Cum se cultivă smerenia?

Ai păcătuit? Nu-ţi cer nimic altceva decât aceasta: intră în biserică şi spune-I cu pocăinţă lui Dumnezeu: "Am păcătuit". citat din Sfântul Ioan Gură de Aur

Smerenia se cultivă şi cu sârguinţă, dar şi pe gunoiul căderilor. Depinde! Un om mărinimos pune pe seama lui Dumnezeu tot ceea ce face bun. Vede binefacerile lui Dumnezeu cele multe şi îşi dă seama că nu s-a arătat vrednic de ele, se smereşte şi Îl slăveşte neîncetat pe Dumnezeu. Şi cu cât se smereşte şi-l slăveşte pe Dumnezeu, cu atât Se revarsă peste el Harul lui Dumnezeu. Aceasta este smerirea cea de voie. Pe când smerenia pe care o aduc căderile repetate este smerirea cea fără de voie.

Fireşte, smerirea cea de voie are mult mai multă valoare decât cea fără de voie. Ea seamănă cu ogorul care are pământ bun şi în care rodesc pomii fără îngrăşământ sau gunoi şi ale cărui roade sunt gustoase.

Smerirea cea fără de voie seamănă cu un ogor care are pământ slab şi în care, pentru a da roade, trebuie să pui îngrăşământ şi gunoi. Dar nici atunci roadele lui nu vor fi atât de dulci. Prin smerenia cea fără de voie îţi achiţi puţin şi din datoria păcatelor tale. Trebuie însă să începi să te smereşti de bună voie.

Ajungem la următoarea concluzie: Dacă nu ne smerim de bună voie, ne vom smeri de nevoie. Şi aceasta pentru că Dumnezeu mult ne iubeşte!

                                                 Sursa: Patimi şi virtuţi, Vol. V, Cuviosul Paisie Aghioritul