http://ortodoxiesaumoarte.wordpress.com/
Învăţătura despre duhurile diavoleşti, după Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie
1.1. Crearea îngerilor
Dumnezeu Creatorul a făcut mai întâi lumea îngerilor, a duhurilor slujitoare (Psalm 103, 5), ca să slujească voii Sale Dumnezeiesti Prea Sfinte. Toţi îngerii au fost creaţi de Dumnezeu în acelaşi timp.
Scopurile principale pentru care au fost creaţi îngerii care formează lumea nevăzută sunt: pentru a-L slăvi pe Dumnezeu (Is. 6,3; Lc. 2,14); pentru a împlini voia lui Dumnezeu cea Sfântă (Mt. 4,11; 25,31; 1 Tim. 3,16); pentru a vesti oamenilor tainele şi voia lui Dumnezeu (Mt. 1,20; 2,13; 28,2; Lc. 1,26); pentru a-i ajuta pe oameni să se mântuiască (Ev. 1,14); pentru a ajuta sufletele oamenilor după moartea trupească şi a le duce în Rai (Lc. 16,22).
Sfânta Scriptură ne spune că sunt nouă cete îngereşti şi trei ceruri (II Cor. 12,4), conform cu descoperirea avută de Sfântul Apostol Pavel. Sfântul Dionisie Areopagitul, în cartea sa “Despre ierarhia cerească” spune că cetele îngereşti se împart în trei grupe triadice: 1. prima grupă triadică îngerească: serafimii, heruvimii şi tronurile; 2. a doua grupă triadică îngerească: domniile, stăpâniile şi puterile; 3. a treia grupă triadică îngerească: îngerii, arhanghelii şi începătoriile.
Dumnezeu îşi descoperă voinţa Sa la îngerii din ceata superioară, iar aceştia, la rândul lor, o comunică celorlalţi îngeri. În felul acesta, tainele şi puterile lui Dumnezeu urmează în ordine descendentă, de la serafim la înger şi fiecare ierarhie ulterioară este consacrată numai cu acele cunoştinţe, pe care este capabilă să le cuprindă la nivelul respectiv al dezvoltării spirituale.
Cuvântul “înger” înseamnă sol sau trimis. Îngerii au căpătat acest nume datorită slujirii lor, îndreptată de la Atotmilostivul Dumnezeu către mântuirea oamenilor. Sfântul Apostol Pavel ne spune: “Îngerii nu sunt, oare, toţi duhuri slujitoare, trimise să slujească pentru cei ce vor moşteni mântuirea?” (Evrei 1,14). Sfântul Grigorie Teologul precizează: “Îngerii, fiind slujitori ai vointei dumnezeiesti, ei nu numai prin facultatea firească, dar şi în virtutea harului îmbelşugat se deplasează ca gândul peste tot. Şi, pretutindeni, sunt alături de fiecare, atât datorită iuţimii cu care îşi îndeplinesc slujirea, cât şi datorită subtilităţii esenţei lor. Crearea îngerilor a precedat crearea lumii materiale a omului” (Iov 38,7).
Sfânul Ierarh Dimitrie al Rostovului scrie: “Îngerii au fost făcuţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, aşa cum a fost creat mai târziu omul”. Iar Sfântul Ignatie Brianceaninov ne asigură: “Chipul dumnezeiesc la îngeri şi la om, constă în înţelegerea din care emană duhul, ce ajută gândul şi-l însufleţeşte. Acest chip este asemenea prototipului şi este nevăzut, aşa cum nevăzut este şi la oameni. El conduce întreaga făptură a îngerului şi a omului. Îngerii sunt, deci, fiinţe vii, raţionale, imateriale, nemuritoare, capabile să slăvească în imnuri pe Dumnezeu, făpturi limitate în timp şi în spatiu şi ca urmare au o înfăţişare proprie”.
Sfântul Apostol Pavel ne limpezeşte scopul creaţiei: “Pentru că întru El au fost făcute toate, cele din ceruri şi cele de pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute, fie tronuri, fie domnii, fie începătorii, fie stăpânii. Toate s-au făcut prin El şi pentru El” (1 Coloseni 1,16). Din Apocalipsă aflăm că nu putem cunoaşte exact numărul îngerilor: “Şi era numărul îngerilor zeci de mii de zeci de mii şi mii de mii” (Apoc. 5,11).
Fără a cunoaşte exact firea îngerilor, putem însă să fim siguri că, îngerii nu au trup material ca oamenii, ci sunt duhuri de lumină, care răspândesc strălucirea dumnezeiască. Când, însă, primesc poruncă de la Dumnezeu, ei se pot arăta şi trupeşte, pentru a fi percepuţi de oameni, păstrându-şi însuşirile suprafireşti.
1.2. Când au apărut diavolii?
În afara Ortodoxiei celei adevărate, întunericul creşte cu repeziciune!