POVESTIRI ORTODOXE

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

Argatu ioan: Ce înseamnă a milui pe săraci ?

argatu ioan: Ce înseamnă a milui pe săraci ?

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata"....Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos ...

Un om oarecare din Constantinopol era foarte milostiv. Când mergea pe jos pe uliţele cetăţii, după dânsul se ţineau mulţime de săraci. Iar el se prefăcea faţă de lume că-i ceartă şi-i alungă, însă, lăsa în mâinile lor milostenie. Aceasta o făcea ca să se tăinuiască de oameni. Un oarecare prieten al lui, credincios, l-a întrebat pe el cum a devenit milostiv. Şi el i-a răspuns, grăind: „Când eram mic, cam de zece ani, am intrat în biserică ca să mă rog şi am văzut pe un bătrân duhovnic învăţând poporul pentru milostenie: «Cela ce dă săracului chiar în Mâinile lui Hristos pune.»

 Iar eu, auzind, n-am crezut pe acel preot ce învăţa, n-am înţeles cuvintele lui, îmi ziceam: «Cum poate Hristos să ia ceva de la cineva, când El este în Ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui, precum grăieşte acesta, cum poate El să ia ceea ce eu dau săracilor?» Şi, acestea gândind, m-am dus spre casa mea. Pe drum, am întâlnit un sărac ce avea haine rupte, era murdar şi flămând, dar deasupra capului său am văzut Chipul Domnului nostru Iisus Hristos. Şi cum mergea acel sărac pe drum, iată un om milostiv i-a dat o pâine. Când omul cel milostiv i-a întins mâna cu pâinea, am văzut cum şi Mântuitorul Iisus Hristos şi-a întins Mâinile Sale, spre mâinile acelui ce a dat păinea, de a luat pâinea din mâinile lui şi l-a binecuvântat.

Deci, aceasta văzând, am crezut, că cel ce dă săracului, cu adevărat lui Hristos Mântuitorul dă. Eu şi acum văd acel Chip stând deasupra capului săracilor şi pentru aceea cuprins sunt de frică şi fac milostenie pe cât pot. Când mă pornesc de acasă, am grijă să iau ceva să dau săracilor ca Hristos să mă binecuvinteze.

 (Parintele ILARION ARGATU "Pilde si Istorioare adevarate", pag.103)

MICUL DEJUN

Era o dimineaţă aglomerată la cabinet când, în jurul orei 08:30, intră un domn bătrân cu un deget bandajat. Îmi spune imediat că este foarte grăbit căci are o întâlnire fixată pentru ora 09:00. L-am invitat să se aşeze ştiind că avea să mai treacă cel puţin o jumătate de oră până să apară medicul. Îl observ cu câtă nerăbdare îşi priveşte ceasul la fiecare minut care trece.

Între timp mă gândesc că n-ar fi rău să-i desfac bandajul şi să văd despre ce este vorba. Rana nu pare a fi aşa de gravă… în aşteptarea medicului, mă decid să-i dezinfectez rana şi mă lansez într-o mică conversaţie. Îl intreb cât de urgentă este întâlnirea pe care o are şi dacă nu preferă să aştepte sosirea medicului pentru tratarea rănii… Îmi răspunde că trebuie să meargă neapărat la casa de bătrâni, aşa cum face de ani buni, ca să ia micul dejun cu soţia.

Politicoasă, îl intreb de sănătatea soţiei. Senin, bătrânul domn îmi povesteşte că soţia, bolnavă de Alzheimer, stă la casa de bătrâni de mai bine de 7 ani. Gândindu-mă că într-un moment de luciditate soţia putea fi agitată de întârzierea lui, mă grăbesc să-i tratez rana dar batranul îmi explică că ea nu-şi mai aduce aminte de 5 ani cine este el…

Şi-atunci îl întreb mirată: “Şi dvs.. vă duceţi zilnic ca să luaţi micul dejun împreună?“. Cu un surâs dulce şi o mângâiere pe mână, îmi răspunde: “E-adevărat că ea nu mai ştie cine sunt eu, dar eu ştiu bine cine este ea“.

Am rămas fără cuvinte şi un fior m-a străbătut în timp ce mă uitam la bătrânul care se îndepărta cu paşi grăbiţi. Mi-am înghiţit lacrimile spunându-mi în sinea mea: “Asta este dragostea, asta este ceea ce îmi doresc de la viaţă!… Căci, în fond, aşa este dragostea adevărată ?!… nu neapărat fizică şi nici romantică în mod ideal. Să iubeşti înseamnă să accepţi ceea ce a fost, ceea ce este, ceea ce va fi şi ceea ce încă nu s-a întâmplat.”

Persoanele fericite şi împlinite nu sunt neapărat cele care au tot ce-i mai bun din fiecare lucru, ci acelea care ştiu să facă ce-i mai bun din tot ceea ce au.

Viaţa nu înseamnă să supravieţuieşti unei furtuni ci să ştii să dansezi în ploaie.

Te rog nu te grabi , citind aceste rinduri

        

    Era o noapte rece de iarna in Corea. O viitoare mama se indrepta prin zapada inghetata inspre casa unei prietene misionare unde stia ca va gasi ajutorul de care avea nevoie. La mica distanta de casa misiunii era un sant adanc peste care trecea un pod. In timp ce inainta cu greu, au cuprins-o durerile nasterii. Femeia a inteles ca nu putea merge astfel mai departe si s-a asezat sub pod. Acolo, singura la picioarele unui pod de lemn, dadu nastere unui baietel. Nu avea nimic cu ea in afara de hainele groase pe care le purta. Una cate una si le scoase de pe ea si il acoperi pe micul ei fiu, infasurandu-l cu ele ca intr-un cocon voluminos. Apoi, gasind o bucata aruncata de sac, o trase pe ea si se intinse tremurand istovita langa copilasul ei.

       Urmatoarea dimineata, misionara isi conducea Jeep-ul peste pod ca sa duca un cos cu mancare unei familii coreene. Pe drumul de intoarcere, cand se apropia de pod, vehicolul tusi si muri, ramas fara combustibil. Ea lasa Jeep-ul in afara soselei si incepu sa mearga pe pod inspre misiune, dar se opri cand auzi un scancet slab ce venea de dedesubt. Se tari sub pod ca sa vada despre ce este vorba si acolo gasi micul copil, cald, dar flamand si tanara mama inghetata langa el.

Misionara a luat copilul acasa si a ingrijit de el. Cand a mai crescut, baiatul o ruga adesea pe mama sa adoptiva sa-i istoriseasca cum l-a gasit. La a doisprezecea comemorare a mortii mamei sale, baiatul a rugat-o pe misionara sa il duca la mormantul ei. Ajuns acolo i-a cerut sa astepte ceva mai departe cat timp se va ruga el. Copilul statea langa mormant cu capul plecat, plangand. Apoi a inceput sa se dezbrace si in timp ce misionara il privea uimita, baiatul isi dadea jos, piesa cu piesa, imbracamintea sa calduroasa, lasand hainele pe mormantul mamei.

"Cu siguranta ca nu-si va da jos toate hainele", se gandi misionara... "va ingheta!". Dar baiatul a dat totul jos, punandu-si toate hainele calduroase pe mormant. Apoi a ingenunchiat dezbracat si tremurand in zapada inghetata. Cand misionara se apropie de el ca sa-l ajute sa se imbrace, il auzi plangand si strigand catre mama pe care n-o cunoscuse niciodata: "Ti-a fost mai frig decat atat pentru mine, mama mea?". Si plangea amar.

Cand Hristos a venit pe pamant, S-a dezbracat pe Sine de orice haina regala si a intrat intr-o lume a urii si a indiferentei reci pentru ca, pur si simplu, a vazut ca secole de vieti distruse aveau nevoie de un Salvator.

Si El a murit de inima franta! Pacatul meu si al tau, lunga istorie a omului inchinandu-se la dumnezei falsi, facuti de maini omenesti, razboi, varsare de sange, crima, cruzime, perversiune sexuala si lacomie au frant inima lui Hristos. Raceala noastra i-a frant inima si acum il ingheata de tot. Noi, crestinii satisfacuti, multumiti de sine pe dinafara, dar in interior suferind inca de apatie! Noi, care ne rugam "Da-ne compasiune pentru lumea pierduta" si apoi nu sacrificam cativa lei pentru nevoile altuia. Noi, care avem bani, informatie si puterea sa ducem vestea buna oricarei fapturi si inca n-am facut-o. Noi, care spunem ca-i iubim pe cei pierduti, dar neglijam sa-i spunem unui om macar, despre Salvatorul iubitor. Dragostea lui Iisus zace inghetata pe buze care ar trebui sa fie calde vorbind pentru El.

Doamne, ne dam jos acum vesmintele stralucitoare de mandrie si indreptatire de sine si le punem la picioarele Tale, lasand sa se vada zdrentele dezgustatoare de dedesubt. In nevoia noastra, plangem ingenunchiati: "Ti-a fost mai frig decat atat din cauza noastra, Doamne?". Si plangem amar, pentru ca stim ca Ti-a fost...