Rugaciune

Ai păcătuit? Nu-ţi cer nimic altceva decât aceasta: intră în biserică şi spune-I cu pocăinţă lui Dumnezeu: "Am păcătuit". citat din Sfântul Ioan Gură de Aurel

În glas de cântări sfinte, laudă cu mulţumire după datorie cânt ţie, Născătoare de Dumnezeu, pentru care mântuieşte-mă pe mine şi pe toţi cei ce te au pe tine ajutor căci tu, Stăpână, după Dumnezeu, eşti mie scăpare.
Din toată tulburarea neaşteptată, numai cât rostesc numele tău, mă slobozesc de frică. Aşa de mare este harul tău şi aşa de mare este nemăsuratul tău ajutor, prin care oricine aleargă la tine, Stăpână, cu dinadinsul din nevoi se izbăveşte.
Căzând în valul ispitelor, când te-am căutat pe tine şi nu ai potolit îndată valul? Când nu ai liniştit mintea mea? Din toată ocara m-ai smuls. Pentru aceasta te laud pe tine, Stăpână, şi laud puterea ta.
Deznădăjduindu-mă de mulţimea chinurilor , plâng şi te aflu pe tine apărătoare şi izbăvitoare din nevoi. Eşti mie ajutor neîncetat, pentru aceea, te binecuvântez, Stăpână, şi laud puterea ta.
Cerul te cântă pe tine şi pământul te laudă, împreună cu care şi eu aduc datornicile rugăciuni, pentru care te-ai arătat mie mântuitoare, Născătoare de Dumnezeu.
Prin credinţa în tine fiind izbăvit din ispite, ţie îţi strig din adâncul sufletului: Tu eşti acoperământul meu cel tare, de Dumnezeu dăruită.
Pe mine, cel înconjurat de chinuri, cel ce am deznădăjduit de viaţa mea, miluieşte-mă, nădejdea muritorilor, scoţându-mă din rele cu ajutorul tău, Stăpână.
Înfricoşatul tău nume, ori de câte ori îl aude mulţimea demonilor, fuge înspăimântată ca de foc, pentru aceea, când îl rostesc, auzi-mă, Născătoare de Dumnezeu, nu mă trece cu vederea, ceea ce eşti bună.
Numele cel mult dorit în icoana ta îl văd, Doamna tuturor, căci prin acesta faci minuni izvorând harul şi pe robul tău care se apropie de tine cu credinţă îl izbăveşti din chinuri, Născătoare de Dumnezeu.
Mi-am întinat cu patimi trupeşti sufletul meu, eu, ticălosul, la tine, nevinovată Fecioară, alerg cu credinţă, pentru aceea nu mă trece cu vederea, auzi plângerea mea şi primeşte dorirea sufletului meu.
Tu eşti puterea inimii mele celei slabe, cu dreptate te laud pe tine, Curată, şi zic:Ce puternic este ajutorul puterii tale în ocrotirile tale!
Lipindu-mă de tine, am nădăjduit, ajutor împotriva vrăjmaşilor fii mie, Stăpână, căci rugăciunea ta este cuvioasă şi puterea ta nebiruită.
În chinuri fiind eu, pe tine te-am căutat să mă ajuţi:fii mie părtinitoare, Stăpână, căci tu eşti nădejdea mântuirii celui ce se roagă ţie.
Adâncul păcatului scufundă cu totul nenorocitul meu suflet, întinde-mi mână de ajutor.
Copila lui Dumnezeu, în pântecele tău cel fecioresc, ca într-un cer, porţi pe Ziditorul tuturor ….
Cântări de mulţumire, ca un prinos de duminică, îţi aduc ţie eu , robul tău, Născătoare de Dumnezeu, laud apărarea ta şi înfricoşătoarea ta ocrotire cu care pururea mă acoperi.
Tu eşti leac alinător pentru preaîntristatul meu suflet, ca o milostivă, Preasfântă Marie, fă lumină în cugetele mele cele întunecate şi păzindu-mă, mântuieşte-mă.
Tu eşti nădejdea mea, Stăpână, scăpare puternică al celui care a ajuns în lupte nenorocite. Căci întru tine încrezându-mă, fiind întărit, ocolesc uneltirile duşmanilor şi cu mulţumire strig:Toate lucrurile lăudaţi pe Domnul.
Departe alungă mulţimea cea rea a demonilor, fiindcă mare putere luptă cu mine, tu însăţi Maica lui Dumnezeu, întinzând laţurile, pe mine mă păzeşti ca pe o pasăre din laţ.
În necazuri si nenorociri, mai strălucitoare decât soarele fulgeră lumina puternicului tău ajutor, risipind norii deznădejdii din sufletul meu.
La tine înalţ sufletul şi trupul şi mintea mea, Preacurată: pentru suflet să ceri jertfă, trupului să îi omori săltările, iar mintea să o luminezi cu dumnezeiasca ta lumină, ca să văd cu bucurie slava Treimii şi neîncetat să te măresc pe tine, ceea ce eşti cu totul luminoasă, Stăpână.
(Sfântul Teodor Studitul)
(Culegere selectivă)

Preacuviosul Părintele nostru Dimitrie cel Nou

Ai păcătuit? Nu-ţi cer nimic altceva decât aceasta: intră în biserică şi spune-I cu pocăinţă lui Dumnezeu: "Am păcătuit". citat din Sfântul Ioan Gură de Aur

ale cărui sfinte moaşte se află în Bucureşti

Acest cuvios părinte, Dimitrie cel Nou, a trăit în vremea drept-credincioşilor împăraţi româno-bulgari şi era dintr-un sat care se numeşte Basarabov, sat aşezat pe marginea apei Lomului. La început a fost păstor de vite în satul lui, apoi văzînd că toate ale lumii sînt trecătoare, a ieşit din satul Basarabov şi s-a sălăşluit mai întîi într-o peşteră din apropierea acestui sat, iar apoi s-a făcut monah la mănăstirea care era înăuntrul peşterii. Dar cine poate spune ostenelile, postul, rugăciunea şi privegherile pe care le făcea şi prin care s-a învrednicit şi de darul facerii de minuni? EI şi-a cunoscut şi vremea ieşirii sufletului din trup cînd, intrînd în mijlocul a două pietre, şi-a dat prealuminatul său suflet în mîna lui Dumnezeu.

După multă vreme apa Lomului a venit mare încît a luat şi lemnele şi pietrele dimprejurul ei şi atunci au căzut în apă şi cele două pietre, care erau în apropierea peşterii, împreună cu moaştele sfîntului, şi multă vreme au rămas acolo. Vrînd Dumnezeu să-l descopere, s-a arătat îngerul Domnului în vis unei copile, fiica unui om drept-credincios, copilă care pătimea de duh necurat, şi i-a zis: "Dacă părinţii tăi mă vor scoate din apă - şi i-a arătat locul - eu te voi tămădui pe tine". Sculîndu-se dimineaţă copila, a spus părinţilor săi visul pe care l-a avut.

Adunîndu-se mulţi oameni şi preoţi, s-au dus toţi împreună la locul cel arătat de copilă, unde de multe ori se arăta o lumină şi cei care o vedeau socoteau că acolo este ascunsă o comoară de bani. Căutînd cu tot dinadinsul, au aflat în apă sfintele moaşte ale Cuviosului Dimitrie, care erau pline de mîl şi de prundiş, şi le-au scos întregi, strălucind ca aurul. Luîndu-le de acolo, le-au dus în satul Basarabov. Şi străbătînd vestea prin toate părţile dimprejur despre aflarea sfintelor moaşte ale lui Dimitrie, a ajuns şi la urechile domnului de la Bucureşti, care îndată a trimis preoţi şi boieri ca să aducă moaştele Sfîntului Dimitrie în Valahia şi să le aşeze în biserica domnească. Deci, mergînd trimişii Domnului în satul Basarabov, au luat moaştele sfîntului şi au purces cu ele ca să le aducă în Valahia. Ajungînd cu dînsele pînă aproape de un sat care se cheamă Ruşi, au stat sfintele moaşte la o fîntînă şi de acolo sfîntul n-a mai vrut a merge mai departe. Văzînd preoţii şi boierii acea minune şi nedumerindu-se ce să fie, s-au sfătuit să facă ceea ce au făcut cei de altă seminţie cu sicriul mărturiei Domnului. Şi au înjugat doi juncani tineri neînvăţaţi la carul cu moaştele sfîntului şi l-au lăsat să meargă unde vor voi ei, căci din aceasta se va şti şi voia sfîntului. Atunci juncanii s-au întors îndată la Basarabov cu moaştele sfîntului şi au stat în mijlocul satului. Iar preoţii şi boierii, întorcîndu-se fără nici o ispravă, au spus celui care i-a trimis despre toate acestea. Domnul Valahiei a trimis boieri cu bani şi au făcut o biserică cu numele cuviosului Dimitrie în satul Basarabov, în care au aşezat moaştele sfîntului. Şi multe minuni făceau acele moaşte celor ce cu credinţă năzuiau la el, dintre care vom consemna cîteva de la oameni vrednici de credinţă, care le-au văzut cu ochii lor şi care le-au scris pentru popor, spre încredinţarea şi adeverirea celorlalte minuni.

Două femei surori, Aspra şa Ecaterina, din satul care se numeşte Cernavodă, au făcut o preafrumoasă biserică, punîndu-i hramul Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, şi s-au sfătuit între ele cum ar putea face ca să poată lua o părticică din moaştele Sfîntului Dimitrie şi s-o aducă în biserica lor, căci a le lua cu totul socoteau că nu va voi sfîntul, precum a şi fost. Deci, venind cu smerenie şi cu evlavie şi închinîndu-se sfîntului, au luat în taină o mică părticică din moaştele lui şi vrînd să plece cu căruţele lor, caii nicidecum nu s-au putut mişca din locul acela, cu toate că vizitiii îi băteau mereu. Iar ele, cunoscînd pricina, s-au coborît din căruţe şi cu lacrimi au alergat şi au căzut la moaştele sfîntului şi punînd părticica la locul ei, s-au rugat sfîntului să le ierte greşeala. Astfel, izbăvindu-se de nevăzuta oprire, s-au întors cu pace în satul lor.

Altădată a venit prea sfinţitul mitropolit Nichifor al Tîrnovului, împreună cu sinodul lui, ca să se închine sfintelor moaşte ale cuviosului Dimitrie. Închinîndu-se mai întîi mitropolitul şi sărutînd sfintele moaşte, s-a depărtat puţin şi s-a aşezat pe un scaun. După aceea, mergînd pe rînd toţi ceilalţi din sinodul său şi sărutînd sfintele moaşte, un oarecare monah Lavrentie, în vreme ce săruta moaştele, s-a ispitit ca să rupă cu gura o mică parte din moaştele sfîntului şi a rămas cu gura căscată. Toţi, uitîndu-se la dînsul şi văzîndu-l cu gura căscată, nu pricepeau ce a pătimit. Iar mitropolitul i-a poruncit ca să se dea la o parte ca să se poată închina şi ceilalţi. Dar el, fiind fără glas, abia s-a depărtat puţin de la sicriul sfîntului, cerîndu-şi iertare, şi astfel i s-a dezlegat limba şi a grăit ca mai înainte. După aceea au mers cu mitropolitul la gazdă şi atunci i-a povestit toate cele ce a pătimit. Iar mitropolitul i-a zis: "O, păcătosule, cum de n-ai socotit că de-ar fi fost să se împartă sfintele moaşte la toţi cei care vin să se închine, pînă acum n-ar mai fi rămas nimic? Deci de acum pocăieşte-te, că ai greşit lui Dumnezeu şi sfîntului".

Un iubitor de Dumnezeu, episcopul Ioanichie al Preslaviei, căzînd într-o boală foarte grea şi neputîndu-se vindeca, l-au purtat patru oameni la biserica Sfîntului Dimitrie. Acolo l-au pus cu aşternutul în biserică şi, slujindu-se Sfînta Liturghie, după trei ceasuri s-a sculat sănătos şi umbla pe picioarele sale, mulţumind lui Dumnezeu şi lăudîndu-l pe sfînt.

Acestea şi multe alte minuni a făcut Sfîntul Dimitrie, care însă n-au fost scrise.

Între anii 1769 şi 1774, fiind război între Rusia şi Poarta otomană şi cuprinzînd şi pe ofiţerii ţării noastre, generalul Petru Salticov a trecut Dunărea şi a pornit război împotriva Rusciucului şi a trecut şi prin satul Basarabov, unde se aflau moaştele sfîntului. Generalul a luat aceste moaşte pe care voia să le trimită în Rusia. Iar creştinul Hagi Dimitrie, fiind în acea vreme lîngă general, s-a rugat ca să nu înstrăineze sfintele moaşte, ci să le dăruiască ţării noastre pentru prăzile şi jafurile ce le-a pătimit din pricina războiului şi s-o mîngîie cu acest dar, adică cu sfintele moaşte. Generalul, înduplecîndu-se, le-a dăruit Ţării Româneşti. Şi primindu-le tot poporul, cu mare cinste le-a aşezat în biserica cea mare a Mitropoliei Ungrovlahiei, în zilele preasfinţitului mitropolit Grigorie. Şi îndată a simţit tot poporul ocrotirea şi sprijinul sfîntului, căci nu numai că a încetat războiul dintre muscali şi turci, ci a contenit şi ciuma cea înfricoşată. Mult ajutor şi mare folos cîştigă toţi cei ce cu credinţă năzuiesc către moaştele sfîntului. Pentru ale cărui rugăciuni, Dumnezeule, miluieşte-ne şi ne mîntuieşte pe noi toţi, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

În această zi mai facem pomenirea Sfintelor Muceniţe Capitolina şi Erotiida, uceniţa ei, care au pătimit în vremea împărăţiei lui Diocleţian.

Tot astăzi mai este pomenit şi Sfîntul Mucenic Marco şi cei împreună cu dînsul.