INĂLTAREA SFINTEI CRUCI

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI ! ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU” TINE ! NU TE MÂNIA PE NOI DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE ....

                                    In numele Tatălui, al Fiului si al Sfântului Duh ,  Amin .

                      Crucii tale ne inchinăm Hristoase , si Sfânta Invierea ta o laudăm si o slăvim..

          Astăzi prăznuim marea Sărbătoare a Inăltarea Sfintei Cruci , steagul crestinismului , simbolul bisericii si semnul biruintei .
      Crucea este semnul care se pune pe turlele bisericii , pe troitele de la răspântiile drumurilor ,este  semn al credintei noastre , semn pe care il facem la bucurii, dar mai ales la necazuri, atunci cand ne trezim din somn, sau când ne culcăm, când mâncăm sau când plecăm de acasă in călătorie ..

     Crucea este semnul crestinismului dar este si semnul omului in general...imaginati-vă un om cu bratele desfăcute gata ca să il  imbrătiseze pe altul..seamană cu o cruce , nu?
Sântem in asa fel construiti ca atunci când vrem sa imbrătisăm pe cineva ,adică sa ne arătăm dragostea fată de cineva desenăm in aer fără să ne dăm seama  o cruce ,si asta nu e pură intâmplare.
Crucea simbolizează suferinta , pe cruce a murit Iisus Hristos , sacrificându-se pentru oameni..Omul ca sa poată iubi cu adevărat pe cineva trebuie să jertfească ceva din el insusi.  
Când spun sacrificiu mă gândesc la un anumit tip de renuntare , nu poti iubi cu adevărat dacă nu renunti la tine , la egoism , la propriile capricii , si faci acest lucru ca să fii pe placul persoanei pe care o iubesti...
Acelasi lucru l-a făcut Dumnezeu pentru noi
Crucea este semnul IUBIRII Lui absolute pentru lume , de aceia sărbătoarea  crestină Inăltarea Sfintei Cruci , nu are in centru ei un obiect ci o atitudine de viata, capacitatea de a iubi pană la sacrificiu , este atitudinea care in inobilează pe om...
Crucea este semnul Lui Dumnezeu , absolut al lumii de astăzi .


 Praznicul Inăltarea Sfintei Cruci se numără printre cele 12 Praznice Impărătesti.
Crucea este simbolul ce mai profund semn al vietii noastre crestine si al vietii omenesti in general. Ea are semnificatii multiple , Prin  cruce se binecuvanteaza toate ,  si apa , Aghiazma care ne sfinteste , si păinea ,Sf Euharistie care ne nutreste ...si uleiul ,Sfântul  Mir care ne intăreste .
Crucea hrăneste curajul stăpâneste  firea , si intăreste nădejdile de izbândă , e cel mai bun leac pentru toate relele .

Să ne insemnăm cu puterea cinstitei si de viată facătoare a  Sfintei Cruci ..rostind troparul praznicului de astăzi ,.Măntuieste Doamne poporul tău si binecuvântează mostenirea ta ,biruinta binecredinciosilor crestini, asupra celui potrivnic dăruieste , si cu crucea ta păzeste pe poporul tău , Amin !

Crucea, care până la Hristos a fost unealtă de tortură, stârnind groază şi silă, după moartea lui Hristos pe Cruce a devenit arma şi semnul mântuirii noastre. Prin ea, Hristos l-a sfărâmat pe diavol, de pe ea S-a coborât la iad şi, slobozindu-i de acolo pe cei ce se chinuiau, i-a adus în împărăţia Cerească. Imaginea Crucii este înfricoşătoare pentru demoni şi, ca semn al lui Hristos, este cinstită de creştini.

Sfestania si sfintirea casei

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI ! ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU” TINE ! NU TE MÂNIA PE NOI DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE ....

Sfestania este denumirea populara pentru slujba Aghiasmei mici sau Sfintirea cea mica a apei. Preotul poate savarsi aceasta slujba fie in biserica, fie in casele credinciosilor.

Termenul "aghiasma" vine de cuvantul grecesc "aghiasmos", care isi are originea in cuvantul "aghios"(sfant).  "Aghiasmos" se poate traduce si ca slujba de sfintire, dar si ca apa sfintita. Astfel, atunci cand spunem "voi face o aghiasma", intelegem slujba, iar cand spunem "voi bea un pic de aghiasma", ne referim la apa sfintita.

Exista si o alta explicatie in legatura cu originea cuvantului "aghiasma". S-a spus ca el  vine de la "iazma". In DEX, cuvantul iazma, iezme, cu sensul de "aratare urata si rea, naluca, vedenie", este indicat ca si in DLR, cu etimologie necunoscuta.

Se cere o explicatie in legatura cu sensul cuvantului iasma-iazma, de "aratare urata si rea, naluca, vedenie", contrar sensului originar de "apa sfintita". Explicatia este urmatoarea: atunci cand preotul sfinteste apa, la sfarsit, canta troparul: "Mantuieste, Doamne, poporul Tau, si binecuvinteaza mostenirea Ta, biruinta binecredinciosilor crestini asupra celui potrivnic daruieste, si cu crucea Ta pazeste pe poporul Tau". Cand se canta troparul, preotul stropeste pe credinciosi in cele patru puncte cardinale cu apa sfintita, spre alungarea "celui potrivnic", adica a celui rau, a celui urat, care este naluca, vedenie rea, satana. De la actiunea stropirii cu apa sfintita si rostirea cantarii ei, s-a retinut in popor scopul urmarit prin aiasma - aiazma - iazma, de a alunga "aratarea urata si rea", adica duhul cel rau, satana.

Sfintirea casei

Privitor la sfintirea casei, in Agheazmatar (cartea care cuprinde slujba sfintirii casei) intalnim doua feluri de rugaciuni: Rugaciune la inceperea temeliei casei si Randuiala binecuvantarii casei noi.

La punerea temeliei unei case se face sfintirea cea mica a apei. Dupa aceasta sfintire, preotul face o rugaciune pentru cei care vor lucra la construirea ei: „Dumnezeule Atottiitorule... cauta spre robul Tau (numele), care, cu puterea tariei tale, voieste sa ridice casa pentru locuit si prin zidire sa o inalte... ajuta-i sa o inalte pana la capat“. In acest caz, este indicat sa fie prezenti si muncitorii. Apoi preotul se roaga pentru statornicia constructiei: „intareste-o pe ea, pe piatra cea tare, ca, dupa glasul cel dumnezeiesc al Evangheliei Tale, nici vantul, nici apa, nici altceva sa nu o poata strica...“, iar la final ii pomeneste pe cei care vor locui in ea: „si pe cei care vor sa locuiasca in ea ii pazeste de toata bantuiala celui potrivnic...“.

Sfintirea unei case este savarsita si la renovarea sau curatenia generala a locuintei, dar si la mutarea intr-o alta locuinta.

Tinand seama ca omul este solidar cu tot ceea ce il inconjoara, pacatele, faradelegile sale intineaza spatiul in care acesta le savarseste sau traieste. Acesta este motivul pentru care credinciosul nu se multumeste doar cu o singura sfestanie si astfel, solicita preotului sa le oficieze slujba de sfintire a casei la un an sau chiar mai devreme.

Cum trebuie sa ne pregatim pentru sfestanie?

E de dorit ca toti cei care locuiesc in casa in care se va savarsi sfestania, sa se spovedeasca. Apoi casa in care urmeaza a se face sfestanie, trebuie curatita cat mai bine. Nu este de indicat sa stropim cu apa sfintita si sa facem rugaciuni pentru a curati casa de rele, iar casa sa fie murdara.

Pentru slujba sfestaniei, crestinul trebuie sa aseze o masuta orientata spre rasarit, pe care va pune: un vas cu apa curata, un pahar cu ulei curat, un betisor infasurat la unul din capete cu vata, lumanari, tamaie si busuioc.

Pe aceeasi masa preotul va aseza Sfanta Evanghelie, Sfanta Cruce si Agheasmatarul.

Ca preotul sa-i pomeneasca pe toti cei care vor locui in noua casa si pe cei apropiati acestora, credinciosul trebuie sa pregateasca si un pomelnic (o lista) cu numele lor.

Cei care vor fi prezenti la savarsirea acestei slujbei, vor sta in spatele preotului, ca la biserica, iar preotul in fata mesei amenajate special, fiind toti cu fata spre rasarit.

E bine sa stim ca sfintirea casei vecinului nu inseamna si sfintirea propriei case. Harul lui Dumnezeu vine acolo unde este chemat. Dupa cum in cadrul Sfintei Liturghii, harul lui Dumnezeu nu se pogoara peste toata painea care este in biserica, pentru a o preface in Trupul Domnului, ci doar asupra darurilor pregatite special pentru aceasta, tot astfel, harul lui Dumnezeu se pogoara in timpul slujbei de sfintire a apei doar peste apa pregatita din timp pentru acest lucru si nu peste toata apa care exista in alte locuri.

Cand se poate face sfestanie?

Preotul trebuie si poate sa savarseasca aceasta slujba de sfintire, oricand credinciosul cere acest lucru. De regula sfintirea casei este facuta in vremea postului. Insa, ea se poate savarsi chiar si in afara postului, dupa cum si credinciosul se poate spovedi nu doar in vremea postului, ci ori de cate ori simte nevoia curatirii.

Adrian Cocosila