Tu, Doamne, ne iubești fără măsură,
Noi, însă, prea puțin sau chiar deloc,
Iar, uneori, paharul plin cu ură
Îl bem, râzând, cu alții la un loc!
Tu, Doamne, ne tot chemi la pieptul Tău,
Ca un Părinte minunat ce ești,
Noi, însă, zi de zi cădem în hău
Înlănțuiți de cele pământești!
Tu, Doamne, ești livada înflorită,
Înmiresmând luminile de-azur,
Și tot Tu ești și frunza veștejită,
Ce toamna se preface-n aur pur!
Tu, Doamne, ești poemul Învierii
Scris de Hristos, în inimi, azi și-n veci,
Dar ce păcat! Pecinginea uitării
Ne face mici, întunecați și reci!
Mogoșeni (jud. Bistrița-Năsăud), 16 aprilie 2022