joi, 5 ianuarie 2012

FRICA DE ISPITE


Izbăvitoare şi necesară este pentru creştin frica de ispitele pe care le întâmpină în fiecare zi. Această frică îl menţin pe creştin treaz duhovniceşte, atent, şi este cea mai bună cale de a preveni şi înfrunta toate provocările. Aceasta ne-a recomandat-o şi Domnul spunând: ,,Privegheaţi şi vă rugaţi, ca să nu cădeţi în ispite” (Matei 26, 41).
Această frică va duce la evitarea cauzelor păcatului. Trebuie deci să evităm persoane, lucruri, obiceiuri, năravuri, moduri de viaţă, cărţi, reviste, emisiuni radiofonice şi de televiziune, lecturi smintitoare, internetul, precum şi alte lucruri despre care ştim că ne târăsc spre cugete şi fapte rele sau care ne fac să nesocotim cele trebuincioase pentru folosul nostru sufletesc.
După cum suntem atenţi la microbi şi căutăm să ne ferim de ei, sau de şerpii veninoşi, sau de fiarele sălbatice, ori de orice lucru vătămător sau primejdios, cu atât mai mult trebuie să ne ferim de fărădelegile şi greşelile care otrăvesc sufletul.


                                                                      Iubirea divină

Un creştin evlavios avea puţine bunuri pământeşti, dar avea, în schimb, mulţi copii. Întrebându-l odată cineva dacă numărul prea mare de copii pe care îi avea nu îi cauzau greutăţi în sărăcia lui, el a răspuns:
- Nu prea mă îngrijorez pentru aceasta, deoarece Tatăl meu este multimilionar şi îmi las copiii în grija Lui. Astfel, am şi siguranţa că nu li se va întâmpla nici nimic rău.
Când a fost întrebat cine este tatăl lui şi unde locuieşte, omul, arătând spre cer a spus:
- Tatăl meu locuieşte în ceruri, El este Bunul Dumnezeu. El îngrijeşte de toţi copiii Săi şi la fel va purta de grijă şi de cei ai mei. 


                                                              Icoanele sfinte


Fericitul Dositei călătorise odată cu un prieten al tatălui său la Ierusalim. Pe Dealul Măslinilor, unde Mântuitorul Îşi începuse chinurile trupeşti, au văzut o icoană care ilustra chinurile iadului. Privind icoana, Dositei s-a umplut de frică şi de spaimă.  Niciodată în viaţa lui de până atunci el nu auzise vorbindu-se despre iad şi despre cele ce îl vor aştepta acolo.
Privind foarte atent icoana, nici nu şi-a dat seama când lângă el a apărut o femeie acoperită cu un văl mare alb, plină de blândeţe. Era Preacurata Născătoare de Dumnezeu. Aceasta i-a explicat tânărului simbolul chipului arzând, arătându-i apoi feluritele chinuri care îl aşteaptă pe păcătosul nepocăit în iad.
Dositei devenise atât de pătruns de toate vorbele ei, încât abia respira. Apoi, după ce s-a mai recules puţin, a căpătat îndrăzneală şi să o întrebe ce ar trebui să facă el pentru a nu ajunge acolo.
- Fiul meu - îi spuse ea atunci - roagă-te cu sârguinţă, ţine posturile, evită păcatele şi te asigur că nu vei face cunoştinţă cu aceste pedepse şi chinuri.
După aceste cuvinte ea s-a făcut nevăzută, lăsând un spin înfipt în inima tânărului Dositei. Şi, de la momentul acesta, el a cugetat tot mai des şi mai adânc la cele spuse de Preacurata Născătoare de Dumnezeu.


                                                       Bine faci, bine găseşti

Un nobil care trăia într-un conac la marginea unui sat i-a chemat într-o toamnă pe toţi sătenii la un ospăţ ca să sărbătorească recolta bogată din acel an.
I-a anunţat pe oameni că, după petrecere, fiecare va primi câte un dar din partea lui. Le-a cerut însă ceva: să vină toţi cu vase pline cu apă pentru a umple fântâna din curtea conacului.
În ziua stabilită, toţi sătenii urcau la casa boierului, unii cu butoaie, alţii cu găleţi, alţii cu ulcioare. Fiecare ducea atât de multă apă cât  de mult respect îi purta nobilului.
Toţi au vărsat apa în fântână, au lăsat vasele într-un colţ al curţii şi au intrat la ospăţ. La finalul mesei, nobilul le-a mulţumit şi le-a urat drum bun spre case.
Nedumerirea se citea pe feţele sătenilor: "unde sunt darurile făgăduite?"
Când să-şi ia vasele cu care aduseseră apa, le-au găsit pe toate pline cu bani. Oamenii au plecat, unii nespus de bucuroşi, alţii cu regretul că nu căraseră mai multă apă, toţi însă convinşi că dacă bine faci, bine găseşti.

miercuri, 4 ianuarie 2012

Ajunul Bobotezei, zi de post negru


Ajunul Bobotezei, zi de post negru






In Ajunul Bobotezei (5 ianuarie) se tine post negru, nu se mananca si nu se bea nimic. Canoanele Bisericii invata ca in Ajunul Bobotezei se ajuneaza total, (Canonul 1 al Sf. Teofil al Alexandriei), iar a doua zi se ia agheasma pe nemancate. In Tipicul Sfantului Sava se spune ca, daca Ajunul cade duminica sau sambata, nu se tine post negru. Postul din ziua de 5 ianuarie este pastrat din perioada secolele IV-VI, cand catehumenii se pregateau prin post si rugaciune timp de 40 de zile, sa primeasca botezul in seara acestei zile. Dupa ce primeau botezul, puteau sa participe pentru prima data la liturghia credinciosilor si sa se impartaseasca. Astazi, crestinii postesc in aceasta zi, pentru a putea gusta cu vrednicie din apa sfintita - Agheasma Mare.

In unele regiuni, in special in Moldova, crestinii ortodocsi gusta pe nemancate din Agheasma Mare timp de opt zile, de la Ajunul Bobotezei (5 ianuarie), pana la 14 ianuarie - odovania praznicului. Se intampla ca cei opriti de la Sfanta Impartasanie, sa primeasca de la duhovnic, binecuvantarea de a lua Agheasma Mare. Insa, trebuie sa fim cu luare aminte la faptul ca Agheasma Mare nu poate inlocui Sfanta Impartasanie.
Alti preoti ii opresc pe credinciosi sa ia Agheasma Mare. In acest sens, Sfantul Sava spune: "acestia nu fac bine pentru ca prin darul lui Dumnezeu s-a dat spre sfintirea lumii si a intregii fapturi... Deci de unde este socotinta acestora pentru ca sa nu guste apa aceasta, deoarece trebuie sa stim ca nu pentru aceasta Apa este necuratia in noi, ci devenim necurati prin lucrurile noastre cele spurcate, iar noi ca sa ne curatim de acestea, bem fara de indoiala aceasta Sfanta Apa."
Cu Agheasma Mare se stropesc casele credinciosilor si locuitorii acestora, in Ajunul Bobotezei. Tot cu ea se stropesc si lucrurile care trebuie binecuvantate sau sfintite, cum ar fi de pilda, la binecuvantarea si sfintirea prapurilor, la sfintirea crucii si a troitelor, a clopotului, a vaselor si vesmintelor liturgice, la sfintirea icoanelor, a bisericilor, a antimiselor si a Sfantului si Marelui Mir.

Slujba de la Agheasma Mare
Daca Agheasma Mica se poate savarsi ori de cate ori credinciosii doresc acest lucru, Agheasma Mare se oficiaza o singura data pe an, pe 6 ianuarie, in ziua Botezului Domnului in Iordan.

In cadrul slujbei de sfintire a apei se citesc trei paremii, toate din prorocia lui Isaia (cap. XXV, 1-10; LV, 1-13 si XII, 3-6), apoi Apostolul (din I Cor. X, 1-4) si Evanghelia (de la Mc. I, 9-12), in care se prezinta in rezumat Botezul Domnului. Dupa ectenia mare se rosteste rugaciunea de sfintire a apei, compusa de Sfantul Sofronie al Ierusalimului, adresata Sfintei Treimi: ("Treime mai presus de fire..."). Preotul slujitor Il invoca de trei ori pe Sfantul Duh pentru sfintirea apei ("Tu Insuti, dar, Iubitorului de oameni Imparate, vino si acum prin pogorarea Sfantului Tau Duh si sfinteste apa aceasta") si binecuvanteaza de fiecare data apa cu mana, afundandu-o crucis in vasele cu apa. Apoi rosteste o noua formula de invocare a Sfantului Duh ("Insuti si acum, Stapane, sfinteste apa aceasta, cu Duhul Tau cel Sfant"), pe care preotul o rosteste tot de trei ori, binecuvantand de fiecare data apa, cu mana crucis.

La finalul slujbei, preotul slujitor afunda de trei ori crucea si busuiocul in apa cantand troparul Praznicului. "In Iordan botezandu-Te Tu Doamne ..."
In casele credinciosilor, agheasma se pastreaza la loc de cinste, in vase curate si dintr-insa se gusta pe nemancate, in zilele de post si ajunare. Potrivit invataturiiSfintilor Parinti, "firea apei celei sfinte este ca sa spele si trupul si sufletul, sa-l sfinteasca, sa-l innoiasca si sa-l faca fiu al lui Dumnezeu".

Adrian Cocosila

Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA