SFANTUL APOSTOL SI EVANGHELIST LUCA

Sfantul Apostol Luca a fost un sirian vorbitor de limba greaca care a trait in orasul grecesc Antiohia, in vechea Sirie. Cea mai veche marturie despre acesta se afla in Epistola catre Filimon a Sfantului Apostol Pavel, unde gasim scris: "Luca, cel impreuna lucrator cu mine" (versetul 24).

Sfantul Luca mai este mentionat si in alte locuri din epistolele pauline, precum in Epistola a doua catre Timotei (4, 11) si in Epistola catre Coloseni, unde este numit "Luca, doctorul cel iubit" (4, 14).

Luca a fost de profesie medic, lucru marturisit atat de Sfanta Scriptura, cat si de intreaga Sfanta Traditie. Nascut in Antiohia, el a devenit ucenic al Sfantului Pavel, caruia i-a si urmat pana la moarte. Despre el se spune ca nu a fost casatorit si ca a murit la varsta de 84 de ani, in Boetia.

Potrivit lui Nichifor Kallist Xanthopoulos, mormantul Sfantului Apostol Luca se afla in Thebes, Grecia, de unde Sfintele sale Moaste au fost mutate in Constantinopol, in anul 357. Potrivit traditiei, moastele Sfantului Luca au fost duse in Padua, in Italia, undeva in jurul anului 1177.

In anul 1992, episcopul ortodox Ieronim de Thebes si Levant, astazi arhiepiscop al Greciei, a cerut episcopului catolic Antonie Mattiazzo de Padua, o parte insemnata din Moastele Sfantului. Cererea a fost intemeiata pe o binevenita intoarcere a Moastelor in patria lor, in Thebes, unde se afla si mormantul sfantului. Drept raspuns, episcopul latin a trimis in Thebes "o coasta" a Sfantului Apostol Luca.

Sfantul Apostol Luca - zugravul Maicii Domnului

Sfanta Traditie il marturiseste neincetat pe Sfantul Apostol Luca drept zugrav si iconar al Maicii Domnului. Se crede ca sfantul a pictat mai mult de 70 de icoane cu Maica Domnului, la multe dintre ele, el avand-o drept model pe Maica Domnului in persoana, ea inca traind in acea vreme.

Maica Domnului ne spune ca Apostolul Luca i-a zugravit chipul cu culori pe lemn. Manastirea Pestera cea Mare din Ierusalim a pastrat in arhivele ei minunile savarsite la intemeierea ei. Astfel, celor doi ctitori ai manastirii, Maica Domnului le-a spus ca vor gasi in Ahaia, Grecia, o icoana de-a ei "zugravita de Evanghelistul Luca, acel barbat in care vorbeste Duhul lui Dumnezeu".

In viata Sfintei Eufrosina se pastreaza o alta minune, edificatoare in cele marturisite anterior. Astfel, in vremea rugaciunii cuvioasei, intr-o pestera din munte, unde se afla o icoana, Maica Domnul a vorbit tainic, zicand: "Aceasta icoana a mea este pictata de Evanghelistul si pictorul Luca."

In jurul anului 430, imparateasa Evdochia a trimis Pulheriei, sora imparatului, aflata in Constantinopol, una dintre cele trei icoane ale Maicii Domnului zugravite de Sfantul Apostol Luca, aflate in Ierusalim.

Manastirea Sumela se afla si ea printre marturiile de baza ale invataturii despre zugravul Maicii Domnului. Astfel, intemeierea manastirii prin secolul al V-lea este pusa in legatura cu o astfel de icoana a Maicii Domnului, zugravita de Apostolul Luca.

Sfantul Ioan Damaschin, mare iubitor si aparator al sfintelor icoane, ne scrie: "Dumnezeiescul Apostol si Evanghelist Luca a zugravit intocmai sfantul si prea­cinstitul chip al Maicii lui Dumnezeu, Maria, pe care a intalnit-o la Ieru­salim, aflandu-se inca in trup si predicand in Sfantul Sion. A pictat-o pe Preacurata Fecioara in culori si in amestec de ceara, pe o bucata de lemn, ca sa ne-o lase amintire si sa ne-o arate asa cum era in realitate, dar vazuta ca intr-o oglinda. Maica Domnului insasi binecuvantand-o, i-a spus: Ha­rul meu va fi cu ea."

Nichifor al Constantinopolului, patriarh in anul 814, da marturie despre faptul ca Apostolii au pictat primele icoane cu Mantuitorul si cu Maica Domnului, unii in scris, iar altii in culori: "Icoane­le sfintilor trebuiesc cinstite ca unele ce au aparut de la inceput, la un semn al lui Dumnezeu, ca si icoanele zugravite de mainile Apostolilor, cele ale Domnului Hristos Insusi si ale Celei ce L-a nascut."

Manastirea Avramitilor a trimis o scrisoare impara­tului Teofil (830), luptator impotriva icoanelor, zicandu-i astfel: "Chipurile din sfintele icoane dovedesc ca Apos­tolii au vietuit impreuna cu ei si i-au cunoscut indeaproape - pe Domnul Hristos si pe Maica Sa -, ca, de pilda, Luca, dumnezeiescul apostol, care i-a pictat chipul Nascatoarei de Dumnezeu."

Sfantul Simeon Metafrastul, in jurul anului 820, ne scrie: "Se spune ca Lu­ca este cel mai plin de har dintre toti, pentru ca el a fost primul care, pictandu-le in ceara si in culori, ne-a lasat, ca sa le cinstim in icoana pana azi, chipul Domnului nostru Iisus Hristos si pe cel al Celei ce L-a nascut si ni Le-a dat noua, chipuri pe care le-a vazut cu ochii sai si pe care ni le-a lasat asa cum aratau cu adevarat. Tot el a facut icoana Nascatoarei de Dumne­zeu, pictand-o in ceara."

Sfantul Teofan Kerameul, in jurul anului 860, noteaza: "Evanghelistul Luca, cel care a scris cu atata arta Evanghelia Domnului Iisus, a pictat si in ceara si cu culori icoana Maicii lui Dumnezeu care-L tine in brate, imbratisandu-L pe Domnul, icoana care mai exista si azi in Constantinopol."

Nichifor Callistos, traitor in anul 1280, scrie: "Se spune ca primul care a pictat icoana lui Hristos, pe cea a Nascatoarei, dar si icoanele apostolilor de frunte a fost Luca. (...) Acolo unde se afla icoanele sfintilor ucenici ai Man­tuitorului, Petru si Pavel, acolo se afla si icoana lui Hristos insusi si a Celei ce L-a nascut. Cele mai multe icoane pe care le cunoastem, care s-au pas­trat pana azi, au fost zugravite in chip suprafiresc, in culori, si se spune ca Apostolul Luca le-a zugravit, cu maini pricepute, pe primele, fiind primul iconar. Exemplul lui l-au urmat apoi si alti barbati din vechime."

Manas­tirea Oplus pastreaza un vechi manuscris din secolul al X-lea sau al Xl-lea, in care Teoctist Rameotis a lasat scris: "Luca, evanghelistul cel sfant, a lucrat in ceara icoana Maicii lui Dumnezeu si apoi a pictat-o cu culori, in icoana care acum se pastreaza in Marea Pestera, Maica Domnului apare tinandu-L in sfintele-i brate pe Domnul."

Iulian Predescu

 Aici este o icoana pictata de sf,apostol si evanghelist Luca...la o biserica din Padova , Italia, unde am fost cu ajutorul lui Dumnezeu..

Cuviosul Paisie Aghioritul: “LUMEA ARDE. PRICEPETI ASTA?”

“N-am constientizat ca diavolul a hotarat sa distruga fapturile lui Dumnezeu. Este hotarat sa lucreze astfel ca sa distruga lumea. A turbat, pentru ca a inceput sa intre in lume nelinistea cea buna. Este foarte salbaticit, pentru ca stie ca timpul lui e scurt (Apoc. 12,12).
LUMEA ARDE. PRICEPETI ASTA? Au cuprins-o multe ispite. O astfel de vapaie a aprins diavolul incat de s-ar aduna toti pompierii, n-o pot stinge. Vapaie duhovnicesca. N-a ramas nimic. Numai de rugaciune e nevoie, ca sa se milostiveasca Dumnezeu spre noi. Vezi, atunci cand se aprinde un foc mare nici pompierii nu mai pot face nimic, ci oamenii sunt nevoiti sa se intoarca la Dumnezeu si sa-L roage sa trimita o ploaie puternica, ca sa se stinga. Asa si pentru vapaia duhovniceasca pe care a aprins-o diavolul e nevoie numai de rugaciune ca Dumnezeu sa ajute.
Toata lumea se indreapta spre a ajunge un singur caz. O incurcatura generala. Nu poti spune: “Intr-o casa s-a stricat putin fereastra, sau altceva, sa o repar”. Toata casa este in dezordine. S-a stricat tot satul. Situatia a scapat de sub control, numai de sus mai e nadejde, la ceea ce face Dumnezeu. Acum e vremea ca Dumnezeu sa lucreze cu surubelnita, cu mangaierea mainii Sale ca sa repare. Lumea are o rana care s-a ingalbenit si trebuie sparta, dar inca nu s-a copt bine. Se coace raul, ca atunci in Ierihon (Isus Navi 6,24) cand a fost gata pentru dezinfectie.
Suferintele lumii sunt fara sfarsit. O descompunere generala, pe familii, si mici si mari. In fiecare zi inima mea mi se toaca. Cele mai multe case sunt pline de suparari, de neliniste, de stres. Numai in casele care traiesc dupa Dumnezeu oamenii sunt bine. In celelalte, divorturi, unii falimentari, altii bolnavi, unii accidentati, altii cu psiho-medicamente, cu droguri! Mai mult sau mai putin cu totii, sarmanii, au o durere. Mai ales acum, nu au de lucru; datorii de aici, suferinte de dincolo, ii trag bancile, ii scot din case, cu gramada si nu pentru o zi sau pentru doua. Sau daca un copil sau doi dintr-o astfel de familie sunt sanatosi, se imbolnavesc din pricina acestei situatii. Multe familii de acestea daca ar avea lipsa de grija a monahilor, ar petrece cel mai bun Paste!
Cata nefericire exista in lume! Cand pe cineva il doare si se intereseza de ceilalti si nu de sine, atunci el vede intreaga lume ca la radiografie, cu raze duhovnicesti... De multe ori, atunci cand rostesc rugaciunea: “Doamne Iisuse” – vad copilasi mici, sarmanii, cum trec pe dinaintea mea mahniti si se roaga lui Dumnezeu. Mamele lor ii pun sa faca rugaciune, pentru ca au probleme, greutati in familie si cer ajutor de la Dumnezeu. Intorc butonul pe aceeasi frecventa, si astfel comunicam.
Linistea care stapaneste ma nelinisteste. Se pregateste ceva. N-am inteles bine in ce ani traim, nici nu ne gandim ca vom muri. (…) Este trebuinta sa facem multa rugaciune cu durere, ca Dumnezeu sa intervina. S-o luam in serios si sa traim duhovniceste. Anii sunt foarte grei. A cazut multa cenusa, zgura, nepasare. E nevoie de mult suflet, ca ele sa dispara. (…) Intra unele boli europene si inainteaza spre mai rau. (…) Iar noi dormim in opinci. Nu spun sa luam pancarte, ci sa intoarcem rugaciunea noastra, preintampinand marele pericol ce il asteptam si sa ne inaltam mainile catre Dumnezeu. (…) Ceea ce va ajuta foarte mult este sa intre inlauntrul vostru nelinistea cea buna: unde ne aflam, ce ne va astepta, ca sa luam masurile necesare si sa ne pregatim. Viata noastra sa fie mai calculata. Sa traim mai duhovniceste. Sa fim mai iubitori. Sa ajutam pe cei indurerati si pe saraci cu dragoste, cu durere si cu bunatate…
Trec anii si ce ani grei! Nu s-au terminat subiectele. Cazanul fierbe. Daca cineva nu este putin intarit, cum va putea oare infrunta o situatie grea? Dumnezeu nu i-a facut pe oameni nepricopsiti. Trebuie sa cultivam marimea de suflet. Intr-adevar, daca se va face o zguduitura, Doamne fereste, cati vor sta in picioare? (…) Cautati sa va imbarbatati. Strangeti-va putin. Vad ce ne asteapta si de aceea ma doare. Nu va lasati slobozi. Stiti ce trag alti crestini in alte parti? (…) Acest duh slobod care exista … este o mare lipsa de recunostinta.
Astazi vezi o lume fiarta (…) Pe crestini trebuie sa-i caracterizeze agerimea duhovniceasca si nobletea, jertfa. (…) Insa acesti ani sunt ca o oala care fierbe si suiera. E nevoie de o obisnuinta cu viata grea, de vioiciune, de barbatie (…) Sa va pregatiti de acum, ca sa puteti infrunta o greutate. Hristos ce a spus? Nu a spus: “Fiti gata”? Astazi, cand traim in niste ani atat de grei, cu atat mai mult trebuie sa fim de trei ori mai pregatiti. Nu este numai moartea napraznica cea pe care va trebui sa o infruntam, ci sunt si alte primejdii. Sa alungam asadar aranjarea noastra. Sa lucreze marimea de suflet. Sa existe duh de jertfa. Acum vad ceva care este aproape sa se intample, dar se amana mereu. Numai amanari mici. Cine le face? Oare Dumnezeu imbranceste? Hai, inca o luna, doua… Situatia asa merge. Dar deoarece nu stim ce ne asteapta, pe cat puteti, sa cultivati dragostea. Acesta este lucrul cel mai important decat toate: sa aveti intre voi dragoste adevarata, frateasca, nu mincinoasa. (…)
Sa ne pregatim. Daca nu seamana omul, cum va da Dumnezeu sa creasca graul sau? Omul trebuie sa semene si potrivit cu ce va semana, Dumnezeu va da. Si in armata se spune: ‘Fii gata!‘. Cand este cineva gata? Atunci cand armata este in asteptare, si militarii sunt mereu gata, cu incaltamintele lor, cu armele lor, cu corturile, asteptand ordinul.(…)
Astazi traim in anii Apocalipsei. Nu este nevoie ca cineva sa fie prooroc pentru ca sa inteleaga asta. Lucrurile inainteaza tac-tac. Ce ne asteapta nu stim. Toata aceasta situatie ce s-a instapanit ne vorbeste in acest sens. De aceea cu atat mai mult acum trebuie sa ne sprijinim pe rugaciune si sa luptam impotriva raului prin rugaciune. (…)
Trebuie sa ne doara. Oare poate persista o ispita sau o stare grea daca se roaga calugarii cu inima? Cu toate ca trecem prin ani grei vad ca in manastiri domneste un duh… de veselie! Lumea arde. (…) Noi ne trecem vremea cu placere si celalalt intre timp moare. (…) Toata temelia este calitatea rugaciunii. Rugaciunea trebuie sa fie din inima, sa se faca din durere. (…) Cheia reusitei este ca pe om sa-l doara. Daca nu-l doare, poate sta ore intregi cu metania in mana si rugaciunea lui sa nu aduca nici un rezultat. Daca exista durere pentru problema pentru care te rogi, chiar si cu un suspin faci rugaciune din inima. (…)
Din pacate, unii „cunoscatori” înfasa pe fiii lor duhovnicesti ca pe niste prunci, chipurile, ca sa nu-i mâhneasca. „Nu vatama asta; nu-i nimic. E suficient sa credeti launtric”. Sau spun: „Nu vorbiti despre subiectul acesta – despre buletine si pecetluire – ca sa nu se mâhneasca oamenii”. În timp ce de le-ar spune: „Sa încercam sa traim mai duhovniceste, sa fim mai aproape de Hristos si sa nu va temeti de nimic, si de va trebui vom si marturisi” – îi vor pregati oarecum. Daca cineva cunoaste adevarul, îsi face probleme si se trezeste. Îl doare pentru situatia de astazi, se roaga si ia aminte sa nu cada în cursa.”
Extras din  “Trezire duhovniceasca” de Paisie Aghioritul