Creștinism Ortodox: Minune - icoana Mântuitorului deschide ochii (vide...

Creștinism Ortodox: Minune - icoana Mântuitorului deschide ochii (vide...:
O icoană a Mântuitorului, pictată pe o coloană, deschide ochii. Coloana se află în Biserica Nașterii din Betleem.
Intra pe linc ...interesant..Doamne ajuta!

MINUNEA MUTARII MUNTELUI

Prin secolul VII au ajuns arabii si în Egipt, tara crestina pe atunci. Astazi sunt numai cinci milioane de crestini monofiziti si vreo 20.000 de crestini ortodocsi în Patriarhia Alexandriei. Ceilalti toti sunt mahomedani. Acolo a fost focarul calugarilor: Sfântul Antonie cel Mare, Sfântul Macarie, Sfântul Pahomie, Sfântul Paisie cel Mare, Sfântul Sisoe, Sfântul Pamvo, Sfântul Teodor Studitul si atâtea mii de cuviosi. Numai Sfântul Antonie cel Mare avea, în pustiul Egiptului, peste 20.000 de ucenici prin secolul III.

Când au ajuns la Alexandria si au pus mâna pe cetate si pe Egipt, era patriarh Sfântul Platon. La dânsii asa era: ori te faci mahomedan, ori te trece prin sabie. Îti taiau capul daca nu te faceai mahomedan.

Ce s-a întâmplat? Erau în jurul Alexandriei orase de calugari. Era un oras, Oxirinius, lânga Cartagina, care avea mai multi calugari decât oameni casatoriti. Erau multe manastiri de calugari si de calugarite.

A venit veste la episcop si au început sa plânga preotii si poporul: “Au venit turcii, ne omoara pe toti, daca nu ne lepadam de Hristos!”

Ce s-a întâmplat? S-a dus episcopul la sultanul turcilor si sultanul i-a spus asa:

- Tu esti mai mare peste crestini?

- Eu sunt.

- Cum te cheama?

- Platon.

- Uite, eu sunt pasa cel mai mare, trimis de sultanul aici. Hristos al vostru spune minciuni!

Si a început sa huleasca pe Mântuitorul.

- Dar de ce?

- Uite, am o Evanghelie în mâna mea! Iata ce scrie aici: Daca veti avea credinta cât un graunte de mustar, veti zice muntelui acestuia: Ridica-te si te arunca în mare, si daca veti crede, va fi cum ziceti. Deci, daca voi sunteti crestini si arhierei si preoti si calugari si calugarite atâtea mii, aveti opt zile ca muntele acesta, Adar, sa-l mutati din loc. (Caci era acolo un munte mare si avea câteva sate si de crestini si de mahomedani). Daca nu-l mutati cu rugaciunea în opt zile, nu va ramânea nici un crestin netaiat si averile voastre toate le luam noi. Sa vad eu, exista asa putere si adevar în Evanghelia voastra sau Hristos a spus minciuni!

Ca El n-a fost Dumnezeu, a fost un prooroc, asa spun mahomedanii.

Patriarhul a zis:

- Domnule pasa – pasa înseamna general la turci -, lucrul acesta care îl spui dumneata este peste putinta noastra, dar Mântuitorul poate va face mila cu noi, iar daca nu, vom muri toti ca martiri.

Caci altfel trebuia sa le taie capetele si sa le ia si averile.

- Eu nu stiu – a zis sultanul -, daca nu mutati muntele în opt zile, nu ramâne nici un crestin si nici un calugar si nici un preot în toata lumea asta. Sa va arat eu voua sa mai spuneti minciuni, ca voi ziceti ca puteti sa mutati muntii cu rugaciunea, ca asa spune minciuni si Hristos al vostru.

Patriarhul a venit scârbit în Alexandria, a adunat episcopii, sinodul, preotii, staretii si staretele manastirilor, toti crestinii cei buni, si le-a zis:

- Iata, fratilor, mai avem de trait opt zile si daca nu vom muta muntele Adar cu rugaciunea, nu va ramâne nimeni viu. Turcii au spus ca ne omoara pe toti, ca Sfânta Evanghelie spune minciuni si ca nu se poate sa se mute muntii cu rugaciunea. Ca daca n-a mutat Mahomed muntii, apoi nici Hristos nu poate, ca au spus ca Mahomed al lor a fost mai mare ca Hristos.

- Atunci ce-i de facut, preasfintite?

Patriarhul Platon a spus:

- Noi, iubitii mei frati, nu ispitim pe Dumnezeu, ca n-avem noi credinta sa mutam muntii. Hai sa punem rugaciuni! Întâi si-ntâi punem trei zile de post. Sa posteasca toata cetatea cu tot cu animale, cum a fost în Ninive. Copiii sa nu suga la mamele lor, chiar de-or muri. Toata lumea sa vina la biserica si sa se spovedeasca. Ne pregatim de moarte. Toti sa treaca pe la duhovnici sa se marturiseasca si ne împartasim tot poporul cu Sfintele Taine, si care este oprit si care nu-i oprit, pentru ca suntem în fata mortii. Si chiar de vom muri, sa murim spovediti si împartasiti cu Sfintele Taine si mai mult, ce va voi Domnul cu noi.

Si a placut la toti cuvântul acesta, si au plecat toti acasa. Iar preotii au adunat oamenii în biserici si le-au zis:

- Oameni buni, iata turcii ne-au înconjurat! A venit califul Omar si pasa si sultanul si acum ne-au dat opt zile de viata. Daca vom muta muntele Adar cu rugaciunea, vom trai; iar daca nu, nu ramâne unul viu si averile noastre le vor lua ei.

Tot poporul când a auzit a început a plânge.

- Iata ce este. A rânduit patriarhul post; nimeni nu gusta apa si mâncare trei zile si trei nopti, macar de ar muri de foame. Cine va mânca, nu mai este crestin. Facem si noi ca si poporul din cetatea Ninive, când a spus Proorocul Iona ca mai au trei zile si vor muri. Poate va face Dumnezeu mila cu noi, sa faca vreun semn cu muntele.

Si au postit crestinii si preotii si calugarii si maicile si toata lumea si pustnicii din pustie, ca era mare pustia sketica si avea multi sihastri si oameni sfinti. Si s-au rugat lui Dumnezeu si dupa ce poporul a postit trei zile, preotii i-au spovedit pe toti si au împartasit tot poporul cu Preacuratele Taine, si care erau vrednici si care nu. Ce-au zis? “Mai, oamenii sunt în fata mortii. Omul, în caz de moarte, trebuie sa fie pregatit”.

Pe urma ce-au zis?

- Hai sa înconjuram muntele cu procesiune!

Preotii si arhiereii îmbracati, au luat moastele Sfântului Mina, moastele Sfântului Prooroc Ieremia, care se gasesc acolo aduse de Alexandru cel Mare, Machedon. Au luat prapurii, crucile, icoanele, si au început a merge în jurul muntelui si a face procesiune, cum se face pentru ploaie pe câmp, cu Sfântul Maslu. Si mergeau în jurul muntelui câteva sute de metri cântând “Sfinte Dumnezeule?”. Si iarasi ziceau diaconii: “Iara si iara, plecând genunchii nostri, Domnului sa ne rugam?”. Si iar se rugau arhiereii plângând, dupa ce poporul era acum împartasit si pregatit de moarte.

Si a spus patriarhul: “Sa iasa cât se poate de multi, numai cei bolnavi si batrâni sa ramâna în oras. Sa vina toata lumea la rugaciune”.

Si au mers în jurul muntelui Adar cu mult popor, facând rugaciune si citind din Sfânta Evanghelie. Trei zile au mers, ca muntele era mare si ei tot stateau în genunchi si preotii le predicau. Se rugau si iar mergeau, dar nu s-a facut nici un semn. Deci trei zile trecusera si cu trei, câte au postit, erau sase. Mai erau doua zile si moartea tuturor era de fata.

Dar s-a întâmplat o minune mare atunci. Era un argintar, faur de aur, slavit foarte în toata cetatea aceea pentru mestesugul mâinilor lui. Ioan îl chema. Era un baiat cu viata sfânta si necasatorit. El a întrebat pe preot:

- Parinte, merg si eu acolo pe munte la ruga-ciune?

Dar preotul avea de facut niste sfinte vase, potire, discuri, de îmbracat si evanghelii pe sfânta masa, si i-a zis:

- Fiule, tu ramâi, ca doar tot pentru biserica lucrezi. Ramâi la argintaria ta si lucreaza, dar sa postesti si tu si sa te rogi în fiecare ceas.

Si a ramas argintarul Ioan sa lucreze pentru biserica, însa el, fiind argintar, lucra si pentru femeile care veneau la el.

În timpul acesta, lucrând el si ceilalti înconjurând muntele cu post, cu rugaciune si cu plângere, o femeia rea din cetate, care n-avea grija credintei, fiind o femeie depravata, a pus ochii pe dânsul, si ce-a gândit ea? Acum când toti s-au dus din cetate, a gasit prilej sa se duca la acest argintar, cu gând spurcat. Si s-a dus la Ioan:

- Ioane, ce faci?

Dar el saracul, scârbit ca arabii îi amenintau cu moartea si parintii lui erau dusi la rugaciune cu patriarhul, a zis:

- Ce sa fac, doamna, iata lucrez niste potire pentru biserica.

- Am venit sa-mi faci un inel de aur.

El nu era tocmai bucuros, dar fiind de meserie, i-a zis:

- Da, doamna.

I-a luat masura sa-i faca inel, dar ea, fiind femeie desfrânata, îl priveste în ochi si-i spune:

- Mai Ioane, mie îmi plac ochii tai!

Dar el, credincios foc, a zis:

- Cum ai zis?

- Îmi plac ochii tai! De aceea am venit sa te vad.

- Îti plac ochii mei? Mai asteapta doamna putin, ca ti-i dau.

A luat cutitul cu care lucra, si, de fata cu ea, a scos un ochi si l-a pus pe taler.

- Îti mai trebuie si celalalt?

- Ho, mai nebunule! De-acum ai sa mori.

- Tu nu vezi ca mâine-poimâine murim cu totii de sabie si tu vii acum cu gânduri curvesti la mine? Nu vezi ca-i amenintata cetatea si murim cu totii de sabia turcilor? Îti plac ochii mei? Unul l-am scos si îndata ti-l scot si pe celalalt. Asa ma învata Hristos: De te sminteste ochiul tau cel drept, scoate-l. L-am scos pe dreptul; ti-l scot si pe stângul.

Atunci ea a fugit speriata si s-a dus de-a spus la o prietena de-a ei. Apoi s-a aflat în toata cetatea.

Dar el saracul si-a legat ochiul cu o batista si multumea lui Dumnezeu, Celui care a zis în Evanghelie ca-i mai bine sa mergi cu un ochi în Rai, decât cu amândoi în iad.

Si a ajuns vestea si la patriarh si atunci si-a adus aminte patriarhul ce spune în Psaltire: Dumnezeu face voia celor ce se tem de Dânsul si rugaciunea lor o asculta. Si a trimis doi diaconi în Alexandria, zicând:

- Duceti-va repede în cetatea Alexandriei, la argintarul Ioan, si daca-l veti gasi viu, cum va putea, sa vina pâna la noi. Sa vina cu nadejdea în Dumnezeu, ca avem mare nevoie de el!

S-au dus diaconii. El, când a auzit ca-l cheama patriarhul, a zis catre ei:

- Parintilor, ma cam doare un ochi! Dar n-a spus ce-a facut. Ma cam doare un ochi, dar am sa merg.

Si a luat saracul ce a putut si a mers cu diaconii aceia si a ajuns în fata patriarhului.

- Ce ai, frate Ioane?

- Ma doare un ochi!

Tot nu spunea taina, ca asta este o mucenicie de bunavoie.

- Frate Ioane, noi stim ce-ai patit. Dar uite, mai avem doua zile si murim cu totii. Fiindca atâta ai iubit pe Mântuitorul lumii, încât ai facut porunca Evangheliei, ca ai scos ochiul tau care te smintea, te-ai temut de Dumnezeu si pentru dragostea Lui ti-ai scos ochiul si erai gata sa-l scoti si pe celalalt, credem ca si Dumnezeu te va asculta pe tine acum.

- Dar ce sa fac, parinte?

- Musulmanii ne-au pus aceasta conditie: daca pâna poimâine nu mutam muntele – ca acum se apropiasera opt zile -, daca nu mutam muntele acesta pâna în apa Nilului, toti vom pieri de sabie si averile noastre vor fi date la turci. Deci te rugam, frate Ioane, hai la rugaciune cu noi si fa si tu rugaciune!

- Parinte, cum sa ma rog?

- Ne rugam odata cu totii, iar tu ia sfânta cruce în mâna si zi asa:

- În numele Tatalui si al Fiului si al Sfântului Duh, munte al lui Dumnezeu, Adar, îti porunceste nevrednicul rob al lui Dumnezeu, Ioan, pentru rugaciunile tuturor parintilor si ale crestinilor care sunt aici, ridica-te si mergi pâna în apa Nilului si sa nu te mai opresti!

Atunci s-a pornit un cutremur mare si au început a se legana muntii cu huiet mare. Muntele Adar s-a rupt de ceilalti munti si a început a merge huind la vale. Ce se întâmplase? Casele care erau pe munte au început a se darâma una peste alta, caci crapa muntele si omora tot ce gasea.

Arabii care pândeau cu sabiile trase, cu armata de pe alt munte, se întrebau:

- Ce se întâmpla?

- Se roaga crestinii si s-a pornit muntele Adar, ca noi am spus ca Hristos spune minciuni! Iata credinta crestinilor!

Si au început a striga de frica la dumnezeul lor, împreuna cu generalii:

- Alah! Alah! Alah! Dumnezeul crestinilor pierde lumea! Uite vine muntele la vale!

Si s-au dus generalii turci la Sfântul Platon, patriarh batrân, avea 90 de ani, si au început a se ruga:

- Parinte, parinte, opreste muntele, ca avem atâtea sate de mahomedani! Opreste muntele, parinte, ca mor toti arabii – ca erau si sate de crestini.

Iar patriarhul a zis:

- Fiilor, noi ne-am rugat lui Dumnezeu si nu cu puterea noastra s-a pornit muntele la vale, ci cu puterea lui Hristos, pe care voi l-ati hulit si ati zis ca spune minciuni: “Ca daca ar avea vreun crestin credinta cât un graunte de mustar, va zice muntelui sa se mute”. Deci Hristos a pornit muntele, nu noi, si daca El va voi, o sa-l opreasca. Noi ne-am rugat Celui Atotputernic si cât va voi El, atât va merge.

Si a mers muntele pâna în apa Nilului. Pâna în ziua de azi, cine merge în Egipt, vede minunea aceasta. Nilul a ocolit muntele, ca el s-a oprit drept în albia Nilului si pâna azi Nilul face ocol, roata împrejurul muntelui, pâna vine în albia sa înapoi.

Aceasta mutare a muntelui Adar s-a întâmplat la anul 604, când era Platon patriarh al Alexandriei si când au venit arabii sa distruga neamul crestinesc de acolo si s-a scris aceasta minune în proloage si în Istoria Bisericii. Iar mahomedanii, când au vazut putea credintei ortodoxe cea adevarata, nu numai ca n-au omorât pe crestini, ci o mare multime de generali si oameni de rând s-au încrestinat si au zis: “Hristos este adevaratul Dumnezeu”.

Iar Califul arabilor a spus: “O suta de ani nu se va lua impozit de la crestinii din orasele si satele Egiptului pentru minunea pe care a facut-o Hristos Dumnezeu cu crestinii, ca a mutat muntele Adar în fata a atâtea mii si sute de mii de oameni care l-au vazut”.

*

Deci, când am pornit noi cuvântul despre rugaciune am aratat ca, daca cineva ar avea credinta cât un graunte de mustar, ar muta muntele. Dar muntele s-a mutat pentru rugaciunea acestui tânar martir, care a voit mai bine de o suta de ori sa-si scoata ochii, decât sa mânie pe Dumnezeu.

Care crestini îsi mai scot astazi ochii sa nu faca pacat? Ca zice Hristos: De te sminteste ochiul tau, scoate-l sau mâna ta, tai-o. Care-si mai taie mâinile sau picioarele sa nu mearga la pacat? Nimeni.

Dar Dumnezeu nu cere numaidecât aceasta, caci ai vedea numai oameni cu ochii scosi. Cere sa taiem voia noastra si sa nu facem pacatul. Dar vedeti, când cineva îl iubeste pe Dumnezeu, este gata sa moara de o mie de ori si sa nu faca pacatul.

Aceasta o lucreaza numai frica de Dumnezeu si credinta noastra în Hristos. V-am spus ca aceasta minune a fost rezultatul rugaciunii la atâta lume si mai cu seama a lui Ioan, faurul de aur, ca a facut Dumnezeu sa mute muntele Adar, pe care, oricine îl poate vedea astazi în Alexandria, si acolo se povesteste si minunea, când s-a mutat muntele acesta atâtia kilometri, prin rugaciunea facuta de crestinii ortodocsi. Amin.

Interviu cu Parintele Ghelasie Tepes despre Parintele Arsenie Boca

Minuni ale Parintelui Arsenie Boca - Cum citea gandurile oamenilor !!!!

Cum era Parintele Arsenie ca om? 

Era un om foarte bine facut.Eu l-am cunoscut fara barba. Umbla intr-un fel de capot. Nu umbla in calugar: avea o cipilica pe cap si eu ma gandeam asa, pana sa-l cunosc: care sa fie Parintele Arsenie?

Asadar, harul nu-i statea nici, in rasa nici in barba? 

Eu am vazut in dansul numai harul Lui Dumnzeu. Si, in plus, am aflat dupa aceea ca Parintele Arsenie Boca spunea: Eu am calugari albi in lume",. Este vorba aici de curatia suflteasca pe care pot s-o aiba si oamenii din lume nu numai calugarii.Chiar Parintele spunea :"Mai, nu toti cei din manastire se mantuiesc, asa cum nici toti din lume se prapadesc". 

Cum indruma oamenii? 

Vorbind cu noi despre calugarie si manastire[noi ne planegeam de ispitele care nu ne dadeau pace], la un moment dat Parintele a zis celorlalti din preajma:
"Iesiti afara ca-mi faceti greutati cu securitatea. Sa ramana aici numai cei doi rasofori".Dar o femeie intra tot timpul peste noi. Atunci Parintele s-a intors si i-a zis:"Tu sa nu mai intri aici!".Aceea nimic, intra din nou."Tu, te iau la bataie, mi-a facut mult necaz".Dupa nici doua minute femeia iar a intrat peste noi. Atunci Parintele a luat o matura si ia dat una direct pe spinare.

Stiti orice om se putea sminti rau vazand un calugar ca face asa ceva. Dupa nici un minut femeia iar a dat buzna. Parintele s-a intors catre noi si ne-a zis:"Vedeti, asa trebuie sa fie si calugarul ,mai copii!".Atat ne-a spus, iar noi am inteles. Am apucat doar sa-i mai spunem cu emotie:"Parinte avem si noi duhovnici acolo.Dar intariti-ne in credinta!".El ne-a luat pe dupa cap, ne-a binecuvantat si ne-a zis:" Sa stiti ca am sa va intaresc credinta!".

Cum l-ati cunoscut pe Parintele Arsenie Boca?

Incepand din febroarie 1982 am intrat ca frate incepator la M-rea Brancoveanu-Sambata de Sus. I-am auzit si eu pe calugari vorbind despre un parinte, fost staret, care a aflat har de la Dumnezeu.Tot timpul auzeam de Parintele Arsenie Boca.Incepusem sa am o ravna, un dor sa ma duc sa-l cunosc. Atunci, Parintele staret Veniamin Tohaneanu m-a trimis. Mai ales cand vedea ca nu prididea cu indrumarile pentru noi fratii tineri."Duceti-va la parintele Arsenie si dansul va va indruma!".

Dar unde era Parintele Arsenie? 

Parintele era la Draganescu, langa Bucuresti, unde picta o biserica.Noi eram doi rasofori:eu si parintele Modest.

Ce varsta aveati? 

19 ani. Eram tanar si plin de ispite, dar si de dorinta de a afla cat mai multe.
Ajungand noi la biserica unde picta Parintele Arsenie, am vazut lume multa;ce mai, gemea biserica! Sa fi fost vreo 300 de oameni. Noi nu-l vedeam numai ii auzeam glasul. Am intrat frumos, ne-am inchinat, am zis in gand rugaciunile ce le stiam, si incat incet, ne-am apropiat de dansul; am ajuns ca la vreo 2 metri.

Tinea predica?

Nu. nu era nici macar slujba, fiind peste saptamana, mai precis luni. Erau adunati acolo oamnei suferinzi, toti cu necazuri. Fiind aproape de parintele, numai ce auzim ca striga mai tare:"Mai calugarasilor haideti la mine!".Ne-am uitat jur-imprejur, ne-am ridicat si pe varfuri sa vedem ce calugari sunt cei pe care ii striga parintele. Nu putea fi vorba despre noi doi, caci eram imbracati civil.

De ce?

Parintii din manastire ne-au indemnat sa mergem civil, caci parintele era tare prigonit de Securitate, si nu-i mai trebuiau alte necazuri.Asadar, nu ne-am miscat din loc.Parintele a mai vorbit inca 10 minute, si a zis a doua oara:"Mai calugarasilor haideti la mine!".Vazand ca nimic nu se intampla, ne-a strigat pe nume:"Gherasim si Modest, voua va zic!".Cand am auzit asta, au inceput sa-mi tremure picioarele. In starea asta ne-am prezentat in fata parintelui. Eram foarte timizi, dar mai ales cand ne-a strigat pe nume si eu nu l-am vazut niciodata, am incremenit. Desigur ma stiam si pacatos in fata lui Dumnezeu si acestui om sfant, dar parintele s-a uitat asa la mine si mi-a zis:"Mai, de ce tremuri?".Eu am tacut dansul a continuat:"Nu-ti fie frica de mine. Uite, eu cunosc oamenii dupa chip, pentru ca am 3 facultati: medicina, teologia si artele plastice.Toate 3 licentele sunt strans legate una de cealalta".In timpul asta eu, ma gandeam exact asa[stiti, mintea omului nu sta o clipa]:"Pot sa fie toate scolile din lume, daca nu-i darul lui Dumnzeu, tot degeaba". Atunci parintele imi pune usor mana pe cap, ma mangaie si-mi spune:"Asa-i mai, si darul lui Dumnezeu..." 

De necerezut... 

Spuneti dvs, domnule Bucuroiu, cine stie gandul omului? Numai Dumnezeu si la cine vrea Dumnezeu sa i se descopere aceasta.

Dar diavolii nu stiu gandul omului?

Zice clar in Pateric ca diavolii nu stiu gandul omului!

Continuati povestirea cu parintele. 

Da asa, m-a luat pe mine prima data. Zice: "Mai, tu pentru ce nu te-ai dus la scoala?". 

Stia ca nu ati mers la scoala?

I-am spus eu chiar la inceput ca am 12 clase; or,pe vremea lui Ceausescu, credeam eu ca era bine.Dar parintele mi-a spus ca-i putin."Vine vremea - eu n-o mai apuc - cand nici cu doua sau 3 facultati nu mai ai unde sa te angajezi. Asadar, du-te la scoala!".In timpul asta eu m-am gandit exact asa:"Cat e de usor sa zici din gura si ce greu sa faci! Poate m-ar duce mintea sa fac o scoala, dar cine sa ma poarte?".Aveam o mama vaduva si inca 7 frati, era imposibil de conceput asa ceva.Dar parintele imi pune iarasi mana pe cap:"Da chiar, cine sa te poarte? Sa fii cuminte si sa asculti de parintele staret si cand te trimite la scoala sa nu te indoiesti! E darul lui Dumnezeu deasupra ta..." 

Au trecut de atunci, domnule Bucuroiu, 8 ani. Am si uitat ce a zis parintele, cand vine la mine parintele staret Veniamin si-mi zice:"Gherasime, Gherasime, sa te pregatesti, ca vreau sa te dau la facultate!".Mai erau doua saptamani pana la examen.Ce sa inveti mai intai? Am luat si eu caietele dupa care a invatat un candidat care a intrat si va spun sincer: am invatat o lectie la romana, una la istorie, una la dogmatica.

Parinte, staret, sa nu-mi spuneti... 

...Chiar subiectele alea au cazut! Puterea parintelui si ajutorul Domnului, caci mi-am adus aminte de ce mi-a zis parintele Arsenie:"Cand te-o da la scoala sa nu te indoiesti!".Si am mers cu toata taria. Eram in ascultare...

MINUNI ALE MAICII DOMNULUI

   Inima Fecioarei Preacurate bate în ceruri pentru Biserica lui Hristos – Trupul Fiul ei cel preaiubit, luat din umanitatea ei feciorelnică. Maica Domnului simte în mod infinit iubirea dumnezeiască a Fiului, iar Fiul înțelege grija mamei și durerea ei de mamă pentru credincioșii năpăstuiți. El – Dumnezeul cerului și al pământului – nici nu mai are trebuință să o întrebe ceva, pentru că știe ca Dumnezeu sufletul ei din care Tatăl ceresc a plămădit sufletul lui.

La nunta din Cana Galileii, Maica, plină de milostivire i-a zis Fiului: „Nu mai au vin!, iar Fiul i-a zis că nu a venit ceasul Lui de lucrare mântuitoare, rânduit de Tatăl din veșncie. De aici, Maica vieții nici nu Îl mai roagă nimic, pentru că știe că El cunoaște și iubește fiecare clipă și gând al ei. Spune doar: Să faceți ceea ce El vă va spune“, cuvinte care peste milenii sunt deviza, sfatul, porunca supremă a Maicii: Să facem ceea ce spune El. De aceea, în Icoana Maicii Domnului cu Pruncul, ea arată spre El: „Să faceți ceea ce vă va spune El“.

Hristos – în gingășia și iubirea lui de Dumnezeu îi împlinește dorirea Mamei Lui încă înainte de a-L ruga, simte infinit fiorul și suspinul Maicii, iar pe Cruce, în durerile morții, o încredințează ucenicului iubit. Și fiind cu Trupul în mormânt, cu sufletul în iad ca un Dumnezeu, sfărâmând baierele morții, fiind în rai cu tâlharul și pe Tron împreună cu Tatăl, toate umplându-le, El, Dumnezeul Cel necuprins, are grijă de Maica lui, prin al cărei suflet au trecut durerile morții de fiu. Hristos plânge în ceruri de durerea Maicii Lui și o mângâie încă înainte de înviere, șoptindu-i – așa cum au văzut Sfinții Părinți în vedenie – „Nu te tângui pentru Mine Maică, pe Cel ce fără de sămânță M-ai născut. văzându-Mă zăcând în groapă, fără suflare, Căci voi învia și Mă voi preaslăvi și voi înălța întru slavă pe toți cei ce cu credință și cu dragoste te cinstesc pe tine“ (Axionul din Sâmbăta cea Mare, Sâmbăta pogorârii la iad a Mântuitorului).

De aceea minunile Maicii Domnului, revărsate prin icoanele sale făcătoare de minuni sunt răspunsul plin de iubire dumnezeiască a Fiului ei și Dumnezeu la durerea sufletului ei de mamă. Aceste minuni sunt străfulgerări de lumină necreată asupra universului, sunt lumini de restaurare prin har a firii căzute, puteri de vindecare din boală și din moarte, revenirea sănătății spirituale și trupești, sau doar fiorul sfânt de îndreptare pentru păcătoși, un suspin interior a ființei care deschide omului împovărat de întuneric conștiința morții și a vieții veșnice, a inutilității atâtor griji pe pământ, a trecerii noastre dincolo și a rămânerii noastre în țara de dincolo de veac. Minune negrăită este și lumina perpetuă care se revarsă pe chipurile oamenilor străluminați de icoana sfântă, și schimbarea fundamentală a vieții pentru mulți dintre ei. Alții, văzând atâta noian de durere, atâta boală și suferință, își înmoaie sufletul și plânsul lor interior, compătimitor atâtor suspine și vaiete ale acestei lumi aduce lumină în lume. Aceasta este minunea cea mai mare pe care Maica Domnului – prin icoanele sale făcătoare de minuni – o săvârșește pururea în inimile celor ce se închină ei – la Mănăstirea Hadâmbu sau aiurea.

Mii de oameni au istoria lor de spus, unii au fost vindecați de boli, alții de primejdii sau de suferințe grele, păcatele li s-au șters prin rugăciune, spovedanie și Sfântul Maslu, alții au simțit în inimă fiorul dumnezeiesc al locului, mii de însemnări în cărțile de onoare ale mănăstirii vorbind despre acest simțământ negrăit, dar evident în frumusețea și efectivitatea sa harică.

Maica Domnului aduce lumină oamenilor. Ea a născut pe pământ „Lumina lumii“, ea e purtătoarea de lumină sfântă în toată istoria și veșncia (Theotokos photophoros). Uneori e doar lumina văzută, adusă celor orbi, alteori e lumina sfântă a înțelegerii adevărului vieții, a finalității eterne a firii umane:

„Pe data de 1 octombrie 2006 am pășit pentru întîia oară la mănăstirea Hadâmbu. Mulțumesc binefăcătorilor mei care m-au adus și m-au închinat la icoana Maicii Domnului. După ani de zile în care nu puteam suporta lumina, Maica Domnului s-a milostivit asupra mea și suport lumina naturală. Mare minune! Mulțumesc Maicii Domnului“ scrie Elena L. în ziua de 25.11.2006.

Doamne Iisuse Hristoase,, Dumnezeul nostru, îți mulțuimim că ai adus raiul pe pământ!“ 

Minunile Maicii Domnului

Sunt mii de istorisiri, spuse sau nespuse, vestite sau păstrate în taina sufletelor despre minunile Maicii Domnului de la Hadâmbu. Oamenii bolnavi sufletește au plecat vindecați, dureri ascunse, suferințe vechi și boli incurabile, infirmități sau cancere, neputințe spirituale sau blesteme vechi, toate se șterg în lacrimile Maicii Domnului, care a primit de la Fiul ei iubirea infinită și nesfârșită pentru neamul omenesc.

O înțelegere tainică, plină de iubire, un dialog mai presus de cuvinte se țese între sufletul deschis în rugăciune și Maica Domnului, prezentă în har în icoana ei. Dureri inexprimabile își găsesc alinarea, și recunoștința credincioșilor vindecați clădește Biserica interioară din suflete. La Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, preotul se roagă: “Mulțumin pentru toate câte le știm și nu le știm, pentru binefacerile Tale arătate și nearătate“, recunoscând cât de limitat e accesul nostru la tainele lui Dumnezeu, cât de puțin știm despre minunile care se petrec cu noi, câte binefaceri și daruri primim de care nu suntem conștienți, câtă lumină strecoară Maica Domnului în suflete și câtă bucurie ne așteaptă pe cei ce vom asculta adierea acestei lumini și vom înmulți acea lumină în sufletele celorlalți. Așa e la Hadâmbu. Oamenii gârboviți de durere și de păcat, plini de rănile răutății lor sau a altora urcă dealul și își pleacă genunchii la icoana Răsăritului de soare ceresc. Și se ridică de la rugăciune ușurați, “însuflețiți de Dumnezeu“ (așa cum spunea un pelerin), de data aceasta împovărați de darurile și de îndurările Lui. În iubirea de mamă a Fecioarei, fiecare om se adăpostește ca la sânul mamei, care știe tot ce vrea pruncul fără ca acesta să i-o spună, nici măcar prin plâns. O extensie teologică se realizează prin închinare: dragostea Maicii pentru Pruncul dumnezeiesc devine dragoastea Maicii Bisericii pentru întregul neam al lui Hristos și pentru fiecare om în parte, firmitură unică din Trupul euharistic al lui Hristos care este Biserica.

Dacă toate aceste miracole evocate pîna acum s-au petrecut în prezența unui număr foarte mare de martori, atât din rândul monahilor, cât și din rândul credincioșilor ce s-au închinat la Hadâmbu de-a lungul ultimilor ani (fapt care face să sosească astăzi la mănăstirea Hadâmbului autobuze cu pelerini din toate colțurile țării), mai există o suită de minuni trăite de creștini în taina sufletului lor, pentru care depun mărturie în fața întregii lumi pentru miracolele săvarșite de cele patru Icoane Făcătoare de Minuni de la Mănăstirea din Dealul Mare.

Menționăm doar cateva dintre ele, eroii acestor întâmplări dorind să-și păstreze anonimatul. O credincioasă din comuna Mogoșești, aflată chiar la poalele Dealului Mare, a cumpărat de la mănăstire, acum doi ani, o iconiță a primei Icoane Făcătoare de Minuni, care avea formatul unei cărți poștale, fiind plastifiată și având pe verso mențiunea “Sfințită“. Femeia s-a întors acasă, dar – din neglijență – a rătăcit reproducerea icoanei într-un vraf de hârtii nefolositoare, pe care le-a aruncat in foc. Spre stupoarea ei, la numai câteva clipe după ce focul din sobă a fost aprins, cele trei inele de fonta ale godinului au sărit și, sub privirile sale uluite, reproducerea sfințită a Icoanei Făcătoare de Minuni a țâșnit drept în mijlocul camerei, pe covor, fără nici o urmă de arsură!!!

Un preot paroh din Brașov a cazut la pat bolnav, fiind suspect de leucemie. Înainte de a-si face toate analizele medicale, el a trimis-o pe soția sa la Schitul Hadâmbului cu straiele sale preoțești, rugând-o să le atingă de icoanele ce plânseseră cu lacrimi de mir. Întoarsă acasă, preoteasa și-a găsit bărbatul foarte abătut, căci primise între timp confirmarea necruțătorului diagnostic. Amintindu-și de vorbele Mântuitorului: “Rugați-vă ca și când ați primit deja ceea ce cereți și vi se va da vouă după credință“, Sfinția Sa ne-a povestit că a îmbrăcat straiele preoțesti atinse de Icoanele Făcătoare de Minuni, cu mare încredere în milostivirea Prea Sfintei Fecioare Maria. După o săptămâna, preotul brașovean era complet vindecat și sosea la Mănăstirea Schitul Hadâmbului, unde îngenunchea în fața Sfintelor Icoane, plângand cu lacrimi fierbinți de recunostință.

Astă-primavara, chiar în acest an (2009), o credincioasă din Suceava a venit la Schitul din Dealul Mare pentru că suferea de o gravă leziune a coloanei vertebrale, ce o condamna la o operație chirurgicală extrem de periculoasă și fără sorți prea mari de izbândă. Femeia a rămas două zile la mănăstire, rugându-se neîncetat la toate cele patru Icoane, cu gândul la cei doi copii pe care îi avea de crescut. Într-o duminică, după Sfânta Liturghie, disperata mamă a rămas în genunchi în fața uneia dintre icoane, chiar și după ce biserica se golise de lume. Privind în ochii Prea Sfintei Fecioare Maria, i s-a părut ca ochii Maicii clipesc, după care a simțit o atingere ușoară pe spate, ca un curent de aer. S-a întors să vadă dacă mai era cineva lângă ea, dar a descoperit că rămăsese absolut singură în biserică. Odată ajunsă acasă, femeia s-a internat la Spitalul Municipal din Suceava. Examenele medicale premergatoare operației i-au facut pe medicii chirurgi să descopere uluiți că leziunile coloanei vertebrale dispăruseră în chip de-a dreptul miraculos. Femeia ne-a povestit că doctorii care au venit în rezerva spitalului să-i comunice vestea incredibilei vindecări nu înțelegeau de ce pacienta lor plânge în hohote, închinându-se, în loc să râdă!

Cităm din cuvintele ei: "Am ajuns la această mănăstire și m-am așezat în genunchi la prima icoană. Am plâns cu lacrimi amare, căci știam că nu am altă scăpare afară de Maica Domnului. Am stat la dezlegările de noapte și a doua zi, la Sfânta Liturghie, am venit din nou la icoana și mă rugam să facă ce o vrea cu mine, dar mai bine să mor decât să sufăr atâta durere. Deodată, am simțit ceva că ma apasă pe spate, am dat cu mâna crezând că este cineva, dar nu era nimeni. Era Maica Domnului. M-a ridicat din patul spitalului, m-a vindecat. De atunci, vin la 40 de zile de la Suceava sa-i mulțumesc Maicii Domnului", a lăsat mărturie Doinița G., din Suceava, pe una din cărțile scăpate de incendiu de la Mănăstirea Hadambu.

De atunci, credincioasa din Suceava, ca și preotul de la Brașov, vin aproape în fiecare lună la Mănăstirea Schitul Hadâmbului pentru a da slavă Numelui lui Dumnezeu și pentru a mulțumi Prea Sfintei Fecioare Maria, care îi privește cu blândețe, iubire și milostivire, din rama Icoanelor Făcătoare de Minuni. Aidoma lor, mii de credincioși vizitează în fiecare zi acest veritabil “Athos românesc“ din inima bătrânei Moldove, cu speranța salvării sufletelor sau cu nădejdea unor vindecari pe care nu le mai pot aștepta de la doctori. Toți creștinii sunt impresionați de urmele vizibile pe care le-au lăsat lacrimile de mir pe uleiul pictat al icoanelor. Dar mai mult decât orice, pelerinii inspiră cu nesaț aerul binecuvântat din biserică, parfumat cu miresme uluitor de frumoase, ce adie de pe lumea cealaltă.

Un preot din Sibiu mi-a povestit că s-a rănit cu o sapă la piept, rana atingând și mamelonul. Doctorii i-au spus că nu e nici o problemă, dar apoi rana s-a cronicizat, iar o jumătate de an mai târziu a fost diagnosticat cu cancer. Uluit și înfricoșat, preotul nu a acceptat diagnosticul, ci a mers la Tg. Mureș și la București, peste tot primind aceeași sentință, ba mai mult spunându-i-se că boala s-a întins, având metastaze în organism. Se apropia de moarte. Înnebunit de durere, având doi copii mici, preotul nu a disperat. Auzise de la o credicioasă de icoana făcătoare de minuni de la Hadâmbu, care plânge cu mir și vindecă toată durerea și întristarea.

A plecat cu mașina la Hadâmbu, a mers toată noaptea, unde a căzut la picioarele Maicii Domnului, rugând-o să îi idea viață pentru a-și crește copiii. După o jumătate de ceas de plâns și de rugăciune, a simțit o adiere de vânt răcoritor pe fața lui, ca o mireasmă de mir ceresc, și a înțeles că Maica Domnului îl ascultase. S-a ridicat în picioare, a mulțumit Fecioarei îndurărilor și a plecat acasă. Aici a postit post negru, numai cu apă, timp de șapte zile, rugându-se mereu Maicii lui Hristos. După cele șapte zile, a mers, cu inima strânsă, la Spital pentru o nouă expertiză. Doctorul – care îl cunoștea – i-a zis: “Hai Dom Părinte, te văd om serios, ce te mai controlezi atâta? Ți-am spus. Ai cancer și metastaze. Pregătește-te de moarte. Ce mai, ești om în toată firea!“. După radiografie, doctorul plictisit, s-a uitat așa într-o doară la filme. A încremenit. Gura i s-a încleștat. Arăta speriat filmul, iar preotul nu pricepea nimic. Într-un târziu a exclamat: “Minune a lui Dumnezeu! În loc de formațiunile canceroase, nu mai sunt decât niște cicatrici. Așa ceva n-am văzut în treizeci de ani de meserie!!!“. Preotul a izbucnit în plâns. Era atât de zdrobit de durere și de cutremur încât a căzut jos, acolo în spital și a rămas așa multă vreme. Apoi a simțit din nou adierea de lumină pe care o simțise la Hadâmbu. Așa i s-a confirmat lucrarea minunată a Maicii Domnului. S-a ridicat și a plecat acasă. O putere nevăzută, o bucurie îi susura în suflet, un izvor de îndurări se deschisese în el. Simțea nevoia să strige pe străzi minunea întâmplată cu el, să salte de bucurie, să spună tuturor cum s-a născut din nou. Simțea nevoia să ajute și el pe alții, să dăruiască lumină și bucurie, ajutor celor în suferință. Dar știind că este neputincios, a jurat în fața icoanei Maicii Domnului că va purta cu el toată viața filmele care arătau clar că era năpădit de cancer și diagnosticul multiplu declarat indubitabil la Sibiu, la Tg. Mureș și la București, și filmele de după minune, cu cicatricile de pe trupul lui, ca niște urme de răni ale păcatului, tămăduite, miruite de mâinile Maicii lui Dumnezeu. Și oriunde se va afla a jurat că va povesti, ca un misionar, minunea cea mare pe care Maica Domnului a săvârșit-o cu el. Așa mi-a istorisit și mie. Și îmi spunea: “E atât de simplu să ceri cu toată inima! E atăt de simplu să te vindeci! E atăt de ușor să ceri de la mama ta laptele cel sfânt al vindecării“.

Oameni paralizați, bolnavi de cancer, sfâșiați de greutățile vieții sau care și-au pierdut sensul pe acest pămant, oameni cu păcate grele, cu neputință de purtat pe pământ, au cautat o ultimă alinare la icoanele făcătoare de minuni. Ajutați de cei dragi, au venit de la sute de kilometri să se roage la icoana Maicii Domnului de la Hadâmbu. Dumnezeu, pentru credincioși, este mai viu ca niciodată, iar minunile se petrec într-o taină greu de înțeles pentru o minte care nu cunoaște tainele dumnezeiești. Mulți se îndoiesc, alții spun că e o întâmplare, alții caută explicații științifice lucrărilor lui Dumnezeu în creație. Dar credinciosul împovărat, ostenit de călătorie, bolnavul care simte mireasma de har, baba înlăcrimată la icoana făcătoare de minuni, aceștia știu mai mult decât toți, și nimeni și nimic nu îi poate clinti din determinarea lor de a ajunge, cu orice preț, la mănăstirea Maicii Domnului.

Vindecați de cancer

Văzute și nevăzute, minunile au schimbat viețile oamenilor. În luna ianuarie a anului trecut, o ieșeancă a fost vindecata miraculos de cancer. Povestea femeii, așa cum a lăsat-o scrisă pe unul din caietele de la Hadâmbu, impresionează. "Acum zece luni am fost diagnosticată cu o boala necruțătoare: cancer. Spaima care a cuprins toată familia mea a fost crâncenă. Cu un băiețel de cinci luni acasă, singura putere de a trece de această încercare a fost de aici (Sfânta Mănăstire Hadambu), de la acest Sfânt Locaș unde, în fața icoanei făcătoare de minuni, am primit puterea de a trece peste toată suferința. Nu am cuvinte de a mulțumi în fiecare zi Maicii Domnului și bunului Dumnezeu pentru că sunt în viață și am trecut cu bine de groaznica operație. Mulțumim părintelui stareț Nicodim care mi-a fost alături mie și familiei mele și care nu a ezitat nici un moment să ne sprijine și să ne ajute cu Sfintele Rugăciuni. Oriunde m-aș duce, gândul meu și toată speranța mea este aici, căci acesta este locul care m-a vindecat", a scris, pe cartea ce se află la Mănăstirea Hadâmbu, Nicoleta D.

O altă femeie, tot diagnosticată cu cancer, și-a gasit vindecarea la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Hadâmbu. "Pot spune că am fost bolnavă de cancer, iar doctorii nu-mi dădeau șanse prea mari de trait, nici de mers. Dar m-am rugat la Dumnezeu și la Maica Domnului care au făcut minuni cu mine. Doctorul a spus că mă pot vindeca prin tămăduirea sufletului și atunci mi-am amintit de Mănăstirea Hadâmbu, de icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Am venit la mănăstire și m-am rugat. După aproape o lună de zile am început să merg. S-a întâmplat o minune Dumnezeiasca", a lăsat scris Luminița O. în anul 2005.

Maria M. Scrie: „Mulțumesc lui Dumnezeu și Maicii Domnului că m-a învrednicit să scap de durerea pe care am avut-o la mâna dreaptă“.

O altă credicioasă scrie tremurat pe același caiet voluminos:

„Mă numesc Stanache Viorica și povestesc următoarea minune săvârșită de Sfânta Icoană a Maicii Domnului făcătoare de minuni: În anul 1991 am avut un băiat bolnav și operat de stomac. După operație, doctorii ni l-au dat acasă, spunându-ne că nu mai avem ce face cu el. Să-l lăsăm să se stingă în pace. Am venit aici la Hadâmbu și m-am rugat cu lacrimi fierbinți și Maica Domnului mi l-a vindecat. Acesta trăiește, e sănătos, și mai are încă un copil. Mulțumesc Maicii Domnului pentru ajutorul dat.

„Mă numesc Tărâță Dorina Georgiana și împreună cu soțul meu în urmă cu un an am venit la mănăstire aduși de un prieten. Aici ne-am rugat Măicuței Domnului să ne dăruiască un copil. Noi aveam jumătate de an de când am încercat să avem un copil și nu reușisem. Medicii ne-au făcut tot felul de analize și ne-au spus că suntem sănătoși și totuși nu rămâneam însărcinată. Ne-am dorit atât de mult un prunc încât am venit aici și ne-am rugat. Tot aici am adus și lumânările de cununie de la nunta noastră și am pus pomelnic cu dorința de a avea un copil. Ne-am rugat la icoană amândoi cu lacrimi, și culmea, când am aflat că sunt însărcinată, era data când venisem la mănăstire. Așa, cu mila Maicii Domnului s-a născut minunea noastră, Daria Elena și suntem cei mai fericiți oameni de pe pământ (10 05 2009).

Mă numesc Filote Mitică și sunt din Pașcani. În anul 2002 am fost diagnosticat cu tumoră (cancer) abdominală după care am făcut citostatice și radioterapie. Am auzit de Mănăstirea Hadâmbu și imediat am venit să mă rog la icoana Maicii Domnului. Prima dată am fost în Duminica a IV a după Paști, a slăbănogului. În al doilea an, stând la slujbă, mi-am dat seama că am venit în aceeași duminică a anului. De atunci vin în fiecare an, în aceeași Duminică, m-am făcut bine și mulțumesc Maicii mele pentru ajutor.

27.06.2009. Mă numesc Iancu Dana din Pașcani. Am fost operată de fibrom uterin în anul 2006. După trei ani în 2009 am fost din nou diagnosticată cu fibromatoză. Un prieten de familie ne-a povestit de cazul lor care a găsit vindecare prinminunile Maicii Domnului de la Hadâmbu. Am venit și eu înainte de operație în Duminica slăbănogului. Când m-am dus la a doua operație, nu mi-au mai găsit aceeași boală, ci una mult mai ușoară. Numai Maica Domnului și Puterile cerești mi-au ajutat și am trecut cu bine și mi-am revenit după operație foarte foarte ușor. Doamne ajută la toată lumea și pe mine păcătoasa!“

În ziua de 12 07 2009 este scris: „Mă numesc Rotariu Zânica și sunt din Iași. Țin să mărturisesc în fața Măicuței Domnului că în 24 sept. 2008 am fost diagnosticată cu cancer de colon și metastaze la ficat. Tumora pe colon era de 55mm iar metastazele erau cuprinse între 5 și 63 mm. Acestea s-au micșorat vizibil , iar unele au dispărut și știu că Măicuța Domnului a făcut minuni în cazul meu. Domnul ne arată din când în când că El există și că ne iubește și nu mă îndoiesc de acest lucru“.

Despre minunile petrecute la Mănăstirea Hadâmbu s-ar putea scrie foarte multe, la acest locaș se păstrează doua caiete mari, celelalte arzând la incendiul din 2003. "În august 2004, aparent spontan, am facut icter. Investigată la Craiova, am fost trimisă la Bucuresti unde s-a stabilit că aveam o tumoră care trebuia operată. Dupa operație, ajunsă acasă, stăteam toata ziua în pat, nu puteam mânca. (...) Privind la televizor, am vazut un reportaj despre mănăstirea Hadâmbu. Când soțul meu s-a întors acasă de la serviciu, i-am povestit și fără a sta pe gânduri a spus că trebuie să mergem, deși sunt 600 de kilometri de la Drăgășani până aici și nu se știa de voi rezista drumului. A doua zi dupa slujbă mi-a revenit pofta de mâncare și vitalitatea. Rugăciunile la cele patru icoane făcătoare de minuni au avut un rezultat evident", a lăsat scris Maria D., din Vâlcea, în urmă cu trei ani.

N. Elena Roxana, o copilă credincioasă scria într-una din cărțile mănăstirii: “Afirm că acesta este cu siguranță cel mai frumos loc de pe pământ“, frumusețea lui venind de la harul luminos care se revarsă peste locuri și peste oameni, izvorând din altarul sfânt al Hadâmbului.

De asemenea, o studentă numită A. Greta, în anul I la Facultatea de Litere scrie în Cartea de onoare a Mănăstirii în 24 08 2006: “Sunt studentă la spaniolă-germană. Vreau să vă scriu că în urmă cu zece ani – 1996 – am chelit de 13 ori. Am făcut tratament la Vaslui, Iași și București și nu m-am vindecat. Vara purtam o șepcuță, iar iarna o căciuliță pentru ca nimeni să nu-și dea seama de boala pe care o sufeream. O treime din cap era fără pic de păr. Întreaga familie a trăit această suferință ani de zile, făcând drumuri de la Iași la București, fără nici un rezultat. Auzind de Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni de la Mănăstirea Hadâmbu, am venit aici cu speranța că mă voi vindeca. Mama mea l-a rugat pe părintele stareț să se roage pentru mine, iar părintele m-a miruit de mai multe ori și a făcut o slujbă specială pentru mine, în care mi-a pomenit numele. Măicuța Domnului a făcut o minune mare și m-a vindecat. Îi mulțumesc din suflet că m-a ajutat. Părintele stareț m-a ajutat foarte mult. Cât de mult vaorează într-adevăr pentru omul de lângă noi care suferă, care plânge, care este îndurerat, să îi spui câteva cuvinte. Îți mulțimesc Sfântă Fecioară pentru tot ce ai făcut pentru mine, și vă mulțumesc și sfinției voastre, Părinte Stareț“.

Mănăstirile, învăluite de aura credinței, se arată celor în nevoie dar nu numai, ca oaze de lumină tămăduitoare. Mănăstirile Moldovei, aceste ținuturi ale tăcerii și ale Cuvântului divin, emană o bogăție spirituală pe care și orbilor le este ușor să o descopere. Drumurile către mănăstiri formează pelerinaje cunoscute doar celor porniți în căutarea luminii și vindecarii divine și sunt mereu bătătorite de oameni care duc poveri groaznice. Pelerinajele la mănăstirile Moldovei sau din ținutul Iașilor se prezintă asemenea unei alte lumi, care, izvorâtă din durere, curge spre vindecare. În toate acestea este un mister greu de străbătut cu rațiunea. Dumnezeu, pentru credincioși, este mai viu ca niciodată, iar minunile se petrec într-o taină greu de înțeles pentru o minte care nu cunoaște din suflul divin. La Mănăstirea Hadâmbu, din comuna Mironeasa, s-a creat de ani buni un veritabil pelerinaj la icoana făcătoare de minuni ce o reprezintă pe Maica Domnului cu Pruncul Iisus ținut in brate. "Despre minunile care s-au întâmplat aici ar fi mai potrivit să vedeți ce spun oamenii. Misiunea noastră, a călugărilor este să ne rugăm pentru fiecare om. Dumnezeu vindecă, tămăduiește. Depinde foarte mult de credința omului. Dacă te duci în orice mănăstire, la orice icoană și ai credință, vei fi vindecat", a spus părintele Iorest de la Mănăstirea Hadambu. Dar și alte mănăstiri din ținutul Iașilor sunt repere pentru credincioși, mănăstirile Dobrovăț, Cetățuia, Lacuri, Golia, Bucium, Bârnova ori Schitul Lupărie din Cotnari sau Schitul Băiceni din Cucuteni.

Pr. Dr. Ioan Valentin Istrati

O minune a Maicii Domnului Pantanassa

Anul acesta am fost dignosticata cu cancer ovarian. Nu va pot descrie disperarea care ma cuprinsese.
Mama unei prietene mi-a dat Acatistul Maicii Domnului Pantanassa pe care am inceput sa-l citesc in fiecare zi. Bunul Dumnezeu a vrut ca sa pot cumpara Icoana Maicii Pantanassa de la Biserica unde ma duc de obicei - de fapt o consider un dar de la Dumnezeu.

Dupa un timp (eram in Postul Sfintelor Pasti) pe Icoana Maicii Domnului Pantanassa din camera mea a aparut o lacrima de sfant mir. De trei ori am simtit un miros foarte frumos de sfant mir in camera mea. La inceput nu am stiut ce sa cred dar am citit pe internet ca acest lucru li s-a intamplat si altor crestini si ca ungandu-se cu acest sfant mir s-au vindecat. Am procedat si eu la fel ca ei.

Am vorbit si cu parintele meu duhovnic (care de asemeni s-a rugat pentru mine, iar eu m-am spovedit) despre acest lucru si care mi-a spus ca lacrimile noastre s-au transformat in lacrimi de bucurie.

Dupa un timp, caci mi-a fost tare teama, mi-am facut analizele (markerii tumorali) care au valori normale.

Am citit de asemeni si Acatistul Sfantului Nectarie si am fost de cateva ori la Moastele Sfantului Nectarie care se afla la Manastirea Radu Voda din Bucuresti. Cred ca Sfantul Nectarie s-a rugat la Bunul Dumnezeu si la Maica Domnului pentru mine pacatoasa.

Am scris de asemeni si la Manastirea Vatopedu din Sfantul Munte Athos sa se roage pentru mine pacatoasa. De la Manastirea Radu Voda am luat ulei sfintit de la candela care arde la racla Sfantului Nectarie si mi-am dat pe venele arse de citostatice acestea vindecandu-se complet.

Ii multumesc Bunului Dumnezeu, Maicii Domnului si Sfantului Nectarie pentru tot. Slava Lui Dumnezeu pentru toate!

Iuliana Gheorghiu

http://www.crestinortodox.ro/

DIN MINUNILE SF. NECTARIE

Minunile de la Ghimiceşti - Vrancea.

În anul 2008, Toma C. din Ghimiceşti, Vrancea, în vârstă de 77 de ani, suferind de diabet, a căpătat o rană la un picior. În scurt timp, rana s-a extins, tratamentul administrat acasă neavând niciun efect benefic, şi piciorul a început să se tumefieze. Aurica, soţia sa, a venit la duhovnic şi, la racla cu sfinte moaşte, a primit îndrumări să se roage împreună cu soţul ei Sfântului Nectarie, făcătorul de minuni.

Citind cartea cu viaţa sfântului şi săvârşind acatistul cât mai des şi cât mai târziu în noapte, au mers la fiul lor la Botoşani pentru o intervenţie chirurgicală din partea unor medici foarte buni. Dar analizele au dus la concluzia că partea de jos a piciorului trebuie amputată. Vestea a fost de nesuportat pentru bietul om, preferând ca mai bine să moară decât să rămână infirm. Un gând din afara lui l-a făcut să ceară să fie dus acasă sau, dacă tot insistă familia, la spitalul din Focşani. Acolo, acelaşi diagnostic, aceeaşi soluţie...

Între timp, soţia şi copiii l-au convins că merită să jertfească o parte din trupul său pentru a se mai putea bucura unii de alţii atât cât va mai îngădui Dumnezeu. Rugăciunile către Sfântul Nectarie, atât acasă, cât şi la racla cu Sfintele Moaşte din biserica de la Ghimiceşti, erau vii şi cu nădejdea că făcătorul de minuni îl va ajuta să treacă cu bine de operaţie.

Sosise ziua intervenţiei chirurgicale, toată lumea implicată în acest sens era pregătită, mai puţin medicul chirurg. Acela nu a putut să vină în ziua aceea şi a fost înlocuit de altcineva. Pacientul a fost adus în sala de operaţie şi preluat de medicul anestezist. Nefiind cunoscut de noul chirurg, acesta examinează sumar piciorul bolnavului şi constată că, în mod ciudat, zona afectată începe să se încălzească, fapt care a determinat echipa medicală ca, în ultimul moment, să renunţe la operaţie şi să apeleze la tratamentul medicamentos.

În scurt timp, rana s-a vindecat şi nimeni nu s-a îndoit de faptul că noul doctor fără de arginţi, Sfântul Nectarie, săvârşise o mare minune.

Minunile de la Mănăstirea Şinca Veche

„A venit la noi o bătrânică din Braşov, cu nişte hăinuţe de-ale nepoţelului ei, şi ne-a rugat să îl pomenim pe băieţel, că are o tumoare la cap şi a doua zi trebuia să fie operat la Spitalul Fundeni. I-am miruit hăinuţele cu ulei de la candela de lângă moaştele Sfântului Nectarie şi am îndemnat-o să aibă nădejde la sfântul. A doua zi, duminica, a venit să-mi spună că în ziua în care trebuia operat băieţelul, doctorii au constatat la tomograf că tumoarea nu mai exista.”

De obicei, în ultimul timp, de câte ori am ocazia să ajung prin Bucureşti, fac un pelerinaj pe la bisericile din centrul oraşului ca să mă rog la sfinţii ale căror sfinte moaşte se află acolo spre închinare. Într-una din dăţi, la Mănăstirea Radu Vodă s-a întâmplat să pot lua ulei de la candela Sfântului Nectarie.

Odată, acasă fiind, a început să mă doară umărul drept cu o durere sâcâitoare care, în orice poziţie aş fi ţinut mâna, nu îmi dădea pace. Cum durerea m-a ţinut zile în şir, am încercat diverse remedii şi diverse unguente, dar în zadar. Deodată mi-a venit un gând: „Oare n-ar fi bine să folosesc ulei de la Sfântul Nectarie?” Aşa că am uns umărul cu puţin ulei, rugându-mă sfântului să-mi ia durerea, să mă tămăduiască, căci nici treabă nu prea puteam face şi nici de odihnit nu mă puteam odihni. Nu trece mult timp şi simt în umăr o dogoare. Nedumerită, îmi întorc privirea către umăr, gândind în sine şi mirându-mă că parcă nu m-am masat într-atât de mult încât să simt aşa o fierbinţeală, ci că doar m-am uns puţin cât să intre uleiul în piele, fiindcă era de la candela Sfântului Nectarie şi trebuia să mă port cu grijă. De atunci nu m-a mai durut niciodată, deşi au trecut ceva ani.

Oare le mulţumim îndeajuns de mult sfinţilor pentru ajutorul pe care ni-l dăruiesc?

(Lucia, Brăila)

„Neîntârziat a fost ajutorul de la Sfântul Nectarie”

Anul trecut, în urma unei operaţii care iniţial nu părea a fi o complicaţie (presupunea extirparea unui lipom – o tumoare benignă situată sub piele. Un lipom este constituit din celule care produc grăsime şi care se acumulează anormal pentru a forma fie ciorchini mici, fie un bulgăre de consistenţă elastică; lipomurii nu prezintă niciun pericol şi nu au caracter de urgenţă; extirparea lor se face doar în caz de jenă fizică sau din motive estetice – diagnostic stabilit în urma unui RMN), soţul meu a fost diagnosticat cu lipomixosarcom. La aflarea diagnosticului stabilit în urma biopsiei, speriaţi fiind, ne-am pus întrebarea „de ce?!”.

Derulând viaţa noastră, ne-am amintit că, înainte de oficierea slujbei religioase a cununiei noastre, cerând dezlegare de păcate părintelui duhovnic, acesta ne-a spus că, după cununie, să ne ducem împreună pentru a ne orândui canon întrucât am trăit, mai mult timp, în concubinaj. Cum după cununia religioasă am rămas nepăsători la invitaţia duhovnicului, iată cât de repede am găsit răspunsul întrebării noastre. Păcătuisem prea mult! (Aşa am gândit atunci!)

Imediat ce ne-am dat seama de greşeala săvârşită în faţa lui Dumnezeu, ne-am dus la părintele duhovnic, ne-am spovedit şi am primit, împreună cu soţul meu, acelaşi canon pe care trebuia să-l îndeplinim pe parcursul a şase luni. În aceeaşi zi în care ne-am spovedit şi am primit canon, povestindu-i părintelui despre diagnosticul soţului meu, l-am întrebat: „Ce pot să fac să-l ajut?!”, iar părintele mi-a răspuns: „Vezi lumea de aici?! Vino să te rogi miercuri sau vineri în şapte săptămâni la rând, aşa cum fac şi ei, să ţii post negru în fiecare dintre aceste zile când vii la rugăciune până la ora 17.00... O să vezi că se va vindeca!” De îndată am încercat să ne îndeplinim canonul dat de părintele duhovnic şi am început cele şapte rugăciuni. În tot acest timp, am început să citim cuvinte duhovniceşti şi ne-am dat seama că Bunul Dumnezeu ne-a binecuvântat cu această încercare pe care ne-a dat-o în scopul mântuirii noastre. Ne-am dat seama că nu suntem singuri, că Dumnezeu, în mare mila Lui, ne dă şi putere şi îndrumare spre a merge pe calea Lui. După alte două rugăciuni, Dumnezeu a rânduit ca o echipă de trei medici specialişti să reanalizeze biopsia efectuată pe tumoră şi să stabilească un alt diagnostic de cancer, care nu era la fel de agresiv ca primul – fibromixosarcom. Am continuat rugăciunile. Trebuie să vă scriu că după operaţie, soţul meu a rămas cu o jenă permanentă, nu foarte dureroasă, dar sesizabilă, localizată în zona operată. Având un asemenea diagnostic, deşi la început nu dorea să facă niciun fel de tratament, Bunul Dumnezeu „i-a pregătit” totul – şi medici extraordinari, şi soluţii de radioterapie care să nu-i pună în pericol zonele adiacente operaţiei. Ne-am rugat şi Sfântului Ierarh Nectarie să mijlocească către Dumnezeu vindecarea soţului meu, am fost la Mănăstirea Radu Vodă din Bucureşti şi am luat ulei sfinţit din candela ce veghează moaştele Sfântului Nectarie. În fiecare seară ung operaţia soţului meu cu acest ulei, în forma Sfintei Cruci, şi mă rog Sfântului şi Bunului Dumnezeu. Înainte cu o zi de cea de-a şaptea rugăciune (ultima) întorcându-se cu maşina dintr-o călătorie, la un moment dat, „cineva” i-a luat durerea cu mâna. Totul dispăruse ca prin minune!!! M-a sunat şi, cuprinşi de o puternică emoţie, i-am mulţumit împreună Bunului Dumnezeu pentru tot! Este greu să spun că este vindecat total, dar susţin cu tărie că Dumnezeu i-a/ne-a dat un răgaz pe care încercăm să-l valorificăm în scopul mântuirii sufletelor noastre. A trecut de atunci un an şi jumătate, fără ca boala să recidiveze. Neîntârziat a fost şi ajutorul de la Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina. Odată cu apariţia şi creşterea tumorii ce i-a fost extirpată prin operaţie, soţului meu i-a mai apărut una şi în cavitatea bucală. Îngrijoraţi fiind de primul diagnostic, negăsind un medic care să se ocupe de eliminarea ei, această tumoră a rămas numai în grija Sfântului Ierarh Nectarie, fiind unsă, în fiecare seară, cu ulei sfinţit din candela Sfântului. Mă rugam de fiecare dată, având gândul că cer imposibilul, dar nădejdea că Dumnezeu, prin sfinţii Lui, face minuni, să dispară acea tumoare din gura soţului meu. După şase luni în care i-am uns tumora şi am rostit în gând, dar cu mare încredere, această rugăciune, s-a întâmplat minunea! Era în ajunul Sfintei Prăznuiri a Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, 8 noiembrie, când, înainte de a pleca să ne închinăm la moaştele Sfântului Nectarie, mestecând ceva, soţului i se rupe tumora în gură, rămânând atârnată doar într-un firicel. Ne-am speriat foarte tare, şi personal eram hotărâtă ca, în cazul în care soţul meu nu mai vrea/poate să meargă la moaşte, să mă duc singură, fiind obligatoriu pentru mine/noi să mă închin Sfântului Nectarie şi să-i mulţumesc pentru ascultarea rugăciunilor mele. Simţind aceeaşi plăcută „obligaţie”, soţul meu şi-a pregătit câteva pansamente (sângerarea era puternică) şi am plecat împreună la închinarea la sfintele moaşte. Mulţumind Sfântului Ierarh Nectarie, ne-am întors acasă cu gândul ca, în prima zi de luni după acel week-end, să luăm legătura cu un medic care să-i îndepărteze definitiv tumora. Nu mai puteam aştepta. Şi, în timpul nopţii de 8-9 noiembrie, soţul meu simte în gură ceva ca un rest de mâncare; intenţionând să-l mestece şi să-l înghită, îşi dă seama că este ceva „cauciucat” şi-l elimină din gură, punându-l pe noptieră. Îşi continuă somnul din care nu se trezise în totalitate. A doua zi, de dimineaţă, am constatat că nu era vorba de niciun rest de mâncare, ci de tumora pe care o purtase în gură timp de şase luni. Eram uimiţi, bucuroşi, speriaţi. Trebuia să scriu că personal m-am bucurat foarte tare văzând ce îmi arăta soţul meu speriat. I-am şi spus că aceasta este o minune făcută de Sfântul Nectarie. „Ce dovadă mai clară să ne dea?! M-am rugat tot timpul să retragă tumora din locul acela, şi iată că, în chiar noaptea prăznuirii lui, ţi-a scos-o fără intervenţie medicală. Facem biopsia ei, dar sunt sigură că rezultatul va fi bun! Crede-mă, asta simt!” Ducându ne la un medic ORL-ist pentru a-şi da o opinie vis-à-vis de locul din care a căzut tumora, acesta a constatat că în locul respectiv mai rămăsese o bucată foarte mică de tumoră care, însă, a permis efectuarea unei biopsii al cărei rezultat a fost foarte bun (nicio celulă de cancer). La o oră după intervenţia medicului, soţul meu m-a sunat spunându-mi: „Ştii cum arăta locul unde a fost tumora?! Este incredibil! Nu se mai cunoaşte nimic, s-a închis perfect, nici măcar culoarea ei nu este alta. Ai spune că acolo nu a fost nimic niciodată!” Mulţumim Sfântului Ierarh Nectarie pentru ajutor! Am constatat că puterea rugăciunii este imensă, că orice necaz pe care Dumnezeu ţi-l dă, nu este altceva decât o încercare pe care trebuie să o primeşti cu sufletul deschis şi cu credinţa că totul este trimis de Sus spre mântuirea sufletului tău şi trebuie să înveţi să rabzi şi să nădăjduieşti, căci Bunul Dumnezeu, din iubirea Sa, nu ne lasă să fim singuri şi, împreună cu rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi ale tuturor sfinţilor cărora ne rugăm, putem să ne bucurăm de viaţa aceasta şi mai ales de viaţa veşnică, în Împărăţia lui Dumnezeu. Slavă lui Dumnezeu în veci!

(Maria, Bucureşti, 2008)

„Neîntârziat a fost ajutorul de la Sfântul Nectarie”

Trebuia să ne căsătorim în anul 2006, la un an după naşii noştri. De fapt, stabilisem data, vorbisem la biserică, rezervasem sala la restaurant, ne entuziasmasem şi toate cele. Apoi, la începutul acelui an, Matei s-a îmbolnăvit de hepatita C, era vorba de o reactivare a virusului. Părinţii au început să facă presiuni să amânăm nunta. Spuneau că tot stresul nunţii, emoţia, ca să nu mai vorbim de alergătura aferentă, nu îi va face bine… Adevărul este că cifrele analizelor erau mai îngrijorătoare decât altădată (era a treia reactivare a virusului). Aşa că am renunţat să mai facem nunta în acel an. Data nunţii noastre a venit şi a trecut fără ca nunta să aibă loc. Eram tare tristă.

Apoi, s-a simţit mai bine, venise deja toamna, dar nimeni nu mai aducea vorba despre noi planuri de căsătorie. Totul rămăsese cumva suspendat, iar confuzia şi tristeţea mea creşteau… La asta se adăuga o mare datorie pe care o aveam de achitat către angajatorii mei, cam de dimensiunea a şase salarii. În acest moment de cumpănă, am auzit despre Sfântul Nectarie. Auzisem că ajutase în special familii şi mămici la momentul naşterii, oameni cu boli incurabile şi tot aşa. Auzisem chiar cum o femeie, în clipa cea mai disperată a vieţii ei, a mers la moaştele sfântului, şi a rostit o rugăciune de genul acesta: „Sfinte Nectarie, nu sunt o femeie credincioasă şi nici nu ştiu să mă rog, dar vin la tine cu toată credinţa că ai să mă ajuţi.” Şi, pentru mărturisirea ei, sfântul o ajutase degrabă. M-am gândit să fac şi eu la fel, aşa că am ajuns la moaştele Sfântului Nectarie şi, rugându-mă, am zis: „Sfinte Nectarie, vin şi eu ca femeia pe care ai ajutat-o, deşi ea singură a mărturisit că nu ştie să te roage. Nici eu nu ştiu, dar uite în ce probleme sunt…” Şi i-am dat sfântului spre dezlegare: sănătatea lui Matei; relaţia noastră, pentru că nu mai ştiam încotro duce; datoria mea, pe care nu ştiam cum aveam s-o plătesc.

La două săptămâni de la rugăciunea către Sfântul Nectarie, eram în timpul programului de lucru, când s-a primit un mesaj ce a creat multă rumoare în departament. Încă nu ştiam despre ce este vorba, mă aşteptam să fie un mesaj legat de noul loc ales pentru petrecerea de Crăciun a companiei. Dar, nu… Citindu-l, am citit, de fapt, despre minunea Sfântului Nectarie: conducerea companiei stabilise ca toţi angajaţii să fie absolviţi de toate datoriile către firmă. Nimeni nu mai avea nimic de achitat, inclusiv eu. Şi sfântul nu m-a lăsat aici.

Legat de căsătoria care se tot amâna, la scurt timp am aflat că sunt însărcinată. Atunci când am făcut testul, am fost copleşită de veste, dar mai tare mă îngrijora ce va spune Matei. Deja mă vedeam singură, cu un bebeluş în braţe, dar ajunse­sem să prefer şi asta decât incertitudinea de până atunci. Astfel că, mi-am luat inima în dinţi, şi i-am spus. Bucuria a fost foarte mare şi a lui şi a părinţilor mei, deşi nu eram căsătoriţi încă. Şi iată acum, la scurt timp, ne-am făcut planuri noi de căsătorie, care s-au împlinit după naşterea fetiţei noastre. Cât despre boala lui Matei, virusul hepatitei C a fost neutralizat din acel moment şi, deşi am repetat periodic analizele, nu s-a mai reactivat.

Aseară, citind o altă mărturie a Sfântului Nectarie, mi-am reamintit de tot binele pe care ni l-a făcut şi nouă şi m-am gândit să dau şi eu această mărturie pentru a aduce măcar puţină mulţumire pentru darurile nemeritate ale sfântului către noi.

Bucură-te, Sfinte Părinte Nectarie!

(Elena, Bucureşti)

( Mărturii din cartea - Sfantul Nectarie; Minuni in Romania)

Şi pentru tine Sfântul Nectarie poate face o minune! Ai încredere !