joi, 26 iunie 2014

HRANA PENTRU SUFLET: CUGETARI SI CITATE ORTODOXE


BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...


                                                                            PREOT IOAN
                                       DESPRE POST

 Postul (...): o şcoală a căinţei (pr. Alexander Schemmam).

 Postul adevărat este abţinerea de la orice lucru rău (Sfântul Teodor Studitul). Fecioria trupului aparţine câtorva, dar fecioria inimii trebuie să aparţină tuturor (Fericitul Augustin). 

 Eşti stăpân pe pântece? Fii atunci stăpân şi pe limbă! (Sfântul Nil Sinaitul)
spuneau strămoşii noştri. La aceasta putem adăuga: suflet curat în trup curat (Nicodim Patriarhul României).

 Postul ocroteşte orice virtute. Este începutul luptei spirituale, cununa celor cumpătaţi, frumuseţea fecioriei şi sfinţeniei, strălucirea cuminţeniei, începutul vieţii creştine, mama rugăciunii, izvorul smereniei. Postul te învaţă liniştea şi el precede celelalte fapte bune (Sfântul Isaac Sirul).

 Postul acela este adevărat, care este prezent în toate; pe toate le curăţeşte şi pe toate le vindecă (Sfântul Grigorie Palama). 

 Postul îi învaţă pe toţi nu doar cumpătarea de la mâncare, ci şi înstrăinarea de iubirea de argint, de nesaţ şi de orice răutate (Sfântul Vasile cel Mare). 

 Postul este marea armă împotriva ispitelor, precum plăcerea este începutul tuturor păcatelor (Sfântul Teofilact al Bulgariei).

 Postul, acest doctor al sufletelor noastre, (...) îl face pe fiecare sa ia aminte la sine însusi şi-l învaţă să-şi amintescă de păcatele şi de lipsurile sale (Sfântul Simeon Noul Teolog).

 Ne-am îmbolnăvit prin păcat, dar ne vindecăm prin pocăinţă. Iar pocăinţa fără post este neputincioasă (Sfântul Vasile cel Mare).

 Postul ne îngreunează pe dinafară, dar ne curăţă pe dinlăuntru (Sfântul Ioan al Antiohiei). 

 Câţi săraci ar putea fi hrăniţi datorită unei zile de post?! (Fericitul Augustin). 

 Postul este mama sănătăţii (Sfântul Ioan Gură de Aur).

 Postul este izvor de bucurie (Sfântul Vasile cel Mare).

 Postul trupului este hrana sufletului (Sfântul Ioan Gură de Aur).

 Daca nu îţi schimbi viaţa, la ce mai posteşti? Schimbarea bucatelor nu ajută la nimic (Sfântul Ioan Gură de Aur). 

 Să nu pierdem rodul postului, după ce am răbdat truda postului (Sfântul Ioan Gură de Aur).

 Cel ce nu cunoaşte postul, nu cunoaşte crucea (Sfântul Ioan Gură de Aur). 

 Luaţi seama la voi înşivă, să nu se îngreuieze inimile voastre de mâncare şi de băutură şi de grijile vieţii (Luca 21:34).

 VIRTUTE 

 Nu-l invidiaţi pe cel bogat pentru averea sa, pe cel puternic pentru demnitatea sa şi pe cel înţelept pentru ştiinţa sa, căci toate acestea sunt mijloace ale virtuţii doar pentru cei care le întrebuinţează bine, fiindcă fericirea nu stă în ele însele (Sfântul Vasile cel Mare).

 În cele din urmă, cununa şi rodul tuturor virtuţilor, ale tuturor creştinilor şi ostenelilor duhovniceşti este dragostea (pr. Alexander Schmemann).

 Virtutea depinde de noi (Sfântul Vasile cel Mare).

 Dacă virtuţii îi iei libertatea, i-ai luat esenţa (Origen). 

 Virtutea izvorăşte din dragoste, iar dragostea din virtute (Sfântul Ioan Gură de Aur). Mulţi chemaţi, puţini aleşi (Matei 14:22). 

 RĂU

 Ortodoxia respinge dualismul în toate formele sale; răul nu este coetern cu Dumnezeu (pr. Kallistos Ware). 

 Esenţa răului ce domină în lume constă în înstrăinarea reciprocă şi dezbinarea tuturor existenţelor, în a le opune şi a le exclude reciproc (Vladimir Soloviov).

 Orice rău este o infirmitate a sufletului (Sfântul Vasile cel Mare). 

 Când sufletul este rău, toate le crede rele (Sfântul Ioan Gură de Aur). 

 Nicăieri nu este atâta rău ca în erezie (Sfântul Ioan Gură de Aur).

 Şi atunci? Ne vom mărgini la acuzarea răului? Aceasta ar fi doar jumătate de vindecare. (...) Să nu-l lăsăm pe bolnav, fără a-l conduce spre sănătate (Sfântul Maxim Mărturisitorul).

 Obişnuinţa la rău nu-l lasă pe om să vadă răul (Fericitul Augustin). Răul este depărtarea de esenţa şi tinderea spre ceea ce nu este (Fericitul Augustin). 

 Răul este abaterea de la locul lor a lucrărilor sădite de Dumnezeu în fire (...), tinderea spre altceva decât spre scopul lor, în urma unei judecăţi greşite (Sfântul Maxim Mărturisitorul). 

 Răutatea este contra naturii aşa cum boala este contra sănătăţii (Sfântul Ioan Gură de Aur). 

 Răul e contrar binelui şi ceea ce nu există este contrar la ceea ce există (...) Răul nu există pentru că este neipostatic (Origen)

. Fiinţa e binele, nefiinţa e răul (Sfântul Atanasie cel Mare).

 Răul este lipsa binelui, aşa cum întunericul este lipsa luminii (Sfântul Ioan Damaschin).

 PĂCAT 

 Prin păcat, omul se închide în haosul creaţiei (pr. Ion Bria) . 

 Din pricina păcatelor mele mi se îmbolnăvesc trupul şi sufletul (Paraclisul Maicii Domnului). 

 Păcatul cu cugetul este reaua întrebuinţare a gândurilor; păcatul cu fapta este reaua întrebuinţare a lucrurilor (Talasie Libianul). 

 Dacă poţi şi nu vrei, este păcat (pr. Paisie Olaru). 

 Degeaba tăiem crengile păcatului în afara noastră, dacă în noi rămân rădăcinile care vor creşte din nou (Sfântul Grigorie Dialogul).

 Păcatul are două laturi: cea adevărată pentru senzualitatea noastră, latura pe care şi-o descoperă, şi cea vătămătoare, pe care totdeauna o ascunde (Inocenţiu al Odesei). 

 Păcatul desfrânării te duce la alte păcate (Sfântul Vasile cel Mare).

 Păcatul este nedreptate: cine păcătuieşte fie se nedreptăţeşte pe sine, fie nedreptăţeşte pe altul (Sfântul Ioan Gură de Aur). 

 Păcatul te stăpâneşte nu prin puterea sa, ci prin delăsarea ta (Sfântul Ioan Gură de Aur). 

 Cel mai primejdios lucru este ca cineva să fie bolnav şi nici măcar să nu ştie că e bolnav (Sfântul Ioan Gură de Aur).

 În lumea noastră, marcată de iubirea de sine, izvor al păcatului şi al morţii, Iisus a adus lepădarea de sine, starea de jertfă, izvor al vieţii, al Învierii, a adus mântuirea noastră, ne-a adus viaţa (pr. Constantin Galeriu). 

 Păcatul apare atunci când vrei să foloseşti lucrurile pământeşti spre a te separa de Creator (Fericitul Augustin).

 Nu arunca vinovăţia păcatelor tale asupra Satanei (Sfântul Ioan Gură de Aur).

 Niciodată omul nu trebuie să deznădăjduiască pentru păcatele sale, dar nici să se încreadă în faptele sale (Sfântul Ioan Gură de Aur).

 Iubeşte-i pe păcătoşi, dar urăşte faptele lor! (Sfântul Isaac Sirul)

 Dacă vom zice că nu avem păcat, ne înşelăm pe noi înşine. (I Ioan 1:8). 

 Căci acesta era păcatul meu, anume că nu în El, ci în zidirile Lui - în mine şi în ceilalţi - căutam plăcerile (Fericitul Augustin).

 Doar cel care a înţeles hotarul acestei vieţi poate pune hotar păcatelor sale (Sfântul Isaac Sirul).

 Să ne temem doar de păcat (Sfântul Ioan Gură de Aur).

 Cei ce trăiesc în păcate şi-au trădat natura (Sfântul Ioan Gură de Aur).

 Orice păcat este o ocară (Sfântul Vasile cel Mare).

 A greşi este omeneşte; a deznădăjdui este diavolesc (Sfântul Nil Sinaitul). 

 Nu atacul gândului este păcat, ci convorbirea prietenească a minţii cu el (Marcu Ascetul).

 Nu este pace în oasele mele de la faţa păcatelor mele (Psalm 37:3)

. Păcatul rupe comuniunea cu Dumnezeu (Sfântul Grigorie Dialogul).

 Omului nu-i este cu putinţă să dezrădăcineze păcatul cu propria putere, ci doar cu puterea dumnezeiască (Sfântul Macarie). 

 Nimic nu se săvârşeşte mai cu uşurinţă şi nu se înţelege mai cu greutate ca păcatul (Ilie Miniatis). 

 Să vedem grozăvia nu în pedeapsă, ci în păcat (Sfântul Ioan Gură de Aur). 

 Păcatul Îl împiedică pe Dumnezeu să strălucească în noi (Sfântul Atanasie cel Mare). 

 EGOISM

 O viaţă pur individuală este oarbă şi atee. Am pierdut umanitatea pentru că am devenit solitari (pr. Dumitru Stăniloae).

 Nu fi iubitor de sine şi vei fi iubitor de Dumnezeu; nu căuta plăcerea în tine şi o vei găsi în ceilalţi (Sfântul Maxim Mărturisitorul). 

 Dumnezeul unora este banul; Dumnezeul altora este pântecele. Nu sunt şi aceştia închinători la idoli? (Sfântul Ioan Gură de Aur). 

 MINCIUNĂ

 Minciuna este ca un bulgăre de zăpadă: cu cât îl rostogoleşti mai mult, cu atât se face mai mare (Sfântul Ioan Gură de Aur).

 Cei ce spun că nimeni, în vremea noastră şi în mijlocul nostru, nu poate ţine poruncile evanghelice (...), aceia închid cerul pe care ni L-a deschis Hristos (Sfântul Simeon Noul Teolog).

 Minciuna este pâinea dulce a omului care îi lasă gura plină de nisip (Sfânta Scriptură). 

 RĂZBUNARE 

 De te latră un câine, astupă-i gura cu pâine; n-arunca în el cu piatra, că atunci mai rău te va lătra (Anton Pann). 

 MÂNDRIE

 Mândria este dată de necunoaşterea lui Dumnezeu (Sfântul Maxim Mărturisitorul).

 Trei gropi ne deschid diavolii: întâi, ne opresc de la facerile de bine, apoi, dacă nu reuşesc, caută să ne determine să facem binele fără Dumnezeu, iar, dacă nici aşa nu pot, ne laudă pentru binele făcut pentru a ne mândri (Sfântul Ioan Scărarul).

 Cel ce se înalţă împotriva oamenilor, se va înălţa şi împotriva lui Dumnezeu (Sfântul Ioan Gură de Aur). 

 Mândria este semnul celui osândit (Evagrie din Pont). 

 Mândria este contra naturii (Sfântul Ioan Gură de Aur).

 Mai bine să fii înfrânt în smerenie, decât să fii biruitor cu mândrie (Patericul). 

 Mândria este iubirea de sine până la dispreţuirea lui Dumnezeu, în timp ce smerenia este iubirea de Dumnezeu până la dispreţuirea de sine (Fericitul Augustin). 

 Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har (Iacov 4:6).

 MÂNIE

 Dintre toate patimile, mânia este cea care întunecă cel mai mult raţiunea (Fericitul Augustin).

 Indignarea trebuie să fie împletită cu judecata şi cu chibzuinţa, căci şi cuţitul este folosit şi de criminali şi de medici (Sfântul Vasile cel Mare). 

 Cel mai bine este să curmi mânia cu un zâmbet (Sfântul Efrem Sirul).

 Un cuvânt aspru îi înrăieşte şi pe cei buni, pe când un cuvânt bun aduce folos tuturor (Patericul).

 Mânia vine din necredinţă (Sfântul Ioan Gură de Aur).

 Mai uşor este să alungi mânia când simţi că vine, decât să o stăpâneşti după ce a venit (Fericitul Augustin).

 Mânia desfigurează pe om. Tot trupul i se umflă, venele la fel, vocea devine aspră ... Când mânia ajunge la culme, el nu mai cruţă pe nimeni. Dacă un singur om arată astfel la mânie, ce va fi cu doi sau mai mulţi oameni mânioşi? (Sfântul Vasile cel Mare). 

 Mâniosul este un epileptic sufletesc (Sfântul Ioan Scărarul). 

 Nelegiuiţii se mânie (Sfânta Scriptură). 

 PATIMA 

 Omul nu poate fi cu desăvârşire liber de patimi; dar le poate stăpâni (Sfântul Ioan Gură de Aur). 

 VICIU

 Lăcomia este o beţie mai rea decât beţia (Sfântul Ioan Gură de Aur).

 Cel lacom nu se bucură de ceea ce are, ci se întristează pentru ce nu are (Ilie Miniatis).

 Trei lucruri nu lasă în pace pe om: vinul, femeia şi banul (Proverb românesc). Viciile sunt călăi care te omoară încet (Nicolae Iorga).

 Bea, dar nu te îmbăta. Discută, dar nu te certa (Proverb german).

 Două feluri de oameni nu se îndestulează nici odinioară: cei ce cearcă învăţătura şi cei ce strâng avuţie (Octoihul Mic, Iasi, 1786).

 Vinul este de la Dumnezeu, beţia este de la diavol (Sfântul Ioan Gură de Aur). 

 Nu dispreţuiţi vinul, dispreţuiţi beţia! (Sfântul Ioan Gură de Aur).

 Beţia este icoana morţii (Sfântul Ioan Gură de Aur).

 Grija de pântece (de trai bun, fără măsură n.n.) este rădăcina tuturor relelor (Sfântul Ioan Scărarul).

 Vinul înroşeşte faţa, dar înnegreşte sufletul; înveseleşte trupul, dar întristează duhul (Iacob al Antiohiei). 

 Beţia este dată de vin sau de prea multe griji lumeşti (Sfântul Ioan Gură de Aur). 

 Deşertăciunea din afară e semnul vădit al sărăciei dinlăuntru (Sfântul Ioan Gură de Aur). 

 E mai uşor să dai cuiva un viciu decât să-i transmiţi o virtute; la fel cum e mai uşor să-l molipseşti de o boală decât să-i dai din sănătatea ta (Sfântul Grigorie de Nazianz). 

 Cel mai mare viciu este atunci când pari virtuos fără să fii (Sfântul Vasile cel Mare). 

 LENE 

 Indiferenţa şi lenea sunt mai vătămătoare decât toată lucrarea diavolească (Sfântul Ioan Damaschin).

 INVIDIE 

 Invidia este mâhnirea provocată de bunurile altora. Mila este mâhnirea provocată de relele altora (Sfântul Ioan Damaschin).

 Invidia calomniază virtutea: pe cel viteaz îl numesc nechibzuit, pe cel cumpătat nesimţitor, pe cel drept aspru, pe cel înţelept nelegiuit, pe cel mărinimos îl numesc mărunt, pe cel darnic risipitor, iar pe cel avar, din contră, îl numesc econom (Sfântul Vasile cel Mare).

 Invidia este cea mai nedreaptă dintre toate patimile, dar şi cea mai dreaptă: pe de o parte izgoneşte tot binele, iar pe de altă parte îl chinuie pe cel care o poartă (Sfântul Grigorie de Nazianz). 

 Aşa cum rugina mănâncă fierul, tot astfel invidia macină sufletul (Sfântul Vasile cel Mare). 

 Invidia este cel mai greu de mânuit dintre toate felurile de duşmănie, căci pe toţi ceilalţi duşmani îi îmblânzesc binefacerile, dar pe cel pizmaş şi răutăcios, darul şi binele îl aţâţă mai rău (Sfântul Vasile cel Mare). 

 Nu este patimă mai grea şi care să prindă mai repede sufletele oamenilor ca invidia, iar aceasta, prea puţin întristându-i pe ceilalţi, îi face rău, în primul rând, celui ce-o poartă (Sfântul Vasile cel Mare). 

 Invidia întunecă fericirea aproapelui (Sfântul Vasile cel Mare). Invidia separă , sfinţenia uneş te. (...) Dacă ai dragoste, ai totul (Fericitul Augustin). 

 RĂZBOI 

 Pacea între oameni şi popoare izvorăşte din pacea omului cu Dumnezeu (Învăţături de credinţă ortodoxă). Unde nu e pace, acolo nu e Dumnezeu. (Avva Isaia). 

 Cel ce caută pacea, Îl caută pe Hristos (Sfântul Vasile cel Mare). 

 Când te lupţi împotriva aproapelui tău, înţelege că te lupţi împotriva Trupului lui Hristos (Sfântul Ioan Gură de Aur). 

 Dacă nu este pace, toate celelalte sunt de prisos (Sfântul Ioan Gură de Aur). 

 VIAŢA

 În această lume trebuie să trăim în aşa fel, încât să fim cu sufletul în cer, iar cu trupul în mormânt (Nicodim Patriarhul României).

 Viaţa pământească îi este dată omului să-şi pregătească veşnicia. (...) Viaţa de aici este doar o şcoală în pregătirea noastră pentru viaţa veşnică (Nicodim Patriarhul României). 

 Mai întâi, trebuie să cunoţti bine ispitele, greutăţile şi obligaţiile vieţii, fiindcă fiecare drum are crucea lui, încercările şi bucuriile lui (pr. Paisie Olaru).

 Adeseori văd săraci care sunt bogaţi şi bogaţi care-s săraci, bărbaţi care sunt femei şi femei care sunt bărbaţi, înţelepţi nebuni şi oameni fără de carte înţelepţi (Sfântul Ioan Gură de Aur). 

 Îi lăudaţi pe cei din trecut, dar trăiţi după obiceiurile celor de azi (Tertullian). Faptele săvârşite de oameni sunt de trei feluri: conform firii, mai prejos de fire şi mai presus de fire. (...) Firească este pacea, împotriva firii este duşmănia şi, mai presus de fire, este iertarea şi binele dezinteresat (Sfântul Atanasie cel Mare).

 Cele mai divine şi mai înalte dintre lucrurile văzute şi înţelese sunt numai niste simboluri (Sfântul Dionisie Areopagitul). 

 O, dacă oamenii ar iubi viaţa netrecătoare ca şi pe cea trecătoare ...! (Fericitul Augustin). 

 MOARTE

 Ce este moartea, dacă nu mormântul păcatelor? (Sfântul Ambrozie). 

 Se tem de moarte cei ce nu cred în înviere (Sfântul Ioan Gură de Aur).

 Moartea este cel mai semnificativ şi mai profund eveniment al vieţii (N. A. Berdiaev). 

 Moartea adevărată este înlăuntru, în inimă şi este ascunsă. Omul cel dinlăuntru moare. Cine a trecut din moarte la viaţă, în cele ascunse, acela trăieşte în veci şi nu mai moare (Sfântul Macarie).

 Din moment ce nu ştim vremea şi locul în care ne aşteaptă moartea, o vom aştepta noi în orice vreme şi în orice loc (Fericitul Augustin).

 Dacă te temi de moarte, încă nu te-ai împreunat în dragoste cu Hristos (Teognost). Pentru drepţi nu există moarte, ci doar o trecere în viaţa veşnică (Sfântul Atanasie cel Mare). 

 Cei care Îl vor îngropa prin smerenie pe Hristos în sufletul lor, Îl vor vedea şi înviind prin slavă (Sfântul Maxim Mărturisitorul).

 Aducerea aminte de moarte este o moarte de fiecare zi. (...) Frica de moarte este o însuşire a firii, intrată în ea prin neascultare. Iar tremurarea în faţa morţii este semnul păcatelor nepocăite (Sfântul Ioan Scărarul). 

 Plata păcatului este moartea (Romani 6:23).

 JUSTIŢIE

 Legea talionului este dreptatea celor nedrepţi (Fericitul Augustin).

 Când trebuie să sfătuim şi să certăm pe unul din fraţii noştri, să ne amintim spusele Apostolului: <Şi el este om!> (Sfântul Ioan Gură de Aur). 

 Osândeşte-te pe tine însuţi şi, atunci, vei înceta să-i osândeşti pe ceilalţi (Avva Ioan). 

 Nu-ţi osândi aproapele, căci tu îi cunoşti păcatul, dar pocăinţa nu (Avva Dorotei).

 Nu huliţi spunând că Dumnezeu este drept! (El este milos n.n.) (Sfântul Isaac Sirul). 

 Pentru ce a primit Iov şi caii şi asinii şi cămilele şi oile şi toate mângâierile din belşug, într-un număr îndoit, iar numărul copiilor a fost egal cu cel al morţilor? Pentru că necuvântătoarele şi toată bogăţia au pierit cu desăvârşire, dar copiii îi va avea pe toţi la înviere (Sfântul Vasile cel Mare).

 Pentru păcatele tale, Dumnezeu te-a făcut pe tine judecător: dacă ierţi puţine, puţine ţi se vor ierta; dacă ierţi multe, multe ţi se vor ierta; dacă ierţi din inimă, la fel îţi va ierta şi Dumnezeu ţie (Sfântul Ioan Gură de Aur).

 Ori vei face ce vrea Dumnezeu, ori vei primi ce nu vrei tu! (Evagrie din Pont). 

 Suferiţi de pe urma unui om rău? Iertaţi-l, ca să nu fie astfel doi oameni răi (Fericitul Augustin). 

 Legea talionului (dinte pentru dinte n. n.) este dreptatea celor nedrepţi (Fericitul Augustin).

 Când vom ierta totul, le vom câştiga pe toate (Sfântul Ioan Gură de Aur). 

 Cu judecata cu care judecaţi, veţi fi judecaţi! (Matei 7:2).

 Să nu te temi când se îmbogăţeşte omul şi când se înmulţeşte slava casei lui. Că la moarte el nu va lua nimic, nici nu se va coborî cu el slava lui (Psalmi 47:17-18).

 Nu judecaţi ca să nu fiţi judecaţi! (Matei 7:1).

 GREUTĂŢI 

 Viaţa aceasta trecătoare nu este decât noviciatul eternităţii; nenorocirile nu sunt, pentru creştin, decât încercare şi pedeapsă (Fericitul Augustin). 

 Nu atât grija şi frica începutului, cât grija şi primejdia sfârşitului (Varlaam)

. Cum să-ţi pun sub ochi suferinţele săracului, ca să înţelegi din ce suspine îţi aduni tu comorile? (Sfântul Vasile cel Mare).

 Precum meşterul aruncă aurul în topitorie şi-l lasă a se cerne şi a se curăţi prin foc până ce vede că străluceşte, tot asa şi Dumnezeu lasă sufletele omeneşti a fi cercetate de necazuri, până se curăţă şi se limpezesc. De aceea, o astfel de cercetare a lui Dumnezeu este o mare binefacere pentru suflet (Sfântul Ioan Gură de Aur). 

 Când voi cădea pradă spaimei şi groazei (...) eu Îl voi binecuvânta. Când mă voi afla la ananghie, Îl voi preamări. Şi când El mă va salva, voi striga de bucurie (Manuscrisele de la Marea Moartă).

 Nici bunătăţile pământeşti nu se obţin fără osteneli. De ce renunţăm atunci la cele cereşti din cauza ostenelilor? (Sfântul Nil Sinaitul). 

 Urmează pe Hristos nu doar la Înviere, ci şi la Cruce! (Patericul).

 Nu vă îngrijiţi de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale. Ajunge zilei răutatea ei (Matei 6:34). 

 Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui. Căci flămând am fost şi nu Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi nu Mi-aţi dat să beau; Străin am fost şi nu M-aţi primit; gol, şi nu M-aţi îmbrăcat; bolnav şi în temniţă, şi nu M-aţi cercetat (Matei 25:41-43). 

 În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea (Ioan 16:33). În ziua necazului meu pe Dumnezeu am căutat (Psalm 76:2). Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi (Matei 11:28). 

 DURERE 

 Tristeţea este rana sufletului (Sfântul Ioan Gură de Aur). Ce poate însemna pătimirea mea pe lângă ceea ce ai pătimit Tu, Doamne, pentru noi toţi? (Cuviosul Paisie cel Mare). Omul îşi naşte singur suferinţa (Sfânta Scriptură). 

 DORINŢA 

 Cine a spus , a pierit (Fericitul Augustin). 

 Dumnezeu nu răsplăteşte rezultatele, ci intenţia (Sfântul Ioan Gură de Aur).

 Ceea ce ne este de folos, aceea vrea Dumnezeu şi, ceea ce vrea Dumnezeu, aceea ne este de folos. (Sfântul Ioan Gură de Aur)

 BOGĂŢIE 

 Dacă vrem să cunoaştem adevărata valoare a bunurilor pământeşti, să le privim ca de pe patul de moarte! (Alfons de Liguori). 

 Bogăţia nu este în sine ceva rău sau bun, ci o unealtă de care te poţi folosi rău sau bine (Sfântul Clement Alexandrinul).

 Cauţi bogăţie? Fă-ţi-L prieten pe Dumnezeu şi eşti cel mai bogat (Sfântul Ioan Gură de Aur). 

 Eşti bogat? Foarte bine! Eşti zgârcit? Foarte rău! (Sfântul Ioan Gură de Aur). 

 Nu bogaţii vor fi osândiţi, ci cei ce slujesc bogăţiei (Sfântul Ioan Gură de Aur). 

 Bogăţia faptei este bogăţia sufletului. (Sfântul Teodor Studitul)

 În cele trecătoare, nu poţi deveni bogat decât sărăcind pe altul. În cele duhovniceşti, nu poţi deveni bogat decât îmbogăţind pe altul (Sfântul Ioan Gură de Aur).

 Când aurul vorbeşte, celelalte cuvinte nu mai ajută (Sfântul Grigorie de Nazianz).

 Sunteţi orbiţi de aurul celor bogaţi. Vedeţi însă doar ceea ce au nu şi ceea ce le lipseşte (Sfântul Ambrozie). 

 Aurul nu-i lasă pe oameni să fie oameni (Sfântul Ioan Gură de Aur). 

 Bogaţii vor ajunge în cer, când îi vor introduce acolo săracii (Fericitul Augustin).

 Dacă nu stăpâneşti aurul, te stăpâneşte el pe tine (Sfântul Ioan Gură de Aur). 

 Cel ce crede că are totul, nu are nimic (Sfântul Ioan Gură de Aur).

 Săracilor, ce vă lipseşte dacă Îl aveţi pe Dumnezeu? Bogaţilor, ce aveţi dacă va lipseşte Dumnezeu? (Sfântul Ioan Gură de Aur).

 Bogăţia de ar curge, nu vă lipiţi inima de ea (Psalm 61:10). Viaţa cuiva nu stă în prisosul avuţiilor sale (Luca 12:15). 

 FRUMOS 

 Sufletul n-ar putea vedea frumuseţea dacă n-ar deveni el însuşi frumos (Plotin).

 Un lucru nu este frumos pentru că-l iubim, ci îl iubim tocmai pentru că este frumos şi bun (Toma d’Aquino).

 Dacă cele create sunt atât de frumoase, cu atât mai frumos va fi Creatorul lor (Fericitul Augustin). 

 Frumuseţea tuturor frumuseţilor este Dumnezeu (Fericitul Augustin). 

 Numai frumosul este bun (Clement Alexandrinul).

 Este frumos numai omul drept, cumpătat şi bun (Clement Alexandrinul).

 Bărbatul care ţine să fie frumos trebuie să se împodobească cu cugetul său (Clement Alexandrinul).

 Doar prin suflet se arată atât fumuseţea, cât şi urâţenia (Clement Alexandrinul).

 DEPENDENŢA

 Omul care respinge societatea este sau animal, sau înger (Fericitul Augustin). 

 Cetatea, dacă nu o păzeşte Dumnezeu, degeaba veghează paznicii (Sfântul Ioan Gură de Aur).

 Nimic nu este mai mare ca omul cu Dumnezeu şi nimic mai mic ca omul fără Dumnezeu (Sfântul Tihon). 

 Pomenirea lui Dumnezeu este viaţă; uitarea Lui, moarte (Teotim).

 Nimic nu este atât de propriu firii noastre ca a fi în comuniune cu alţii, a avea nevoie unii de alţii şi a ne iubi unii pe alţii (Sfântul Vasile cel Mare).

 SINGURĂTATE

 Ferice de cel ce trăieşte în sihăstrie şi care, departe de oamenii legaţi de pământul pe care-l calcă în picioarele lor, îşi înalţă sufletul către Dumnezeu (Sfântul Grigorie de Nazianz).

 Neîncetat să crezi în Dumnezeu şi pe tine dăruieşte-I-te cu totul. Să nu doreşti să fii singur, în puterea ta ... (Fericitul Augustin). 

 Vai de cel singur (Ecclesiastul 4:10). 

 PRIETEN

 Am pe prietenul meu în mine şi eu sunt cu el (Toma d’Aquino). 

 Nu cunoaştem pe nimeni, decât prin prietenie (Fericitul Augustin).

 Fii prieten cu toţi oamenii, dar cu gândul petrece singur! (Sfântul Isaac Sirul). 

 Bunăstarea îţi aduce prieteni, nenorocirea îi încearcă (Sfântul Ambrozie).

 Prietenia nu subordonează, ci egalează. Ea înseamnă ridicarea unuia prin celălalt la Dumnezeu (Sfântul Grigorie de Nazianz). 

 Nu este bun mai mare decât a fi prietenul lui Dumnezeu (Sfântul Ioan Gură de Aur).

 POMENIRE 

 Pe morţi nu-i căutaţi în mormânt, ci în inima voastră (Nicolae Iorga).

 TIMP

 Timpul înseamnă pentru Dumnezeu durata aşteptării între bătaia Sa la poartă şi fapta noastră de a deschide (pr. Dumitru Stăniloae).

 Există trei timpuri: prezentul trecutului, prezentul prezentului şi prezentul viitorului (Fericitul Augustin). 

 Fără Tine, Doamne, nu sunt nimic în această lume. Prin urmare, fără Tine, ce-aş putea fi în veşnicie?! (Fericitul Augustin).

 În viaţa sfinţilor nu există mâine (Tereza de Avila). 

 Celor ce iubesc cu adevărat, viaţa întreagă li se pare o zi (Sfântul Grigorie de Nazianz).

 ŞTIINŢA

 Cunoaşterea fără dragoste este vătămătoare (Sfântul Ioan Gură de Aur).

 Dacă vom şti totul, dar nu vom şti cum să ne mântuim sufletul, nu ne va folosi la nimic; vom rămâne nefericiţi (Fericitul Augustin).

 Nimic nu veţi şti vreodată precum ar trebui să ştiţi (Sfântul Ioan Gură de Aur). 

 Dacă nu pricepi ceea ce e sub tine, cum vei pricepe ceea ce e deasupra ta? (Sfântul Tihon).

 NATURA

 Lumea este mormântul Domnului (Sfântul Maxim Mărturisitorul).

 Nimic nu se poate apropia de Dumnezeu dacă nu se va îndepărta de lume (Sfântul Isaac Sirul).

 Prietenia lumii este vrăjmăşie cu Dumnezeu (Iacov 4:4).

 Nu iubiţi lumea, nici cele ce sunt în lume. Dacă cineva iubeşte lumea, iubirea Tatălui nu este întru el (1 Ioan 2:15).

 Lumea nu este doar un dar, ci şi o sarcină pentru om (pr. Dumitru Stăniloae).

 Lumea ni s-a dat pentru comunicare între noi, pentru a ne ajuta, prin ea, pe noi înşine (pr. Dumitru Stăniloae).

 Omul nu este mântuit de trupul său, ci în trupul său. Nu este mântuit de lumea materială, ci împreună cu ea. Pentru că omul este microcosmos şi mijlocitor al creaţiei, mântuirea sa presupune împăcarea şi transfigurarea întregii creaţii (pr. Kallistos Ware).

 Omul nu va putea ajunge niciodată la supremaţia spiritului pentru a depăşi decalajul dintre progresul ştiinţific şi cel spiritual, dacă va continua să rămână aplecat asupra lui însuşi, închis în imanenţa unei lumi care se vrea autonomă, ci numai în unire cu izvorul prim şi inepuizabil de viaţă, lumină şi iubire, Care este Dumnezeu (pr. Dumitru Popescu). 

 Umanitatea şi creaţia sunt inseparabile în iconomia lui Dumnezeu (pr. Ion Bria).

 Creaţia întreagă nu ajunge la unire cu Dumnezeu, decât prin om (Sfântul Maxim Mărturisitorul). 

 Cartea mea, filosofule, este firea celor făcute şi, ori de câte ori doresc, pot să citesc în cele făcute de Dumnezeu (Sfântul Antonie cel Mare).

 Folosirea greşită a gândurilor duce la întrebuinţarea greşită a lucrurilor (Sfântul Maxim Mărturisitorul).

 Universul a fost creat pentru om, nu omul pentru univers (Sfântul Ioan Gură de Aur).

 Nu te întreba dacă este conform cu natura ceea ce face Creatorul naturii (Sfântul Ioan Gură de Aur).

 Toate lucrurile ne-au fost încredinţate nouă şi noi acestora (Sfântul Ioan Gură de Aur). 

 Toate sunt folositoare, chiar dacă noi nu le cunoaştem rostul (Sfântul Ioan Gură de Aur). 

 Toate îşi au împlinirea în Hristos (Fericitul Augustin). 

 ISPITA

 Lumea este hanul diavolului. De aceea, oriunde ne ducem, găsim pe hangiu acasă (Martin Luther). 

 Cine este bun, mai bun să se facă şi cine a biruit ispita, să se roage pentru cel care e încă în ispite (pr. Paisie Olaru).

 O cădere nu este atât de rea ca o recădere (Bernard de Clairvaux).

 Smulge gândurile rele cu alte gânduri (Sfântul Nil Sinaitul).

 Dumnezeu ne cercetează cu cele plăcute sau cu cele neplăcute. Noi să le primim pe amândouă cu aceeaşi supunere. Pe amândouă căile ne readuce Dumnezeu la sănătatea sufletului şi la reunirea cu Dânsul (Sfântul Ioan Gură de Aur).

 De două feluri este ispita: sau strâmtorile vieţii încearcă inimile, vădind răbdarea lor, sau belşugul vieţii devine iarăşi chip de ispită. E deopotrivă de greu, atât să-ţi păstrezi sufletul neînjosit de greutăţi, cât şi să nu ţi-l jigneşti în situaţii înalte (Sfântul Vasile cel Mare).

 Toată ispita este îngă duită de Dumnezeu pentru vindecarea sufletului bolnav (Sfântul Ioan Damaschin).

 Este mai ferit de primejdie cel care nu îngăduie duşmanului să intre în casă, decât cel care,după ce l-a lăsat să intre, se luptă cu el să-l scoată (Sfântul Tihon). 

 Când un om bun nu primeşte obiceiurile celor răi, chiar dacă ar trăi împreună cu ei, nu este nici un pericol (Fericitul Augustin).

 Dispreţuieşte farmecele acestei lumi şi iubeşte-L pe Dumnezeu şi vei trăi nevătămat ca şi Lot în Sodoma (Sfântul Tihon).

 Nu locul îl mântuieşte pe om, ci voinţa lui. Adam a căzut chiar în rai, în timp ce Lot s-a păzit chiar în Sodoma (Sfântul Efrem Sirul).

 Corupând sufletul răpeşti ceea ce aparţine veşniciei lui Dumnezeu (Fericitul Augustin).

 DIAVOL

 Domnii mei, când eşti la oraş, diavolul vine sub diferite chipuri: un prieten, o carte, o femeie, un duşman; când eşti în singurătate, vine personal (pr. Ilie Cleopa).

 Cine poartă război cu diavolul, ţine pacea cu Dumnezeu (Sfântul Ioan Gură de Aur). 

 De noi depinde dacă diavolul va fi puternic sau neputincios (Sfântul Ioan Gură de Aur).

 Treaba diavolului este să îndruge multe, treaba noastră este să nu le ascultăm (Fericitul Augustin). 

 Înainte de păcat, diavolul ne face să-L vedem pe Dumnezeu milos, iar dupa păcat ni-L prezintă ca Judecător neîndurat (Sfântul Tihon).

 IAD 

 Pedeapsa care face ca iadul să fie iad este durerea că sufletul L-a pierdut pe Dumnezeu (Alfons de Liguori). 

 Toţi cei care îşi amintesc de iad nu vor ajunge acolo, iar cei ce uită de iad, nu vor scăpa de el (Sfântul Ioan Gură de Aur).

 RAI 

 Tare mă tem să nu rămânem numai cu raiul acesta de aici şi să-l pierdem pe celălalt, din pricina lenevirii noastre (pr. Paisie Olaru).

 Dacă primele semne ale fericirii viitoare ne umplu inima de atâta blândeţe, de atâta bucurie, ce să mai spunem de fericirea care îi aşteaptă în Împărăţia Cerurilor pe toţi cei care plâng pe Pământ? (Sfântul Serafim de Sarov). 

 Cele ce ochiul n-a văzut, nici urechea n-a auzit, nici la inima omului nu s-au urcat, acestea le-a gătit Dumnezeu celor ce Îl iubesc pe Dânsul (1 Corinteni 2:9).

 O, raiule al lui Dumnezeu! Noi putem să te câştigăm, dar nu putem să te înţelegem (Un călugăr).

 Oricine încearcă să descrie lumea cealaltă prin cuvinte este, cu adevărat, un mincinos; şi nu pentru că urăşte adevărul, ci prin nepotrivirea descrierii (Sfântul Grigorie de Nyssa).

 În casa Tatălui Meu multe locaşuri sunt. Iar de nu, v-aş fi spus. Mă duc să vă gătesc loc (Ioan 14:2).
sursa
 HRANA PENTRU SUFLET: CUGETARI SI CITATE ORTODOXE

DESPRE SCOPUL VIETII CRESTINESTI

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI ! ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU” TINE ! NU TE MÂNIA PE NOI DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE ....

CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE                                                                                                                 SCOPUL  VIEŢII CREŞTINEŞTI
                                                                                                                                Preot Ioan
Ţelul vieţii credincioşilor creştini ortodocşi este  să ajungă
în cele din urmă în vârful scării. Urcuşul pe această scară se aseamănă cu urcuşul pe muntele Tabor, căci pe oricare versant am urca, acolo sus, ne aşteaptă Dumnezeul nostru Iisus Hristos, cu braţele deschise. Pe partea stângă urcă călugării, iar pe latura din dreapta urcă mirenii. Deci, şi unii şi ceilalţi îşi doresc acelaşi lucruMÂNTUIREA!  
                                                                         Iubiti credinciosi, 
În mod sigur, toţi oamenii care au trăit sau trăiesc pe acest pământ şi-au pus sau îşi vor pune, mai devreme sau mai tîrziu, în mod inevitabil, întrebarea: „CARE ESTE ROSTUL VIEŢII OMULUI PE ACEST PĂMÂNT???“
Dintre toate vieţuitoarele existente pe pământ, OMUL este „COROANA CREAŢIEI“ lui Dumnezeu, este de fapt, o plăsmuire a iubirii lui Dumnezeu sau, mai simplu spus, este legătura dintre Dumnezeu şi pământ, este un „microcosmos în macrocosmos“, după cuvântul Sfântului Ioan Damaschin. După cum bine se poate vedea, singur omul a fost făcut „după chipul şi asemănarea“ Ziditorului-Dumnezeu (Facerea 1:26), ca să privească spre El şi să-L iubească. Nicolae Cabasila în cartea sa „Viaţa în Hristos“ spune că „omul este creat după chipul lui Dumnezeu ca să ajungă la asemănarea cu El“.  Sfântul Grigorie de Nazianz, a dat o frumoasă definiţie omului spunând: „Omul este creatura care a primit porunca să devină Dumnezeu“. Dintre toate vieţuitoarele, singur omul are poziţie verticală şi de fapt, omul-antropos ne arată acest lucru (ana = în sus, tropeo = stare) şi în acest sens amintim cuvintele Fericitului Augustin: „Uită-te în stânga şi în dreapta, dar mai uită-te şi în sus !“.
Noi, oamenii, ne naştem pe acest pământ şi S-AR PĂREA CĂ NU ŞTIM de unde venim şi încotro mergem după moartea noastră, aşa după cum rezultă şi din următoarele versuri pe care le-am citit pe o cruce,
într-un cimitir:
 CINE EŞTI, DE UNDE VII?                              TU EŞTI MARE, TU EŞTI MIC,
 POŢI  TU, OMULE, SĂ ŞTII?                 TU EŞTI TOT, TU EŞTI NIMIC,
 UNDE MERGI, CE SOARTĂ AI?                    TU EŞTI RĂU, DAR EŞTI ŞI BUN,
 POŢI TU SEAMA SĂ ÎŢI DAI?              TU-NŢELEPT ŞI TU NEBUN.
Şi într-adevăr, pe pământ suntem străini şi călători, în lacrimi ne naştem şi, după porţia de viaţă care ne-a fost dată de Dumnezeu, tot în lacrimi murim. Cel mai important lucru este acela de a şti de unde venim şi încotro mergem, căci altfel suntem ca o corabie fără cârmaci.
Viaţa pe acest pământ se prezintă - după cum ne mărturisesc Sfinţii Părinţi - asemenea unei punţi peste un fluviu uriaş. PUNTEA ACEASTA A FOST FĂCUTĂ SĂ NE AJUTE SĂ TRAVERSĂM FLUVIUL ŞI NICIDECUM SĂ NE FACEM CASĂ PE EA, adică să ne instalăm confortabil, uitând că, de fapt, noi trebuie să mergem mai departe. Cu alte cuvinte, pe punte vom rămâne puţin timp şi trebuie să privim mereu tărâmul minunat de dincolo de ea, unde trebuie să ajungem şi unde este patria noastră definitivă. Aceasta este nenorocirea, căci milioane de oameni care trăiesc astăzi, nu sunt capabili să vadă, să creadă că dincolo de această viaţă, există o lume în care vom intra şi în care vom trăi veşnic. Deci, există foarte mulţi oameni care stăruie în a crede că viaţa este un scop în sine.
Viaţa noastră pământească se înscrie deci între LEAGĂN ŞI MORMÂNT, fiind jalonată de aceste două mari necunoscute, NAŞTEREA ŞI MOARTEA. Amândouă  se petrec fără voia noastră, pentru că nu am fost întrebaţi nici dacă vrem să ne naştem şi, nu vom fi întrebaţi, nici dacă vrem să murim. Hotărârea o ia ALTCINEVA! (DUMEZEU!) Ieri am fost embrion, mâine vom fi mumie sau ţărână. De fapt, viaţa pământească a oricărui om se compune dintr-o serie de scopuri omeneşti provizorii, puse cap la cap. Unele sunt pe termen lung, altele pe termen scurt şi cei mai mulţi dintre oameni se lasă înşelaţi de idealuri mărunte, scopuri  nesemnificative.
Dacă privim în jurul nostru, vedem PǍRINŢI care consideră că scopul vieţii lor este CREŞTEREA ŞI EDUCAREA COPIILOR. Creşterea şi educarea copiilor nu este un scop în sine, ci o îndatorire sfântă a părinţilor. BEŢIVII consideră că scopul vieţii lor este băutura, dar se înşală, şi dracul beţiei îi duce în întuneric. HOŢII fură zi şi noapte. Dar şi ei merg în întuneric şi dracul furtului  râde de ei. LACOMII trăiesc să se îmbogăţească, dar şi de aceştia râde un alt drac, al lăcomiei, şi-i duce tot în iad. DESFRÂNAŢII sunt păcăliţi de un drac foarte aprig, acela al curviei şi sunt şi ei înşelaţi, când consideră că scopul vieţii lor este desfrânarea trupească sau, cum se spune modern, sexul. Se ştie că Dumnezeu a binecuvântat, a consfinţit căsătoria când a zis: „Creşteţi şi înmulţiţi-vă“ (Facerea 1:28), dar El ne-a poruncit aceasta pentru perpetuarea neamului omenesc şi nicidecum ca scop în sine, cum cred unii oameni.
Părerile cu privire la scopul vieţii sunt foarte diversificate. Nicolae Iorga spunea aşa: „Taina existenţei umane nu constă în a trăi, ci în a şti pentru ce trăim“. Bine şi frumos spus, dar nu ne descoperă totuşi sensul vieţii. Mircea Eliade în „Istoria ideilor şi credinţelor religioase“ spunea: „A fi om, sau mai degrabă a deveni om, înseamnă în primul rând, a fi religios“. Dar nici el nu ne descoperă sensul vieţii. Mihai Eminescu, marele nostru poet, spunea: „Ne naştem spre a muri şi murim spre a ne naşte“. Dar cel care defineşte scopul existenţei umane este un sfânt, Sfântul Serafim de Sarov, care zicea: „SCOPUL VIEŢII NOASTRE  CREŞTINEŞTI  ESTE  MÂNTUIREA !!!“.
Iar acum să vedem şi ce ne spune Hristos-Dumnezeul nostru, în acest sens: „Căci Fiul Omului a venit să caute şi SĂ MÂNTUIASCĂ  pe cel pierdut“ (Luca 19:10). Dar ce ne trebuie oare pentru a ne mântui? Pentru a ne mântui trebuie să avem săvârşite cele cinci Sfinte Taine, adică BOTEZUL, MIRUNGEREA, SPOVEDANIA, ÎMPĂRTĂŞANIA ŞI, respectiv, CUNUNIA RELIGIOASĂ,  pentru cei căsătoriţi. Minunat ar fi dacă am avea şi TAINA SFÂNTULUI MASLU (a şasea Taină). Primele două Sfinte Taine le au săvârşite toţi creştinii ortodocşi, dar spovedania şi împărtăşania, numai unii. Cea mai mare grijă a vieţii noastre este aceea de a ne spovedi şi de a ne împărtăşi cel puţin în cele patru posturi mari: postul Sfintelor Paşti, postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, postul Sfintei Maria şi postul Crăciunului. Aşa cum spălăm lenjeria cu detergent, tot aşa să ne spălăm şi sufletele noastre prin preot.
Se vorbeşte astăzi de medic de familie şi de avocat de familie. De PREOT DE FAMILIE nu vorbeşte nimeni! Şi preotul este cel mai important, pentru că el ne botează, el ne cunună religios şi tot el ne înmormântează. Deci, în cele trei mari momente  esenţiale ale vieţii noastre, preotul trebuie să fie lîngă noi, el fiind o călăuză duhovnicească“ în drumul către Hristos, căci fără acest „mijlocitor“ - preotul - cu siguranţă nu ne putem mântui. Însuşi Hristos a  spus: „Duceţi-vă şi arătaţi-vă preoţilor“ (Luca 17:14).
Scuzele unor credicioşi cu privire la mântuire
 Unii spun aşa: Eu sunt prea păcătos ca să mă mai pot mântui“. Trebuie să ţinem cont de cuvintele Mântuitorului care a spus: „Nu cei sănătoşi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi... că n-am venit să chem pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi la pocăinţă“ (Matei 9: 12-13). „Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea Lui faţă de noi prin aceea că Hristos a murit când noi eram încă păcătoşi“ (Romani 5:8). Multă nădejde ne dau şi cuvintele Sfântului prooroc Isaia: „Veniţi să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, ca zăpada le voi albi, şi de vor fi ca purpura, ca lâna albă le voi face“ (Isaia 1:18).
 Sunt mulţi oameni care sunt cu mult mai răi decât mine... Acestor credincioşi trebuie să le spunem că între oameni: „Nu este drept nici unul“ (Romani 3:10) şi că „Cine va păzi toată legea, dar va greşi într-o singură poruncă, s-a făcut vinovat faţă de toate poruncile (Iacov 2:10). Această afirmaţie că ei sunt mai buni decât alţii este o laudă, este mândrie şi iată ce spune Sfântul Apostol Pavel despre aceasta: „Iar cel ce se laudă, în Domnul să se laude. Pentru că nu cel ce se laudă singur este dovedit bun, ci acela pe care îl laudă Domnul“ (2 Corinteni 10: 17-18).
 Eu am amânat de prea multe ori pocăinţa... Sfântul Apostol Petru ne vorbeşte despre îndelunga răbdare a lui Dumnezeu: „Domnul... îndelung rabdă pentru voi, nevrând să piară cineva, ci toţi să vină la pocăinţă“ (2 Petru 3:9). Iar Sfântul Apostol Pavel este parcă şi mai încurajator: „La vreme potrivită te-am ascultat şi în ziua mântuirii
te-am ajutat; iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii“

(2 Corinteni 6:2).
De aceea , precum zice Duhul Sfânt: „Dacă veţi auzi astăzi glasul Lui, nu vă învârtoşaţi inimile voastre, ca la răzvrătire în ziua ispitirii din pustie“ (Evrei 3:7-8).
 Inima mea este prea împietrită ca să mă mai pot mântui. „Deci, dacă este cineva în Hristos, este făptură nouă; cele vechi au trecut, iată toate s-au făcut noi“ (2 Corinteni 5:17). Iar prin Sfântul prooroc Ezechiel ne spune Domnul Dumnezeu: „Vă voi da inimă nouă şi duh   nou vă voi da; voi lua din trupul vostru inima cea de piatră şi vă voi da inimă de carne. Pune-voi înlăuntrul vostru Duhul Meu şi voi face ca să umblaţi după legile Mele şi să păziţi şi să urmaţi rânduielile Mele“ (Iezechiel 36: 26-27).
 Mă voi pocăi mai târziu, la bătrâneţe... „Nu te lăuda cu ziua de mâine, că nu ştii la ce poate da naştere“ (Pildele lui Solomon 27:1). „Căutaţi pe Domnul cât îl puteţi găsi, strigaţi către Dânsul cât El este aproape de voi. Cel rău să lase calea lui şi omul nelegiuit vicleniile lui şi să se întoarcă spre Domnul, căci El se va milostivi de dânsul“ (Isaia 55: 6-7).
 Îmi este teamă că îmi voi pierde prietenii dacă vor vedea că vreau să mă mântuiesc. Domnul Iisus Hristos a spus: „Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ceea ce vă poruncesc“ (Ioan 15:14). „Nu ştiţi că prietenia lumii este duşmănie faţă de Dumnezeu? Cine deci va voi să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş lui Dumnezeu“ (Iacov 4:4).
 Există oameni care vin la Biserică şi totuşi sunt răi şi păcătoşi. Iată ce ne îndeamnă Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Romani: ... fiecare dintre noi va da seamă despre sine lui Dumnezeu. „Deci să nu ne mai judecăm unii pe alţii, ci mai degrabă judecaţi aceasta: Să nu daţi fratelui prilej de poticnire sau de sminteală“ (Romani 14:12-13). Iar Sfântul Evanghelist Matei zice: „Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. Căci cu judecata cu care judecaţi, veţi fi judecaţi şi cu măsura cu care măsuraţi, vi se va măsura. De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, şi bârna este în ochiul tău? Făţarnice, scoate întâi bârna din ochiul tău şi atunci vei vedea să scoţi paiul din ochiul fratelui tău“ (Matei 7:1:5). De aceea tutoror celor care sunt în înşelare în ceea ce priveşte scopul vieţii noastre creştineşti trebuie să le spunem că:
Alta este viaţa decât aceea pe care în mod obişnuit şi-o închipuie oamenii;
 Altul este omul însuşi, decât acela ce se închipuie el;
Altul este adevărul, decât acela pe care şi-l închipuie mintea omenească.

Iubiţi credincioşi,
Marele fizician italian Marconi spunea: „Ştiinţa singură nu poate explica multe lucruri, mai ales taina existenţei omeneşti. De când a început a gândi, omul s-a muncit cu întrebările: cine este, de unde vine şi unde merge după moarte“. De fapt omul se teme în mod continuu ca viaţa lui să nu fie fără sens. Aşadar, încearcă permanent să-şi demonstreze lui însuşi şi altora că are valoare. Iubeşte laudele despre el (căzând în păcatul slavei deşarte) şi se teme de ofense (nu ştie să rabde). Caută numai cele ale lui (egoismul este rădăcina tuturor patimilor) şi invidiază succesele altora (păcatul zavistiei)... Cel ce nu cunoaşte sensul vieţii sale (vede viaţa prin prisma trăirii de zi cu zi), se aseamănă cu acea persoană care ar merge în gară dorind să călătorească. Casiera l-ar întreaba: „Unde doriţi să mergeţi?“ Persoana ar spune: „Nu ştiu, daţi-mi un bilet oriunde!“ Casiera l-ar întreba din nou: „Vă rog să vă hotărâţi, fiindcă nu vă pot da bilet până nu-mi spuneţi clar direcţia, data, ora şi clasa de vagon la care doriţi să călătoriţi!“ Persoana ar insista spunând: „Nu contează, bilet să fie!“ Iar casiera i-ar spune în final, pe bună dreptate: „Domnule dragă, după câte înţeleg eu, este foarte clar şi deosebit de grav că dumneavoastră nu ştiţi încotro mergeţi!“.  Mântuirea constă în mult sfat. De aceea spuneau Sfinţii Părinţi: Cine vrea să se mântuiască, cu întrebarea să călătorească“. La întrebarea: „Cum să ne mântuim?“, un părinte a răspuns: „Aveţi învăţătura lui Hristos şi a Sfinţilor Părinţi, împliniţi-o cu fapta şi vă veţi mântui. Pentru mântuire înainte de toate trebuie pocăinţă sinceră şi împlinirea poruncilor. Trebuie să căutăm, să plângem şi harul va veni“. Aşadar depinde de voinţa noastră dacă ne vom mântui sau nu.  Să  ne lăsăm în toate în voia lui Dumnezeu, cei care tânjim după mântuire, să strigăm către Domnul: „Mântuieşte-mă, Doamne, aşa cum ştii Tu Însuţi!“ şi atunci ne va mântui Domnul nostru Iisus Hristos. De fapt Iisus, în limba ebraică, înseamnă Dumnezeu mântuieşte. Omul trebuie să aibă mereu în faţa ochilor săi idealul după care tinde, să ştie de unde vine şi unde merge : sufletul său vine de sus din cer şi se va întoarce la sfârşitul vieţii tot în cer, acolo unde îşi are obârşia. După cum exploratorii care năzuiau spre pol erau întorşi în permanenţă cu faţa spre steaua polară, tot aşa şi creştinul trebuie să aibă mereu în faţă STEAUA MÂNTUIRII. Aflând sensul vieţii lui, omul priveşte cu alţi ochi realitatea din jurul lui şi cu atât mai mult viaţa lui proprie. Toată viaţa creştinului trebuie să fie un efort permanent de ascensiune spirituală, având în faţă cele două culmi mântuitoare: Golgota şi Taborul. Mântuirea este o refacere în har a lumii sau, altfel spus, mântuirea săvârşită de Hristos înseamnă eliberarea omului din răul în care căzuse prin Adam şi Eva. Răul consta în alterarea firii umane, în întunecarea minţii cu privire la adevărul religios, în slăbirea voinţei care înclină mai mult spre cele rele decât spre cele bune, în ruperea legăturii harice cu Dumnezeu. Domnul nostru Iisus Hristos îşi înfăptuieşte opera mântuitoare sub întreit aspect: ca PROFET, ca ÎMPĂRAT şi ca ARHIEREU. Aceste trei demnităţi  oamenii le au doar separate şi numai la Hristos laolaltă şi fiecare în gradul suprem: ca profet - învăţând, adică aducând revelaţia desăvârşită a fiinţei, voii lui Dumnezeu şi a operei lui mântuitoare; ca împărat - biruind puterile răului şi conducând pe om spre destinaţia  lui adevărată; ca arhiereu - refăcând legătura dintre om şi Dum­nezeu, împăcând prin jertfă pe Dum­ne­zeu cu omul. Ori restabilirea comuniunii dintre Dumnezeu şi om se numeşte, obişnuit, împăcare, mântuire. PetreŢuţea spunea că „omul care nu crede în Dumnezeu este un animal muritor care vine de nu ştie unde şi se duce nu ştie unde“. Iubiţi credincioşi,  să ne cutremurăm de măreţia mântuirii noastre şi pentru că auzim mereu în ecteniile Sfintei Liturghii îndemnul: „Toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm!“, să răspundem din tot sufletul „Ţie, Doamne!“ şi să ne trăim viaţa cu convingerea că aici pe pământ totul are un rost dumnezeiesc.
Se spune că un credincios cu mare dragoste de Dumnezeu mergea adesea să viziteze cimitirele spre a învăţa să folosească mai bine timpul şi privind mormintele zicea: „Dacă aceşti morţi ar putea să revină la viaţă ce n-ar face ei pentru viaţa veşnică, iar eu, care dispun de atâta timp, ce fac pentru mântuirea sufletului meu?
Depinde de voinţa ta
Nimic nu e mai scurt ca viaţa,                             Nimic nu   e mai trecător ca viaţa,
Dar nici mai lung nimic ca ea,                            Dar nici mai veşnic decât ea,
Poţi ori s-o pierzi, ori să ţi-o mântui,                 Poţi s-o trăieşti în har sau flăcări,
Depinde de voinţa ta.                                           Depinde de voinţa ta.
Nimic nu-i mai amar ca viaţa,                             Nimic mai mărginit ca viaţa, 
Dar nici mai dulce decât ea,                                 Dar nici nemărginit ca ea,
Poţi face-n ea ori rău, ori bine,                            Poţi fi mişel ori poţi fi vrednic,
Depinde de voinţa ta.                                             Depinde de voinţa ta.
Nimic nu-i mai înalt ca viaţa,                               Dar de la clipa morţii tale,
Dar nici mai josnic decât ea,                                 Şi până-n veci de veci vei sta,
Poţi fi ori înger, ori un demon,                             Ori cu Hristos, ori cu satana,
Depinde de voinţa ta.                                             Depinde de voinţa ta.
Doamne AtotŢiitorule PĂrinte, Fiule VeŞnic Şi Duhule Sfinte, Treime de trei ori SfÂntĂ, cĂlĂuzeŞte-ne paŞii În marea vieŢii cea ÎnvolburatĂ ! Amin! 
Bibliografie: Biblia, E.I.B.M., Bucureşti, 1994; Preot Liviu Brânzaş, Raza din Catacombă; Preot Dr. Ioan Mircea, Dicţionar al Noului Testament, E.I.B.M., Bucureşti,1995; Sfântul Teofan Zăvorâtul, Sfaturi înţelepte, Editura Egumeniţa, Galaţi, 2006.

Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA