil Sinaitul)
  Înainte de a-ţi ridica mâinile către cer, trebuie să-ţi ridici sufletul şi, înainte de a-ţi ridica ochii, ridică-ţi gândul la Dumnezeu (Origen). 
Sufletul omului este un altar (Origen). 
Nu se poate ca Dumnezeu să nu asculte rugile omului, dacă omul ascultă poruncile Domnului (Avva Isaia). Rugăciunea ta rămâne neauzită, când o acoperă strigătul celui năpăstuit de tine (Sfântul Ioan Gură de Aur).
  Ceea ce este respiraţia pentru viaţa trupească, aceea este şi rugăciunea pentru viaţa sufletească (Sfântul Isihie Sinaitul).
  Rugăciunea este bucurie sfântă, ce atrage spre sine mintea (...) revărsând bucuria duhovnicescă şi în trup. (Sfântul Grigorie Sinaitul)
  Când tu vorbeşti în ascuns cu tine însuţi, cuvintele tale sunt cercetate în cer. De aceea şi răspunsurile îţi vin de acolo (Sfântul Vasile Cel Mare).
  Rugăciunea nu este urmarea meritelor noastre, ci a îndurării lui Dumnezeu (Toma d’Aquino).
  Dacă te vei ruga pentru toţi, toţi se vor ruga pentru tine (Fericitul Augustin).
Inima cea mai milostivă este aceea care arde pentru toată făptura, pentru oameni, pentru păsări, pentru demoni şi pentru toată zidirea (Sfântul Isaac Sirul).
Nici fecioare, nici femei măritate, nici monah, nici mirean, ci o hotărâre dreaptă caută Dumnezeu. Şi, primind-o ca pe însăşi fapta, trimite aceluia Duhul Sfânt pentru a lucra împreună cu el, pentru a îndrepta viaţa tuturor celor ce vor să se mântuiască (Sfântul Macarie).
Este necesar să ne rugăm cu evlavie, fiindcă noi singuri, fără ajutorul lui Dumnezeu, nu avem puterea să învingem ispitele. (...) Rugăciunea este lucrul cel mai simplu şi, în acelasi timp, cel mai dificil (Sfântul Ioan de Kronstadt).
Ce să facă Dumnezeu cu mulţumirile noastre, când cu faptele Îi arătăm doar nemulţumire? (Sfântul Ioan de Kronstadt).
Rugăciunea este o stare de permanentă recunoştinţă (Sfântul Ioan de Kronstadt).
A-i mulţumi lui Dumnezeu când vântul este prielnic pe mare nu este ceva deosebit; a-i mulţumi însă când este furtună, atunci se arată adevărata recunoştinţă (Sfântul Ioan Gură de Aur).
  Să mulţumim în toate şi pentru toate! (Sfântul Ioan Gură de Aur).
Omul care-I mulţumeşte lui Dumnezeu pentru relele ce trec peste el, nu simte acele rele (Sfântul Ioan Gură de Aur).
Cel ce se sileşte să-I mulţumească lui Dumnezeu pentru toate cele primite de la aproapele său, acela se sileşte şi să iubească (Sfântul Teofilact).
  A descrie frumuseţea omului înseamnă a cânta cel mai frumos imn gloriei lui Dumnezeu. În om este cuprinsă  minunea: în gândire, atâta inteligenţă; în inimă, atâta iubire; în viaţă, atâta voinţă (pr. Agatanghel Guţu). Cel care se roagă este cu adevărat teolog (Evagrie din Pont).
  Slava lui Dumnezeu este omul (Sfântul Irineu).
Unde se termină rugăciunea, începe păcatul (Sfântul Efrem Sirul).
  Fratele Laurenţiu era mai mult unit cu Dumnezeu în cadrul activităţilor sale obişnuite, decât în timpul serviciilor religioase. Este o mare iluzie- spunea el- să ne imaginăm că timpul dedicat rugăciunii ar fi altfel decât restul zilei (pr. Kallistos Ware).
  Rugăciunea este prezenţa lui Dumnezeu în toţi şi în toate (Sfântul Grigorie Sinaitul).
Rugăciunea este, după fiinţa ei, apropierea şi unirea omului cu Dumnezeu; iar după lucrare, rugăciunea este puterea susţinătoare a lumii, împăcarea cu Dumnezeu (...) (Sfântul Ioan Scărarul).
  Liniştea este neîntreruptă închinare lui Dumnezeu şi statornicie în faţa Lui (Sfântul Ioan Scărarul). Cerul este, adesea, mai aproape de noi atunci când ne aplecăm, decât atunci când ne îndreptăm în sus (Sfântul Grigorie de Nazianz).
Numai Dumnezeu, cu nesfârşirea Lui, poate ţine sufletul absorbit în contemplarea Lui, adică în linişte, fără trecerea necesară de la un lucru mărginit la altul (pr. Dumitru Stăniloae).
  Rugăciunea îl eliberează pe om, îl degajă de natura exterioară şi de sine însuşi. În acest fel, ea ţine sufletul deschis către Dumnezeu ca Persoană. Cel ce nu se roagă rămâne rob, închis în mecanismul complex al naturii exterioare şi al înclinaţiilor patimilor sale, care îl domină pe om mai mult decât o face natura. Rugăciunea asigură libertatea (...) (pr. Dumitru Stăniloae).
Nimic nu mi se pare mai atrăgător decât dialogul secret al sufletului cu el însuşi şi cu Dumnezeu (Sfântul Grigorie de Nazianz).
Aceasta este rugăciunea adevărată: a tăcea şi a asculta vocea fără cuvinte a lui Dumnezeu din adâncul inimii, a înceta să  lucrezi de unul singur, a pătrunde în lucrarea lui Dumnezeu (pr. Kallistos Ware). Doamne, fă din mine o unealtă a Păcii Tale! (Francisc din Assisi).
Lucrul cel mai important în rugăciune este de a sta în faţa lui Dumnezeu cu mintea coborâtă în inimă (Sfântul Teofan Zăvorâtul).
Umblam în întuneric şi în locuri alunecoase şi Te căutam în afara mea şi nu aflam pe Dumnezeul inimii mele...Acesta era păcatul meu, anume că nu în El, ci în zidirile Lui-în mine şi în ceilalţi-căutam plăcerile şi în acest chip mă prăvăleam cu capul înainte în necazuri (Fericitul Augustin).
  Rugăciunea este unitatea de măsură a dragostei (Fericitul Augustin).
Rugăciunea este o iarbă de vindecare şi de folos, dar, dacă nu ştim unde se cade s-o punem, nu vindecă boala noastră (Sfântul Ioan Gură de Aur).
Rugăciunea este lucrarea credinţei, arătarea celor nădăjduite, iubirea realizată, mişcarea îngerească, puterea celor fără trupuri, descoperirea inimii, nădejdea mântuirii, semnul sfinţirii, devenirea sfinţeniei, cunoaşterea lui Dumnezeu, unirea Duhului Sfânt, bucuria lui Iisus, veselia sufletului, mila lui Dumnezeu, semnul împăcării, pecetea lui Hristos, steaua de dimineaţă a inimilor, descoperirea lui Dumnezeu, izvorul tăcerii, pecetea lăcaşului îngeresc (Sfântul Grigorie Sinaitul).
Mântuirea si rugăciunea nu stau în vorbe (Sfânta Scriptură).
Rugaţi-vă neîncetat! (I Tesaloniceni 5:17).

 SACRIFICIU

Nimeni nu poate ajunge la Dumnezeu, decât ridicându-se prin jertfă (Sfântul Chiril al Ierusalimului).
Cine vrea să împărtăşească slava lui Iisus, trebuie să-I împărtăşească şi viaţa (Sfântul Ioan Gură de Aur).
Toate socotesc jertfa piatra de temelie pusă de Dumnezeu existenţei noastre (pr. Constantin Galeriu).
Jertfa, în substanţa ei spirituală, este iubire. (...) Jertfă e şi constiinţa; este cunoaşterea precisă a unui ţel superior căruia mă devotez. Nu este oarbă, ci totdeauna este luminată de adevăr. (...)
Jertfa e, de asemenea, libertate. (...) Jertfa, ca deschidere a noastră către Dumnezeu şi către lume, ca autodăruire, este, în esenţă, expresia cea mai deplină a iubirii care ne defineşte fiinţa (pr. Constantin Galeriu).
Răstignirea este prima înălţare! (pr. Dumitru Stăniloae).
  Dacă, în lume, este mai întâi viaţa şi apoi moartea, în Biserica lui Hristos este mai întâi moartea şi apoi viaţa (Fericitul Augustin).
  Pâinea care se coboară din cer este aceea din care, dacă mănâncă cineva, nu moare. Eu sunt pâinea cea vie, care s-a pogorât din cer. Cine mănâncă din pâinea aceasta viu va fi în veci. Iar pâinea pe care Eu o voi da pentru viaţa lumii este trupul Meu (Ioan 6:50-51).
Cine îşi va pierde sufletul pentru Mine îl va afla (Matei 16:25).

 LIBERTATE
Libertatea (...) nu este un drept, este o obligaţiune (N. A. Berdiaev).
  Esenţa cea mai adâncă a omului este libertatea sau voinţa sa morală, şi de aceea, unirea existenţială cu Dumnezeu înseamnă pentru om a-I preda în mod liber voinţa sa (Vladimir Soloviov).
  Libertatea omului e partea divină din el (Petre Ţutea).
Dumnezeu poate face orice în afară de a ne sili să-L iubim. (...) Unde nu există libertate, nu poate exista iubire (Paul Evdokimov).
Ai fost creat liber şi chemat spre libertate, aşa că nu te face robul patimilor necurate! (Avva Talasie).
Libertatea este asociată cu harul, e opera harului şi puterea dată omului de a se menţine în har, adică deasupra lumii şi de a nu cădea sub lume (Teodoret al Cirului).
Acela este cu adevărat liber, care trăieşte pentru Hristos. El se află deasupra tuturor nenorocirilor. Dacă el însuşi nu-şi 28 va face rău, atunci niciodată altul nu va fi în stare să-i facă (Sfântul Ioan Gură de Aur).
Doamne, fă-mă robul Tău, ca să fiu cu adevărat liber! (Fericitul Augustin).
  Adevărul vă va face liberi (Ioan 8:32)

. PREOT/ CĂLUGĂR

Martor îmi este Dumnezeu: eu nu vreau decât mântuirea voastră (Fericitul Augustin).
  Există un om în orice parohie, un om a cărui familie este lumea întreagă ; un om pe care îl chemi ca martor, ca sfătuitor sau ca să te slujească în toate faptele solemne ale vieţii ; un om fără de care nu se naşte şi nu moare nimeni ; care ia pe om de la sânul maicii sale şi nu-l lasă decât în mormânt; un om care binecuvântează sau sfinţeşte leagănul, patul conjugal şi sicriul. Copiii se obişnuiesc să-l iubească şi să-l respecte ; chiar necunoscuţii îl numesc tată al lor. La picioarele lui, creştinii îşi fac mărturisirile cele mai ascunse şi varsă lacrimile cele mai tainice. El este mângâietorul tuturor neajunsurilor sufletului şi trupului, care vede, rând pe rând, şi pe bogat şi pe sărac bătând la poarta sa: bogatul ca să depună milostenia sa în taină, săracul pentru a o primi fără să roşească de ruşine. Omul acesta nu ţine de un rang social, ci deopotrivă de toate clasele. (...) În sfârşit, un om care ştie tot, care are dreptul de a spune totul şi al cărui cuvânt cade asupra inimilor cu autoritatea unei misiuni dumnezeieşti şi cu porunca unei credinţe desăvârşite (Fr. R. de Chateaubriand).
  Călugărul este cel care, despărţindu-se de toţi, s-a unit cu toţi (Evagrie din Pont).
Iată (călugării n.n.) îngerii pământului ... (Sfântul Ioan Gură de Aur).
  Turma lui Hristos se păstoreşte cu fluieraşul, nu cu băţul, adică cu blândeţe, nu cu asprime. Se păstoreşte mai mult cu exemplul vieţii preotului, nu numai cu predica de la amvon (pr. Paisie Olaru).  Chiar dacă voi nu plângeţi, plâng eu pentru voi (pr. Paisie Olaru).
  Ceea ce fac, fac după propriile mele puteri, cu ajutorul lui Dumnezeu, pentru mântuirea oamenilor (Sfântul Ioan de Kronstadt).
Pe omul din afară uşor îl face cineva monah, dar pe omul dinăuntru cu greu (Sfântul Isihie Sinaitul).
Dacă cineva îl dispreţuieşte pe preot, imediat şi Dumnezeu îl va dispreţui pe el (Sfântul Atanasie cel Mare).
  Preoţia se săvârşeşte aici, pe pământ, dar ea are rang între dregătoriile cereşti. (...) Însuşi Hristos a întemeiat această slujire. El a stabilit ca, în timp ce suntem încă în trup, să facem serviciu îngeresc (Sfântul Ioan Gură de Aur).
Eu, privind de pe culmea, cam înzăpezită, a celor 70 de ani, văd în rândurile păstorilor de suflete munca răsplătită prin trezirea sentimentului religios şi al evlaviei în cei păstoriţi; văd răsplătirea ostenelilor păstorului prin dreptatea şi dărnicia sufletească a celor păstoriţi (Nicodim Patriarhul României).
Eu sunt nesăţios: nu vreau să se mântuiască doar câţiva, ci toţi; căci numai unul dacă se va pierde, eu mă pierd (Sfântul Ioan Gură de Aur).
  Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi! (Ioan 20:21).

SFINŢI

Respectarea voinţei lui Dumnezeu este un act de sfinţenie. Noi ne supunem voinţei lui Dumnezeu, nu Dumnezeu voinţei noastre (Avva Ioan Colov).
  Sfinţii au străbătut calea cea mai lungă pe care o poate străbate o fiinţă umană: calea ce duce de la iad la rai. Sau chiar o cale şi mai lungă: calea de la diavol la Dumnezeu. (...) Sfinţii s-au întrupat în Hristos şi s-au hristificat, încât au izbutit să înfăptuiască ceea ce Dumnezeu a lăsat ca ţel existenţei omeneşti: ei au devenit şi , aşa cum ne-a vestit într-un mod atât de expresiv Sfântul Simeon Noul Teolog (pr. Justin Popovici). 
  Unde este sfinţenie, acolo este şi curaj (Sfântul Ioan Gură de Aur).
  Admirăm pe sfinţi, nu atât pentru înţelepciunea si iubirea lor pentru Dumnezeu în necazuri, ci, mai mult, pentru că ei rămân la fel de râvnitori şi după ce furtuna a trecut, lăsând loc liniştii. (...) Nu e nici o minune căinţa omului la necaz, ţinut în frâu prin frică, ci, după ce a trecut încercarea, acesta să continue în a-şi arăta înţelepciunea sufletului (Sfântul Ioan Gură de Aur). 
Sfinţenia vine din dragoste. Toti cei ce cred şi iubesc cu adevărat sunt sfinţi (Sfântul Ioan Gură de Aur). 
Desăvârşirea omului este de a se socoti pe sine nedesăvârşit (Fericitul Augustin). 
Păcătosul se ascunde de Dumnezeu, sfântul se ascunde în Dumnezeu (Fericitul Augustin). 
Apropie-te de cei drepţi şi, prin ei, te vei apropia de Dumnezeu (Sfântul Isaac Sirul). Îi cinstim pe sfinţi, imitându-i (Sfântul Ioan Gură de Aur). 

MAICA DOMNULUI 
Ea nu L-ar fi putut purta pe Cuvântul lui Dumnezeu în trup, dacă nu ar fi primit mai întâi Cuvântul lui Dumnezeu în inimă (pr. Kallistos Ware).
  Preasfânta Fecioara Maria, ea singură, şezând între Dumnezeu şi oameni, pe Dumnezeu L-a făcut Fiul omului, iar pe oameni i-a făcut fiii lui Dumnezeu (Sfântul Nicodim). 
Cât poate Dumnezeu cu puterea, poate şi Maica Domnului cu rugăciunea (Dicton patristic).

 CUNOAŞTERE 

Văzând, nu văd şi, auzind, nu aud, nici nu înţeleg (Matei 13:13).
  Omul este capabil a-L cunoaşte pe Dumnezeu numai întru atâta cât i S-a revelat Dumnezeu (A. Comorosan). 
Fără Dumnezeu nu este posibil a-L cunoaşte pe Dumnezeu (Sfântul Irineu). 
La Dumnezeu ajungem printr-un anume mod de viaţă, nu printr-un anume fel de a gândi (Christos Yannaras). 
Dumnezeu nu poate fi cuprins de mintea noastră; dacă ar fi cuprins, nu ar mai fi Dumnezeu (Evagrie din Pont).
  Fraţilor, câtă vreme v-am grăit despre cele cereşti, toţi aţi adormit, iar când am început a înşira palavre, îndată v-aţi trezit ... (Everghetinos).
  Când gândirea nu se mai împrăştie printre cele din afară şi nu se mai împrăştie în lume, prin simţuri, ea se întoarce spre sine. Prin sine, mintea se ridică până la contemplarea lui Dumnezeu (Sfântul Vasile cel Mare). 
Cea mai mare dintre învăţături este să te cunoşti pe tine însuţi; dacă cineva se cunoaşte pe sine, Îl va cunoaşte şi pe Dumnezeu (Sfântul Clement Alexandrinul).
  Cel ce se cunoaşte pe sine, cunoaşte totul (Sfântul Isaac Sirul). 
A-L înţelege pe Dumnezeu este greu, iar a-L exprima este cu neputinţă (Sfântul Grigorie de Nazianz).
  Uită de tine şi cunoaşte-ţi sinele! (Cuviosul Varsanufie).
  Cunoaşterea adevărată implică recunoaşterea necunoaşterii (Sfântul Dionisie Areopagitul). 
Cunoaşterea lui Dumnezeu înseamnă pătrunderea în întunericul supraluminos al Dumnezeirii (Sfântul Dionisie Areopagitul). 
În contemplaţia mistică, omul nu vede nici cu mintea, nici cu trupul, ci cu duhul (...), iar această experienţă fericită şi plină de bucurie (...) face ca mintea să treacă dincolo de toate lucrurile (Sfântul Grigorie Palama). 
Din dragoste izvorăşte cunoaşterea (Talasie Libianul).
  Cunoaşterea existenţei lui Dumnezeu este sădită în chip natural în noi (Sfântul Ioan Damaschin). 
Adevărata cunoaştere poartă în ea pecetea dragostei (Sfântul Maxim Mărturisitorul).
  Cunoaştere însemnă a te uita pe tine, gândindu-te la Dumnezeu (Diadoh al Foticeii). Să cunoaşteţi dragostea lui Hristos, care întrece orice cunoaştere (Efeseni 3:19). 

 ADEVĂR 

Adevărul se identifică cu trăirea sau experienţa nemijlocită, iar teologia cu vederea lui Dumnezeu (Christos Yannaras). Am avut revelaţia că în afară de Dumnezeu nu există adevăr (Petre Ţutea). 
Adevărul este triumful Spiritului. Adevărul integral este Dumnezeu. Iar razele acestui adevăr integral, adevăr divin, adevăr al Logosului, se răsfrâng şi asupra cunoaşterii fragmentare de ordin ştiinţific, întoarsă spre realitatea universală dată, obiectivă (N. A. Berdiaev).
  Adevărul este bine a se căuta întru toate (pr. Ilie Cleopa). Consimţământul general fără adevăr, o eroare veche (Sfântul Ciprian). Atâta adevăr poate cuprinde cunoştinţa fiecăruia, câtă siguranţă îi dau blândeţea, smerenia şi dragostea (Sfântul Marcu Ascetul). Cine nu iubeşte adevărul, nu l-a cunoscut încă (Sfântul Grigorie de Nazianz).
  Când noi însine nu suntem convinşi de adevăr, cum să-i convingem şi pe alţii? (Sfântul Ioan Gură de Aur) Căutarea fără patimă duce la adevăr (Sfântul Maxim Mărturisitorul). 
Credinţa este începutul vieţii, iar dragostea sfârşitul ei. Între ele adevărul (Sfântul Ignatie al Antiohiei). Sunt unii (...) care învaţă totdeauna, dar nu pot ajunge niciodată la deplina cunoaştere a adevărului (Sfânta Scriptură). 
Adevărul îl împinge pe om să caute adevărul (Sfântul Macarie). 
Om desăvârşit este acela care iubeşte adevărul şi dreptatea, care Îl iubeşte pe Dumnezeu (Sfântul Vasile cel Mare). 
Fără smerenie, adevărul e orb (Ilie Edictul).
  Fructul esenţial al sufletului este adevărul (Sfântul Vasile cel Mare). 
... Dumnezeu, Mântuitorul nostru, doreşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunostinţa adevărului să vină (Timotei 2:3-4). 33 
Veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi (Ioan 8:32).

 ABSOLUT

  A fi creştin înseamnă a coborî Absolutul la nivel cotidian (Petre Ţutea). 

CONŞTIINŢA

  Cel dintâi mijloc de învăţătură pentru fiecare om este conştiinţa sau cugetul său (Nicodim Patriarhul României).
  Conştiinţa este îngerul lui Dumnezeu care îl păzeşte pe om. (...) Conştiinţa pomeneşte păcatele noastre şi, pomenindu-le, ne smereste. (pr. Paisie Olaru) 
Numai conştiinţa lui Dumnezeu poate întemeia iubirea faţă de om şi numai conştiinţa omului poate întemeia voinţa de veşnicie a omului şi de înaintare în lumina infinită şi eternă a lui Dumnezeu. Numai un Dumnezeu conştient poate preţui pe om şi numai un om conştient poate preţui pe Dumnezeu (pr. Dumitru Stăniloae). 
Cercetează inima ta, ispiteşte-ţi conştiinţa şi, dacă vei afla ceva de care să-ţi pară rău şi negreşit vei afla, suspină atunci întru mărturisirea păcatelor, plânge întru rugăciune şi îngrijeşte-te de moartea cea adevărată, adică de osânda sufletului; căieşte-te de păcatele tale (...) pentru vindecare (Sfântul Ioan Gură de Aur).
  Conştiinţa nu-i mai judecă pe cei care au ajuns în culmea virtuţii sau în culmea viciului (Talasie Libianul). 
Gândul curat înalţă sufletul, cel murdar îl coboară. (Talasie Libianul)
  În conştiinţa încărcată, mai mult te sperie pierderea cerului decât chinul iadului (Sfântul Ioan Gură de Aur). 
Să-ţi fie conştiinţa oglinda supunerii tale şi-ţi va fi de ajuns (Sfântul). Conştiinţa este ochiul lui Dumnezeu în sufletele noastre (Sfântul Ioan Scărarul).

 COMUNICARE 

Limba scrisorii nu trebuie să fie lipsită cu totul de podoabă, dar nici strivită de ornamentaţie (Isidor Pelusiotul). Orice cuvânt poate fi contrazis de alt cuvânt. Dar fapta cine poate să o contrazică? (pr. Serafim).
  A şti să taci este o virtute mai mare decât a şti să vorbeşti (Sfântul Ambrozie). 
Când poţi spune ceva folositor, fă-o atunci! (Sfântul Ioan Gură de Aur). 
Nu este nevoie de cuvinte multe (Sfântul Ioan Gură de Aur).
  Cuvintele sunt cărările faptelor (Sfântul Ioan Gură de Aur). 
Când viaţa ta e fulger, cuvintele tale sunt tunet (Fericitul Augustin).
  Acum caut bunăvoinţa oamenilor sau pe a lui Dumnezeu? Sau caut să plac oamenilor? Dacă aş plăcea însă oamenilor, n-aş fi rob al lui Hristos (Galateni 1:10).
  Vorbirea este instrumentul acestei lumi prezente. Liniştea este misterul lumii ce va veni (Sfântul Isaac Sirul). 

EDUCAŢIE 

Lucrarea dascălilor este mult mai grea şi mai mare decât lucrarea mâinilor (Sfântul Ioan Gură de Aur). 
Învăţătura din constrângere nu e făcută să rămână, dar cea care pătrunde în suflet prin dragoste şi bunăvoinţă, aceea rămâne acolo pentru totdeauna (Sfântul Ioan Gură de Aur). 
Oricine doreşte poate fi dascăl, dacă nu al altora, cel puţin al său. (...) Cel ce cunoaşte este ca şi lumânarea aprinsă, de la care pot lua lumină mii de alte lumânări (Sfântul Ioan Gură de Aur). 
Învăţătura faptelor este mult mai vrednică decât cea a cuvintelor (Sfântul Vasile cel Mare). 
Nu există artă mai frumoasă decât arta educaţiei. Pictorul şi sculptorul fac doar figuri fără viaţă, dar educatorul crează un chip viu; uitându-se la el, se bucură şi oamenii, se bucură şi Dumnezeu (Sfântul Ioan Gură de Aur). 
Copiii vor face în viaţă cele văzute la părinţi. (...) Iar dacă va fi cineva respectuos şi supus faţă de părinţi, va fi blând şi îngăduitor şi faţă de oameni (Sfântul Ioan Gură de Aur).
  Creşterea copiilor este treaba femeii. (...) Ea poartă numele de mamă nu pentru că a născut copiii, ci pentru că i-a crescut. Nu natura, ci virtutea o face mamă (Sfântul Ioan Gură de Aur).
  Lăsaţi copiii să vină la Mine! (Marcu 10:14).
Învăţăturile date cu forţa nu pot dăinui în suflete, pe când învăţăturile primite în suflet cu plăcere şi cu bucurie rămân de-a pururi (Sfântul Vasile cel Mare). 
Dumnezeu va avea întotdeauna ceva ce să-l înveţe pe om, iar omul va avea întotdeauna ceva de învăţat de la Dumnezeu (Sfântul Irineu). 

RAŢIUNE 

Gândurile celor neprihăniţi nu sunt altceva decât dreptate (Sfânta Scriptură). 
Privirea sufletului este raţiunea (Fericitul Augustin).
  Raţiunea este o forţă care tinde spre unitate (Fericitul Augustin). 
Dumnezeu a dat fiecăruia minte, ca astfel, uitându-se la tot ce-l înconjoară, să înţeleagă ceea ce trebuie (Sfântul Ioan Gură de Aur). 
Gândul lui Hristos îl are cel ce cugetă ca El şi, prin toate, Îl cugetă pe El (Sfântul Maxim Mărturisitorul).
  Când mintea se întinează, se pătează împreună cu ea şi activitatea omului. (Sfântul Maxim Mărturisitorul)
  Precum ochiul este atras de frumuseţea celor văzute, la fel şi mintea curată este atrasă de cunoaşterea celor nevăzute (Sfântul Maxim Mărturisitorul).
  Raţiunea este prima care, prin cele ce se văd, ne-a călăuzit spre Dumnezeu (Sfântul Grigorie de Nazianz). 
Raţiunea porneşte de la cunoaştere pentru a ajunge la credinţă (Sfântul Vasile cel Mare). 

 ÎNŢELEPCIUNE 

Grâul este foarte mic în comparaţie cu paiul (Fericitul Augustin). Ceea ce este lumina pentru cei ce văd şi pentru cele văzute, aceea este Dumnezeu pentru cei ce cugetă şi pentru cele cugetate (Talasie Libianul). 
Unde este înţelepciunea lui Dumnezeu nu mai este nevoie de înţelepciunea oamenilor (Sfântul Ioan Gură de Aur).
  Este cu neputinţă să dobândim înţelepciunea fără să trăim într-un mod înţelept (Sfântul Grigorie de Nazianz). 
Este o ruşine pentru omenire că exista unii ce gândesc mai nechibzuit decât un vierme; viermele îşi pregăteşte moartea construindu-şi un sicriu de mătase, nu să dispară în el, ci să învie într-o aeriană viaţă de fluture (Origen).
  Omul înţelept este credincios (Sfânta Scriptură). 
Înalţă-te mai mult prin viaţă decât prin gândire. (Sfântul Grigorie de Nazianz) 
În Hristos sunt ascunse toate comorile înţelepciunii şi ale ştiinţei. (Coloseni 2:3) Smerita cugetare este rugăciune neîntreruptă. (Sfântul Maxim Mărturisitorul) Cel ce s-a născut înţelept, poartă bogăţia în el. (Sfânta Scriptură) Învăţătura celui înţelept este izvor de viaţă. (Pilde 13:14) 

FILOSOFIE

  Luaţi aminte să nu vă fure minţile cineva cu filozofia şi cu deşarta înşelăciune din predania omenească. (Coloseni 2:8)

 RELIGIE 

Nu există teologie în afară de trăire; trebuie să te schimbi, să devii un om nou. (Vladimir Lossky) A vorbi despre Dumnezeu este un lucru mare, dar este un lucru şi mai mare a te curăţi pentru Dumnezeu. (Sfântul Grigorie de Nazianz) Religia are un singur adversar: cultura. (N. A. Berdiaev) Religia este expresia unui mister trăit. (Petre Ţuţea)
Nu este de ajuns să faci lumea religioasă. Adevărata credinţă în Dumnezeu şi adevărata religie constă, dimpotrivă, în certitudinea tainică şi totuşi evidentă că Împărăţia lui Dumnezeu - obiectul ultim al oricărei dorinţe, al oricărei speranţe şi iubiri nu este din lumea aceasta, ci de dincolo, din acea lume care poate da sens şi valoare tuturor lucrurilor de aici. (pr. Alexander Schmemann)
Adevărata religie este singura care-l face pe om să iubească omul. (Lactanţiu)

 CREŞTINISM

  Crestinismul este singura religie din istoria universala în care o soarta Chiar de la începuturile sale, crestinismul a fost proclamarea bucuriei, a singurei bucurii posibile pe pamânt. (pr. Alexander Schmemann) 
Creştinismul se folosea, la început, de obiecte de lemn, dar el era de aur. Astăzi, se foloseşte de obiecte de aur, iar el este de lemn. (Sfântul Atanasie cel Mare)
  Antropologia răsăriteană este ontologia deificării, iluminarea progresivă a omului şi a întregii creaţii. (Paul Evdokimov) 
Ortodoxia este o viaţă nouă cu Hristos şi în Hristos, călăuzită de Duhul Sfânt (...)Creştinii trăiesc în Hristos şi Hristos trăieşte în ei. (Serghei Bulgakov) 
Creştinismul, să luăm bine aminte, nu e o simplă şcoală a cinstei, curăţiei şi dreptăţii, ori o nobilă şi raţională explicaţie a vieţii ( Emil Cioran); ori un înalt cod de purtări (confucianismul, sintoismul); ori o terapeutica evazionistă (stoicismul, yoga, zenul); ori un jet de întrebări (taoismul); ori un act de supunere în faţa Unicului (iudaismul, islamismul).
 E mai mult şi mai deosebit: e învăţătura lui Hristos, adică a dragostei şi a salvatoarei putinţi de a ierta. (pr. Nicolae Steinhardt)
  Creştinii nu se nasc, ci se fac. (Tertullian) 
Creştin este cel ce Îl imită pe Hristos: în cuvinte, în fapte, în gândire. (Sfântul Ioan Scărarul) 
  Adevăratul creştin Îl poartă mereu pe Iisus în inima sa. (Avva Leontie) 
Creştinismul este o imitare a naturii divine. (Sfântul Grigorie de Nyssa) 
Pentru a fi un bun creştin, am pe Hristos întreg pentru mântuirea mea, Sciptura întreagă pentru studiul meu şi întreaga lume drept parohia mea. (Fericitul Augustin) 
Creştinii trăiesc în trup, dar nu după trup; trăiesc pe pământ, dar vieţuiesc ca în ceruri. Ei nu sunt o societate nouă, după trup, ci după spirit, căci, deşi viaţa lor materială este la fel ca a tuturor oamenilor, ţinuta lor morală şi duhovnicească este excepţională. Ei sunt pentru lume ceea ce este sufletul pentru trup. (Epistola către Diognet) 
Scripturile sunt pline de tămăduiri. (Sfântul Vasile cel Mare)
  Fiecare dintre noi este pictorul propriei sale vieţi: sufletul este pânza, virtuţile sunt culorile, iar Hristos este modelul pe care trebuie să-L pictăm. (Sfântul Grigorie de Nyssa)
  Purtarea creştinilor să fie cea mai bună apologie a credinţei lor! (Origen) 
Creştinii sunt lăcaşurile dumnezeirii. (Sfântul Grigorie de Nazianz) 
Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus. (Galateni 3:28)

 BISERICA 
În biserică afli că exişti (Petre Ţutea). 
Ce pustiu ar fi spaţiul dacă n-ar fi punctat de biserici! (Petre Ţutea). 
Unde este Biserica, acolo este Duhul lui Dumnezeu; unde este Duhul lui Dumnezeu, acolo este Biserica (Sfântul Irineu).
  Nu poate exista Biserică în afara iubirii (Sfântul Ioan de Kronstadt). 
Biserica Ortodoxă este o bucurie a tuturor de toţi (pr. Dumitru Stăniloae). 
Biserica este icoana Sfintei Treimi, o , o (pr. Constantin Galeriu). 
Biserica nu vorbeşte despre Dumnezeu, ci Dumnezeu Se adresează Bisericii prin Cuvântul şi Duhul Său (pr. Ion Bria). 
Rolul principal al Bisericii nu este acela de a fi instrument de putere şi dominaţie, ci de iubire şi comuniune (pr. Dumitru Popescu).
  Biserica este Trupul extins al lui Hristos în întreaga umanitate şi creaţie. Iisus Hristos îi adună pe cei ce se mântuiesc şi îi ridică la asemănarea cu Sine, prin energia harului din Biserică (pr. Dumitru Stăniloae). 
Biserica este hristosul social, comunitar, care parcurge necontenit drumul lui Hristos cel personal (pr. Dumitru Popescu). 
Nimic nu poate sfâşia trupul Bisericii atât de mult ca mândria (Sfântul Ioan Gură de Aur).
  Omul este cu mult mai însemnat şi mai preţuit decât biserica de zid. Hristos n-a murit pentru zidurile bisericii, ci pentru aceste temple duhovniceşti, care sunt oamenii (Sfântul Ioan Gură de Aur). Era frumoasă vremea când casele erau biserici, faţă de acum, când bisericile sunt case (Sfântul Ioan Gură de Aur). 
Biserica este o corabie, iar creştinii care merg la Sfânta Biserică şi intră în ea sunt izbăviţi din furtuna păcatelor (Sfântul Nicodim). 
Vrei un templu în care să te rogi? Intră în inima ta şi roagăte acolo! (Fericitul Augustin). 
Pentru cel care se roagă neîncetat, lumea întreagă devine biserică (Avva Siluan).
  Biserica: Cosmosul cosmosului (Origen). 
Biserica este noua zidire a lumii. Privind în ea, îl descoperi pe Cel ce este totul în toate (Sfântul Grigorie de Nyssa).
  Biserica poate fi ispitită, dar nu poate fi învinsă (Fericitul Ieronim). 
Biserica se înţelege în două feluri: adunarea credincioşilor şi unitatea sufletului (Sfântul Macarie). 
Biserica - mulţimea celor credincioşi (Sfânta Scriptură). 
Biserica este Trupul lui Hristos (Sfânta Scriptură). 

TAINA 

Mă întrebaţi cum se săvârşeşte prefacerea pâinii şi a vinului? Vă întreb şi eu: cum se săvârşeşte prefacerea viermelui în fluture, a cărbunelui în diamant, a sângelui matern în lapte? Prin dumnezeiasca Atotputernicie! Prin ea se săvârşeşte şi această mare Taină. Suflă peste cinstitele Daruri Sfântul Dumnezeu şi le preface mai presus de cuvânt şi de înţelegere! (pr. C. Calinic). 

Cele ce nu se văd sunt deasupra celor ce se văd, fiindcă cele văzute sunt trecătoare, dar cele nevăzute sunt veşnice (Sfântul Ambrozie). 

TRADIŢIE

  Tradiţia este (...)o comuniune cu misterul istoriei (N. A. Berdiaev). 

Datina se preface în a doua natură (Bernard de Clairvaux). Tradiţia este viaţa Bisericii în Duhul Sfânt (Vladimir Lossky). 
Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie (...) au aceeaşi putere pentru credinţă (Sfântul Vasile cel Mare). 

ILUZIE 

Frumuseţea este o înşelăciune mută (Theofrast). Când este vorba de lucruri trecătoare şi pământeşti, suntem sârguitori şi râvnitori, dar când putem agonisi atât de uşor pe cele netrecătoare şi veşnice, noi întârziem şi trândăvim (Sfântul Ioan Gură de Aur). 
Vezi să nu te inducă în eroare sensul echivoc al cuvintelor (Sfântul Vasile cel Mare).

 PROSTIE, NEBUNIE

  Numai un nebun preferă bunurile pamânteşti celor duhovniceşti (...). Bunurile duhovniceşti sunt atât de mari şi se dobândesc atât de uşor, încât sunt date în dar tuturor celor ce le doresc (Sfântul Ioan Gură de Aur). 
Nu daţi cele sfinte câinilor, nici nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor (Matei 7:6).  BINE Pe calea binelui mai degrabă oboseşti odihnindu-te, decât ostenindu-te (Sfântul Vasile cel Mare).
  În lume există un singur bine şi un singur rău: unicul bine este mântuirea, iar unicul rău pierderea ei (Francisc Xaveriu). 

Motivul principal, din care trebuie să facem binele sau scopul de care credinciosul trebuie să ţină seama în acţiunile sale, este valoarea absolută a binelui şi nu foloasele ce decurg de pe urma lui (Hristu Andrutsos). 
Binele nu are margini (Sfântul Grigorie de Nyssa).
  A nu face binele înseamnă a face răul (Sfântul Ioan Gură de Aur). 
Dumnezeu nu caută binele făcut, ci scopul pentru care a fost făcut (Sfântul Ioan Damaschin). 
Pentru orice lucru bun, Dumnezeu Se bucură (Sfântul Efrem Sirul).
  Ceea ce are omul dumnezeiesc în el este putinţa de a face bine (Sfântul Grigorie de Nazianz). 
Priviţi Binele însuşi dacă puteţi. Astfel veţi vedea pe Dumnezeu, care nu este bun prin vreun alt bine decât prin El Însuşi. (...) N-ar exista bunuri variabile, daca n-ar exista un bun imuabil (Fericitul Augustin).

 BUNĂTATE 

Dispoziţia inimii dă valoarea darului. Ea singură dă preţul celor oferite (Sfântul Ambrozie).
  A da cu plăcere valorează mai mult decât ceea ce dai (Fericitul Augustin). Prin mulţimea bunătăţilor Sale, Dumnezeu a binevoit să facă ceva care să-I primească binefacerile şi să se împărtăşească din bunătatea Lui: aduce de la nefiinţă la fiinţă, creează Universul, atât pe cele văzute, cât şi pe cele nevăzute şi pe om (Sfântul Ioan Damaschin). 
Când un străin bate, caritatea îi deschide uşa ospitalităţii; odată intrat, îl întâmpină bucuria; odată primit, îl găzduieşte omenia; pe cel flămând, îl hrăneşte bunătatea; pe cel  deznădăjduit, îl călăuzeşte credinţa, iar pe cel tulburat, dragostea (Sfântul Ambrozie). 
Să-I dăm lui Dumnezeu de bunăvoie, ceea ce oricum trebuie să-I dăm (Sfântul Ioan Gură de Aur). 

ADMIRAŢIE 

A transmite celorlalţi rodul contemplaţiei este un lucru mai măreţ decât contemplaţia însăşi (Toma d’Aquino). 
Contemplaţia este cea mai intensă viaţă (P. Constantinescu).
  Să ne cinstim unii pe alţii pentru a învăţa să-L cinstim pe Dumnezeu (Sfântul Ioan Gură de Aur). 
O, dacă omul L-ar cinsti pe Dumnezeu, aşa cum Dumnezeu îl cinsteşte pe om! (Sfântul Tihon). 

AJUTOR 

Nu trebuie să ne îngrijim de ale noastre, ci de ale altora (Sfântul Ambrozie). 
Mulţi oameni minunaţi, (...)care s-au trudit să-i întoarcă pe cei rătăciţi, au căzut în patimi şi s-au omorât pe ei înşişi sufleteşte. (...) Ei nu s-au îngrijit de sufletele lor, ci au intrat în marea acestei lumi pentru a vindeca sufletele altora, în timp ce, ei însişi erau bolnavi (Sfântul Isaac Sirul). 
Socoteşte milostenia nu ca o cheltuială, ci ca un venit; nu ca o pierdere, ci ca un câştig, căci tu, prin ea, dobândeşti mai mult decât ai dat (Sfântul Ioan Gură de Aur). 
Este greu să-i deosebeşti pe cei cu adevărat săraci de cei prefăcuţi? Gândiţi-vă că este mai bine să dăm ajutor celor ce nu-l merită, decât să nu-l dăm celor ce-l merită şi care au nevoie de el (Sfântul Grigorie de Nazianz). 
Împarte pâinea ta cu cel flămând (Isaia 58:7).
  Cu ajutorul lui Dumnezeu se reface chipul lui Dumnezeu în om (Sfântul Grigorie de Nyssa). 
Lucrul lui Dumnezeu este de a dărui harul, iar al tău de a-l primi şi a-l păstra (Sfântul Chiril al Ierusalimului). 
Harul este esenţa adevărului (Sfântul Macarie cel Mare). 
Ceea ce era Fiul lui Dumnezeu de la natură, aceea am devenit noi prin har (Sfântul Ioan Gură de Aur). 

 BLÂNDEŢE
  Blândeţea este sprijinul răbdării, uşa iubirii. (...) Prin blândeţe, sufletul se apropie de simplitate, care este idealul fiinţei spirituale (pr. Dumitru Stăniloae).
  Răspunde cu blândeţe şi răbdare şi, înaintea patimilor, rabdă cu plăcere şi smerenie Domnului (Sfântul Ioan Gură de Aur).

 CĂINŢA 

Nu există leac mai puternic decât o căinţă lucrătoare (Sfântul Nil).
  Am căzut departe de Tine şi am rătăcit, Dumnezeul meu, prea departe de Tine, sprijinitorul meu, în acele zile ale tinereţii mele, şi mie însumi loc pustiu m-am făcut (Fericitul Augustin). 
Am căzut prin păcat, dar ne ridicăm prin căinţă (Sfântul Vasile cel Mare). 
Cel ce îşi vede păcatele, va vedea pacea (Avva Isaia). 
Când noi ne aducem aminte de păcatele noastre, Dumnezeu le uită (Sfântul Ioan Gură de Aur).
  În cer va fi mai multă bucurie pentru un păcătos care se pocăieşte, decât pentru nouăzeci şi nouă de drepţi, care n-au nevoie de pocăinţă (Luca 15:7).
  Smeriţi-vă înaintea Domnului şi El vă va înălţa (Iacov 4:10).

 MĂSURA 

Vinul este de la Dumnezeu, dar beţia este de la diavol (Sfântul Ioan Gură de Aur).
  Nu strică lipsa cât strică surplusul (Sfântul Ioan Gură de Aur). 
Cel ce nu se supune cuvântului nu se supune nici lucrului. Căci cel ce e necredincios în ceea ce e puţin, e necredincios şi în ceea ce este mult. Acela se osteneşte în zadar (Sfântul Ioan Scărarul). 
Tot ce întrece dreapta măsură e vătămător: atât întinderea peste măsură a postului, cât şi săturarea; atât privegherea peste măsură, cât şi somnul prea mult (Avva Moise). 
 Există o singură măsură a iubirii: aceea de a iubi fără măsură (Bernard de Clairvaux).

 DREPTATE 

Am iubit dreptatea şi am urât nedreptatea; de aceea mor în exil (Papa Grigore al VII - lea).
  După cum ne purtăm noi cu aproapele, aşa se va purta Dumnezeu cu noi (Sfântul Ioan Gură de Aur). 

IERTARE 

A ierta este, în esenţă, un atribut dumnezeiesc, iertarea omenească apărând în consecinţă ca încă o probă a prezenţei suflului divin în făptură (pr. Nicolae Steinhardt).
  Noi nu trebuie doar să iertăm, ci să şi uităm. Nu ierta doar din ascultare faţă de Dumnezeu, ci din plăcere pentru ceilalţi. (...) Dar, acela care se împacă cu ceilalţi spre a fi lăudat, acela îşi face rău singur (Sfântul Ioan Gură de Aur). 
Când nu-l ierţi pe altul, tu nu-l amărăşti atâta pe el, pe cât te jigneşti pe tine însuţi (Sfântul Ioan Gură de Aur). 
A ţine minte răul înseamnă a fi biruit de rău (Sfântul Ioan Gură de Aur).
  Împacă-te cu Dumnezeu şi mulţi oameni vor veni să se împace cu tine (Sfântul Serafim din Sarov). Primiţi-vă unii pe alţii, precum şi Hristos v-a primit pe voi, spre slava lui Dumnezeu (Romani 15:7). 

RĂBDARE

  Patimile nu se sting decât cu cumpătarea. (...) Cel cumpătat ştie că prin cumpătare vine înţelepciunea şi cu ajutorul ei vine smerenia (Avva Dorotei). 
Ascultarea este mormânt al voinţei şi înviere a smereniei (Sfântul Ioan Scărarul). 
Unde nu este răbdare, nu este nici iubire (Sfântul Grigorie Dialogul). 

 SPOVEDANIE 

Înainte de toate să ne mărturisim bunului şi singurului nostru Judecător, iar dacă El porunceşte, să ne mărturisim şi tuturor. Căci rănile descoperite nu se vor mări, ci se vor tămădui (Sfântul Ioan Scărarul).
  Intră în Biserică şi te căieşte; aici nu se trage la judecată, ci se dă iertarea păcatelor (Sfântul Ioan Gură de Aur). 
Căinţa (...) ne deschide cerul (Sfântul Ioan Gură de Aur).
  Păcatul este o rană care, ascunsă de ochiul medicului, devine incurabilă (Sfântul Vasile cel Mare). Păcatul mărturisit devine mai mic, cel nemărturisit devine mai mare (Sfântul Ioan Gură de Aur). Mărturisirea faptelor rele este începutul faptelor bune (Fericitul Augustin). 
Nu-ţi descoperi gândurile tuturor, ci DOAR ACELORA CARE POT SĂ-ŢI VINDECE SUFLETUL (Sfântul Antonie cel Mare). 
Am zis şi mi-am mântuit sufletul (Sfânta Scriptură). 

MILA 

Mila este singura bază reală a oricărei justiţii libere şi a oricărei adevărate carităţi (Arthur Sc
hopenhauer). 
Paradoxul suferinţei şi al răului este rezolvat prin experienţa milei şi a dragostei (N. A. Berdiaev).
  Adevărata milostenie e relaţia pur morală, harică, cu aproapele, tot aşa cum adevărata rugăciune e relaţia pur morală, harică cu Dumnezeu (Vladimir Soloviov). 
Dumnezeu ne-a dat mila ca o poruncă a dragostei (Sfântul Ioan Gură de Aur). 
Mila este plata pentru răscumpărarea sufletelor noastre (Sfântul Ioan Gură de Aur). 
Când miluim pe cineva, ne miluim în primul rând pe noi (Sfântul Ioan Gură de Aur). 
Cu un bănuţ dăruit, poţi cumpăra cerul. Nu fiindcă cerul ar fi atât de ieftin, ci fiindcă Dumnezeu este atât de plin de iubire. Dacă n-ai nici măcar acel bănuţ, atunci dă un pahar cu apă rece (Sfântul Ioan Gură de Aur). 
  Hrăneşte-l pe cel ce moare de foame. Dacă nu o faci, îl ucizi (Sfântul Ambrozie).
  Rugăciunea şi postul sunt lipsite de putere neînsoţite de milă. Fără milostenie, ele nu se ridică la cer (Sfântul Ioan Gură de Aur).
  A da milostenie înseamnă a da cu bunăvoinţă şi bucurie. Dacă nu dai astfel, mai bine nu mai da, fiindcă aceasta nu este milostenie, ci pagubă (Sfântul Ioan Gură de Aur). 
Mila se naşte din credinţă (Sfântul Teofilact).
  Dăruieşte de dragul binelui, nu de frica răului. (Avva Heremon) Nu dărui celorlalţi după cum merită, ci după cum au nevoie. (Sfântul Ioan din Kronstadt) 
Milostenia face bine, înainte de toate, celui ce este milostiv (Sfântul Ioan din Kronstadt).
  Cu adevărat milostiv este acela care îi îmbrăţişează pe toţi şi nu lasă pe nimeni în afara inimii sale (Sfântul Ioan din Kronstadt).
  Dând celui ce zace pe pamânt, dai Celui de şade în ceruri (Sfântul Grigorie Dialogul). De eşti drept, teme-te de mânia lui Dumnezeu ca să nu cazi; de eşti păcătos, încrede-te în mila Domnului ca să te poţi ridica (Sfântul Grigorie Dialogul). 

MODESTIE 

Umilinţa este adevărata piatră de încercare a celui măreţ (Francois de Sales). 

SMERENIE

  Ferice de om, atunci când ascultă (Nicodim Patriarhul României). 
Trebuie să ţii capul plecat, pentru că, în felul acesta, în suflet coboară smerenia şi evlavia. Astfel învăţăm să-i respectăm pe ceilalţi, să-i cinstim, să-i iubim, ca mai buni decât noi, ca pe prietenii noştri, ca pe icoane ale lui Dumnezeu (Avva Pamvo). 
Smerenia covârşeşte păcatele noastre şi ne ridică, iar mândria ne apasă sufletele spre pământ şi ne coboară (Sfântul Ioan Gură de Aur). 
Dacă vrei să te foloseşti de întâietate, cedeaz-o mereu altora! (Sfântul Ioan Gură de Aur).
  Adevărata smerenie conţine toate celelalte virtuţi (Dicton patristic). 
Evlavia dinafară fără cea dinăuntru este ca teaca fără sabie (Sfântul Tihon). 
Umilinţa în blănuri scumpe este mai bună decât mândria într-o haină călugărească (Bernard de Clairvaux). 
Dumnezeu nu ne-a spus: <Învăţaţi de la Mine cum au fost făcute cerul şi pământul, cum au fost create toate cele văzute şi nevăzute, cum se fac minuni şi se înviază morţii!>; dar nea spus: <Învăţaţi de la Mine, căci sunt blând şi smerit cu inima!> O smerenie profundă este mai temeinică decât o înălţare trufaşă (Fericitul Augustin). 
Smerenia nu înseamnă ca un păcătos să se socotescă pe sine cu adevărat păcătos, ci smerenie este când cel care ştie că a făcut multe şi mari fapte bune, să se considere păcătos şi nemeritos (Sfântul Ioan Gură de Aur). Dacă vrei să ai slavă, dispreţuieşte slavă (Sfântul Ioan Gură de Aur). 

SIMPLITATE 

Ţăranul este omul absolut (Petre Ţutea).

 SPERANŢA

  Cel ce îşi pierde speranţa în Dumnezeu, acela face cel mai mare păcat tăgăduind că El este iubire, milă şi putere (Fericitul Augustin). 
Cel ce speră este bogat cu mult înainte de a se îmbogăţi (Sfântul Ioan Scărarul). 
Înainte de păcat, teme-te de dreptatea lui Dumnezeu; după păcat, nădăjduieşte în milostivirea Sa (Sfântul Grigorie Dialogul). 
  Mai cumplită este deznădejdea decât păcatul. Cel care şi-a pierdut speranţa a pierdut totul. Şi Iuda şi Petru au păcătuit; cel dintâi a căzut în deznădejde, curmându-şi viaţa, cel de-al doilea a căzut în deznădejde, dar s-a ridicat prin speranţă, iar căinţa i-a adus iertarea lui Dumnezeu (Ioan Carpatinul). Nu treceţi cu vederea cele sperate, de grija celor prezente (Sfântul Vasile cel Mare). 
Când dispare speranţa, dispare şi iubirea (Sfântul Ioan Scărarul).

 PREVEDERE 

Să ne temem de Domnul ca de fiare. Căci am văzut oameni care, ducându-se să fure, nu se temeau de Dumnezeu, dar, auzind lătrat de câini în acel loc, s-au înapoiat îndată; şi ceea ce n-a ăacut frica de Dumnezeu, a facut frica de fiare (Sfântul Ioan Scărarul). 

MUNCA

  Mâinile la muncă, mintea şi inima la Dumnezeu (Sfântul Teofan Zăvorâtul). 
A munci cineva ca să se hrănească este o mare filosofie! (Sfântul Ioan Gură de Aur). 
Iubeşte munca, chiar dacă nu ai nevoie de ea pentru a te întreţine (Sfântul Ioan Gură de Aur). 
Munca este folositoare nu doar pentru stăpânirea corpului, ci şi pentru dragostea faţă de aproapele nostru, ca Dumnezeu să dea prin noi cele necesare altora (Sfântul Ioan Gură de Aur).
  Viaţa este muncă şi numai munca îi dă omului dreptul la viaţă. Apa curgătoare dă viaţă, cea stătătoare devine otrăvitoare (Sfântul Ioan Gură de Aur).

 VOINŢA 

În puterea noastră, stă doar virtutea şi aceasta poate fi obţinută prin voinţă (Sfântul Vasile cel Mare). 
Dacă Dumnezeu nu ne-ar ajuta, nu doar că n-am învinge, dar nici nu am mai putea lupta (Fericitul Augustin). 

 POST 

Postul (...): o şcoală a căinţei (pr. Alexander Schemmam).
  Postul adevărat este abţinerea de la orice lucru rău (Sfântul Teodor Studitul).
  Fecioria trupului aparţine câtorva, dar fecioria inimii trebuie să aparţină tuturor (Fericitul Augustin). 
Eşti stăpân pe pântece? Fii atunci stăpân şi pe limbă! (Sfântul Nil Sinaitul). 
spuneau strămoşii noştri. La aceasta putem adăuga: suflet curat în trup curat (Nicodim Patriarhul României). 
Postul ocroteşte orice virtute. Este începutul luptei spirituale, cununa celor cumpătaţi, frumuseţea fecioriei şi sfinţeniei, strălucirea cuminţeniei, începutul vieţii creştine, mama rugăciunii, izvorul smereniei. Postul te învaţă liniştea şi el precede celelalte fapte bune (Sfântul Isaac Sirul). 
Postul acela este adevărat, care este prezent în toate; pe toate le curăţeşte şi pe toate le vindecă (Sfântul Grigorie Palama). 
Postul îi învaţă pe toţi nu doar cumpătarea de la mâncare, ci şi înstrăinarea de iubirea de argint, de nesaţ şi de orice răutate (Sfântul Vasile cel Mare). 
Postul este marea armă împotriva ispitelor, precum plăcerea este începutul tuturor păcatelor (Sfântul Teofilact al Bulgariei).
  Postul, acest doctor al sufletelor noastre, (...) îl face pe fiecare sa ia aminte la sine însusi şi-l învaţă să-şi amintescă de păcatele şi de lipsurile sale (Sfântul Simeon Noul Teolog).
  Ne-am îmbolnăvit prin păcat, dar ne vindecăm prin pocăinţă. Iar pocăinţa fără post este neputincioasă (Sfântul Vasile cel Mare).
  Postul ne îngreunează pe dinafară, dar ne curăţă pe dinlăuntru (Sfântul Ioan al Antiohiei). 
Câţi săraci ar putea fi hrăniţi datorită unei zile de post?! (Fericitul Augustin).
  Postul este mama sănătăţii (Sfântul Ioan Gură de Aur). 
Postul este izvor de bucurie (Sfântul Vasile cel Mare). 
Postul trupului este hrana sufletului (Sfântul Ioan Gură de Aur). 
Daca nu îţi schimbi viaţa, la ce mai posteşti? Schimbarea bucatelor nu ajută la nimic (Sfântul Ioan Gură de Aur). 
Să nu pierdem rodul postului, după ce am răbdat truda postului (Sfântul Ioan Gură de Aur).
  Cel ce nu cunoaşte postul, nu cunoaşte crucea (Sfântul Ioan Gură de Aur). 
Luaţi seama la voi înşivă, să nu se îngreuieze inimile voastre de mâncare şi de băutură şi de grijile vieţii (Luca 21:34). 

VIRTUTE 

Nu-l invidiaţi pe cel bogat pentru averea sa, pe cel puternic pentru demnitatea sa şi pe cel înţelept pentru ştiinţa sa, căci toate acestea sunt mijloace ale virtuţii doar pentru cei care le întrebuinţează bine, fiindcă fericirea nu stă în ele însele (Sfântul Vasile cel Mare).
  În cele din urmă, cununa şi rodul tuturor virtuţilor, ale tuturor creştinilor şi ostenelilor duhovniceşti este dragostea (pr. Alexander Schmemann).
  Virtutea depinde de noi (Sfântul Vasile cel Mare). 
Dacă virtuţii îi iei libertatea, i-ai luat esenţa (Origen)
. Virtutea izvorăşte din dragoste, iar dragostea din virtute (Sfântul Ioan Gură de Aur). 
Mulţi chemaţi, puţini aleşi (Matei 14:22). 

RĂU 

Ortodoxia respinge dualismul în toate formele sale; răul nu este coetern cu Dumnezeu (pr. Kallistos Ware).
  Esenţa răului ce domină în lume constă în înstrăinarea reciprocă şi dezbinarea tuturor existenţelor, în a le opune şi a le exclude reciproc (Vladimir Soloviov). 
Orice rău este o infirmitate a sufletului (Sfântul Vasile cel Mare).
  Când sufletul este rău, toate le crede rele (Sfântul Ioan Gură de Aur). 51 Nicăieri nu este atâta rău ca în erezie (Sfântul Ioan Gură de Aur).
  Şi atunci? Ne vom mărgini la acuzarea răului? Aceasta ar fi doar jumătate de vindecare. (...) Să nu-l lăsăm pe bolnav, fără a-l conduce spre sănătate (Sfântul Maxim Mărturisitorul). 
Obişnuinţa la rău nu-l lasă pe om să vadă răul (Fericitul Augustin).
  Răul este depărtarea de esenţa şi tinderea spre ceea ce nu este (Fericitul Augustin).
  Răul este abaterea de la locul lor a lucrărilor sădite de Dumnezeu în fire (...), tinderea spre altceva decât spre scopul lor, în urma unei judecăţi greşite (Sfântul Maxim Mărturisitorul).
  Răutatea este contra naturii aşa cum boala este contra sănătăţii (Sfântul Ioan Gură de Aur). 
Răul e contrar binelui şi ceea ce nu există este contrar la ceea ce există (...) Răul nu există pentru că este neipostatic (Origen). 
Fiinţa e binele, nefiinţa e răul (Sfântul Atanasie cel Mare). 
Răul este lipsa binelui, aşa cum întunericul este lipsa luminii (Sfântul Ioan Damaschin). PĂCAT
  Prin păcat, omul se închide în haosul creaţiei (pr. Ion Bria) .
  Din pricina păcatelor mele mi se îmbolnăvesc trupul şi sufletul (Paraclisul Maicii Domnului).
  Păcatul cu cugetul este reaua întrebuinţare a gândurilor; păcatul cu fapta este reaua întrebuinţare a lucrurilor (Talasie Libianul). 
Dacă poţi şi nu vrei, este păcat (pr. Paisie Olaru). 
Degeaba tăiem crengile păcatului în afara noastră, dacă în noi rămân rădăcinile care vor creşte din nou (Sfântul Grigorie Dialogul). 
Păcatul are două laturi: cea adevărată pentru senzualitatea noastră, latura pe care şi-o descoperă, şi cea vătămătoare, pe care totdeauna o ascunde (Inocenţiu al Odesei). 
Păcatul desfrânării te duce la alte păcate (Sfântul Vasile cel Mare).
  Păcatul este nedreptate: cine păcătuieşte fie se nedreptăţeşte pe sine, fie nedreptăţeşte pe altul (Sfântul Ioan Gură de Aur). 
Păcatul te stăpâneşte nu prin puterea sa, ci prin delăsarea ta (Sfântul Ioan Gură de Aur).
  Cel mai primejdios lucru este ca cineva să fie bolnav şi nici măcar să nu ştie că e bolnav (Sfântul Ioan Gură de Aur). 
În lumea noastră, marcată de iubirea de sine, izvor al păcatului şi al morţii, Iisus a adus lepădarea de sine, starea de jertfă, izvor al vieţii, al Învierii, a adus mântuirea noastră, ne-a adus viaţa (pr. Constantin Galeriu). 
Păcatul apare atunci când vrei să foloseşti lucrurile pământeşti spre a te separa de Creator (Fericitul Augustin).
  Nu arunca vinovăţia păcatelor tale asupra Satanei (Sfântul Ioan Gură de Aur).
  Niciodată omul nu trebuie să deznădăjduiască pentru păcatele sale, dar nici să se încreadă în faptele sale (Sfântul Ioan Gură de Aur). 
Iubeşte-i pe păcătoşi, dar urăşte faptele lor! (Sfântul Isaac Sirul) 
Dacă vom zice că nu avem păcat, ne înşelăm pe noi înşine. (I Ioan 1:8). 
Căci acesta era păcatul meu, anume că nu în El, ci în zidirile Lui - în mine şi în ceilalţi - căutam plăcerile (Fericitul Augustin). 
Doar cel care a înţeles hotarul acestei vieţi poate pune hotar păcatelor sale (Sfântul Isaac Sirul). Să ne temem doar de păcat (Sfântul Ioan Gură de Aur). Cei ce trăiesc în păcate şi-au trădat natura (Sfântul Ioan Gură de Aur). 
Orice păcat este o ocară (Sfântul Vasile cel Mare). A greşi este omeneşte; a deznădăjdui este diavolesc (Sfântul Nil Sinaitul).
  Nu atacul gândului este păcat, ci convorbirea prietenească a minţii cu el (Marcu Ascetul). Nu este pace în oasele mele de la faţa păcatelor mele (Psalm 37:3). 
Păcatul rupe comuniunea cu Dumnezeu (Sfântul Grigorie Dialogul). 
Omului nu-i este cu putinţă să dezrădăcineze păcatul cu propria putere, ci doar cu puterea dumnezeiască (Sfântul Macarie). 
Nimic nu se săvârşeşte mai cu uşurinţă şi nu se înţelege mai cu greutate ca păcatul (Ilie Miniatis). 
Să vedem grozăvia nu în pedeapsă, ci în păcat (Sfântul Ioan Gură de Aur).
  Păcatul Îl împiedică pe Dumnezeu să strălucească în noi (Sfântul Atanasie cel Mare). 

EGOISM 

O viaţă pur individuală este oarbă şi atee. Am pierdut umanitatea pentru că am devenit solitari (pr. Dumitru Stăniloae). Nu fi iubitor de sine şi vei fi iubitor de Dumnezeu; nu căuta plăcerea în tine şi o vei găsi în ceilalţi (Sfântul Maxim Mărturisitorul). 
Dumnezeul unora este banul; Dumnezeul altora este pântecele. Nu sunt şi aceştia închinători la idoli? (Sfântul Ioan Gură de Aur). 

MINCIUNĂ 

Minciuna este ca un bulgăre de zăpadă: cu cât îl rostogoleşti mai mult, cu atât se face mai mare (Sfântul Ioan Gură de Aur). 
Cei ce spun că nimeni, în vremea noastră şi în mijlocul nostru, nu poate ţine poruncile evanghelice (...), aceia închid cerul pe care ni L-a deschis Hristos (Sfântul Simeon Noul Teolog). 
Minciuna este pâinea dulce a omului care îi lasă gura plină de nisip (Sfânta Scriptură). 

RĂZBUNARE

  De te latră un câine, astupă-i gura cu pâine; n-arunca în el cu piatra, că atunci mai rău te va lătra (Anton Pann). 

 MÂNDRIE 

Mândria este dată de necunoaşterea lui Dumnezeu (Sfântul Maxim Mărturisitorul). 

Trei gropi ne deschid diavolii: întâi, ne opresc de la facerile de bine, apoi, dacă nu reuşesc, caută să ne determine să facem binele fără Dumnezeu, iar, dacă nici aşa nu pot, ne laudă pentru binele făcut pentru a ne mândri (Sfântul Ioan Scărarul). 

Cel ce se înalţă împotriva oamenilor, se va înălţa şi împotriva lui Dumnezeu (Sfântul Ioan Gură de Aur). 
Mândria este semnul celui osândit (Evagrie din Pont). 
Mândria este contra naturii (Sfântul Ioan Gură de Aur). 
Mai bine să fii înfrânt în smerenie, decât să fii biruitor cu mândrie (Patericul). 
Mândria este iubirea de sine până la dispreţuirea lui Dumnezeu, în timp ce smerenia este iubirea de Dumnezeu până la dispreţuirea de sine (Fericitul Augustin). 
Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har (Iacov 4:6).

 MÂNIE 

Dintre toate patimile, mânia este cea care întunecă cel mai mult raţiunea (Fericitul Augustin). 
Indignarea trebuie să fie împletită cu judecata şi cu chibzuinţa, căci şi cuţitul este folosit şi de criminali şi de medici (Sfântul Vasile cel Mare). 
Cel mai bine este să curmi mânia cu un zâmbet (Sfântul Efrem Sirul). 
Un cuvânt aspru îi înrăieşte şi pe cei buni, pe când un cuvânt bun aduce folos tuturor (Patericul). Mânia vine din necredinţă (Sfântul Ioan Gură de Aur). 
Mai uşor este să alungi mânia când simţi că vine, decât să o stăpâneşti după ce a venit (Fericitul Augustin). 
Mânia desfigurează pe om. Tot trupul i se umflă, venele la fel, vocea devine aspră ... Când mânia ajunge la culme, el nu mai cruţă pe nimeni. Dacă un singur om arată astfel la mânie, ce va fi cu doi sau mai mulţi oameni mânioşi? (Sfântul Vasile cel Mare). 
Mâniosul este un epileptic sufletesc (Sfântul Ioan Scărarul).
  Nelegiuiţii se mânie (Sfânta Scriptură). 

PATIMA 

Omul nu poate fi cu desăvârşire liber de patimi; dar le poate stăpâni (Sfântul Ioan Gură de Aur). VICIU Lăcomia este o beţie mai rea decât beţia (Sfântul Ioan Gură de Aur). 

Cel lacom nu se bucură de ceea ce are, ci se întristează pentru ce nu are (Ilie Miniatis).
  Trei lucruri nu lasă în pace pe om: vinul, femeia şi banul (Proverb românesc). 
Viciile sunt călăi care te omoară încet (Nicolae Iorga). 
Bea, dar nu te îmbăta. Discută, dar nu te certa (Proverb german). Două feluri de oameni nu se îndestulează nici odinioară: cei ce cearcă învăţătura şi cei ce strâng avuţie (Octoihul Mic, Iasi, 1786). Vinul este de la Dumnezeu, beţia este de la diavol (Sfântul Ioan Gură de Aur).
  Nu dispreţuiţi vinul, dispreţuiţi beţia! (Sfântul Ioan Gură de Aur). 
Beţia este icoana morţii (Sfântul Ioan Gură de Aur). 
Grija de pântece (de trai bun, fără măsură n.n.) este rădăcina tuturor relelor (Sfântul Ioan Scărarul). Vinul înroşeşte faţa, dar înnegreşte sufletul; înveseleşte trupul, dar întristează duhul (Iacob al Antiohiei).
  Beţia este dată de vin sau de prea multe griji lumeşti (Sfântul Ioan Gură de Aur).
  Deşertăciunea din afară e semnul vădit al sărăciei dinlăuntru (Sfântul Ioan Gură de Aur). 
  E mai uşor să dai cuiva un viciu decât să-i transmiţi o virtute; la fel cum e mai uşor să-l molipseşti de o boală decât să-i dai din sănătatea ta (Sfântul Grigorie de Nazianz).
  Cel mai mare viciu este atunci când pari virtuos fără să fii (Sfântul Vasile cel Mare).

 LENE 

Indiferenţa şi lenea sunt mai vătămătoare decât toată lucrarea diavolească (Sfântul Ioan Damaschin).

 INVIDIE

  Invidia este mâhnirea provocată de bunurile altora. Mila este mâhnirea provocată de relele altora (Sfântul Ioan Damaschin). Invidia calomniază virtutea: pe cel viteaz îl numesc nechibzuit, pe cel cumpătat nesimţitor, pe cel drept aspru, pe cel înţelept nelegiuit, pe cel mărinimos îl numesc mărunt, pe cel darnic risipitor, iar pe cel avar, din contră, îl numesc econom (Sfântul Vasile cel Mare). 
Invidia este cea mai nedreaptă dintre toate patimile, dar şi cea mai dreaptă: pe de o parte izgoneşte tot binele, iar pe de altă parte îl chinuie pe cel care o poartă (Sfântul Grigorie de Nazianz). Aşa cum rugina mănâncă fierul, tot astfel invidia macină sufletul (Sfântul Vasile cel Mare). Invidia este cel mai greu de mânuit dintre toate felurile de duşmănie, căci pe toţi ceilalţi duşmani îi îmblânzesc binefacerile, dar pe cel pizmaş şi răutăcios, darul şi binele îl aţâţă mai rău (Sfântul Vasile cel Mare). Nu este patimă mai grea şi care să prindă mai repede sufletele oamenilor ca invidia, iar aceasta, prea puţin întristându-i pe ceilalţi, îi face rău, în primul rând, celui ce-o poartă (Sfântul Vasile cel Mare). Invidia întunecă fericirea aproapelui (Sfântul Vasile cel Mare). Invidia separă, sfinţenia uneşte. (...) Dacă ai dragoste, ai totul (Fericitul Augustin). 

 RĂZBOI 

Pacea între oameni şi popoare izvorăşte din pacea omului cu Dumnezeu (Învăţături de credinţă ortodoxă). Unde nu e pace, acolo nu e Dumnezeu. (Avva Isaia). 
Cel ce caută pacea, Îl caută pe Hristos (Sfântul Vasile cel Mare).
  Când te lupţi împotriva aproapelui tău, înţelege că te lupţi împotriva Trupului lui Hristos (Sfântul Ioan Gură de Aur). Dacă nu este pace, toate celelalte sunt de prisos (Sfântul Ioan Gură de Aur). 

VIAŢA 

În această lume trebuie să trăim în aşa fel, încât să fim cu sufletul în cer, iar cu trupul în mormânt (Nicodim Patriarhul României). 
Viaţa pământească îi este dată omului să-şi pregătească veşnicia. (...) Viaţa de aici este doar o şcoală în pregătirea noastră pentru viaţa veşnică (Nicodim Patriarhul României). 
Mai întâi, trebuie să cunoţti bine ispitele, greutăţile şi obligaţiile vieţii, fiindcă fiecare drum are crucea lui, încercările şi bucuriile lui (pr. Paisie Olaru).
  Adeseori văd săraci care sunt bogaţi şi bogaţi care-s săraci, bărbaţi care sunt femei şi femei care sunt bărbaţi, înţelepţi nebuni şi oameni fără de carte înţelepţi (Sfântul Ioan Gură de Aur). 
Îi lăudaţi pe cei din trecut, dar trăiţi după obiceiurile celor de azi (Tertullian).
  Faptele săvârşite de oameni sunt de trei feluri: conform firii, mai prejos de fire şi mai presus de fire. (...) Firească este pacea, împotriva firii este duşmănia şi, mai presus de fire, este iertarea şi binele dezinteresat (Sfântul Atanasie cel Mare).
  Cele mai divine şi mai înalte dintre lucrurile văzute şi înţelese sunt numai niste simboluri (Sfântul Dionisie Areopagitul).
  O, dacă oamenii ar iubi viaţa netrecătoare ca şi pe cea trecătoare ...! (Fericitul Augustin). 

 MOARTE

  Ce este moartea, dacă nu mormântul păcatelor? (Sfântul Ambrozie). 
Se tem de moarte cei ce nu cred în înviere (Sfântul Ioan Gură de Aur).
  Moartea este cel mai semnificativ şi mai profund eveniment al vieţii (N. A. Berdiaev). 
Moartea adevărată este înlăuntru, în inimă şi este ascunsă. Omul cel dinlăuntru moare. Cine a trecut din moarte la viaţă, în cele ascunse, acela trăieşte în veci şi nu mai moare (Sfântul Macarie). 
Din moment ce nu ştim vremea şi locul în care ne aşteaptă moartea, o vom aştepta noi în orice vreme şi în orice loc (Fericitul Augustin).
  Dacă te temi de moarte, încă nu te-ai împreunat în dragoste cu Hristos (Teognost). 
Pentru drepţi nu există moarte, ci doar o trecere în viaţa veşnică (Sfântul Atanasie cel Mare).
  Cei care Îl vor îngropa prin smerenie pe Hristos în sufletul lor, Îl vor vedea şi înviind prin slavă (Sfântul Maxim Mărturisitorul). 
Aducerea aminte de moarte este o moarte de fiecare zi. (...) Frica de moarte este o însuşire a firii, intrată în ea prin neascultare. Iar tremurarea în faţa morţii este semnul păcatelor nepocăite (Sfântul Ioan Scărarul).
  Plata păcatului este moartea (Romani 6:23). 

JUSTIŢIE 

Legea talionului este dreptatea celor nedrepţi (Fericitul Augustin).
  Când trebuie să sfătuim şi să certăm pe unul din fraţii noştri, să ne amintim spusele Apostolului: <Şi el este om!> (Sfântul Ioan Gură de Aur). 
Osândeşte-te pe tine însuţi şi, atunci, vei înceta să-i osândeşti pe ceilalţi (Avva Ioan). 
  Nu-ţi osândi aproapele, căci tu îi cunoşti păcatul, dar pocăinţa nu (Avva Dorotei).
  Nu huliţi spunând că Dumnezeu este drept! (El este milos n.n.) (Sfântul Isaac Sirul).
  Pentru ce a primit Iov şi caii şi asinii şi cămilele şi oile şi toate mângâierile din belşug, într-un număr îndoit, iar numărul copiilor a fost egal cu cel al morţilor? Pentru că necuvântătoarele şi toată bogăţia au pierit cu desăvârşire, dar copiii îi va avea pe toţi la înviere (Sfântul Vasile cel Mare). 
Pentru păcatele tale, Dumnezeu te-a făcut pe tine judecător: dacă ierţi puţine, puţine ţi se vor ierta; dacă ierţi multe, multe ţi se vor ierta; dacă ierţi din inimă, la fel îţi va ierta şi Dumnezeu ţie (Sfântul Ioan Gură de Aur). 
Ori vei face ce vrea Dumnezeu, ori vei primi ce nu vrei tu! (Evagrie din Pont). 
Suferiţi de pe urma unui om rău? Iertaţi-l, ca să nu fie astfel doi oameni răi (Fericitul Augustin).
  Legea talionului (dinte pentru dinte n. n.) este dreptatea celor nedrepţi (Fericitul Augustin).
  Când vom ierta totul, le vom câştiga pe toate (Sfântul Ioan Gură de Aur). 
Cu judecata cu care judecaţi, veţi fi judecaţi! (Matei 7:2). 
Să nu te temi când se îmbogăţeşte omul şi când se înmulţeşte slava casei lui. Că la moarte el nu va lua nimic, nici nu se va coborî cu el slava lui (Psalmi 47:17-18).
  Nu judecaţi ca să nu fiţi judecaţi! (Matei 7:1). 

GREUTĂŢI

  Viaţa aceasta trecătoare nu este decât noviciatul eternităţii; nenorocirile nu sunt, pentru creştin, decât încercare şi pedeapsă (Fericitul Augustin). 
Nu atât grija şi frica începutului, cât grija şi primejdia sfârşitului (Varlaam). 
Cum să-ţi pun sub ochi suferinţele săracului, ca să înţelegi din ce suspine îţi aduni tu comorile? (Sfântul Vasile cel Mare). Precum meşterul aruncă aurul în topitorie şi-l lasă a se cerne şi a se curăţi prin foc până ce vede că străluceşte, tot asa şi  Dumnezeu lasă sufletele omeneşti a fi cercetate de necazuri, până se curăţă şi se limpezesc. De aceea, o astfel de cercetare a lui Dumnezeu este o mare binefacere pentru suflet (Sfântul Ioan Gură de Aur). 
Când voi cădea pradă spaimei şi groazei (...) eu Îl voi binecuvânta. Când mă voi afla la ananghie, Îl voi preamări. Şi când El mă va salva, voi striga de bucurie (Manuscrisele de la Marea Moartă).
  Nici bunătăţile pământeşti nu se obţin fără osteneli. De ce renunţăm atunci la cele cereşti din cauza ostenelilor? (Sfântul Nil Sinaitul). 
Urmează pe Hristos nu doar la Înviere, ci şi la Cruce! (Patericul).
  Nu vă îngrijiţi de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale. Ajunge zilei răutatea ei (Matei 6:34). 
Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui. Căci flămând am fost şi nu Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi nu Mi-aţi dat să beau; Străin am fost şi nu M-aţi primit; gol, şi nu M-aţi îmbrăcat; bolnav şi în temniţă, şi nu M-aţi cercetat (Matei 25:41-43).
  În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea (Ioan 16:33). 
În ziua necazului meu pe Dumnezeu am căutat (Psalm 76:2). Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi (Matei 11:28). 

DURERE 

Tristeţea este rana sufletului (Sfântul Ioan Gură de Aur). 
Ce poate însemna pătimirea mea pe lângă ceea ce ai pătimit Tu, Doamne, pentru noi toţi? (Cuviosul Paisie cel Mare). Omul îşi naşte singur suferinţa (Sfânta Scriptură).

 DORINŢA 

Cine a spus , a pierit (Fericitul Augustin).
  Dumnezeu nu răsplăteşte rezultatele, ci intenţia (Sfântul Ioan Gură de Aur). 
  Ceea ce ne este de folos, aceea vrea Dumnezeu şi, ceea ce vrea Dumnezeu, aceea ne este de folos. (Sfântul Ioan Gură de Aur) 

BOGĂŢIE 

Dacă vrem să cunoaştem adevărata valoare a bunurilor pământeşti, să le privim ca de pe patul de moarte! (Alfons de Liguori). 
Bogăţia nu este în sine ceva rău sau bun, ci o unealtă de care te poţi folosi rău sau bine (Sfântul Clement Alexandrinul). 
Cauţi bogăţie? Fă-ţi-L prieten pe Dumnezeu şi eşti cel mai bogat (Sfântul Ioan Gură de Aur).
  Eşti bogat? Foarte bine! Eşti zgârcit? Foarte rău! (Sfântul Ioan Gură de Aur).
  Nu bogaţii vor fi osândiţi, ci cei ce slujesc bogăţiei (Sfântul Ioan Gură de Aur). 
Bogăţia faptei este bogăţia sufletului. (Sfântul Teodor Studitul) 
În cele trecătoare, nu poţi deveni bogat decât sărăcind pe altul. În cele duhovniceşti, nu poţi deveni bogat decât îmbogăţind pe altul (Sfântul Ioan Gură de Aur). 
Când aurul vorbeşte, celelalte cuvinte nu mai ajută (Sfântul Grigorie de Nazianz).
  Sunteţi orbiţi de aurul celor bogaţi. Vedeţi însă doar ceea ce au nu şi ceea ce le lipseşte (Sfântul Ambrozie).
  Aurul nu-i lasă pe oameni să fie oameni (Sfântul Ioan Gură de Aur).
  Bogaţii vor ajunge în cer, când îi vor introduce acolo săracii (Fericitul Augustin).
  Dacă nu stăpâneşti aurul, te stăpâneşte el pe tine (Sfântul Ioan Gură de Aur).
  Cel ce crede că are totul, nu are nimic (Sfântul Ioan Gură de Aur). 
Săracilor, ce vă lipseşte dacă Îl aveţi pe Dumnezeu? Bogaţilor, ce aveţi dacă va lipseşte Dumnezeu? (Sfântul Ioan Gură de Aur). 
Bogăţia de ar curge, nu vă lipiţi inima de ea (Psalm 61:10). 
Viaţa cuiva nu stă în prisosul avuţiilor sale (Luca 12:15). 

 FRUMOS 

Sufletul n-ar putea vedea frumuseţea dacă n-ar deveni el însuşi frumos (Plotin).
  Un lucru nu este frumos pentru că-l iubim, ci îl iubim tocmai pentru că este frumos şi bun (Toma d’Aquino). 
Dacă cele create sunt atât de frumoase, cu atât mai frumos va fi Creatorul lor (Fericitul Augustin). 
Frumuseţea tuturor frumuseţilor este Dumnezeu (Fericitul Augustin).
  Numai frumosul este bun (Clement Alexandrinul). 
Este frumos numai omul drept, cumpătat şi bun (Clement Alexandrinul).
  Bărbatul care ţine să fie frumos trebuie să se împodobească cu cugetul său (Clement Alexandrinul). Doar prin suflet se arată atât fumuseţea, cât şi urâţenia (Clement Alexandrinul).

 DEPENDENŢA 

Omul care respinge societatea este sau animal, sau înger (Fericitul Augustin). 
Cetatea, dacă nu o păzeşte Dumnezeu, degeaba veghează paznicii (Sfântul Ioan Gură de Aur). 
Nimic nu este mai mare ca omul cu Dumnezeu şi nimic mai mic ca omul fără Dumnezeu (Sfântul Tihon). 
Pomenirea lui Dumnezeu este viaţă; uitarea Lui, moarte (Teotim). 
Nimic nu este atât de propriu firii noastre ca a fi în comuniune cu alţii, a avea nevoie unii de alţii şi a ne iubi unii pe alţii (Sfântul Vasile cel Mare). 

SINGURĂTATE 

Ferice de cel ce trăieşte în sihăstrie şi care, departe de oamenii legaţi de pământul pe care-l calcă în picioarele lor, îşi înalţă sufletul către Dumnezeu (Sfântul Grigorie de Nazianz)

Neîncetat să crezi în Dumnezeu şi pe tine dăruieşte-I-te cu totul. Să nu doreşti să fii singur, în puterea ta ... (Fericitul Augustin). 
Vai de cel singur (Ecclesiastul 4:10).

 PRIETEN 

Am pe prietenul meu în mine şi eu sunt cu el (Toma d’Aquino).
  Nu cunoaştem pe nimeni, decât prin prietenie (Fericitul Augustin).
  Fii prieten cu toţi oamenii, dar cu gândul petrece singur! (Sfântul Isaac Sirul). 
Bunăstarea îţi aduce prieteni, nenorocirea îi încearcă (Sfântul Ambrozie). 
Prietenia nu subordonează, ci egalează. Ea înseamnă ridicarea unuia prin celălalt la Dumnezeu (Sfântul Grigorie de Nazianz). 
Nu este bun mai mare decât a fi prietenul lui Dumnezeu (Sfântul Ioan Gură de Aur).

 POMENIRE 

Pe morţi nu-i căutaţi în mormânt, ci în inima voastră (Nicolae Iorga). 

TIMP 

Timpul înseamnă pentru Dumnezeu durata aşteptării între bătaia Sa la poartă şi fapta noastră de a deschide (pr. Dumitru Stăniloae).
  Există trei timpuri: prezentul trecutului, prezentul prezentului şi prezentul viitorului (Fericitul Augustin).
Fără Tine, Doamne, nu sunt nimic în această lume. Prin urmare, fără Tine, ce-aş putea fi în veşnicie?! (Fericitul Augustin). 

În viaţa sfinţilor nu există mâine (Tereza de Avila). 
Celor ce iubesc cu adevărat, viaţa întreagă li se pare o zi (Sfântul Grigorie de Nazianz). 

 ŞTIINŢA 

Cunoaşterea fără dragoste este vătămătoare (Sfântul Ioan Gură de Aur). Dacă vom şti totul, dar nu vom şti cum să ne mântuim sufletul, nu ne va folosi la nimic; vom rămâne nefericiţi (Fericitul Augustin).
  Nimic nu veţi şti vreodată precum ar trebui să ştiţi (Sfântul Ioan Gură de Aur). 
Dacă nu pricepi ceea ce e sub tine, cum vei pricepe ceea ce e deasupra ta? (Sfântul Tihon).

 NATURA 

Lumea este mormântul Domnului (Sfântul Maxim Mărturisitorul).
  Nimic nu se poate apropia de Dumnezeu dacă nu se va îndepărta de lume (Sfântul Isaac Sirul). 
Prietenia lumii este vrăjmăşie cu Dumnezeu (Iacov 4:4). 
Nu iubiţi lumea, nici cele ce sunt în lume. Dacă cineva iubeşte lumea, iubirea Tatălui nu este întru el (1 Ioan 2:15).
  Lumea nu este doar un dar, ci şi o sarcină pentru om (pr. Dumitru Stăniloae).
  Lumea ni s-a dat pentru comunicare între noi, pentru a ne ajuta, prin ea, pe noi înşine (pr. Dumitru Stăniloae). 
Omul nu este mântuit de trupul său, ci în trupul său. Nu este mântuit de lumea materială, ci împreună cu ea. Pentru că omul este microcosmos şi mijlocitor al creaţiei, mântuirea sa presupune împăcarea şi transfigurarea întregii creaţii (pr. Kallistos Ware).
  Omul nu va putea ajunge niciodată la supremaţia spiritului pentru a depăşi decalajul dintre progresul ştiinţific şi cel spiritual, dacă va continua să rămână aplecat asupra lui însuşi, închis în imanenţa unei lumi care se vrea autonomă, ci numai în unire cu izvorul prim şi inepuizabil de viaţă, lumină şi iubire, Care este Dumnezeu (pr. Dumitru Popescu).
  Umanitatea şi creaţia sunt inseparabile în iconomia lui Dumnezeu (pr. Ion Bria). 
  Creaţia întreagă nu ajunge la unire cu Dumnezeu, decât prin om (Sfântul Maxim Mărturisitorul). 
Cartea mea, filosofule, este firea celor făcute şi, ori de câte ori doresc, pot să citesc în cele făcute de Dumnezeu (Sfântul Antonie cel Mare).
  Folosirea greşită a gândurilor duce la întrebuinţarea greşită a lucrurilor (Sfântul Maxim Mărturisitorul).
  Universul a fost creat pentru om, nu omul pentru univers (Sfântul Ioan Gură de Aur). 
Nu te întreba dacă este conform cu natura ceea ce face Creatorul naturii (Sfântul Ioan Gură de Aur). Toate lucrurile ne-au fost încredinţate nouă şi noi acestora (Sfântul Ioan Gură de Aur). 
Toate sunt folositoare, chiar dacă noi nu le cunoaştem rostul (Sfântul Ioan Gură de Aur). 
Toate îşi au împlinirea în Hristos (Fericitul Augustin). 

ISPITA 

Lumea este hanul diavolului. De aceea, oriunde ne ducem, găsim pe hangiu acasă (Martin Luther). Cine este bun, mai bun să se facă şi cine a biruit ispita, să se roage pentru cel care e încă în ispite (pr. Paisie Olaru).
  O cădere nu este atât de rea ca o recădere (Bernard de Clairvaux). 
Smulge gândurile rele cu alte gânduri (Sfântul Nil Sinaitul). 
Dumnezeu ne cercetează cu cele plăcute sau cu cele neplăcute. Noi să le primim pe amândouă cu aceeaşi supunere. Pe amândouă căile ne readuce Dumnezeu la sănătatea sufletului şi la reunirea cu Dânsul (Sfântul Ioan Gură de Aur). 

De două feluri este ispita: sau strâmtorile vieţii încearcă inimile, vădind răbdarea lor, sau belşugul vieţii devine iarăşi chip de ispită. E deopotrivă de greu, atât să-ţi păstrezi sufletul neînjosit de greutăţi, cât şi să nu ţi-l jigneşti în situaţii înalte (Sfântul Vasile cel Mare)
. Toată ispita este îngăduită de Dumnezeu pentru vindecarea sufletului bolnav (Sfântul Ioan Damaschin). 
  Este mai ferit de primejdie cel care nu îngăduie duşmanului să intre în casă, decât cel care,după ce l-a lăsat să intre, se luptă cu el să-l scoată (Sfântul Tihon). 
Când un om bun nu primeşte obiceiurile celor răi, chiar dacă ar trăi împreună cu ei, nu este nici un pericol (Fericitul Augustin). 
Dispreţuieşte farmecele acestei lumi şi iubeşte-L pe Dumnezeu şi vei trăi nevătămat ca şi Lot în Sodoma (Sfântul Tihon). 
Nu locul îl mântuieşte pe om, ci voinţa lui. Adam a căzut chiar în rai, în timp ce Lot s-a păzit chiar în Sodoma (Sfântul Efrem Sirul). Corupând sufletul răpeşti ceea ce aparţine veşniciei lui Dumnezeu (Fericitul Augustin).