vineri, 17 februarie 2017

Moșii de iarnă

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".
                                                                                   Moșii de iarnă
În Sâmbăta dinaintea Duminicii lăsatului sec de carne se face pomenirea morților, pentru că în duminica următoare Biserica a rânduit să se facă pomenire de Înfricoșata Judecată și A doua venire a lui Iisus Hristos.
Moșii de iarnă sau Pomenirea Morților este o rânduială a Bisericii Ortodoxe Române în care se face pomenirea celor trecuți la cele veșnice. Aceasta sâmbătă mai este cunoscută în popor și sub denumirea "Moșii de iarnă".
Rânduiala sau ritualul bisericii prevede ca în fiecare biserică să se oficieze Sfânta Liturghie, urmată de slujba Parastasului pentru cei adormiți.
Cine poate fi pomenit?
Se pot pomeni toți cei care au murit nedespărțiți de Biserică. Nu pot fi pomeniți cei care au murit în dispreț cunoscut față de Dumnezeu. Precizăm că orice slujbă a Bisericii se săvârșește numai pentru cei care sunt membri ai ei. De aceea nu pot fi pomeniți nici copii morți nebotezați, pentru că ei nu sunt membri ai Bisericii.





Ce înseamnă : " Veșnica pomenire " ?
- Prin aceasta ne rugăm lui Dumnezeu ca , pe de o parte , El sa-Si aducă pururea aminte de cel răposat , cum s a rugat tâlharul de pe Cruce : " Pomenește mă , Doamne intru împărăția Ta " , iar pe de alta , noi cei vii , să păstrăm o neîntreruptă aducere aminte de cei răposați , să nu i lăsăm în uitare , ci să i pomenim totdeauna , rugându ne pentru dânșii .

COLIVA

de Preot Sorin Croitoru
Multe fapte poți să faci
De ai viață milostivă,
Dar să nu uiți niciodată
Să mai faci câte-o colivă!
Să o pui spre pomenire
În pronaos, pe o masă,
Așteptându-l pe Părinte,
Ca de la Altar să iasă.
Vezi ca nu cumva să uiți
Să faci pe coliva ta
Și o Cruce trilobată
Din cacao sau cafea!
Iar în mijloc, lumânare
Să-i înfingi, te rog frumos,
Căci lumina amintește
Slava Domnului Hristos!
Pentru slujba Panihidei,
Un pomelnic tu să scrii:
Trece-acolo cu răbdare,
Pe toți morții care-i știi.
Minunată faptă bună
Faci tu, astfel, pentru morți,
De îi scrii pe-al tău pomelnic
Și în inimă ii porți!
Căci când listele de nume
De Părinte s-or citi,
Îndurările divine,
Cei numiți le vor primi!
Ești și tu creștin ca mine,
Ai și tu pe morții tăi.
Să te-'ntrebi cu-'ngrijorare:
"Dacă îi muncesc cei răi"?..
Se vor bucura, săracii,
Orișiunde s-or afla,
Și vor ști atunci că Harul
A venit prin mila ta!
Iar în coșul de pe masă
Și-un bănuț mereu să pui,
Cum ne-'nvață Cartea Sfântă:
Jertfa slujitorului.
Căci a noastră rugăciune
Nu își împlinește rostul
Dacă nu-i vom pune aripi:
MILOSTENIA și POSTUL!
Să mai faci câte-o colivă,
Că e mare semn de milă..
Deci s-o faci cu bucurie
Și cu pace, nu în silă!
Mare taină-ascunde-'n el
Dulcele făcut din bob:
El din iad eliberează
Pe acel ce este rob!
Mare taină-ascunde-'n el
Dulcele făcut din grâu:
Când se leagănă cu jale,
Lacrimile curg pârâu!
Prin coliva cea smerită,
Nu-i uităm pe cei ce mor:
Fiecare bob de grâu,
E o lacrimă de dor!
Ce este coliva noastră?
Oare nu e o scrisoare
Către sufletele dragi,
Ce s-au dus în depărtare?..
Am văzut soții plângând
Soți iubiți ce nu mai sînt..
Am văzut copii plângând
Pe-al părinților mormânt..
Am văzut părinți vărsând
Lacrimi.. să aduni un râu:
Toți aveau în mâini coliva,
Dulcele smerit din grâu!
Da, această farfurie,
De iubiții morți ne leagă!
Da, o mână de colivă,
De păcate îi dezleagă!
Deci iubitul meu creștin,
De ai viață milostivă,
Nu uita din când în când
Să mai faci câte-o colivă...
amin

aici găsiti multe invătături crestine

Sorin Croitoru

sâmbătă, 11 februarie 2017

Duminica 34-dupa-rusalii-intoarcerii- fiului risipitor

BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...




Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA