În lumina feţei lui Dumnezeu

A întrebat cineva pe Avva Antonie: „Ce sa fac ca sa plac lui Dumnezeu”? Si i-a raspuns batrânul: “Oriunde vei merge sa ai totdeauna pe Dumnezeu înaintea ta… Pazeste aceasta si te vei mântui” (Patericul Egiptean, Antonie, 5).

A întrebat odata un monah pe un parinte duhovnicesc: “Ce este de ajutor monahului la toata ispita si scârba ce l-ar cuprinde?” Si i-a raspuns Parintele: “Sa creada cu toata taria si din tot sufletul ca Dumnezeu este de fata si ca de-a pururi vede pe om… . Fara acest cuget toata osteneala si lucrarea monahului sunt zadarnice”.
Cele doua sfaturi duhovnicesti arata unul si acelasi lucru si anume: ca a vedea de-a pururi pe Dumnezeu înaintea ochilor este asa de însemnat, încât singur acest lucru ne poate mântui si fara de acesta toate celelalte lucrari si osteneli sunt nefolositoare.
Dumnezeu, ca Stapân si Atoatefacator nu este supus nici unei îngradiri sau limitari de spatiu si de timp si deci este prezent totdeauna si pretutindenea, “Unde ma voi ascunde de la Fata Ta?” (Psalm 138), se întreba Psalmistul; ne-a spus-o însusi Mântuitorul: “Iata Eu sunt cu voi în toate zilele pâna la sfârsitul veacurilor” (Matei 28, 2o); o marturisim si noi, în rugaciunea cea mai cunoscuta: Împarate Ceresc…, Carele pretutindenea esti…,
Dumnezeu este prezent pretutindenea, langa, fiecare din noi; ba “ne este mai aproape decât noi însine” (Fericitul Aiigustin), pentru ca “în El vietuim, ne miscam si suntem” (Faptele Apostolilor 27, 18), “Ne aflam în oceanul nemarginit, neînteles, negrait, al lui Dumnezeu” (Parintele Dumitru Staniloae, Dogmatica I, pag. 143).
Sfântul Ioan Hrisostom (Gura de Aur) zice ca este foc mistuitor, care doar o scânteie asteapta în inima noastra pentru ca sa o înflacareze si sa o covârseasca de daruri; cu bunatatea cu sfintenia si cu nesfârsita bogatie a dumnezeiestilor Sale puteri, care se revarsa fara oprire si fara împutinare peste toata faptura, pentru a o tine în existenta, caci daca “îsi întoarce Dumnezeu Fata, toate se întorc în tarâna” (Psalm 103), si pentru a o ajuta sa creasca si sa se desavârseasca, deoarece singuri, “fara El nu putem nimic” (Ioan 15, 5).
Cum zice Marele Antonie: “Oriunde vei merge sa ai de-a pururi pe Dumnezeu înaintea ochilor si te vei mântui”. Iar unul care s-a învrednicit de îndulcirea acestei vederi ne îndeamna cu caldura: “Sileste-te, zice, ca toata viata ta sa o simti desfasurându-se sub privirile Lui”.

“Când Îl auzi vorbind din Sfânta Evanghelie, fii ca multimile acelea care ascultându-L, uitau si de foame si de sete, sau ca Maria sora lui Lazar, care lasând totul, îi sorbea dumnezeiestile cuvinte, sezând lânga picioarele Lui” (Luca 10, 39);
“Când mergi pe cale, vezi-L însotindu-te de-a dreapta ta ca sa nu te poticnesti si inima sa-ti arda mai tare decât a lui Luca si Cleopa”.
“Eu, fratilor, n-am putut afla ceva mai dulce si mai bun decât Fata Domnului Hristos. Unde este ea, acolo este Raiul, acolo bucuria si veselia tuturor, în vecii vecilor” (Neagoe Basarab, Învăţătură catre fiul sau Teodosie).

(extrase din: Chemarea Sfintei Ortodoxii – Ieromonah Petroniu Tanase)

Citate duhovniceşti

„Dacă ar fi fost în lume numai un singur păcătos, Iisus ar fi adus cu drag pentru el singur aceeaşi Jertfă, ca pentru o lume întreagă.”(Fericitul Augustin)

„Aşa să fie un tânăr: un mare erou pentru Hristos.”(pr. Arsenie Papacioc)

„Să nu vinzi nimic din taină, nici pentru mustrări, nici pentru laude. E mai bine să nu fii nimic, decât să fii eroul altora. Ţine-te de înger şi vezi-ţi de treabă!”(pr. Arsenie Papacioc)

„Dacă mi-ar demonstra cineva că Hristos Se află în afara adevărului şi ar fi real, că adevărul se află în afara lui Hristos, aş prefera să rămân cu Hristos, decât cu adevărul.”(F. M. Dostoievski)

„Nu se ascunde adevărul credinţei de dragul păcii.”(Sfântul Maxim Mărturisitorul)

„Hristos este simplu cu cei simplii şi învăţat cu cei învăţaţi.”(Sfântul Maxim Mărturisitorul)

„Cu un bănuţ dăruit poţi cumpăra cerul, nu fiindcă cerul ar fi atât de ieftin, ci fiindcă Dumnezeu este atât de plin de iubire. Dacă nu ai nici acel bănuţ, atunci dă măcar un pahar cu apă rece.”(Sfântul Ioan Gură de Aur)

„Mântuitorul a ales crucea, fiindcă astfel se moare cu mâinile întinse. El S-a sfârşit îmbrăţişându-ne.”(Sfântul Atanasie cel Mare)

„Nu eşti nici cea mai neînsemnată clipă de timp neînsoţită de Acel Prinţ grozav al iubirii divine, Acel Înger de Mare Sfat, de Acea Inimă, Care a preferat să fie străpunsă, decât să te părăsească!”(pr. Arsenie Papacioc)

„Nu piroanele L-au ţinut pe Hristos răstignit, ci iubirea.”(Nicolae Steinhardt)

„Domnul a murit de moartea noastră, pentru ca noi să înviem cu Învierea Sa.”

„Ştim că trebuie să slujim nu vremurilor, ci lui Dumnezeu.”(Sfântul Atanasie cel Mare)

„Cu nimic nu Îl mânii atât de mult pe Dumnezeu, ca atunci când nedreptăţeşti pe cineva.”(Sfântul Ioan Gură de Aur)

„Eşti bogat? Foarte bine! Eşti zgârcit? Foarte rău! Nu bogaţii vor fi osândiţi, ci aceia care slujesc bogăţiei.”(Sfântul Ioan Gură de Aur)

„Ţine mintea ta în iad şi nu deznădăjdui!”(Sfântul Siluan Athonitul)

„Iertând altora, vouă înşivă vă iertaţi.”(Sfântul Ioan Gură de Aur)

„Ceea ce vrei să-ţi facă ţie Dumnezeu fă şi tu oamenilor.”

„Pe cât de mult ne iubeşte Hristos, pe atât este de discret.”

„Nu fii iubitor de sine şi vei fi iubitor de Dumnezeu. Nu căuta plăcerea în tine şi o vei găsi în ceilalţi.”(Sfântul Maxim Mărturisitorul)

„Credinţa neclintită este un turn întărit, iar Hristos Se face toate celui ce crede.”(Sfântul Marcu Ascetul)

„Dumnezeu este începutul, mijlocul şi sfârşitul oricărui bine.”(Sfântul Marcu Ascetul)

„Iubeşte şi fă ce vrei.”(Fericitul Augustin)

„A avea credinţă înseamnă să crezi în ceea ce nu vezi, iar răsplata pentru această credinţă va fi să vezi ceea ce crezi.”(Fericitul Augustin)

„Iubiţi mult! Hristos vă porunceşte!”(pr. Arsenie Papacioc)

„Domnul Hristos nu vrea să fim o ceată de tânguitori, ci o ceată de înmulţitori de bucurie.”(pr. Teofil Părăian)

„Păziţi neschimbat adevărul, dar să ocoliţi fanatismul. Nebunia credinţei este putere dumnezeiască, dar tocmai prin aceasta ea este echilibrată, lucidă şi profund umană.”(Valeriu Gafencu)

„Învaţă să-ţi scrii tristeţile pe nisip şi bucuriile pe stâncă.”(Fericitul Augustin)

„Străduiţi-vă să fiţi în acelaşi gând cu Dumnezeu.”(Sfântul Ignatie Teoforul)

„Cine nu are ca mamă Biserica nu Îl poate avea pe Dumnezeu ca Tată.”(Sfântul Ciprian)

„Măsura iubirii lui Dumnezeu e să-L iubim fără măsură.”(Bernard de Clairvaux)

„Calea lui Hristos este crucea de fiecare zi. Nimeni nu s-a suit vreodată la cer prin comoditate.”(Sfântul Isaac Sirul)

Invataturile parintelui Serghie

                                          Tine candela inimii aprinsa -

• Fă din rugăciune candelă nestinsă a inimii tale, şi untdelemnul ei pururea să-l picuri, măcar cât picătura de puţin. Veghează ca fecioarele înţelepte, nu dormi ca cele nebune, ca să nu te afle clipa morţii negătit.
• Ţine candela inimii pururi aprinsă. De se stinge, iute s-o aprindem din nou. Şi se stinge de păcătuim. Dar căindu-ne, să ne luminăm iarăşi cu ea. Iar candela nu-i alta decît rugăciunea.
• Nu fă din rugăciune roaba bunului tău plac. Nu spune nebuneşte: N-am nici un chef să mă rog. E o ocară adusă lui Dumnezeu, şi adevărată hulă. Rugăciunea să-ţi fie ţie lege necălcată. E vorba aici de viaţă şi de moarte. Că nu respiri după cum ţi-e voia, nu cauţi pricini şi prilej ca să respiri. Nu întrebi: La ce bun să respir, de ce respir eu, oare? Atâta ştii: mor de nu respir. Aşa-i şi rugăciunea; nu sta să te tocmeşti. Spune: Asta-i porunca, şi cu asta basta. Pune-ţi canon de rugăciune şi ţine-te neabătut de el.
• La deşteptare, sari la rugăciune cum sare călăreţul în şa, neprivind înapoi şi negândind la ce-o să fie mâine, şi aţine-te aşa măcar o clipă. Iar seara, tot aşa, măcar o clipă, fă-ţi socoteala zilei ce-a trecut şi plânge-ţi greşelile, cerând iertare de la Dumnezeu.
• Nu socoti nebuneşte că rugăciunea cere anume timp şi loc. Roagă-te în toată vremea şi în tot locul. Şi ce nu poţi face cu plecarea genunchilor, fă cu plecarea duhului, stând ca în faţa lui Dumnezeu.
• Nu-i de ajuns să te rogi dimineaţa şi seara. Că nici plămânii nu ţi-i umpli cu aer numai de două ori pe zi.
• De nu poţi să te rogi lucrând, lucrează măcar cu duhul rugăciunii.
• De nu poţi însoţi necontenit lucrul tău cu rugăciunea, fă rugăciune măcar la început şi la sfârşit. Şi strecoar-o în toată clipa de răgaz.
• De-ţi vine la vremea rugăciunii silă, lene, vlăguire, cunoaşte că-s de la draci, şi o veche ispită. Căieşte-te şi roagă-L pe Domnul să te ierte pentru neputinţa ta.
• Iarăşi, de-ţi fuge mintea şi nu mai ştii ce spui la rugăciune, nu te lăsa de ea. Nu-i fă dracului pe plac. Vezi-ţi de rugăciune, că spune în Pateric: „de nu pricepi cuvântul, îl pricepe dracul şi se teme”. Fără osteneală nu e rugăciune.
• Nu trecem dincolo de chipul văzut al lucrurilor şi al făpturilor, şi nici pe noi nu ne cunoaştem cu adevărat, pentru că nu ne rugăm pe cât s-ar cuveni. Numai rugăciunea descuie taina fiinţei noastre. În rugăciune prinde-le pe toate, nimic să nu rămână în afara ei. Nu pune rugăciunea într-o parte, şi toate celelalte ale vieţii tale într-altă parte. Sădeşte rugăciunea în tot ce faci şi pe toate fă-le rugăciune.
• Sileşte-te la rugăciune şi la citirea Scripturii, şi nu după pofta ta, ci după nesmintită rânduială fă-le sfânt şi bun obicei. Că trupul boleşte şi moare pentru lipsa hranei, iar sufletul, pentru lipsa rugăciunii. Că asta-i hrana lui.
• Sufletul tău, când ţi se arată curat şi paşnic, să ştii că e asemeni unui luciu înşelător de apă, clară la vedere, dar plină de mâl şi murdărie în străfundul ei. Aşează-te la rugăciune, şi-ai să vezi îndată cum, ca dintr-o apă răscolită, îi iese la iveală toată necurăţia. Să nu te tulburi, şi mai mult să te rogi, şi ai să te speli de toată întinăciunea.
• De se abat asupra ta cugetele rele ca un roi de muşte, nu te tulbura, ci vezi-ţi cu tărie de rugăciunea ta.
• Pentru tot gândul rău pe care-l ai, căieşte-te pe dată şi roagă-L pe Domnul să te ierte.
• Nu te lăsa de rugăciune chiar de ţi-e sufletul trândav şi scârbit. Şi chiar de-ţi pare că te rogi cu vorbe străine şi de neânţeles, rămâi la rugăciune. Că dracii le înţeleg şi se îndepărtează.
• Stăruie bărbăteşte în rugăciune, în duh de căinţă. Rabdă până la capăt, cum au răbdat mucenicii. E şi asta o cruce pe care o ai de dus.
• Dacă, din mila lui Dumnezeu, rugăciunea curge de la sine, şi ţi-e uşor s-o faci, şi sufletul ţi-e plin de bucurie, unde e vrednicia ta? La greu se arată cât eşti de puternic şi cât de drag ţi-e Dumnezeu.
• Mereu e în rugăciune o parte de trudă omenească. Şi la început e plugărie plină de osteneală. Dar vine apoi harul şi-o face uşoară.
• Uşurinţa la rugăciune semeţeşte. Vezi să n-ajungi ca omul din Evanghelie, căruia stăpânul îi iartă datoria, iar el, neiertător, îşi strânge datornicii de gât.
• Nu căuta dulceaţa şi bucuria rugăciunii. De n-ai parte de ele, nu te întrista; vezi-ţi de rugăciune, şi n-aştepta mângâieri. Pe Dumnezeu să-L cauţi, nu desfătarea ta.
• Lucrarea rugăciunii cere îndelungă-răbdare. Mângâierea harului e darul lui Dumnezeu, nu rodul ostenelii noastre, şi toată bogăţia de la Domnul, s-o adunăm în Domnul şi pentru Domnul, iar nu pentru noi. Iar dacă harul nu vine, să nu deznădăjduim, ci cu răbdarea să trecem pustia părăsirii.
• În vremea rugăciunii vin asupra noastră atâtea ispite, că ni se pare că avem mai multă pace şi linişte când nu ne rugăm! E o veche şi bine-ştiută viclenie a dracului, care ne-aduce gândul că ne merge rău fiindcă ne rugăm, şi de nu ne vom mai ruga, ne va fi mult mai bine. Slavă lui Dumnezeu că dracul nu-i prea mintos, si-i sărac în momeli!
• Când nu te rogi, sufletul se vede limpede ca un lac. Dar un lac plin de mâl, care îndată ce-i răscolit se tulbură. Aşa rugăciunea răscoleşte sufletul şi scoate la iveală relele de care-i ispitit. De stăruim într-însa cu răbdare, ispitele se risipesc şi încet-încet vom stârpi cugetele rele care răsar în noi. De unde vin aceste ispite? De la draci. Dacă vin de la draci, cum poate rugăciunea să ne curăţească, de vreme ce izvorul lor e în afara noastră? Nu vom fi pururi războiţi de draci? Cu adevărat, ispitele vor dăinui, dar nu în suflet, ci în afara lui. În sufletul curăţit prin rugăciune nu-şi mai află hrana răutăţii lor şi surghiunite şi vlăguite nu ne mai războiesc ca mai înainte. „Iscodit-au fărădelegi şi au pierit când le iscodeau, ca să pătrundă înlăuntrul omului şi în adâncimea inimii lui” (Ps. 63, 6-7).
• Nu fi de cremene la rugăciune. Că cere cucernicie, nu voinţă tare, cum socotesc yoghinii, de pildă. Nu-i nicidecum o faptă a voii tale.
• Ziarele ne pun în faţa ochilor o lume bântuită de chin şi suferinţă. Cum să nu-ţi fie milă şi să nu te rogi pentru întreaga lume?
• Nu poate fi obştească rugăciunea lui Iisus. Că nu-s două inimi să bată la fel. Iar rugăciunea e lucrare slobodă a omului slobod să se roage după cum voieşte, şi mai ales să tacă când simţirea sufletului îi vesteşte venirea harului. Cum spune unul dintre sfinţi [Serafim de Sarov, n.n.]: „Pentru ce să mai strigi după Domnul, când El a şi venit?”.
• Fără smerenie, rugăciunea lui Iisus e pierzare curată.
• Ia seama cu ce inimă te rogi. Rugăciunea cere o inimă căită. N-a venit Domnul să te înveţe meşteşugul rugăciunii, ci să te cheme la căinţă.
• Lucrarea rugăciunii lui Iisus e întodeauna însoţită la început de tulburare? De tulburare ne scapă smerenia adâncă şi aşteptarea cu răbdare a vremii roadelor, care nu cere minuni pe dată… Un pic de mândrie să fie, şi îndată e mare tulburare. Lucrarea rugăciunii cere viaţă curată şi nevoinţă duhovnicească. Nu poate sta împreună cu patimile. Cel ce vine la această lucrare, dar de păcat nu se desparte, şi mai vârtos e ţinut de mândrie şi desfrânare, merge la pieire. Unul ca acesta iute îşi poate pierde minţile.
• Cel mult rugător are de înfruntat ispita înşelării duhovniceşti. sursa:"Bucurie,iertare si dragoste"