Războiul creştinilor cu diavolii

http://ortodoxiesaumoarte.wordpress.com/

În afara Ortodoxiei celei adevărate, întunericul creşte cu repeziciune!

Învăţătura despre duhurile diavoleşti, după Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie
1.1. Crearea îngerilor
Dumnezeu Creatorul a făcut mai întâi lumea îngerilor, a duhurilor slujitoare (Psalm 103, 5), ca să slujească voii Sale Dumnezeiesti Prea Sfinte. Toţi îngerii au fost creaţi de Dumnezeu în acelaşi timp.
Scopurile principale pentru care au fost creaţi îngerii care formează lumea nevăzută sunt: pentru a-L slăvi pe Dumnezeu (Is. 6,3; Lc. 2,14); pentru a împlini voia lui Dumnezeu cea Sfântă (Mt. 4,11; 25,31; 1 Tim. 3,16); pentru a vesti oamenilor tainele şi voia lui Dumnezeu (Mt. 1,20; 2,13; 28,2; Lc. 1,26); pentru a-i ajuta pe oameni să se mântuiască (Ev. 1,14); pentru a ajuta sufletele oamenilor după moartea trupească şi a le duce în Rai (Lc. 16,22).
Sfânta Scriptură ne spune că sunt nouă cete îngereşti şi trei ceruri (II Cor. 12,4), conform cu descoperirea avută de Sfântul Apostol Pavel. Sfântul Dionisie Areopagitul, în cartea sa “Despre ierarhia cerească” spune că cetele îngereşti se împart în trei grupe triadice: 1. prima grupă triadică îngerească: serafimii, heruvimii şi tronurile; 2. a doua grupă triadică îngerească: domniile, stăpâniile şi puterile; 3. a treia grupă triadică îngerească: îngerii, arhanghelii şi începătoriile.
Dumnezeu îşi descoperă voinţa Sa la îngerii din ceata superioară, iar aceştia, la rândul lor, o comunică celorlalţi îngeri. În felul acesta, tainele şi puterile lui Dumnezeu urmează în ordine descendentă, de la serafim la înger şi fiecare ierarhie ulterioară este consacrată numai cu acele cunoştinţe, pe care este capabilă să le cuprindă la nivelul respectiv al dezvoltării spirituale.
Cuvântul “înger” înseamnă sol sau trimis. Îngerii au căpătat acest nume datorită slujirii lor, îndreptată de la Atotmilostivul Dumnezeu către mântuirea oamenilor. Sfântul Apostol Pavel ne spune: “Îngerii nu sunt, oare, toţi duhuri slujitoare, trimise să slujească pentru cei ce vor moşteni mântuirea?” (Evrei 1,14). Sfântul Grigorie Teologul precizează: “Îngerii, fiind slujitori ai vointei dumnezeiesti, ei nu numai prin facultatea firească, dar şi în virtutea harului îmbelşugat se deplasează ca gândul peste tot. Şi, pretutindeni, sunt alături de fiecare, atât datorită iuţimii cu care îşi îndeplinesc slujirea, cât şi datorită subtilităţii esenţei lor. Crearea îngerilor a precedat crearea lumii materiale a omului” (Iov 38,7).
Sfânul Ierarh Dimitrie al Rostovului scrie: “Îngerii au fost făcuţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, aşa cum a fost creat mai târziu omul”. Iar Sfântul Ignatie Brianceaninov ne asigură: “Chipul dumnezeiesc la îngeri şi la om, constă în înţelegerea din care emană duhul, ce ajută gândul şi-l însufleţeşte. Acest chip este asemenea prototipului şi este nevăzut, aşa cum nevăzut este şi la oameni. El conduce întreaga făptură a îngerului şi a omului. Îngerii sunt, deci, fiinţe vii, raţionale, imateriale, nemuritoare, capabile să slăvească în imnuri pe Dumnezeu, făpturi limitate în timp şi în spatiu şi ca urmare au o înfăţişare proprie”.
Sfântul Apostol Pavel ne limpezeşte scopul creaţiei: “Pentru că întru El au fost făcute toate, cele din ceruri şi cele de pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute, fie tronuri, fie domnii, fie începătorii, fie stăpânii. Toate s-au făcut prin El şi pentru El” (1 Coloseni 1,16). Din Apocalipsă aflăm că nu putem cunoaşte exact numărul îngerilor: “Şi era numărul îngerilor zeci de mii de zeci de mii şi mii de mii” (Apoc. 5,11).
Fără a cunoaşte exact firea îngerilor, putem însă să fim siguri că, îngerii nu au trup material ca oamenii, ci sunt duhuri de lumină, care răspândesc strălucirea dumnezeiască. Când, însă, primesc poruncă de la Dumnezeu, ei se pot arăta şi trupeşte, pentru a fi percepuţi de oameni, păstrându-şi însuşirile suprafireşti.
1.2. Când au apărut diavolii?

Anecdote duhovniceşti cu Părintele Ioil Ianakopoulos

Acum două zile am început să citesc scrierile arhimandritului Ioil Ianakopoulos, unul dintre cei mai prolifici scriitori dintre părinţii greci contemporani. S-a născut în 1901 şi a trecut la Domnul în 1967, deci şi-a trăiat viaţa destul de aproape de societatea în care trăim. Mai jos am ales câteva întâmplări şi cuvinte ale părintelui:

Bomba cu hidrogen

Părintele Ioil zicea odată:

„Se neliniştesc oamenii pentru ce se va întâmpla dacă va fi război şi va cădea o bombă cu hidrogen…

Creştinul meu, ce sunt acestea care cugeţi? Ce bombă cu hidrogen să cadă? Bomba cu hidrogen a căzut! A căzut cu mii de ani înainte. Atunci când a păcătuit Adam, iar numele ei este moarte! Aşadar, ce importanţă are dacă va fi război? Ce importanţă are dacă vei muri împreună cu mulţi de la o bombă sau de unul singur din cauza unei boli?

Un fapt este sigur: vei muri! Fii aşadar gata şi încetează să te mat preocupi plin de nelinişte dacă va fi război şi dacă vor cădea bombe de un fel sau de altul… Bomba a căzut şi în fiecare clipă seceră o mulţime de vieţi omeneşti…”

„Acţiunile şi clocot”

Discuţie cu un teolog:

–   Creştinul, părintele meu, trebuie să fie omul acţiunii. Viaţa monahală însemna lipsă  de activitate.

-    Oh, bietul de tine! Nu laşi puţin acţiunea şi clocotul pentru a privi puţin şi la starea ta? Doar acţiune şi clocot suntem, lăsând sufletele noastre să ajungă nişte pământuri sterpe. Curăţă-ţi cu mult sârg sufletul de patimi şi tot ce vei oferi aproapelui va fi nu din goliciunea ta interioară, ci din prisosul tău.

Răspuns împotrivitorilor monahismului

Un copil dintr-o familie vădit credincioasă sub anumite aspecte, educat şi cu un loc bun asigurat în societate, şi-a dorit să meargă la mănăstire. Familia a reacţionat cu duritate. I-au scris şi părintelui Ioil, rugându-l să facă ceva pentru ca să se răzgândească (copilul).

„Este păcat”, scriau, „ca un om cu succes în viaţă să părăsească lumea”.

Răspunsul părintelui Ioil:

„Credeţi că slujirii lui Dumnezeu – întrucât viaţa monahală aşa ceva este nu trebuie să i se dedice cei care au succes în viaţă, ci doar rataţii, naufragiaţii, oropsiţii? întrucât gândiţi aşa nu vă pot ura decât felicitări călduroase! şi mai sunteţi şi oameni credincioşi!…”

Asceză şi discreţie

Într-o anumită discuţie, apărând cu putere viaţa monahală, a zis: „Fără smerenie omul nu vede faţa lui Dumnezeu. Pentru trup smerenia înseamnă post, priveghere, reaua petrecere, asceză în general. Pentru suflet smerenia înseamnă neieşirea în evidenţă. Asceză şi neieşirea evidenţă, iată aşadar cele care ţin în smerenie atât trupul cât şi sufletul. Monahul exact acest lucru îl face: smereşte prin asceză trupul şi prin neieşirea în evidenţă (la vedere) sufletul.”

Armonia Sfinţilor Părinţi

Părinţel Ioil spunea:

–   Dacă îi citeşti pe Părinţi, vei vedea că în multe chestiuni au o poziţia originală, uneori intrând în dezacord cu ceilalţi. De pildă un loc din Scriptură unul îl poate tâlcui într-un fel, iar altul în mod diferit. Dacă există insă o chestiune la care niciun Părinte nu este în dezacord, aceea este legată de asceză. În privinţa ei există o armonie universală a tuturor Părinţilor. Toţi laudă postul, privegherea, sărăcia de bunăvoie, călirea trupului în condiţii dificile şi reaua petrecere în general. Nimeni nu laudă comodităţile, lejerităţile şi traiul bun. Pricepi semnificaţia acestui lucru?

Imitare sau admiraţie

A fost întrebat de cineva: – De ce întâlnim asprimi atât de mari în vieţile asceţilor? Este posibil să punem în practică astfel de lucruri?

- Sunt scrise fie pentru a-i imita, fie, dacă nu reuşim acest lucru, pentru a-i admira şi a ne smeri la vederea propriei noastre slăbiciuni. Nevoinţa celorlalţi ne cheamă, aşadar, la imitare sau la admiraţie şi smerenie. Noi, în loc să-i admirăm pentru reuşitele lor şi să deplângem starea noastră, îi batjocorim şi îi ironizăm. Ei, va să zică, nu au prins sensul adevărat al creştinismului, Insă 1-am prins noi!… Dumnezeul să ne lumineze pentru a ne vedea starea în care ne aflăm…

Sfinţii Părinţi înseamnă viaţă

Discutând despre Părinţi cu un teolog modernist, a spus: – Suntem atenţi la ce au spus şi scris Părinţii, şi nu la cum au trăit în loc să facem comentarii la textele Părinţilor, ar trebui mai bine să le copiem viaţa. Părinţii s-au rugat mult, au privegheat mult, au postit mult, au iubit sărăcia şi simplitatea, au urât cugetarea lumească, s-au războit cu înşelăciunile, s-au scârbit de comodităţile vieţii, au fugit de ranguri, au iubit mucenicia. Facem noi aşa ceva? Ţinem în mâini cărţile Părinţilor şi viaţa noastră constituie o negare a vieţii lor. Părinţii sunt viaţă, nu filologie.

„Apostolul este frumos”

Într-o altă discuţie, care se referea la cei ce reduc Sfânta Liturghie doar la ce se vede şi se aude, a spus: – Îi auzi că fac următoarea remarcă: „Ce frumos a citit cântăreţul Apostolul”.

Ce frumos a recitat cântăreţul Apostolul ar trebui să spunem sau ce frumos a fost Apostolul citit de cântăreţ? Conţinutul Apostolului a fost frumos şi la el trebuie să luăm aminte

Simplitate – Profunzime

Într-o discuţie, unde se vorbea de predică: – Predica trebuie să fie simplă şi profundă. Profundă pentru a atrage şi simplă pentru a fi înţeleasă.

Muncă şi moarte

Părintele Ioil lucra neîncetat. În pofida faptului că se îmbolnăvise de tuberculoză în tinereţile lui, ţinuse toate posturile. Din pricina aceasta, unul dintre prieteni 1-a sfătuit să mai slăbească şi din post şi din muncă.

Răspunsul lui a fost:

- lubitul meu, omul undeva trebuie să se consume şi să se şlefuiască. Dacă nu se şlefuieşte în muncă, se şlefuieşte în păcat. Nu exista fericire mai mare ca cineva să se şlefuiască în lucrarea lui Dumnezeu. Lucrare şi moarte, aceasta să fie deviza noastră. Să muncim aşadar, pentru că vom muri.

Credinţă şi minuni

Înainte de război, călătorind cu trenul spre Atena, într-o staţie a auzit că în acel loc se petrece o minune (o icoană lacrima). A rămas în tren, fară să fie influenţat de această ştire, citind în continuare o carte, timp în care trenul se golea cu rapiditate, călătorii alergând către biserica respectivă – care era aproape de gara – pentru a vedea minunea. După puţin timp, s-au întors. Cel care stătea exact în faţa părintelui loil se uita la acesta cu asprime. Îi era clar ca „popa” – doar el – nici măcar nu se clintise din locul său.

–   Matale, părintele, se vede că nu crezi! – i-a spus mustrător părintelui loil.

–   Eu cred şi de aceea nu mă impresionează minunile. Tu nu crezi! Şi te-ai dus să vezi minunea ca să crezi. Nu este aşa? Ia spune-mi, acum crezi?

Nota de trecere sau foarte bine

Discuţie cu un profesor de gimnaziu:

- Părintele meu, nu găsesc deloc corect că un creştin să facă binele pentru a se bucura de răi şi pentru a scăpa de iad. Binele ar trebui să-I facem numai şi numai din dragoste pentru Dumnezeu.

- Tu, în schimb, când îi evaluezi pe elevi tăi, numai cu nota minimă şi maximă îi notezi. Nu ai şi alte note?

- Am la dispoziţie o mare varietate De note. Plec de la zero la 10. Cei care iau de la cinci în sus promovează, ceilalţi sunt picaţi.

- Creştinismul are şi el propria lui scară de evaluare. Foarte bine primesc cei care fac binele numai şi numai pentru că doresc, că fii ai lui Dumnezeu, să împlinească voia Tatălui lor. Celor care fac binele doar pentru a avea parte de bunătăţile raiului le dă cea mai mică notă. La fel primesc şi cei care vor să scape de iad. Toate aceste note sunt mai sus de cinci şi, prin urmare, de promovare, atât timp cât cei care le iau fac binele. Tu, dacă vrei, luptă-te pentru nota cea mai mare. Nimeni nu te împiedica. Priveşte-i însă cu simpatie pe acei sărmani care se silesc fie pentru un amărât de cinci.

Îndemn la împăcare

Dialog cu un ţăran:

- …Dar nu pot, părintele meu, să-i vorbesc eu primul. Fratele meu trebuie să-mi vorbească primul. El a greşit, nu eu. Şi apoi el este mai mic decât mine.

- Tu spune-mi, cine este mai mare? Noi sau Dumnezeu?

- Mai încape. întrebare? Dumnezeu, desigur.

- Cine a greşit celuilalt? Dumnezeu nouă sau noi Lui Dumnezeu?

- Noi am greşit lui Dumnezeu.

- Şi cine a făcut primul pas spre împăcare? Noi ne-am îndreptat către Dumnezeu sau El către noi?

- Dumnezeu a venit spre noi.

- Aşadar?

- Aşadar, vă mulţumesc. Aveţi dreptate. Eu voi merge primul către fratele meu.

Să înveţi conştient”

Răspuns unei alte persoane care avea dificultăţi să ierte pe cineva care îl rănise:

- …Să înveţi bine „Tatăl nostru”. Mă auzi?

- „ŢâţâI nostru” îI ştiu părinte pe din afară de când eram copil.

- Îl ştii pe din afară dar nu pe şi pe dinăuntru.

- Ce vreţi să spuneţi?

- Nu i-ai pătruns incă sensul. reciţi mecanic. Dacă it ştiai pe dinlăuntru îl iertai cu multă bunăvoinţă pe aproapele tău, întrucât altfel nu împlineşti nici tu condiţia ca Dumnezeu să-ţi ierte păcatele tale. „şi ne iartă datoriile noastre, precum şi noi iertăm datornicilor noştri” – aceasta înseamnă aşadar.

- Aşadar să înveţi „Tatăl nostru” pe dinăuntru. De acord?

Duşmănia celui căruia i-ai făcut bine

Fragment dintr-o predică de a sa:

„Când faci un bine şi nu ţi-e recunoscut acest lucru, atunci binele tău este legat doar de răsplata lui Dumnezeu. Când faci insă un bine şi din pricina lui îţi găseşti beleaua, atunci binele tău s-a încununat!”

Nu Căutaţi recunoştinţă

Ceva. asemănător a spus şi altădată:

„Când faci un bine şi aştepţi recunoştinţă, repede vei fi dezamăgit şi îţi vei pierde liniştea, întrucât oamenii de obicei sunt nerecunoscători. Când faci un bine, să te aştepţi la rău din partea celui căruia i 1-ai făcut. Aşa, când te vei confrunta cu nemulţumirea lui, nu te vei mai tulbura, pentru că vei fi pregătit. Iar dacă vei avea parte de recunoştinţă, bucuria ta va fi mare, întrucât altceva ai aşteptat  şi altceva ai găsit”.

Darul şi dăruitorul

Cu altă ocazie zicea iar: „Noi, oamenii, obişnuim să privim la dar şi nu la dăruitor. Nu, omul meu! Să cauţi la dăruitor şi nu la dar. Când dăruitorul este bun, să iei ce iţi dă. Când Dăruitorul este Dumnezeu, să iei darul Lui fără să cauţi ce este. De este sănătate, boală, bogăţie, sărăcie, slavă, batjocură, orice ar fi, tu să iei cu bucurie. Ştie El de ce ai nevoie îţi dă exact ce îţi este de folos”.

Bogăţie materială şi sărăcie duhovnicească

Fragment dintr-un alt cuvânt al său:

„Două feluri de bunuri există: materiale şi duhovniceşti. Noi, pe de o parte, când e vorba de cele materiale, privim nu la ce avem, ci la ce ne lipseşte; în timp ce, în privinţa celor duhovniceşti, nu ne uităm la ce ne lipseşte, ci la ce avem.

Nu aşa, fratele meu! Invers să faci! La bunurile materiale să vezi nu ce îţi lipseşte şi să te văicăreşti, ci câte ai şi să-l slăveşti pe Dumnezeu pentru cele pe care bunătatea lui ţi le-a dat. La bunurile duhovniceşti, adică la virtuţi, să vezi nu ce virtuţi ai şi să te umfli de mândrie, ci câte îi lipsesc, şi să te smereşti pentru sărăcia ta duhovnicească şi aşa să câştigi îmbelşugat mila Domnului”.

0ligarhia

Un alt fragment: „Deseori cerem celorlalţi să ne dea totul, fie că pot, fie că nu. Nu aşa, creştinii mei! Nu trebuie să avem pretenţia că ceilalţi să ne dea atâta dragoste cătă vrem noi, ci să ne fie îndeajuns cât pot ceilalţi să ne ofere…”

(Fragmente din cartea “Anecdote duhovniceşti”)

www.ortodoxiatinerilor.ro