vineri, 4 noiembrie 2011

ÎNDOIALA ÎN CREDINTA


Credinta vine din auz si auzul prin cuvântul lui Dumnezeu, spune Sfânta Carte. Credinta vine din cuvânt. Credinta noastră în Dumnezeu ne vine si se întăreste în noi din predica preotului la biserică, din sfaturile date de bătrâni, din citirea cărtilor sfinte si mai ales din cuvintele si învătăturile pe care le auzim si le citim zilnic din Sfânta Evanghelie.

Dar în Sfânta Scriptură auzim că unii sfinti, din Vechiul si Noul Testament, s-au îndoit în credintă.

Asa s-a îndoit Avraam. Căci atunci când i-a zis Domnul: Eu sunt Domnul Care te-a scos din Urul Caldeii, ca să-ti dau pământul acesta de moste-nire..., a zis Avraam: Stăpâne Doamne, pe ce voi cunoaste că-l voi mosteni?... Atunci a zis Domnul către Avraam: Să stii bine că urmasii tăi vor fi pribegi în pământ străin, unde vor fi robiti si apăsati patru sute de ani (Facerea 15, 7, 13). Si au stat în robie 430 de ani. De aceea a întrebat Moise: "De ce, Doamne, au trecut cei 400 de ani, că s-au împlinit anii?" Si a zis Dumnezeu: "Anii s-au împlinit, dar canonul pentru păcatele poporului, nu". Deci, în loc de 400 de ani, le-a dat canon de stat în robie 430 de ani.

De ce n-a murit Moise în pământul făgăduintei, ci a murit la muntele Nebo? Căci Moise, care a condus poporul acela, a fost cel mai blând om de pe fata pământului, cum se spune la Numerii: Moise însă era omul cel mai blând dintre toti oamenii de pe pământ (Numerii 12, 3). Pentru o greseală nu a intrat în pământul făgăduintei. Pentru o greseală l-a pedepsit Dumnezeu să nu treacă Iordanul: pentru că s-a îndoit la stânca Rafidim. Că Dumnezeu i-a spus: Ia toiagul si adună obstea, tu si Aaron, fratele tău, si grăiti stâncii înaintea lor si ea vă va da apă; si le veti scoate apă din stâncă si veti adăpa obstea si dobitoacele ei.

A luat deci Moise toiagul din fata Domnului, cum poruncise Domnul. Si a adunat Moise si Aaron obstea la stâncă si a zis către obste: Ascultati, îndărătnicilor, au doară din stânca aceasta vă vom scoate apă? Apoi si-a ridicat Moise mâna si a lovit în stâncă cu toiagul său de două ori si a iesit apă multă si a băut obstea si dobitoacele ei. Atunci a zis Domnul către Moise si Aaron: Pentru că nu M-ati crezut, ca să arătati sfintenia Mea înaintea ochilor fiilor lui Israel, de aceea nu veti duce voi adunarea aceasta în pământul pe care am să i-l dau (Numerii 20, 8-12). Pentru îndoiala aceasta, Moise n-a văzut pământul făgăduintei.
De ce a suferit Sfântul Simeon Bătrânul 283 de ani, câti ani au fost de la faraonul Ptolomeu Filadelf până la Hristos? Pentru că s-a îndoit. N-a crezut că Hristos Se poate naste dintr-o fecioară. Si i-a dat Dumnezeu canon să mai trăiască 283 de ani ca să vadă pe Cel născut din Fecioară.

Asa s-a îndoit si Toma la învierea lui Hristos si a trebuit să fie mustrat oarecum de Hristos: Fiindcă M-ai văzut, Tomo, ai crezut, ferice de cei ce n-au văzut si au crezut. Hristos a pus astfel fericirea a zecea după Înviere, ca să întărească credinta celor ce nu văd dar cred, precum suntem noi si cum trebuie să fie toti crestinii până la sfârsit. Ce spune Apostolul Iacov: Bărbatul îndoielnic este nestatornic în toate căile sale (Iacov 1, 8). Omul îndoielnic care zice: "Oare este sau nu Dumnezeu? Oare este iad, sau nu este?" este ca un nor pe care îl poartă satana cum vrea, căci el nu crede cu fermitate, cu tărie, în existenta lui Dumnezeu. De aceea satana îl duce oriunde.

Să vă dau o pildă. A venit un mosneag deunăzi si a zis:

- Părinte, în ziua de Sfântul Vasile am văzut la restaurant multă lume. Vor merge toti aceia în iad? Eu cred că nu vor merge toti.

I-am răspuns:

- Nu crezi dumneata, dar Duhul Sfânt ne spune în psalmi prin gura Sfântului Prooroc David: Că Tu esti Dumnezeu care nu voiesti fărădelegea, nici va locui lângă Tine cel ce vicleneste. Nu vor sta călcătorii de lege în preajma ochilor Tăi. Urât-ai pe toti cei ce lucrează fărădelege (Psalm 5, 4-5). Nu crezi dumneata că Dumnezeu nu-i părtas la fărădelegile noastre? Ce spune Scriptura? Pentru ce ai asezat asezământul de lege al Meu prin gura Ta, iar tu ai urât învătătura si ai lepădat cuvintele Mele înapoia ta? (Psalm 49, 17-18). Si mai zice în psalmi: Pune-voi fărădelegea ta înaintea ta si te voi mustra.

Hristos a spus: Intrati pe poarta cea strâmtă, că largă este poarta si lată este calea care duce la pieire si multi sunt cei care o află. Si strâmtă este poarta si îngustă este calea care duce la viată si putini sunt care o află (Matei 7, 13-14).

Deci nu te mira că merg multi la joc sau că cei care merg la bine pe cărarea cea strâmtă sunt putini. Tot lucrul bun este rar. Deci nu vă îndoiti de cuvintele Mântuitorului. Nu sta la îndoială când e vorba de a împlini porunca lui Hristos si de a te feri de păcate.

Dacă n-a crutat Dumnezeu pe Avraam si pe Moise pentru îndoială, dacă nu l-a crutat pe Toma si pe altii care s-au îndoit, nu ne va cruta nici pe noi. Aceia au fost sfinti si Dumnezeu i-a pedepsit în această viată ca să nu se muncească în vesnicie.

Oare câti dintre crestinii de azi nu se îndoiesc în credinta în Dumnezeu? Câti nu caută dovezi si zic: "Nu cred până nu văd!" Câti nu caută să pipăie rănile si coasta Mântuitorului, căutând dovezi ale existentei lui Dumnezeu. Credinta vine din auz, iar nu din pipăire si vedere.

Câti dintre crestinii botezati nu zic: "Aici este raiul si iadul! Aici pe pământ este totul!" Si nici când se văd bolnavi, în fata primejdiei, a sărăciei, a mortii si nici măcar la bătrânete nu se întorc la Dumnezeu ca să plângă cu amar ca Petru, viata lor din tinerete, cheltuită în desfrânări, în răutăti si în necredintă. Putini sunt cei ce se pocăiesc de păcate la bătrânete. Cei mai multi mor asa cum au trăit, în îndoială, necredintă si nepocăintă, spre a lor vesnică osândă.

Cu adevărat mare este credinta în Dumnezeu, însotită de fapte bune! Dar cei ce zac în îndoială, cad din dreapta credintă apostolică în tot felul de secte si grupări religioase. Multi din cei îndoielnici se smintesc de Biserica întemeiată de Însusi Hristos; se smintesc de Maica Domnului, de Sfânta Cruce, de sfintele icoane si de preoti; se smintesc de sfinti si de cinstea dată lor. Se smintesc de Tainele întemeiate de Hristos, de învătăturile Sfintei Scripturi, pe care o răstălmăcesc după mintea lor, spre a lor osândă si amăgirea multora.

Să stăm dar neclintiti în dreapta credintă si să ne bucurăm că suntem fii ai Bisericii lui Hristos de două mii de ani. Necredinciosii se leapădă si caută să vadă pe Dumnezeu cu ochi trupesti; îndoielnicii vor să pipăie rănile Domnului; cei slabi în credintă caută minuni; sectele părăsesc Biserica, răstălmăcesc dogmele credintei si vestesc altă Evanghelie; cei robiti de patimi amână pocăinta, iar noi, fiii învierii si fiii lui Dumnezeu după har, să-I rămânem credinciosi până la sfârsit, stiind că cel ce va răbda toate până la sfârsit, acela se va mântui. Amin.
(Parintele Cleopa )

joi, 3 noiembrie 2011

Şi când rupi în două pâinea pentr-un frate credincios, tu să ştii că cel ce-ţi spune mulţumesc — e chiar Hristos."

Într-un cătun
 
N-ar fi loc în lumea-ntreagă, cum apostolul a spus,
ca să scriu cu de-amăruntul, tot ce-a făptuit Iisus.
Şi de-atunci de-am scrie vrafuri şi volum după volum,
Iată numai o lucrare:
Undeva într-un cătun,
într-o iarnă mai geroasă, către vremea de Crăciun,
cu o Biblie în mână, în locaşul sfânt din sat,
predica zelos păstorul, cu duh blând şi devotat,
despre văduva sărmană, care printre cei avuţi,
a adus şi ea la Templu cei din urmă doi bănuţi.
"Fraţii mei, spunea păstorul, mulţi au dat arginţi şi zloţi.
Văduva, ne spune Domnul, ea a dat mai mult ca toţi!
Dacă dai, şi dai cu milă, unui om flămând, stingher,
un bănuţ din sărăcie e cât o comoară-n Cer.
Şi când rupi în două pâinea pentr-un frate credincios,
tu să ştii că cel ce-ţi spune mulţumesc — e chiar Hristos."
Astfel le-a vorbit păstorul şi-au răspuns cu toţi: Amin!
Dar mai din adânc răspunse un biet suflet de creştin.
Şi pornind el către casă, se gândea bătând paşi iuţi,
doar la văduva sărmană, care-a dat cei doi bănuţi...
"Doamne, îşi zicea, strângându-şi vechitura de cojoc,
ea a dat ce-avea în pungă, eu nici pungă n-am deloc...
Dar, ce-i drept, am sănătate, am picioare, grai... Ia staţi!
Am să merg din casă-n casă şi-am să cer de la bogaţi.
Ei au bani, eu am credinţă. Şi-astfel Domnul care-l bun,
va-ngriji ca şi săracii să se-mbrace de Crăciun!"
*
Şi a doua zi se duse la băcanul cel fălos,
ce-n biserică adesea se-nchina către Hristos.
Cum către Crăciun se-ntâmplă, prăvălia era plină,
între doi clienţi creştinul către negustor se-nclină.
— Domnul să vă aibă-n pază! Uite ce voiam să spun:
Daţi şi pentru cei în lipsă o hăinuţă de Crăciun!
— Altă treabă n-ai fârtate? Am eu timp de dăruit?
— Da! Iertaţi-mi îndrăzneala! zise omul umilit.
Şi ieşind îşi spuse-n sine: "Timpu-i scump la negustori.
Ia să-ncerc eu încă-o dată mâine-n revărsat de zori."
Şi, din zori, când prăvălia se vedea aproape goală,
el intră, dădu bineţe şi cu vorba lui domoală,
începu:
— Acum desigur nu sunteţi grăbit ca ieri.
Pentru cei sărmani vin iarăşi, ca să daţi... după puteri.
— Ce sărmani? strigă băcanul. Ia te rog să ieşi afară!
Cine n-are să se-mbrace să muncească, nu să ceară!
*
Omul iar s-a-ntors spre casă plin de gânduri: "Nu se poate
să nu aibă el un mugur cât de mic de bunătate!
N-am văzut eu cum se roagă?" îşi zicea zorind prin frig,
"Dar aici, în prăvălie, gândul lui e la câştig.
A!.. Ia stai! Să-ncerc mai bine să mă duc când stă la masă,
între-ai săi, acel mic mugur e o floare luminoasă...
Mă voi duce prin credinţă. Şi-astfel Domnul care-I bun
va-ngriji ca şi săracii să se-mbrace de Crăciun!"
*
Iar a doua zi când, veseli, toţi ai casei, la băcan,
luau masa împreună, în belşug de bogătan,
lăudând cotletul straşnic şi al vinului miros,
cine le răsare-n uşă cu cojocul zdrenţăros?
Biet creştinul plin de râvnă. Negustorul, ca trăznit,
se făcut la faţă negru. Dintr-odată a sărit
şi-mbrâncindu-l jos pe scară, repede, cu-n vreasc de foc
— Na pomană! Na pomană! îl croi peste cojoc.
Pe când omul, din zăpadă, îşi zicea, strângând din coate:
"Doi bănuţi... eu cred c-ar face vânătăiele din spate..."
Iar când obosi băcanul, omul se sculă de jos,
şi frecându-se pe şale, zise: — Mulţumesc frumos...
Pentru mine-atât ajunge... Dar... să nu vă supăraţi,
spuneţi-mi acuma, totuşi... pentru cei sărmani ce daţi?
Când îl auzi, băcanul, a încremenit în ger.
Parcă l-a străpuns deodată însuşi Dumnezeu din Cer.
Prăbuşindu-se pe scară, zise: — Vai, sunt un smintit.
Am lovit un sfânt, un înger, chiar pe Domnul L-am lovit
Frate, iartă-mi nebunia! Vino-n casa mea acum,
să-mi îndrepţi de azi-nainte paşii pe-al credinţei drum!
Şi de nu a dat atâta cât a dăruit Zacheu,
dar a dat cu voie bună cum I-e drag lui Dumnezeu.
*
Iar a doua zi creştinul, ca un bun misionar,
după alţi Zachei, prin viscol, alerga, zicându-şi iar:
"Ei au bani, eu am credinţă, şi-astfel Domnul, care-i bun
va-ngriji ca şi săracii să se-mbrace de Crăciun".
 
Costache Ioanid

Arhivă blog

"Celui sarac ii lipsesc multe,celui lacom ii lipsesc toate."(Seneca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare

CITATUL ZILEI

PSALTIREA