Creştinul este chemat la adevărul lui Hristos care nu ţine de raţionalitatea sa şi de ritmul vieţii cotidiene cu proiectele socio-profesionale şi familiale în care este prezent Hristos prin binecuvântarea Sa permanentă, adevăr veşnic şi mântuitor pe care mulţi dintre creştini cu scepticismul, neîncrederea lor, cu grijile veacului îl ratează. Evenimentul relatat de Evanghelia de astăzi invită pe toţi la încredere în adevărul rostit de Hristos şi care este Hristos Însuşi care aşteaptă pe fiecare dintre noi să venim la El să-L simţim aproape şi interior nouă în iubirea ce iluminează şi transfigurează prin această dăruire în braţele mântuitoare ale Fiului lui Dumnezeu. E invitaţia de a rosti şi simţi cu Sfântul Toma „Domnul meu şi Dumnezeul meu!“. Sfântul Ioan Gură de Aur, de exemplu, ne invită să lecturăm şi să medităm la admirabilele sale gânduri legate de acest eveniment. A fost „rânduiala lui Hristos ca să lipsească Toma, pentru ca îndoiala lui să facă şi mai vădită Învierea. Dacă Toma n-ar fi lipsit şi nu s-ar fi îndoit de Înviere, Mântuitorul nu ar fi risipit îndoiala, şi minunea Învierii ar fi smintit încă pe mulţi. Dar îndoiala lui Toma a ajuns leac pentru toţi îndoielnicii. Uită-te, te rog! Mântuitorul nu aşteaptă să afle de la ucenici de îndoiala lui Toma. N-a fost mai întâi înştiinţat şi apoi a învăţat. Ci, ca să-l convingă pe Toma că era de faţă, chiar când nu era văzut, şi ca să-l facă să-şi cerceteze singur îndoiala, îi spune: Adu degetul tău încoace, după cum ai spus, şi vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea şi nu fi necredincios, ci credincios“ (Ioan 20, 27). Domnul arată că nu-i credincios cel care caută să se încredinţeze, ci cel care slujeşte credinţei. Pentru Sfântul Ioan, evenimentul este unul de evidenţiere a adevărului creştin unic pentru Biserica cea una a lui Hristos care manifestă recunoştinţa perpetuă exprimată astfel: „Totuşi să mulţumim bunătăţii şi îngăduinţei lui Dumnezeu, că degetul lui Toma a ajuns condeiul dreptei credinţe, care a rupt laţurile ereticilor şi a astupat gurile celor care îndrăznesc să spună că Domnul în aparenţă s-a îmbrăcat cu trup şi în aparenţă a murit. Degetul lui Toma a pus capăt îndoielilor ereticilor, ca şi degetul acela faţă de care n-au avut nici o putere magii egipteni, zicând: Degetul lui Dumnezeu este acesta“ (Ieş., 8, 19).
În altă predică, el pune, cu retorica sa binecunoscută, întrebarea la care oferă şi răspunsul într-o viziune euharistică pentru ascultătorii săi: „Fie, Stăpâne, ai mâncat şi ai stat la masă cu ucenicii înainte de Patimi, dar pentru ce petreci cu ei după Înviere? Ca să-i încredinţezi şi pe ei, şi pe Toma de Înviere, răspunde Domnul. Într-adevăr, dacă, după ce a făcut Domnul asta, mai sunt încă şi acum unii care nu cred în Învierea Domnului, ai mai fi putut, oare, convinge gurile cele neînfrânate ale acelora care îndrăznesc să grăiască cu uşurinţă orice despre viaţa Mântuitorului, de n-ar fi asta, de n-ar fi mâncat şi n-ar fi băut cu ei? De aici învăţăm să cinstim Masa cea Dumnezeiască şi Tainică.“
Nevoia de certitudini
Referitor la cuvintele lui Hristos cu ecou dincolo de evenimentul circumscris istoric, dar paradigmatic şi tipologic pentru creştini, în sensul că ceea ce face Hristos o dată, în planul istoric al Revelaţiei, El face spiritual, sacramental prin Duhul Sfânt, pentru toţi în timpul eclesial „Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!“ Acelaşi Părinte afirmă: „Nu L-ai văzut cu ochii pe Hristos înviat, dar Îl vezi cu ochii credinţei înviat! Nu L-ai văzut cu privirile acestea pe El înviat, dar Îl vezi înviat prin minunile Apostolilor. Arătarea minunilor te duce la privirea prin credinţă a lui Hristos înviat. De aceea, cu mult mai mare şi mai puternică dovadă despre Învierea Lui au fost minunile făcute în numele Lui decât arătarea Lui înviat. Vrei să vezi că minunile ne încredinţează mai mult de Învierea Lui decât dacă S-ar fi arătat tuturora? Ascultaţi cu luare-aminte! Mulţi se întreabă şi spun: Pentru ce după Înviere nu S-a arătat îndată iudeilor? Întrebarea aceasta însă e de prisos şi zadarnică! Dacă avea să-i atragă prin asta la credinţă, apoi Hristos S-ar fi arătat după Înviere tuturora. Dar Lazăr e dovada că nu i-ar fi atras dacă li S-ar fi arătat după Înviere. L-a înviat pe Lazăr cel mort de patru zile; Lazăr mirosea, putrezise, era legat cu feşe, şi a făcut să iasă din mormânt în văzul tuturora; cu toate acestea, nu numai că nu i-a atras la credinţă, ci chiar i-a şi supărat. Da, au venit şi au voit chiar să-L omoare pentru asta (Ioan 11, 47-53). Dacă a înviat pe altul, şi nu au crezut, oare nu s-ar fi pornit iarăşi cu furie împotriva Lui dacă li S-ar fi arătat după Înviere?… Minunea aceasta e cea mai mare dovadă a Învierii; atrage mai uşor la credinţă decât Învierea însăşi. Că minunile săvârşite în numele Lui au putut convinge pe oameni mai mult decât vederea lui Hristos înviat se vede de aici: Hristos a înviat şi S-a arătat ucenicilor Săi; cu toate acestea, s-a găsit un necredincios şi între aceia: Toma cel numit Geamănul; a avut nevoie să-şi pună mâinile în semnul cuielor; a avut nevoie să vadă coasta Lui (Ioan 20, 24-28). Dacă ucenicul acela, care a stat cu El trei ani, care a stat la masă cu Stăpânul, care a văzut semne şi minuni mari, care a auzit cuvintele Stăpânului şi L-a văzut înviat, dacă el nu a crezut mai înainte, până ce n-a văzut semnele cuielor şi rănile suliţei, te întreb, cum avea să creadă lumea dacă-L vedea pe El înviat? Cine ar putea spune asta? Dar vă voi da şi o altă dovadă în afară de aceasta, că minunile au mai multă putere de convingere decât arătarea Lui înviat. Când a auzit tot poporul spunând ologului: În numele lui Iisus Hristos, scoală-te şi umblă!, au crezut în Hristos trei mii, chiar cinci mii de bărbaţi, pe când ucenicul n-a crezut, cu toate că L-a văzut înviat. Vezi că minunea asta te face să crezi mai uşor în Înviere? De vederea lui Hristos înviat s-a îndoit chiar ucenicul Lui, pe când la vederea minunii vindecării ologului au crezut chiar duşmanii Lui. Aşa că dovada minunii e mai puternică decât dovada arătării. I-a atras mai mult pe iudei şi i-a convins de învierea lui Hristos.“
Simţul prin excelenţă
Teologic, părintele André Scrima a remarcat faptul că această duminică vorbeşte despre atingere, o dimensiune specifică de altfel ordinii cunoaşterii experienţiale, concrete, biblice, evidenţiate de gândirea contemporană, despre punerea mâinii lui Toma în coasta lui Hristos. Regăsim aici binomul Ioan - Toma, ce revelează moduri de „atingere“: Ioan odihneşte la sânul Domnului, aşa cum Hristos odihneşte în sânul Tatălui. Or, atingerea, departe de a fi o percepţie grosolană, cum se pretinde câteodată, este simţul prin excelenţă. E simţul unic, s-ar putea spune. „Eu văd“, „Eu aud“, „Eu mănânc“ este o atingere, un contact. Cunoaştem datorită ştiinţei celei mai avansate că toate aceste acte fac să intervină o anumită calitate de vibraţii care ne ating. A fi un trup înseamnă a atinge. Gestul Apostolului Toma înseamnă: iată realul, Adevărul - Hristos este acolo. A fi un trup înseamnă a mânca, dar de asemenea a fi mâncat. La capătul acestui simţ unic care e atingerea stă aşadar atitudinea de acceptare sau de refuz. În vârful degetelor lui Toma se precizează hotărârea fundamentală. Hristos îşi dăruieşte propriul Trup, iar Toma atinge acest Trup de viaţă, pecetluit de Duhul Sfânt, plin de Duhul Sfânt (Ioan 6, 27), pe care Dumnezeu l-a însemnat cu pecetea Sa. Totul este la persoana întâi, pentru eul propriu vocaţional pentru divin.
În această epocă a ştiinţei şi a tehnicii, aceste cuvinte sunt pentru unii mai greu de înţeles, dar ştiinţele deschid şi spre Învierea lui Hristos. Fizicianul F.J. Tipler afirmă că Învierea este posibilă fizic, iar adevărul despre învierea trupurilor ar trebui să se bazeze pe evidenţe fizice pentru că nu ţine de creaţie, ci de Creatorul Unic şi Absolut care dă şi susţine dinamic legile creaţiei Sale. În neuroştiinţe, A.B. Newberg afirmă adevărul despre conştiinţa superlucidă a viziunii mistice (The Mystical Mind), ceea ce confirmă adevărul venirii lui Dumnezeu la om prin paradigma despre care dau mărturie profeţii sau sfinţii bineplăcuţi lui Dumnezeu de ieri, astăzi şi de totdeauna. Această viziune l-a purtat pe Sfântul Toma la apostolat, la misiunea de extindere a Bisericii lui Hristos în lume pentru care a şi suferit martiriu, cu încununare de vederea lui Hristos în slava veşnică, după paradigma primului martir creştin, Sfântul Ştefan. Pericopa evanghelică a timpului pascal este invitaţie la convertire reală la Hristos şi participare la taina îndumnezeirii şi învierii ce se lucrează încă din veac cu depăşirea unui formalism creştin, declarativ ce duce la lipsa de participare la viaţa reală a Bisericii a multor creştini de astăzi.
Preot prof. dr.
Gheorghe Petraru Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ Iaşi
Sursa:ziarullumina.ro
.jpg)
