joi, 2 februarie 2017

Intampinarea Domnului

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul şi Cuvântul Lui Dumnezeu, Te-ai născut cu trupul din Sfânta Fecioară Maria şi în a patruzecea zi, în locul cel sfânt, Te-ai arătat ca Prunc purtat în braţele Dreptului Simeon, pentru mântuirea tuturor celor din Adam! Pe cei ce prăznuim Dumnezeiasca Ta Întâmpinare, învredniceşte-ne ca împreună cu fecioarele înţelepte să Te întâmpinăm pe Tine, Mirele nostru Ceresc, să privim cu ochii credinţei Dumnezeiasca Ta Faţă, să Te purtăm în inimi în toate zilele vieţii noastre, să ne fii nouă Dumnezeu şi noi să fim poporul Tău. Iar în slăvita şi înfricoşata zi a venirii Tale, când toţi Sfinţii vor ieşi în văzduh pentru Marea Ta Întâmpinare, învredniceşte-ne şi pe noi să Te vedem şi astfel să fim pururea cu Tine! Slavă milostivirii Tale şi purtării Tale de grijă, Iubitorule de oameni, slavă Ţie! Amin!

O, Preacurată Fecioară, din Tine a strălucit Soarele Dreptăţii, Hristos Dumnezeul nostru! Te fericim şi Te proslăvim, că Tu eşti cortul Lui Dumnezeu Care prin Tine S-a sălăşluit între noi, să fim poporul Lui! Tu eşti uşă cerească prin care iar ni s-au deschis uşile Raiului. Tu eşti scară cerească prin care Dumnezeu S-a pogorât pe Pământ. Cu focul rugăciunilor Tale arde focul patimilor noastre, să ne izbăvim de focul cel veşnic al gheenei! Preacurată, dăruieşte-ne să-L purtăm în inimi pe Fiul Tău şi Dumnezeul nostru şi să fim vrednici a dobândi acea Întâmpinare în veşnicie, unde toţi Sfinţii Îl slăvesc pe Tatăl, pe Fiul şi pe Duhul Sfânt în vecii vecilor! Amin!

Sfârşitul conversaţiei

luni, 30 ianuarie 2017

Sfintii Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur

Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26). Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel. Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".

Astăzi, de sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, Catedrala mitropolitană din Timișoara și-a serbat hramul istoric. Cu acest prilej, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost oficiată de un sobor de trei ierarhi, format din Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român din Ungaria și Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei. Din soborul slujitor au mai făcut parte consilierii de la Centrul eparhial, protopopii Timișoarei, clericii de la Catedrala mitropolitană și părinții profesori de la Departamentul de Teologie al Facultății de Litere, Istorie și Teologie din Timișoara.

De la noi de la biserica VIILE FABRIC TIMISOARA ,au participat preotul Paroh SFERCOCI MARIUS si preotul SORIN LUNGOCI ...

La slujbă au luat parte sute de credincioși timișoreni, oficialități locale și județene, precum și reprezentanți ai mai multor instituții de cultură din orașul de pe Bega: Academia Română și Inspectoratul Școlar Județean Timiș. Răspunsurile religioase la slujba de hram au fost date de Corul bizantin „Sfântul Ierarh Nicolae”, format din studenți de la Facultatea de Litere, Istorie și Teologie din Timișoara.

      La finalul slujbei, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan a mulțumit Preasfințitului Părinte Siluan, pentru bucuria împărtășită clericilor și credincioșilor timișoreni, prin participarea la hramul Catedralei mitropolitane. În semn de recunoștință, Mitropolitul Banatului i-a oferit Preasfințitului Părinte Siluan o icoană din mozaic cu chipul Mântuitorului Iisus Hristos. La rândul său, Preasfințitul Părinte Siluan a mulțumit pentru invitația de a coliturghisi în cetatea păzită de Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, un sfânt iubit atât de credincioșii români din Banat, cât și de credincioșii români din Ungaria.

         Manifestările cultural religioase închinate Sfinților Trei Ierarhi au fost prefațate la Timișoara de conferința „Sfinții Trei Ierarhi, icoane ale slujirii liturgice”, la care au luat parte profesorii, studenții și elevii teologi de la cele două instituții de Teologie din oraș. Programul religios închinat Hramul Catedralei mitropolitane a debutat în ajunul praznicului Sfinților Trei Ierarhi, cu slujba Vecerniei Mari unită cu Litia, oficiată de Preasfinitul Părinte Paisie Lugojanul, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Ioan.

Mai multe găsiti aici :
http://mitropolia-banatului.ro/hramul-istoric-al-catedralei-mitropolitane-din-timisoara/

Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA