HRANA PENTRU SUFLET: TAINA SFINTEI SPOVEDANII
CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI
DESPRE
TAINA SFINTEI
SPOVEDANII
Preot Ioan
Iubiţi credincioşi,
Dumnezeu l-a creat pe om „După chipul şi asemănarea Sa“ (Facerea 1:27). L-a creat cu suflet nemuritor,
aşa cum El, Dumnezeu, este nemuritor. Prin
căderea sa, Adam nu a pierdut tot harul lui Dumnezeu, căci, a căzut prin ispita
diavolului. Astfel că, harul şi
arvuna mântuirii au rămas în om şi numai celui ce se leapădă de Dumnezeu, i se
ia harul Duhului Sfânt.
Să nu uităm niciodată un lucru: HRISTOS NE VA CERE SOCOTEALĂ DE TOATE VÂRSTELE, căci, chiar şi grădinarului îi place „floarea
sau roada timpurie“. De aceea, fericit
este acela care se pregăteşte din tinereţe să stea înaintea Judecătorului
Suprem.
DE
UNDE VINE ACEASTĂ DENUMIRE DE POCĂINŢĂ SAU SPOVEDANIE?
POCĂINŢĂ
– a se pocăi – în limba
greacă se spune METANOIA, iar în limba latină,
PENITENŢǍ înseamnă şi părere de rău, o
dată cu făgăduinţa de îndreptare, pentru păcatele şi greşelile săvârşite.
DAR, CE ESTE DE FAPT SPOVEDANIA?
Spovedania, este una din cele şapte Sfinte Taine ale Bisericii Ortodoxe
şi constă în mărturisirea păcatelor la preotul duhovnic, cu sinceritate şi cu căinţă. Spovedania, este o Taină Sfântă, care se săvârşeşte
de însuşi Hristos, în Duhul Sfânt, prin episcopii şi preoţii ortodocşi.
Prin spovedanie, credinciosul primeşte iertarea păcatelor săvârşite după botez
şi împăcarea cu Dumnezeu şi cu comunitatea liturgică al cărei membru este. Dacă, Iisus Hristos nu ne-ar fi lăsat
această Taină a Spovedaniei, cu toţii ne-am fi dus în iad.
SPOVEDANIA este „Mâna lui Dumnezeu“ care
ridică din păcate, şi de aceea se mai numeşte şi „al doilea botez“. Mulţi oameni
nici nu ştiu ce este păcatul, ba chiar spun plini de sine: „Părinte eu nu am nici un păcat!“ Şi, de fapt, păcatul este o realitate, şi încă una centrală
a existenţei umane. Cea mai mare greşeală este aceea de a ignora păcatul, de a
nu-l băga în seamă sau şi mai grav, de a afirma că n-am păcătuit. Iată
ce scrie în Biblie: „DACĂ
ZICEM CĂ PĂCAT NU AVEM, NE AMĂGIM PE NOI ÎNŞINE ŞI ADEVĂRUL NU ESTE ÎNTRU NOI.
DACĂ ZICEM CĂ N-AM PĂCĂTUIT, ÎL FACEM MINCINOS ŞI CUVÂNTUL LUI NU ESTE ÎNTRU
NOI“ (1Ioan
1:8).
Este adevărat că Dumnezeu a cerut
primei familii din Rai, pocăinţă?
Da, este adevărat că Dumnezeu a cerut
spovedanie lui Adam şi Evei în Rai, atunci când, după ce au greşit, i-a luat la
întrebări: „Adame, unde eşti?“; „Cine ţi-a spus că eşti gol?“; „Eva,
pentru ce ai făcut aceasta?“. Şi pe Cain îl întreabă Dumnezeu: „Unde
este fratele tău?“, „Ce ai făcut?“. Dumnezeu voia, după cum uşor
se poate vedea, să-i facă să-şi mărturisească păcatul.
În Vechiul Testament
a existat pocăinţa?
Da. Pocăinţa îşi are începuturile încă din Vechiul
Testament: „Şi
va mărturisi păcatul său, care a păcătuit. Şi va aduce Domnului pentru cele ce
a greşit o mieluşea din oi, jertfă pentru păcat, şi se va ruga preotul pentru păcatul ce a săvârşit şi se va
ierta păcatul“ (Levitic 5:5 – 19). Deci, trebuie să remarcăm cu
luare aminte că, chiar şi în Vechiul Testament tot preotul era intermediarul,
adică cel ce mijlocea către Dumnezeu pentru iertarea păcatului.
Găsim, de asemenea, şi
la proorocul Iezechiel versetele următoare:
„DE ACEEA VĂ VOI JUDECA PE
VOI DIN CASA LUI ISRAEL, PE FIECARE DUPĂ CĂILE SALE, ZICE DOMNUL DUMNEZEU;
POCĂIŢI-VĂ ŞI VĂ ÎNTOARCEŢI DE LA TOATE NELEGIUIRILE VOASTRE, CA NECREDINŢA SĂ
NU VĂ FIE PIEDICĂ.
LEPĂDAŢI DE LA VOI TOATE PĂCATELE VOASTRE CU CARE AŢI
GREŞIT ŞI VĂ FACEŢI O INIMĂ NOUĂ ŞI UN DUH NOU. DE CE SĂ MURIŢI VOI, CASA LUI
ISRAEL? CĂCI EU NU VOIESC MOARTEA PĂCĂTOSULUI, ZICE DOMNUL DUMNEZEU; ÎNTOARCEŢI-VĂ
DECI, ŞI TRĂIŢI!“ (Iezechiel 18:30 – 32).
De cine şi când a fost instituită
pocăinţa sau spovedania ca
Sfântă Taină?
Ca Sfântă Taină, POCĂINŢA a fost instituită de Însuşi
Mântuitorul Iisus Hristos, Care, venind de la râul Iordan, îşi începe misiunea
Sa prin îndemn la pocăinţă, atunci când rosteşte prima Sa predică: „POCĂIŢI-VĂ
CĂ S-A APROPIAT ÎMPĂRĂŢIA CERURILOR“ ( Matei 4:17).
Şi, de fapt, acelaşi îndemn îl rostise şi Sfântul Ioan
Botezătorul: „POCĂIŢI-VĂ CĂ S-A
APROPIAT ÎMPĂRĂŢIA CERURILOR“ (Matei
3:2).
Iisus Hristos le făgăduieşte Sfinţilor Apostoli această putere de a ierta
păcatele oamenilor, aşa cum rezultă cât se poate de clar din versetele
următoare:
„ŞI-ŢI VOI DA ŢIE CHEILE ÎMPĂRĂŢIEI
CERURILOR ŞI ORICE VEI LEGA PE PĂMÂNT VA FI LEGAT ŞI-N CERURI, ŞI ORICE VEI
DEZLEGA PE PĂMÂNT VA FI DEZLEGAT ŞI-N CERURI“ (Matei 16:19).
Sau, aşa cum rezultă din alt verset: „ADEVĂRAT
GRĂIESC VOUĂ: ORICÂTE VEŢI LEGA PE PĂMÂNT VOR FI LEGATE ŞI-N CER, ŞI ORICÂTE
VEŢI DEZLEGA PE PĂMÂNT VOR FI DEZLEGATE ŞI ÎN CER“ (Matei 18:18).
Dacă din cele două versete de mai sus rezultă făgăduinţa de
a ierta, puterea pentru a săvârşi această Sfântă Taină le este încredinţată
efectiv Sfinţilor Apostoli, a treia zi după Înviere, când Iisus Hristos,
intrând prin uşile încuiate le spune:
„PACE VOUĂ ! PRECUM M-A TRIMIS PE MINE TATĂL, VĂ
TRIMIT ŞI EU PE VOI“ (Ioan
20:21).
Iubiţi credincioşi, să fim foarte atenţi la cuvântul VOI
căci prin el Mântuitorul se referă la APOSTOLI,
EPISCOPI şi PREOŢI
şi nicidecum la cei care umblă prin tramvaie, trenuri, prin parcuri, pe scările
blocurilor şi vor să ne rătăcească de la dreapta credinţă = ORTODOXIA.
„ŞI, ZICÂND
ACESTEA, A SUFLAT ASUPRA LOR ŞI LE-A
ZIS: LUAŢI DUH SFÂNT“ (Ioan 20:22).
De aici se poate vedea că ŞI
PREOŢII au harul Duhului Sfânt,
prin hirotonie. Avem vreo dovadă că preoţii au harul Duhului Sfânt? DA! Avem apa sfinţită de la BOBOTEAZĂ, care nu
se mai strică niciodată!
„CĂRORA VEŢI IERTA PĂCATELE,
LE VOR FI IERTATE ŞI CĂRORA LE VEŢI ŢINE, VOR FI ŢINUTE“ (Ioan
20:23). Mântuitorul a spus deci apostolilor „VEŢI IERTA“
şi nu a zis VOI IERTA. Acest „VEŢI“
este un plural şi, deci, se referă la APOSTOLI, EPISCOPI
şi PREOŢI. Sfinţii Apstoli s-au înălţat la cer, dar au
lăsat pe episcopi şi preoţi ca urmaşi ai lor.
PĂCATELE LE IARTĂ IISUS HRISTOS PRIN PREOŢI ÎN DUHUL SFÂNT!
În Legea lui Moise, exista pocăinţă pentru
păcătos?
În legea dată evreilor nu exista pocăinţă pentru păcătos,
răsplătindu-se cu moartea pentru moarte. Şi, scoţându-se ucigaşul chiar de la
altar pentru a fi omorât …
„VIAŢĂ PENTRU VIAŢĂ, OCHI PENTRU OCHI, DINTE PENTRU
DINTE, MÂNĂ PENTRU MÂNĂ, PICIOR PENTRU PICIOR, ARSURĂ PENTRU ARSURĂ, UMFLĂTURĂ
PENTRU UMFLĂTURĂ“ (Ieşirea
21:12-25).
Cine purta pe el o povară sâmbăta, sau făcea vreo lucrare,
chiar de s-ar fi căit şi ar fi promis că nu mai face, nu era iertat şi trebuia
să moară. Cine ar fi făcut foc în casă sâmbăta, trebuia să moară (Ieşire
31:18). Dacă curvea cineva, negreşit trebuia omorât ( Levitic 20:10 –
21). Pe când, în legea cea nouă a lui Hristos, în Evanghelie, nu este tot
aşa. Aici se spune:
►„Pocăiţi-vă, căci
s-a apropiat împărăţia cerurilor“ (Matei
4:17);
► „Faceţi deci
roadă, vrednică de pocăinţă“ (Matei
3:8);
► „Pocăiţi-vă şi
credeţi în Evanghelie“ (Marcu 1:15);
► „Hristos este
sfârşitul legii“ (Romani 10:4).
Cum trebuie să ne pregătim pentru spovedanie?
Mai întâi, trebuie să ne cercetăm cugetul, să ne facem un
examen al conştiinţei. Trebuie să ne procurăm un îndreptar de spovedanie, şi cu
o coală albă în faţă să cercetăm fiecare din cele aproape 500 de păcate scrise acolo.
Pe cele care le-am făcut le scriem pe această hârtie, o băgăm în buzunar şi
după ce am postit şi noi, cel puţin trei zile, ne alegem un preot duhovnic,
căruia în timpul spovedaniei îi citim păcatele scrise pe hârtie. La ieşirea din
Biserică ardem hârtia pe care ne scrisesem păcatele. Acest preot duhovnic este
o „călăuză în drumul către
Hristos“. Astăzi toată lumea vorbeşte
de doctor de familie şi de avocat de familie, dar de PREOT DE FAMILIE nu vorbeşte aproape nimeni! Or, preotul este
cel mai important, pentru că în cele trei mari momente cruciale, ale vieţii
noastre: botez, cununie, înmormântare, el trebuie să fie lângă noi.
Să nu ne fie ruşine să
mărturisim păcatele noastre, căci, diavolul ne ia ruşinea când păcătuim şi ne-o
dă când vrem să ne spovedim. Deci, să nu ne fie nicidecum ruşine şi să
mărturisim tot, să aruncăm afară din noi mizeria păcatelor, căci dacă minţim
sau ascundem vreun păcat la spovedanie, păcatele nemărturisite, îndoite le vom
avea pe suflet, cu greutatea, durerea, şi mustrarea lor: „NU-ŢI FIE
RUŞINE A-ŢI MĂRTURISI PĂCATELE“
(Sirah
4:28).
Să nu spunem în scaunul mărturisirii că nu avem păcate, aducându-ne aminte de
cuvintele Sf. Ioan Evanghelistul, care zice:
„DACĂ ZICEM CĂ PĂCAT NU AVEM, NE
AMĂGIM PE NOI ÎNŞINE ŞI ADEVĂRUL NU ESTE ÎNTRU NOI. DACĂ MĂRTURISIM PĂCATELE
NOASTRE, CREDINCIOS ESTE (DUMNEZEU) ŞI
DREPT, CA SĂ NE IERTE PĂCATELE ŞI SĂ NE CURĂŢEASCĂ DE TOATĂ NEDREPTATEA“
(1Ioan 1:8-9). Să nu uităm că,
Sfântul Apostol Pavel se socoteşte: „CEL
DINTÂI DINTRE PĂCĂTOŞI“ (1Timotei
1:15), iar Sfântul Iacob zice: „TOŢI GREŞIM MULT“
(Iacob 3:2).
Aşa cum lenjeria se spală cu detergent, tot aşa şi sufletul nostru trebuie
spalat, dar nu cu detergent, nu la maşina de spălat, ci, prin spovedanie la un PREOT – DUHOVNIC.
Dar după spovedanie cum trebuie să ne purtăm?
Mai întâi, trebuie să
ne împlinim cu bucurie şi fără întârziere canonul de pocăinţă, certarea
părintească pe care ne-a dat-o duhovnicul pentru ispăşirea păcatelor şi
îndreptarea sufletului.
Zaheu
vameşul şi-a răscumpărat păcatele
prin ajutorarea săracilor şi despăgubirea celor pe care i-a nedreptăţit
(Luca 19:8); vrăjitorii din Efes
îşi ard cărţile (Fapte 19:17-19), păcătosul
din Corint după ce mai
întâi este dat afară din Biserică (1Corinteni 5:5), se îndreptează (2
Corinteni 2:6-11)…
Cele mai obişnuite
canoane de pocăinţă sunt: rugăciunile de iertare şi de pocăinţă, posturi,
metanii, citire din cărţile sfinte, dăruiri, oprire da la Sf. Împărtăşanie,
sfătuiri, despăgubiri, milostenii, etc.
Se mai cere de la cel spovedit: fugă de
pricinile păcatelor, paza poruncilor şi peste tot să arate roade de îndreptare
„FACEŢI ROADE VREDNICE DE POCĂINŢĂ“ (Luca 3:8). Roadele acestea se arată în omorârea
păcatului, în urmarea virtuţilor şi a faptelor bune:
„NOI CARE AM MURIT PĂCATULUI, CUM
VOM MAI TRĂI ÎN PĂCAT?“ (Romani
6:2).
Dar de câte ori trebuie să ne spovedim pe an?
Tot creştinul trebuie
să ştie că, este dator să se spovedească, aşa cum învaţă a patra poruncă a
Bisericii: CEL PUŢIN de patru ori pe an, în cele patru
posturi, sau CEL PUŢIN o dată pe
an cei plecaţi din ţară şi care nu au în preajmă o Biserică Ortodoxă. Dacă
cineva este bolnav, să se spovedească cât mai des şi cât mai grabnic, ca să-şi
cureţe şi să-şi înnoiască neîncetat „haina sufletului”.
Cultele religioase ne reproşează că, iertarea
păcatelor nu vine prin mijlocirea preoţilor, ci direct de la Dumnezeu
RĂSPUNS:
Textele aduse ca argument, ca cel cu iertarea slăbănogului
din Capernaum, femeia păcătoasă, tâlharul de pe cruce, etc., nu au nimic de a
face cu Taina Pocăinţei şi cu mărturisirea la preot, căci, era pe vremea când
Mântuitorul nu instituise încă Taina Pocăinţei, şi apoi fiind chiar Hristos de
faţă, El însuşi făcea dezlegările de
păcate.
Cultele religioase ne reproşează că, mărturisirea
păcatelor trebuie făcută direct lui Dumnezeu şi nu prin preoţi.
RĂSPUNS:
Într-adevăr, în
Vechiul Testament mărturisirea se făcea direct lui Dumnezeu, căci nu se putea
face în altă formă, pentru că mărturisirea aceea era numai o pocăinţă şi nu o
Sfântă Taină. Preoţii nu primiseră de la Dumnezeu puterea de a lega şi a
dezlega păcatele oamenilor, aşa cum s-a întâmplat în Noul Testament, după
Învierea Domnului.
Cu toate acestea, chiar şi în Vechiul Testament se întâlnesc
cazuri când, mărturisirea păcatelor nu s-a făcut direct lui Dumnezeu. Aşa de
pildă, însuşi Psalmistul David s-a mărturisit lui Natan proorocul (2Regi
12:13), iar Aaron s-a mărturisit cu căinţă lui Moise, şi nu direct lui
Dumnezeu (Numeri 3:11-12). Iată că, şi în Vechiul Testament a existat
posibilitatea mărturisirii indirecte.
Cultele religioase ne reproşează că, mărturisirea
păcatelor nu trebuie făcută preotului, ci celorlalţi credincioşi, după
cuvintele Sfintei Scripturi: „Mărturisiţi-vă unul altuia păcatele“ (Iacov 5:16).
RĂSPUNS:
Numai cei ce au darul
preoţiei pot săvârşi această Taină, pentru că numai apostolilor şi, prin ei,
urmaşilor şi ajutătorilor lor, care au darul preoţiei, le-a încredinţat
Mântuitorul puterea şi dreptul de a ierta păcatele, de a lega şi dezlega (Matei
16:19). Iar cuvintele ,,UNUL
ALTUIA“ din reproşul cultelor înseamnă, credinciosul care
mărturiseşte şi preotul care primeşte pocăinţa. Şi, fiindcă şi preoţii se
spovedesc, aceste cuvinte „unul altuia“ mai înseamnă şi mărturisirea unui
preot, la preotul lui duhovnic, care-i primeşte pocăinţa. Când marele Apostol
Pavel a predicat Evanghelia lui Hristos în Efes, vedem că: „mulţi
dintre cei ce crezuseră, veneau să se mărturisească şi să spună faptele lor“
(Faptele Apostolilor 19:18). DAR, UNDE VENEAU, DECÂT NUMAI LA MARELE APOSTOL
PAVEL, SPRE A LE ÎMPĂRTĂŞI IERTAREA PĂCATELOR? Fiindcă numai apostolii lui Hristos au luat o
putere ca aceasta, de a lega sau dezlega păcatele oamenilor. Ca dovadă, Sfântul
Apostol Pavel în prima epistolă către Corinteni îl excomunică pe incestuos, iar
în cea de-a doua epistolă către Corinteni îl iartă, apoi tot el a dat satanei
pe Imeneu şi pe Alexandru (1Timotei 1:20), ca şi alţii să se înveţe să
nu hulească.
LA DREAPTA JUDECATĂ A LUI
HRISTOS SE VA VEDEA CINE A AVUT PUTEREA PE PĂMĂNT DE A LEGA ŞI DEZLEGA PĂCATELE
OAMENILOR, DAR, PENTRU CEI ÎNŞELAŢI VA FI
PREA TĂRZIU !!!
Cultele religioase ne reproşează
că, preoţii nu pot ierta păcatele căci scris este: „Cine poate să ierte
păcatele decât numai unul Dumnezeu“ (Luca 5:21).
RĂSPUNS:
Este adevărat că,
numai Dumnezeu poate ierta păcatele. Dar, în însăşi Taina Spovedaniei, nu
preotul este cel care iartă păcatele, ci, tot Dumnezeu, prin mijlocirea
preotului. Noi spunem cât se poate de clar că: PĂCATELE LE
IARTĂ HRISTOS PRIN
PREOT ÎN DUHUL
SFÂNT. Dumnezeu este izvorul şi Stăpânul Darului,
al puterii de a ierta păcatele, preotul fiind numai un „administrator“
al acestui dar.
Cultele religioase ne reproşează că preoţii sunt
oameni păcătoşi ca toţi oamenii şi atunci este cu neputinţă ca un păcătos să
ierte păcatele altora.
RĂSPUNS:
Este adevărat că,
preoţii fiind oameni pot avea şi ei umbre sau scăderi în viaţă, dar am spus
deja că, în taina Pocăinţei sau a Spovedaniei, nu preotul iartă prin puterea sa
păcatele celui ce se spovedeşte, ci tot harul lui Dumnezeu. Preotul, chiar
păcătos fiind, poate avea acest dar, căci, şi Sfântul Apostol Petru a fost
păcătos, fiindcă s-a lepădat de Domnul şi Învăţătorul său, şi totuşi, a primit
acest dar. Deci, preotul deasupra păcatelor sale, de care va răspunde însuşi, are
în el darul pe care l-a primit prin Taina Preoţiei de a lega şi dezlega
păcatele.
Iubiţi
credincioşi,
Istoria ne mărturiseşte
că, totdeauna omul şi-a dat seama de răutatea păcatului şi a încercat felurite
mijloace pentru a scăpa de păcat, şi în acelaşi timp pentru a se împăca cu
Dumnezeu. Astfel, unii se biciuiau până la sânge, alţii se îmbrăcau în sac
şi-şi puneau cenuşă în cap, petrecând în plâns, post şi rugăciune, alţii
aduceau jertfe de animale, alţii mărturiseau păcatele în public, alţii le scriau
pe hârtii şi apoi le aruncau pe ape curgătoare spre a se duce şi ele cu apele. DECI, SE VEDE CÂT DE MULT AU SIMŢIT OAMENII NEVOIA DE A-ŞI
DESCĂRCA SUFLETUL DE GREUTATEA PĂCATELOR, CU ALTE CUVINTE, DE A SE SPOVEDI.
Această necesitate firească a spovedaniei este vizibilă şi
azi. Unii, nu pot muri până nu-şi destăinuie o crimă, sau altă faptă rea care
le apasă conştiinţa. Alţii nu pot mânca sau bea în linişte fără această
descărcare, căci, după o faptă rea, mustrările conştiinţei aduc pe om mai
aproape de Dumnezeu, de „ochiul neadormit al
lui Dumnezeu“ care vede şi ştie toate. Unii, deznădăjduiţi, se
sinucid crezând că în moarte este singura scăpare. Ei sunt cei mai rătăciţi,
deoarece prin moarte, în loc să se depărteze de pedeapsa lui Dumnezeu, se
apropie mai mult de ea, „îşi taie singuri creanga de sub picioare“,
pentru că au pierdut orice prilej sau vreme de pocăinţă, sinuciderea fiind un
păcat împotriva Duhului Sfânt, păcat care nu se iartă în vecii vecilor (Marcu
3:28-29).
SĂ NE
SPOVEDIM CEL PUŢIN DE PATRU ORI PE AN, ÎN CELE PATRU POSTURI MARI ALE ANULUI
(SFINTELE PAŞTI, SFINŢII APOSTOLI PETRU ŞI PAVEL, SFÂNTA MARIA ŞI CRĂCIUN) SAU ORI DE CÂTE ORI NE-O
CERE CONŞTIINŢA.
Şi pe cei din familia noastră să-i îndemnăm la fel, pe cei cunoscuţi,
iar când cineva este pe patul de moarte, să alergăm mai întâi la preot şi apoi
la doctor. Chiar dacă, cei pe care îi vom îndemna să se spovedească refuză, sau
motivează pe moment, să nu uităm că:
CUVINTELE DĂINUIESC MAI MULT DECÂT STATUILE,
CUVINTELE DETERMINĂ ACŢIUNI
şi, deci, mai devreme sau mai
târziu, cu ajutorul lui Dumnezeu, se vor spovedi şi ei. Amin!
TAINA
SFINTEI ÎMPǍRTǍŞANII
Iar despre Sfânta Taină a Împărtăşaniei iată ce ne spune Iisus Hristos: „Eu sunt pîinea vieţii. Părinţii voştri au mîncat mană în
pustie şi au murit. Pîinea care se coboară din cer este aceea din care, dacă mănâncă
cineva, nu moare. Eu sunt pîinea cea vie
care s-a pogorît din cer. Cine mănâncă din pîinea aceasta viu va fi în veci.
Iar pîinea pe care Eu o voi da pentru viaţa lumii este trupul Meu.
Deci,
iudeii se certau între ei zicând: Cum poate Acesta să
ne dea trupul Lui să-L mîncăm? Şi le-a zis Iisus: Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi mînca trupul
Fiului Omului şi nu veţi bea sîngele Lui, nu veţi avea viaţă în voi.
Cel
ce mănâncă trupul Meu şi bea sîngele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în
ziua cea de apoi.
Cel ce mănâncă
trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el“ (Ioan 6:19-57).
Iubiţi credincioşi,
Şi
acum, după ce am înţeles că trebuie să ne spovedim şi să ne împărtăşim cel puţin
de patru ori pe an, să studiem împreună patru aspecte particulare ale acestei
probleme:
1. Există credincioŞi,
care nu s-au spovedit Şi nu s-au ÎmpĂrtĂŞit niciodatĂ În viaŢĂ (La FEL DE GRAV:
unii din copilĂrie SAU alŢii de la nuntĂ).
Aici se încadrează acei creştini care postesc, se roagă,
merg la Biserică în fiecare Duminică, dar care nu s-au spovedit şi nu s-au împărtăşit
niciodată. Este ca şi cum ar face cineva liceul dar nu şi-ar lua bacalaureatul,
ca şi cum ar termina cineva o facultate dar nu şi-ar lua licenţa (nu-i va recunoaşte nimeni studiile),
sau mai clar, ca şi cînd ar fi făcut cineva şcoala de şoferi şi n-ar avea
carnet. Dacă l-ar prinde poliţia i-ar cere carnetul, şi nu adeverinţă că a
terminat şcoala. Poliţistul i-ar zice: „Nu mă interesează şcoala şi adeverinţa,
eu vreau să văd carnetul, iar dacă nu-l aveţi vă întocmesc dosar penal“. Aşa va
fi şi cu noi dacă vom spune: Doamne, am crezut, am postit, ne-am rugat, am fost
la Biserică, dar nu ne-am spovedit şi nu ne-am împărtăşit niciodată (sau din copilărie)... nu ne vom mîntui!
2. ExistĂ o mare
parte din credincioŞi care se spovedesc Şi se ÎmpĂrtĂŞesc de NUMAI douĂ ori pe
an.
Deci, în imaginea de mai sus creştinul s-a spovedit în
Postul Paştelui, dar în celelalte trei posturi nu. Şi acum întrebarea: ce atîrnă
mai greu un sfert
(păcate iertate),
sau trei sferturi
(păcate neiertate)?
Este clar că trei sferturi atârnă mai greu şi ne trag la osîndă! Deci, cu aşa
puţină spovedanie nu ne putem mîntui!
3. ExistĂ
o foarte mare parte din credincioŞi care se spovedesc Şi se
ÎmpĂrtĂŞesc o singurĂ datĂ pe an.
În imaginea de mai sus, creştinul se spovedeşte şi se împărtăşeşte în
Postul Paştelui şi în Postul Crăciunului, deci jumătate de an are păcatele
iertate şi jumătate neiertate. Dacă ne spovedim zece ani în acest fel ne rămân
cinci ani întregi fără să ne fi spovedit deloc (10 x 1/2 = 5). Dacă ne spovedim
80 de ani în acest fel ne rămân 40 de ani fără să ne fi spovedit deloc şi,
deci, în felul acesta nu ne va ierta Dumnezeu pentru că de fapt: „Mîntuirea
este darul lui Dumnezeu“ (Efeseni 2:8).
4. EXISTĂ O ALTĂ PARTE DIN CREDINCIOŞI CARE SE
SPOVEDESC ŞI SE ÎMPĂRTĂŞESC, DAR, CU O LIPSĂ: POSTUL SFINŢILOR APOSTOLI.
Dacă tot s-a spovedit şi s-a împărtăşit
în trei posturi ale anului, s-o facă şi în cel de-al patrulea post, ca să fie aşa
cum ar trebui (conform cu porunca a patra
bisericească), astfel îşi periclitează mântuirea!
.png)
.png)
.png)
.png)
.png)
.png)
.png)
.png)
.png)
.png)
.png)
.jpg)
